ICCJ. Decizia nr. 4983/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4983/2011
Dosar nr.6260/2/2010
Şedinţa publică din 27 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta Ş.M. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia la înaintarea dosarului aferent unui consilier şi obligarea de a emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire cu plata unor penalităţi de 10.000 RON/zi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziţia nr. 7996 din 16 mai 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti s-a propus acordarea de măsuri reparatorii numai pentru terenuri iar nu şi pentru imobilele demolate, pentru care nu a primit o justă despăgubire, întrucât i s-a acordat doar suma de 80.000 RON.
Prin Sentinţa civilă nr. 194 din 30 ianuarie 2008 Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea reclamantei şi a obligat primăria să emită dispoziţie privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile demolate.
Dispoziţia susmenţionată împreună cu dosarul aferent, întocmite conform Titlului VII Cap. V art. 16 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 247/2005 au fost înaintate pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru ca aceasta să urmeze procedura prevăzută de art. 16 alin. (4), (5) şi (6), în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri. Pârâta a confirmat înregistrarea dosarul aferent dispoziţiei, dar nu a parcurs procedura prevăzută de dispoziţiile legale menţionate nici până la data formulării cererii de chemare în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 5021 din 10 decembrie 2010 a respins excepţiile invocate de pârâte ca neîntemeiate.
Totodată, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi, a obligat pârâta să repartizeze dosarul nr. 45376/CC unui consilier, în vederea analizării acestuia.
De asemenea, a obligat pârâta să emită Decizia de acordare a titlului de despăgubire în cuantumul stabilit în urma evaluării sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 1000 RON / zi de întârziere.
Pârâta a fost a obligată şi la plata sumei de 1004,30 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că excepţiile invocate de pârâte sunt nefondate, întrucât dosarul trebuie să primească o soluţie, iar pentru aceasta trebuie repartizat unui consilier.
Referitor la penalităţile de 1000 RON pe zi de întârziere în executarea hotărârii, Curtea a reţinut că acest capăt de cerere este admisibil, pentru penalităţi de 1000 RON / zi de întârziere. Penalităţile de întârziere, reţine instanţa, se stabilesc în favoarea reclamantului şi nu trebuie confundate cu despăgubirile pentru întârziere în executarea hotărârii, acordate în cadrul procedurii speciale de executare prevăzute de art. 24 din lege.
Împotriva sentinţei pronunţată de curtea de apel a formulat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta a susţinut în esenţă următoarele:
1) Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică prin aceea că nu face nici o distincţie între Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, deşi cele două instituţii sunt diferite iar atribuţiile acestora sunt reglementate prin acte normative distincte.
2) În mod greşit instanţa de fond a reţinut că, în speţă, nu a fost respectat termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, întrucât etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor ca şi etapa analizării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură au fost parcurse. Cât priveşte etapa evaluării urmează să se constate că aceasta este condiţionată de completarea dosarului cu situaţia despăgubirilor încasate de foştii proprietari cu ocazia exproprierii abuzive.
3) Cu privire la plata de penalităţi în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere, recurenta a susţinut că este nejustificată, întrucât nu Comisiei îi revine obligaţia de a completa dosarul de despăgubire ci entităţii care l-a soluţionat cât şi reclamantului.
4) În mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată, întrucât Comisia Centrală a recunoscut pretenţiile reclamantului.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel fiind, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:
- alin. (1): "Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.",
- alin. (2): "Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor."
- alin. (21): "Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.".
- alin. (22): "Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
- alin. (3): "În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi."
- alin. (4): "Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură."
- alin. (5): "Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare."
- alin. (6): "După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire."
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menţionează că "în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1) - (2) şi (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
În cauză este necontestat că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor obligarea pârâtelor de a emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire cu plata unor penalităţi de întârziere, pe considerentul că prin Dispoziţia nr. 7996 din 16 mai 2007, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii numai pentru terenuri iar nu şi pentru imobilele demolate, pentru care nu a primit o justă despăgubire, acordându-i -se doar suma de 80000 RON.
Admiţând acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, deşi legea nu impune un termen de soluţionare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispoziţiilor de restituire, neefectuarea nici uneia din operaţiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantei la soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din CEDO.
Pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamantei nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reţinută în condiţiile în care Dispoziţia a intrat în circuitul juridic şi beneficiază de prezumţia de legalitate şi autenticitate.
În ceea ce priveşte obligarea ANRP la emiterea titlurilor de plată în cuantumul stabilit prin expertiză, Curtea reţine că aceasta ar fi prematur formulată în condiţiile în care dosarul nu a fost înaintat unui evaluator autorizat pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor şi având în vedere dispoziţiile art. 181 alin. (2) din OUG 81/2007 care impun parcurgerea unei proceduri speciale pentru emiterea acestor titluri.
Este adevărat că Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluţionarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăseşte nici în Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situaţie nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluţionare să fie lăsată la voia autorităţii competente.
Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice, este principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
În acest sens, trebuie menţionată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administraţii), ca administraţiile publice să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei şi cu interesele care există în cauza respectivă.
Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetăţenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetăţeni europeni.
Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparţial, corect şi într-un termen rezonabil.
Or, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislaţia primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de faţă, cât şi în reglementările secundare - HG nr. 1095/2005 şi Decizia nr. 2815/2008, în cazul de faţă, referitoare la procedura de soluţionare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate şi nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare şi cu încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.
Pe de altă parte, trebuie menţionat şi faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din CEDO, este pe deplin aplicabil şi în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluţionarea oricăror cereri de către organele administraţiei publice centrale sau locale.
Cu toate acestea, dosarul reclamantei, în care a fost emisă Dispoziţia nr. 7996 din 16 mai 2007 a Primarului Municipiului Bucureşti, nu a fost soluţionat, până la data pronunţării sentinţei.
În raport cu data declanşării procedurii administrative - anul 2007 şi cu data înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - precum şi în raport cu importanţa cauzei pentru intimata-reclamantă, dar şi cu atitudinea de tergiversare manifestată de autorităţile administrative competente, rezultă că în speţă a fost încălcat termenul rezonabil de către autorităţile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluţiona cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege, prin exces de putere se înţelege exercitarea de către autorităţile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei legale sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Or, în cauză, aşa cum s-a argumentat mai sus, autorităţile administrative competente sesizate cu soluţionarea cererii formulate de intimata-reclamantă, şi-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.
Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă este în culpă, pentru că nu a luat măsuri eficiente pentru soluţionarea cererii intimatei-reclamante, astfel că susţinerile şi criticile acesteia sunt fondate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, pe care o va modifica în sensul că va obliga pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Înalta Curte va respinge cererea privind obligarea la plata de daune cominatorii, deoarece o astfel de cerere, privind emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire sub sancţiunea de daune cominatorii, nu este justificată, această sancţiune nefiind prevăzută de art. 18 din Legea nr. 554/2004. Conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 - sunt prevăzute penalităţi pe zi de întârziere pentru ca persoana vătămată să îşi vadă dreptul restabilit. Acestea se stabilesc în favoarea reclamantului şi nu trebuie confundate cu despăgubirile pentru întârzierile în executarea hotărârii, acordate în cadrul procedurii speciale de executare prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărârile definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentinţa recurată, în sensul că va obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire, într-un termen de cel mult 6 luni de zile de la data pronunţării prezentei decizii, va respinge cererea privind daunele cominatorii şi de obligare la repartizarea dosarului nr. 45376/CC unui consilier în vederea analizării acestuia.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 5021 din 10 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire în favoarea reclamantei în termen de 6 luni de la pronunţarea prezentei decizii.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la daune cominatorii şi de obligare la repartizarea dosarului nr. 45376/CC unui consilier în vederea analizării acestuia.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4929/2011. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 5006/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
