ICCJ. Decizia nr. 4993/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 4291 din 17 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul G.D.R. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (C.N.P.A.S.) având ca obiect suspendarea executării Ordinului Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 702 din 16 august 2010 până la pronunțarea instanței de fond; prin aceeași sentință au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile invocate prin întâmpinare de către pârâtă, privind lipsa de interes și inadmisibilitatea acțiunii.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Interesul reclamantului în formularea cererii de suspendare rezultă în mod evident din împrejurarea că deși reclamantul nu mai este angajat al pârâtei de la 1 ianuarie 2011 în cazul admiterii cererii raporturile de serviciu se reiau și este îndreptățit la drepturile salariale restante.
Neîndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru suspendarea executării unui act administrativ nu vizează admisibilitatea cererii în discuție, ci examinarea fondului acesteia, astfel că excepția inadmisibilității cererii a fost respinsă.
în ce privește fondul cererii de suspendare a executării s-a reținut că prin Ordinul ne. 702 din 16 august 2010 s-a dispus încetarea aplicării Ordinului nr. 1092 din 14 decembrie 2009, reclamantul fiind repus în funcția de director al Direcției Contencios și executare Silită și că începând cu data de 16 august 2010 s-a constatat desființarea funcției de director al Direcției menționate astfel că reclamantul a fost încadrat în funcția publică de execuție de consilier clasa I, gradul profesional superior, treaptă de salarizare I în cadrul Direcției Generale de Accidente de Muncă și Boli Profesionale.
Argumentele invocate de reclamant au fost înlăturate, observându-se că este nerelevantă în cauză motivarea că nu s-a ținut cont de sentința nr. 1954/2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 799 din 15 iulie 2009 al Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale întrucât acest act nu mai produce efecte de la data finalizării cercetării administrative în dosarul din 1 aprilie 2009; în urma finalizării cercetării administrative, conducătorul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin Ordinul nr. 799 din 15 iulie 2009 a dispus retrogradarea reclamantului din funcția publică în conformitate cu art. 77 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 188/1999.
Totodată nu s-a putut reține că nu a fost pusă în executare sentința civilă nr. 1954 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în condițiile în care activitatea comisiei de disciplină numită prin Ordinul nr. 799/2009 încetase prin finalizarea cercetării administrative care a avut drept consecință emiterea Ordinului nr. 1492 din 14 decembrie 2009.
Mai mult, s-a arătat că funcțiile publice din cadrul Direcției Generale Accidente de Muncă și Boli Profesionale nu constituie funcții publice specifice în înțelesul art. 5 din Legea nr. 188/1999 și nu au un regim distinct în raport de celelalte funcții publice din cadrul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, iar în acest context nu s-a constatat existența niciunui impediment legal cu privire la numirea reclamantului în funcția publică de execuție menționată în Ordinul nr. 702/2010.
în termen legal, împotriva sus-amintitei sentințe a declarat recurs reclamantul Gheroghe Dănuț radu.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ., iar în motivarea ei s-au arătat, în esență, că instanța a ignorat dispozițiile Legii nr. 188/1999, ale Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 330/2009 și nesocotind dispozițiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ. a legitimat prin soluția pronunțată abuzul de drept și excesul de putere comise de Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Prin întâmpinare, Casa Națională de Pensii Publice - C.N.P.P. (C.N.P.A.S. devenită C.N.P.P. prin art. 4 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice) a precizat că nu este incident niciunul din motivele de nelegalitate invocate de recurent pentru desființarea soluției pronunțate de Curtea de Apel București, subliniind că sentința este legală și temeinică și că Ordinul nr. 702 din 16 august 2010 este emis cu respectarea dispozițiilor legale și ca efect al reorganizării instituției.
Examinând cauza prin prisma criticilor extrem de succint formulate în cererea de recurs, a obiectului cererii de chemare în judecată și a prevederilor legale care reglementează cazurile și condițiile în care se poate dispune suspendarea executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și din perspectiva dispozițiilor art. 3041din C. proc. civ. înalta Curte reține că recursul este nefondat.
Așa cum se poate lesne observa nu sunt arătate în concret criticile aduse sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind indicate doar prevederile legale pe care recurentul le apreciază a fi aplicabile și imputându-se primei instanțe că nu a manifestat rol activ în dezlegarea pricinii cu care a fost învestită.
Concluzia instanței de fond, în sensul că cererea de suspendare este neîntemeiată, este corectă însă considerentele pentru care sentința va fi menținută ca legală vor fi substituite cu următoarea motivare:
Se observă că obiectul cererii de suspendare a executării îl constituie Ordinul nr. 702 din 16 august 2010 al Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, act administrativ individual.
în condițiile în care actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și este supus regulii executării imediate și din oficiu, cel care solicită suspendarea executării unui act administrativ este obligat să aducă probe care să ofere instanței suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate.
întreruperea temporară a efectelor unui act administrativ este o măsură de excepție care poate opera numai dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, cele două sintagme fiind definite prin art. 2 alin. (1) lit. t) și lit. ș) din actul normativ menționat.
în speță, recurentul-reclamant nu justifică solicitarea sa, nu indică factorii care ar putea contura cazul bine justificat și nici paguba iminentă ce i-ar putea fi produsă prin executarea Ordinului pendinte.
Din actele dosarului nu se desprind împrejurările de fapt și de drept care ar crea o îndoială serioasă asupra legalității actului a cărui suspendare s-a cerut și nu sunt aduse dovezi în privința unui esențial prejudiciu ce s-ar cauza recurentului-reclamant prin executarea Ordinului nr. 702/2010.
Așa cum se arată și în motivarea acțiunii înregistrate la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și în cererea de recurs, recurentul-reclamant aduce în discuție aspecte care vizează de fapt legalitatea actului administrativ, apreciind că au fost încălcate prevederile Legii nr. 188/1999 și cele ale Legii nr. 330/2009 cu ocazia emiterii Ordinului nr. 702/2010 de către Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și că nesocotirea acestor norme legale nu a fost sancționată de prima instanță.
Ca argument suplimentar, înalta Curte amintește de Recomandarea nr. R (89) 8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind protecția provizorie în materie de contencios administrativ prin care se stabilește ca principiu că: măsurile de protecție provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv.
în contextul legal amintit era evident că cererea de suspendare a executării Ordinului Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 702/2010 nu putea fi primită, iar nelegalitatea acestui act administrativ putea face obiectul unei verificări judiciare însă în alt cadru procesual.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4991/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4985/2011. Contencios → |
|---|
