ICCJ. Decizia nr. 5007/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta L.M. a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună revocarea măsurii de diminuare cu 25% a salariului și plata drepturilor salariale la zi, actualizate cu indicele de inflație, calculate până la data plății efective.
în motivarea acțiunii, reclamata a arătat că la data de 10 august a aflat că i-a fost diminuat unilateral salariul cu 25%, măsură care, însă, nu i-a fost comunicată de conducerea instituției, deși salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă și un element cuprins în mod obligatoriu în actul de numire în funcție conform dispozițiilor Legii nr. 188/1999.
Prin întâmpinarea formulată pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1304 din 21 februarie 2011, a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii că este neîntemeiată, deoarece, pe de o parte nu s-a făcut dovada că s-a emis o decizie de diminuare cu 25% a salariului în baza Legii nr. 330/2009, iar, pe de altă parte, că actul administrativ în cauză a fost comunicat funcționarului public conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, încât să înceapă să curgă termenul de soluționare a contestației.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că măsura criticată de reclamant nu are caracter discriminatoriu și nu s-a dovedit că aceasta este atât de gravă încât să fie afectat chiar dreptul la salariu în substanța sa și nici faptul că atât reclamantul cât și familia sa au suferit într-o măsură care să nu fie în echilibru cu interesul general al depășirii crizei economice în care se află statul român.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta L.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a motivat recursul prin aceea că legea a fost greșit aplicată și s-a încălcat art. 1 la Protocolul nr. 1 la Convenție, instanța de fond neținând seama de dispozițiile legale în materie.
Recursul este nefondat și va fi respins.
Examinând actele dosarului și motivele de recurs, înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Recurenta-reclamantă a solicitat obligarea pârâtei la revocarea măsurii luate prin Ordinul nr. 6669/2010 emis în baza Legii nr. 118/2010, prin care s-a dispus diminuarea temporară cu 25% a salariilor.
Din analiza probatoriilor dosarului, rezultă fără posibilitatea de tăgadă că recurenta nu critică decât prevederile Legii nr. 118/2010 care însă a fost supusă controlului Curții Constituționale, cererea sa fondându-se pe C. mun., dispoziții inaplicabile în materie salarială pentru categorii de persoane plătite din fonduri publice, cadrul legal fiind Legea nr. 330/2009.
Măsurile dispuse prin Legea nr. 118/2010 nu încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, pentru că această diminuare temporară s-a făcut în condițiile legii.
Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 872/2010 și nr. 874/2010 a constatat a fiind constituționale prevederile Legii nr. 118/2010.
Conform jurisprudenței C.E.D.O. salariul este o valoare patrimonială care intră în aplicarea Protocolului nr. 1, diminuarea acestuia constituie o atingere a dreptului de proprietate, care nu corespunde nici unei exproprieri.
Restrângerea dreptului este temporară, nu se pune în discuție pierderea acestuia în mod definitiv, Legea nr. 118/2010 este constituțională, astfel încât măsura nu apare ca fiind disproporționată în raport cu scopul urmărit. în speță nu este vorba despre o privare de proprietate, statul bucurându-se de o marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea politicilor sale.
Față de toate aceste considerente înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că sentința atacată era legală și temeinică, motiv pentru care a respins recursul declarat ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5002/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4995/2011. Contencios → |
|---|
