ICCJ. Decizia nr. 4992/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta M.N. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu acesta, să dispună anularea Ordinului din 31 mai 2010 emis de pârât, reintegrarea în funcția avută anterior, obligarea pârâtului la plata tuturor drepturilor salariale restante actualizate, majorate și indexate de la data încetării raporturilor de serviciu și până la reintegrarea efectivă, completarea carnetului de muncă și plata cheltuielilor de judecată, până la soluționarea pe fond a cauzei. A solicitat și suspendarea actului administrativ, întrucât acesta este nelegal și îi produce o pagubă iminentă.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin Ordinul nr. 3106/2009 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost numită în funcția de director coordonator adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Mehedinți, semnând un contract de management pe o durată de 4 ani.
Prin Ordinul din 31 mai 2010 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a dispus încetarea Ordinului nr. 3106/2009 avându-se în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009.
Ordinul contestat arată reclamanta este nelegal, întrucât a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale, în timpul concediului medical, și nu conține nici un motiv concret și legal care să ducă la încetarea contractului de management.
în cauză s-a formulat întâmpinare de către pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și excepția lipsei de interes a reclamantei cu motivarea că aceasta nu poate fi reintegrată pe o funcție care nu mai există, având în vedere și Deciziile Curții Constituționale prin care se arată că "începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să își producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conținutul ei normativ de dinainte de modificările neconstituționale ce i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009''.
Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, instanța apreciază că este nefondată, văzând contestația formulată de reclamantă comunicată pârâtului cu confirmare de primire.
Soluționând cauza pe fond, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 547 din 29 noiembrie 2010 a respins acțiunea formulată de reclamanta M.N. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că punerea în aplicare a Deciziilor Curții Constituționale cum ar fi Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, decizii definitive și obligatorii prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, a dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. III,art. IV,art. V,art. VIII și anexa nr. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local și a dispozițiilor art. I pct. 1, art. I pct. 6, art. I pct. 27 și ale art. I pct. 28 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și aplicarea și punerea în aplicare a Legii nr. 188/1999 cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale ce i-au fost aduse prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2009 și art. I pct. 1-5 și 26, art. III,art. IV,art. V,art. VIII și anexa nr. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 105/2009, s-a materializat prin emiterea Ordinului nr. 359 din 31 mai 2010 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, astfel că susținerile reclamantei privind nelegalitatea acestui ordin sunt neîntemeiate.
Cât privește emiterea acestui ordin în timpul cât reclamanta se afla în concediu medical, instanța constată de asemenea neîntemeiate susținerile din acțiunea introductivă, având în vedere că nu există nici o dovadă a faptului că reclamanta a anunțat unitatea angajatoare despre starea de incapacitate de muncă și intrarea în concediu medical începând cu data de 26 mai 2010.
împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta M.N.
Recurenta a susținut, în esență, că ordinul contestat a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale în timpul concediului medical, reținând în mod greșit că instituția angajatoare nu a știut că este în concediu medical, deși din corespondența purtată rezultă că instituția angajatoare avea cunoștință de acest lucru.
Cu referire la ordinul contestat recurenta-reclamantă a susținut că a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale și nu conține motive concrete de încetare a contractului de management.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
în fapt recurenta-reclamantă a fost numită în funcția de director în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Mehedinți prin Ordinul nr. 3106/2009, avându-se în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009. Numirea pe această funcție s-a făcut ca efect al desființării funcțiilor de director executivi și directori executivi adjuncți, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009, prin care s-a modificat și completat prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și Legea nr. 53/2009 privind C. muncii, art. III.
în speță, reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator, în baza O.U.G. nr. 37/2009, act normativ abrogat la 6 decembrie 2009 prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, acte normative declarate ulterior neconstituționale.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora "Ordonanțele de urgență (_) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (_)".
O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II,art. IV,art. V,art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.
în plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Așadar, în raport cu Deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste modificări legislative, funcția de director coordonator se consideră a fi desființată, instanța de fond în mod corect apreciind că recurenta-reclamantă nu mai poate fi reintegrată într-o astfel de funcție, a cărei existență a fost afectată de neconstituționalitatea actului normativ prin care a fost înființată.
Această concluzie este susținută și de considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că, începând cu data de 28 februarie 2010, funcția de director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență, sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră "diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ".
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Așa fiind, având în vedere mențiunile de mai sus, susținerile reclamantei privind nelegalitatea Ordinului nr. 359 din 31 mai 2010, nu pot fi primite.
Cât privește susținerea că acest ordin a fost emis în timpul cât reclamanta se afla în incapacitate temporară de muncă, urmează a se constata că așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi încunoștiințat unitatea angajatoare despre intrarea în concediu medical începând cu data de 26 mai 2010. De altfel, acest fapt nici nu mai are vreo relevanță juridică în litigiu de față, de vreme ce funcția publică de conducere de director coordonator a fost înființată și menținută prin două acte normative adoptate cu nesocotirea normelor constituționale, măsura desființării funcției fiind luată în baza legii.
Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5297/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4981/2011. Contencios → |
|---|
