ICCJ. Decizia nr. 5341/2011. Contencios

I. Circumstanțele cauzei

1.Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, S.R.Tv. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului (C.N.A.), a solicitat anularea deciziei Consiliului Național al Audiovizualului nr. 979/2009.

în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată, a fost sancționată de pârât cu somație publică pentru pretinsa nerespectare a prevederilor art. 261alin. (1) din Legea nr. 504/2002 și a art. 3 alin. (1) din decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 853/2009, în esență, pentru că, în săptămâna monitorizată - 10 noiembrie 2009 - 17 noiembrie 2009 S.R.Tv. nu ar fi asigurat un cadru egal tuturor candidaților la alegerile prezidențiale din anul 2009, astfel încât aceștia să se poată face cunoscuți publicului, care să conducă la exercitarea dreptului de vot în deplină cunoștință de cauză.

Reclamanta arată că pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 853/2009 și Televiziunea Publică a primit în termenul legal cereri de alocare de timpi de antenă de la 10 candidați din cei 12 validați de Biroul Electoral Central și a stabilit, pentru perioada 23 octombrie 2009 - 21 noiembrie 2009, o grilă de programe care să reflecte desfășurarea campaniei electorale, prin asigurarea unui acces egal la timpi de antenă pentru toți candidații și în același timp, prin alocarea de timpi de antenă egali și gratuiți pentru toți candidații care au solicitat acest lucru în termen legal, conform art. 191alin. (1) din Legea nr. 370/2004. în acest sens, a fost încheiat procesul-verbal din data de 27 octombrie 2009 între S.R.Tv. și cei 10 candidați, proces-verbal cu 3 anexe, prin care a fost de comun acord agreată oferta S.R.Tv. de alocare a timpilor de antenă pentru perioada 23 octombrie 2009 - 21 noiembrie 2009, constatându-se că s-a asigurat acces egal candidaților și timpi de antenă egali, pentru reflectarea imparțială, echitabilă și echilibrată a campaniei electorale.

Urmare a adoptării de către Curtea Constituțională a hotărârii nr. 25/2009 și respectiv, a hotărârii nr. 27/2009, prin care au fost admise contestațiile candidaților C.N.P. și E.M., Televiziunea Publică a alocat timpi de antenă egali cu cei ai celor 10 candidați inițiali și gratuiți și acestor candidați, cu respectarea principiilor echității, echilibrului și imparțialității, informând în acest sens și Consiliul Național al Audiovizualului prin adresa din data de 10 noiembrie 2009.

A arătat că minutajul diferit al prezenței candidaților în emisiunile S.R.Tv. de pe canalul T., emisiuni dedicate reflectării desfășurării campaniei electorale, constatat de Consiliul Național al Audiovizualului în urma monitorizării efectuate, nu se datorează deci alocării de S.R.Tv. a unor timpi de antenă inegali ci unor cauze neimputabile S.R.Tv.

Arată că nici susținerea pârâtei, invocată ca temei al deciziei de sancționare, că domnii R.C. și C.R., candidați la funcția de Președinte al României, nu ar fi beneficiat de promovare electorală nu este întemeiată.

2. Apărarea pârâtului Consiliului Național al Audiovizualului

Pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, prin întâmpinare formulată, a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, arătând în esență, că maniera de abordare a emisiunilor de promovare și de dezbatere electorală, a fost de natură a afecta reflectarea campaniei electorale, candidaților care participă la competiția pentru alegerea Președintelui României, fiind înfrânte dispozițiile art. 261 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 3 alin. (1) din decizia nr. 853/2009 privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României.

Susține că pe perioada unei campanii electorale radiodifuzorilor le incumbă atât obligația respectării regulilor generale referitoare la informarea corectă ce decurg din legislația audiovizuală (de exemplu art. 3 din Legea audiovizualului, precum și art. 71, 74 și 75 din decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual), cât și obligația respectării regulilor specifice de desfășurare în audiovizual a respectivei campanii electorale.

3.Hotărârea Curții de Apel

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3449 pronunțată în data de 17 septembrie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.R.Tv., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului și în consecință, a anulat decizia nr. 979 din 19 noiembrie 2009 emisă de pârât.

3.1 Considerentele reținute de Curtea de Apel în motivarea soluției sale.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță, a reținut, în esență, că reclamanta S.R.Tv. a fost sancționată pentru încălcarea prevederilor art. 261alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, modificate și completate, precum și ale art. 3 alin. (1) din decizia nr. 853/2009 privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României.

Instanța a constat că, deși art. 261alin. (2) din Legea nr. 504/2002, modificată și completată, stabilește că aplicarea corectă a alin. (1) implică adoptarea unor norme obligatorii, care să detalieze în mod corespunzător cerințele legii, art. 3 alin. (1) din decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 853/2009 nu face decât să reia principiile cuprinse în lege și să le definească sumar.

Astfel, în aplicarea art. 16 alin. (2), art. 18 alin. (2) și art. 191alin. (1) din Legea nr. 370/2004 și art. 3 alin. (1) din decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 853/2009, reclamanta a primit în termenul legal cereri de alocare de timpi de antenă de la 10 candidați din cei 12 validați de Biroul Electoral Central și a stabilit, pentru perioada 23 octombrie 2009 - 21 noiembrie 2009, o grilă de programe care să reflecte desfășurarea campaniei electorale, prin asigurarea unui acces egal la timpi de antenă pentru toți candidații și în același timp, prin alocarea de timpi de antenă egali și gratuiți pentru toți candidații care au solicitat acest lucru în termen legal.

Totodată, arată instanța, ca urmare a adoptării de către Curtea Constituțională a hotărârii nr. 25/2009 și a hotărârii nr. 27/2009, prin care au fost admise contestațiile candidaților C.N.P. și E.M., Televiziunea Publică a alocat timpi de antenă egali cu cei ai celor 10 candidați inițiali și gratuiți și acestor candidați, cu respectarea principiilor enunțate anterior, informând în acest sens și pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, prin adresa din data de 10 noiembrie 2009.

De altfel, acordarea de către reclamantă, pe postul T., a accesului egal tuturor candidaților, prin alocarea de timpi de antenă egali și gratuiți în emisiunile dedicate alegerilor a fost constatată și prin Raportul O.S.C.E. al Misiunii Restrânse de Observare a Alegerilor România - Alegeri Prezidențiale 22 noiembrie 2009, care, la pagina 7, menționează expres acest lucru.

Concluzionează instanța arătând că, din probele administrate, în raport de modul de reglementare a obligației legale a radiodifuzorilor de a reflecta desfășurarea campaniei electorale (în întregul ei, iar nu pe perioade de timp), nu există fundament legal la sancționarea reclamantei pentru anumite inegalități în acordarea timpilor de antenă doar pentru o anumită perioadă din cadrul campaniei electorale.

De asemenea, nu poate fi imputat reclamantei faptul că numiții R.C. și C.R. nu ar fi beneficiat suficient de promovare electorală, în condițiile în care, prin câte un mail, aceștia au comunicat că, din motive tehnice, nu au reușit să realizeze, respectiv să transmită materialele de promovare electorală, deși reclamanta le-a solicitat acest lucru.

3. Recursul declarat de Consiliul Național al Audiovizualului

împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului (C.N.A.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând generic dispozițiile art. 299 - 3041 C. proc. civ.

în motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât a preluat motivele de fapt și de drept care au condus la sancționarea prin decizia nr. 979 din 19 noiembrie 2009 a intimatei-reclamante cu somație publică, întrucât, în perioada 10-17 noiembrie 2009, a difuzat pe postul T. emisiuni de dezbatere electorală și de promovare electorală cu încălcarea principiilor echității, echilibrului și imparțialității reglementate de art. 261alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 853/2009 privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României.

Recurentul-pârât critică punctual hotărârea recurată și susține că în cauză cerința de accesibilitate și previzibilitate în privința obligației respectării principiilor echității, echilibrului și imparțialității cuprinsă atât în art. 261alin. (1) din Legea audiovizualului, cât și în art. 3 alin. (1) din decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 853/2009 a fost pe deplin îndeplinită.

Subsumat acestui motiv arată că adoptarea unei norme juridice nu trebuie să determine o previzibilitate absolută, iar previzibilitatea legii nu trebuie neapărat să fie însoțită de certitudini absolute, fapt stabilit prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și a Curții Constituționale, și că nu există nicio dispoziție legală care să prevadă că Consiliul Național al Audiovizualului ar fi putut aplica o sancțiune pentru efectarea acestor principii numai la încheierea campaniei electorale.

Cu privire la al doilea motiv invocat de instanța de fond, respectiv Consiliul Național al Audiovizualului ar fi putut aplica o sancțiune intimatei-reclamante numai după terminarea campaniei electorale, iar nu pe parcursul derulării ei, și că, analizând comportamentul intimatei-reclamante raportat la întreaga campanie electorală, acesta ar fi fost, în accepțiunea instanței de fond, unul conform principiilor echității și echilibrului, arată că o astfel de interpretare ar conduce la situația în care, dacă Consiliul Național al Audiovizualului ar fi analizat modul de respectare a regulilor de desfășurare a campaniei numai la finalul acesteia, intervenția sa ar fi fost una post factum, o simplă constatare a unei situații de fapt.

în această situație analizarea de către Consiliu a situației respectării de către radiodifuzori a prevederilor deciziei nr. 391/2009 s-a făcut săptămânal și în funcție de situația concretă, Consiliul a intervenit gradual, avertizând mai întâi posturile prin scrisori de atenționare, după care, în situația în care prezentarea competitorilor electorali în emisiunile difuzate s-a făcut în continuare cu încălcarea prevederilor deciziei nr. 391/2009, posturile au fost sancționate cu somație publică și ulterior, dacă a fost cazul, cu amenzi, în scopul intrării în legalitate pe perioada desfășurării campaniei electorale, astfel încât publicul telespectator să beneficieze de o informare corectă în privința candidaților pe care urma să îi voteze. Susține, totodată că nu este reală concluzia instanței de fond că atunci când se ia în considerare întreaga durată a campaniei electorale, rezultă respectarea de către intimata-reclamantă a celor trei principii.

Consiliul a avut în vedere nerespectarea obligației de reflectare a campaniei în mod echilibrat și imparțial și nicidecum obligația de a aloca timpi de antenă egali competitorilor electorali, astfel cum, în mod vădit eronat, a reținut instanța de fond.

Un ultim aspect vizează motivarea sentinței, care are în vedere numai emisiunile de promovare electorală difuzate de intimata-reclamată, fără a face referire la emisiunile de dezbatere electorală, a căror influență asupra publicului pe perioada unei campanii electorale este covârșitoare și care au fost transmise cu încălcarea fără echivoc a prevederilor legale ce au constituit temei al sancțiunii prin decizia Consiliulului Național al Audiovizualului contestată.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata reclamanta S.R.Tv. nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la 09 septembrie 2011 a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivând în esență că aprecierea existenței sau inexistenței unei încălcări a legislației prin luarea în considerare doar a unei monitorizări parțiale, respectiv, pentru săptămâna 10 noiembrie 2009 - 17 noiembrie 2009 și nu a uneia corespunzătoare întregii derulări a campaniei electorale, deci pentru perioada 23 octombrie 2009 - 21 noiembrie 2009 este greșită dacă se raportează numai la perioade limitate și nu la întreaga perioadă de campanie electorală.

II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de recurentă, dar și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Intimata-reclamantă S.R.Tv. a supus controlului de legalitate, exercitat de instanța de contencios administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 93 din Legea nr. 504/2002 privind audiovizualul decizia nr. 979 din 19 noiembrie 2009, prin care Consiliului Național al Audiovizualului a dispus sancționarea S.R.Tv. cu somație publică pentru încălcarea prevederilor: - art. 26 alin. (1) din Legea nr. 504/2002; - și ale art. 3 alin. (1) din decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 853/2009; întrucât în intervalul 10 noiembrie 2009 - 17 noiembrie 2009, în cadrul emisiunilor de promovare și de dezbatere electorală, postul T. nu ar fi asigurat o prezentare echitabilă, echilibrată și imparțială a campaniei electorale desfășurate de candidații la funcția de Președinte al României.

Soluția primei instanțe de admitere a contestației împotriva deciziei Consiliului Național al Audiovizualului nr. 979/2009 este legală, fiind menținută de instanța de recurs, în cauză nefiind încălcate dispozițiile normative invocate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 261alin. (1) din Legea audiovizualului, pentru încurajarea și facilitarea exprimării pluraliste a curentelor de opinie, radiodifuzorii au obligația de a reflecta campaniile electorale în mod echitabil, echilibrat și imparțial.

Conform prevederilor art. 3 alin. (1) din decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 853/2009, radiodifuzorii sunt obligați să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfășurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii:

a) echitate - toți candidații trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuți electoratului;

b) echilibru în prezentarea activităților de campanie ale candidaților;

c) imparțialitate - tratarea tuturor candidaților în mod obiectiv și echidistant.

Esențial în dezlegarea pricinii deduse judecății este faptul de a se stabili dacă pentru aprecierea asupra respectării dispozițiilor normative menționate trebuie să se ia în considerare doar o monitorizare parțială respectiv ca în cazul în speță, săptămâna 10 noiembrie 2009 - 17 noiembrie 2009, întreaga perioadă a campaniei electorale 23 octombrie 2009 - 21 noiembrie 2009 sau o perioadă relevantă pentru a se verifica respectarea principiilor echității, echilibrului și imparțialității de către radiodifuzori.

în mod corect, prima instanță în acord cu prevederile art. 261alin. (1) din legea audiovizualului, a reținut că pentru verificarea principiilor enunțate, monitorizarea realizată numai în săptămâna 10 - 17 noiembrie 2009, nu este relevantă, iar generalizarea concluziilor acestei monitorizări parțiale la întreaga campanie electorală este neîntemeiată.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în raport de datele concrete ale cauzei intimata-reclamantă a luat măsurile necesare și suficiente pentru a se asigura condiții egale de exprimare pentru toți candidații care au solicitat acest lucru în termenul legal, dar în raport de toată durata desfășurării campaniei electorale, iar nepromovarea, prin materiale electorale, în emisiunile specifice a numiților R.C. și C.R., nu se datorează culpei S.R.Tv., ci imposibilității obiective, în condițiile în care cei doi candidați nu au transmis, deși li s-a solicitat acest lucru, astfel de materiale de promovare electorală.

Mai mult așa cum a susținut intimata-reclamantă corectarea programării aparițiilor în emisiunile electorale ale celor 10 candidați ca urmare a modificării numărului celor ce beneficiază de aceste apariții de la 10 la 12, s-a făcut în ultimele 7 zile de campanie (14 - 20 noiembrie 2009) dar monitorizarea efectuată de Consiliul Național al Audiovizualului nu a vizat decât perioada 10 - 17 noiembrie 2009, astfel încât, în mod injust, raportul de monitorizare realizat de Consiliul Național al Audiovizualului, reține o inegalitate inexistența a aparițiilor în emisiuni a candidaților.

Concluzia logică care se poate trage în raport de situația expusă, este aceea că asigurarea unor condiții egale de exprimare pentru toți candidații nu înseamnă invitarea tuturor candidaților în fiecare emisiune și acordarea unui timp egal pentru fiecare candidat în fiecare emisiune ci trebuie avută în vedere dacă nu întreaga campanie electorală, cel puțin o perioadă relevantă pentru a se aprecia asupra existenței unei încălcări a legislației în domeniu luând în considerare și situațiile concrete în care se realizează corectarea programului aparițiilor în emisiunile electorale.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, s-a stabilit în mod cert - și instanța a reținut în mod corect faptul că analizând comportamentul intimatei-reclamante raportat la întreaga campanie electorală, acesta a fost unul conform principiilor echității, echilibrului iar aplicarea sancțiunii nu ar corespunde scopului normei care protejează încurajarea și facilitatea exprimării pluraliste a curentelor de opinie, deci nu ar fi o consecință a nerespectării normelor audiovizuale în vigoare.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin .(1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a respins recursul de față ca nefondat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5341/2011. Contencios