ICCJ. Decizia nr. 4997/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamantul S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei:
- la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 329.416 RON stabilită de A.N.R.P. prin raportul de evaluare a apartamentului din sector 1 București, împreună cu cota de teren aferentă, întocmit de expertul evaluator C.V., în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii;
- la plata unor penalități de 1.000 RON/zi de întârziere, în situația neexecutării hotărârii în termenul de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii;
- la plata unei amenzi de 20 % din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere, în situația neexecutării hotărârii, aplicabilă conducătorului autorității centrale;
- la plata daunelor morale în sumă de 200.000 RON;
- la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut, în esență că dosarul administrativ a fost înregistrat la Secretariatul CCSD; că pârâta a întocmit Raportul de evaluare al imobilului în data de 19 octombrie 2009; că nu au fost formulate obiecțiuni și, deși pârâta avea obligația legală ca în baza acestui raport de evaluare să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, nu a făcut-o; termenul rezonabil privind finalizarea acestei proceduri administrative, fiind cu mult depășit.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, reclamantul a argumentat că este un caz medical deosebit iar refuzul nejustificat al pârâtei de eliberare a titlului de despăgubire îl privează de sumele necesare îngrijirilor medicale.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4220 din 28 octombrie 2010 a respins capetele 1 - 3 de cerere ca rămase fără obiect, iar capătul 4 de cerere ca neîntemeiat.
Totodată, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în ceea ce privește primele 3 capetele de cerere, deși la data sesizării instanței autoritatea pârâtă nu a emis titlul de despăgubire, ulterior pe parcursul derulării procesului acest titlu a fost emis astfel că aceste capete de cerere au rămas fără obiect.
Referitor la capătul 4 de cerere, privind acordarea de daune morale în cuantum de 200.000 RON instanța l-a respins reținând că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului suferit și legăturii de cauzalitate dintre pretinsa pagubă și presupusa faptă culpabilă.
în ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța o va admite în parte, reținând, pe de o parte culpa pârâtei în declanșarea prezentului litigiu, care la data sesizării instanței nu soluționase cererea reclamantului iar pe de altă parte că, onorariul solicitat conform facturilor atașate la filele 43 și 44 dosar, în cuantum de 3.881.00 și respectiv 119.000 RON se impune a fi micșorat la suma de 2.000 RON, în raport de obiectul cauzei și prestația depusă în susținerea prezentei acțiuni, care oricum a devenit fără obiect.
împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta a susținut că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, este neîntemeiată și nelegală doar în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele considerente.
în cauză, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost parcursă, în favoarea reclamantului fiind emisă decizia nr. 8185 din 18 mai 2010.
Reclamantul a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la data 19 aprilie 2010 iar primul termen de judecată fixat de către instanță a fost la data de 21 octombrie 2010. Astfel, la mai puțin de o lună de chemarea în judecată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a procedat la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire achiesând la pretenția reclamantului.
Conchizând, recurentul susține că atâta vreme cât pârâtul a recunoscut la rima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, acesta nu putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
înalta Curte, constată c-o problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată formulată de reclamant în fața instanței de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) și art. 275 C. proc. civ.
în ce privește condiția stabilită de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie "căzută în pretenții".
înalta Curte, constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce o privește pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă situația de netăgăduită de reclamant, potrivit căreia, cererea acestuia de obligare a pârâtei să-i emită decizia reprezentând titlul de despăgubire a fost soluționată la data de 18 mai 2010 prin emiterea deciziei nr. 8185.
în acest context, în mod corect, instanța de fond, prin sentința pronunțată a constatat că obiectul pretențiilor deduse judecății a fost realizat și că primele 3 capete de cerere trebuie respinse pronunțând și soluția ca atare. Dezlegarea dată de instanță de respingere a primelor trei capete de cerere, face imposibilă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se reține o "cădere în pretenții" a pârâtei având în vedere că prin emiterea deciziei înainte de primul termen de judecată și chiar înainte de emiterea citațiilor nu se mai putea constata o culpă a autorității reprezentată de refuzul nejustificat de a da curs pretențiilor reclamantului.
Mai mult dacă instanța de fond ar fi dorit să soluționeze o "culpă" a autorității pârâte în legătură cu tergiversarea soluționării cererii de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ar fi putut face acest lucru prin analizarea capătului 4 al acțiunii prin care reclamantul a cerut acordarea daunelor morale în cuantum de 200.000 RON. Or, în contextul în care prima instanță, a constatat că cererea de acordare a daunelor morale este neîntemeiată și a respins-o ca atare, nici sub acest aspect pârâta "necăzând în pretenții" nu se pot acorda cheltuieli de judecată în considerarea unei pretinse atitudini culpabile avută înainte de chemarea în judecată și care în etapa procesuală nu a fost contestată.
Față de specificitatea acțiunii în contencios administrativ și raportat la obiectul acțiunii de ase constata un refuz nejustificat al pârâtei de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, este discutabilă în speță instituția punerii în întârziere astfel cum e reglementată de dispozițiile generale ale C. civ.
Pentru aceste considerente înalta Curte, constată că, în mod greșit instanța de fond a obligat instituția pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamant și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a admis recursul a modificat în parte sentința atacată în sensul că a înlăturat din cuprinsul deciziei obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4998/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4987/2011. Contencios → |
|---|
