ICCJ. Decizia nr. 503/2011. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 503/2011
Dosar nr.16555/3/2010
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
2. Hotărârea primei instanţe
Prin încheirea din data de 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, ca inadmisibilă, apreciind că nu întruneşte cerinţele impuse de art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate invocată de intimaţii-pârâţi priveşte dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar motivele de recurs, astfel cum au fost restrânse prin declaraţia de renunţare la judecată formulată de recurentă la data de 11 octombrie 2010, se referă exclusiv la nesoluţionarea cererii privind cheltuielile de judecată, întemeiate pe dispoziţiile art. 274 din C. proc., constatând astfel că dispoziţia apreciată ca neconstituţională nu are legătură pe fond cu soluţionarea recursului.
3. Recursul declarat de reclamant
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs intimatul-pârât Primarul sectorului 1, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 23 alin. (1) şi (11), art. 24 alin. (1), art. 31 alin. (2), art. 44 alin. (1), art. 53, art. 124 alin. (2), art. 129 şi art. 136 alin. (5) din Constituţia României, precum şi la prevederile art. 5 alin. (1) şi (6) pct. 1 şi 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a ignorat faptul că a atacat cu recurs sentinţa civilă nr. 1540 din 11 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, or, recursul declarat întemeiat pe prevederile art. 300 alin. (2) şi (3), art. 3041, art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. depinde indisolubil de art. 24 din Legea nr. 554/2004 atacat cu excepţia invocată, astfel că neintrând în cercetarea fondului, se impune casarea închierii atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, pentru rejudecarea cererii de sesizare a instanţei constituţionale cu excepţia invocată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent-pârât, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia;
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Totodată, în condiţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".
În speţă, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată are ca obiect dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, recurentul-pârât considerând că aceste dispoziţii legale încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 23 alin. (1) şi (11), art. 24 alin. (1), art. 31 alin. (2), art. 44 alin. (1), art. 53, art. 124 alin. (2), art. 129 şi art. 136 alin. (5) din Constituţia României, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (6) pct. 1 şi 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prima instanţă a respins în mod neîntemeiat, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat că observaţia formulată nu vizează o relaţie de neconformitate a textului de lege invocat faţă de normele constituţionale relevate.
În realitate, în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat ca temei de drept prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, cererea a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 1540 din 11 mai 2010, în baza aceluiaşi temei, iar împotriva acestei sentinţe ambele părţi au formulat recurs, a cărui soluţionare depinde tocmai de textul de lege atacat, rezultă cu evidenţă că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, aceea a legăturii dintre dispoziţiile legale criticate ca fiind neconstituţionale şi soluţionarea cauzei cu care a fost învestită instanţa de apel.
Instanţa de control judiciar constată astfel că sunt întrunite şi cerinţele indicate de art. 29 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât, pe de o parte, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată la cererea recurentului şi pe de altă parte, nu s-a pronunţat, anterior, o Decizie a Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii prevederilor legale criticate de acesta ca fiind neconforme cu legea fundamentală.
Instanţa de recurs, în cadrul controlului judiciar în materie, analizează numai încheierea prin care prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, prin prisma prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Altfel spus, instanţa de control judiciar analizează condiţiile de admisibilitate a excepţiei, acţionând în limitele sesizării, iar atunci când constată - cum este situaţia în cauză - că încheierea recurată nesocoteşte aceste condiţii, va casa încheierea atacată, fără însă a sesiza ea însăşi Curtea Constituţională, prin Decizia pronunţată, întrucât s-ar încălca dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că instanţa de contencios constituţional trebuie să fie sesizată printr-o încheiere motivată de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa încheierea atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă pentru realizarea procedurii reglementate de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Primarul sectorului 1 Bucureşti împotriva încheierii din 22 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru sesizarea Curţii Constituţionale, în condiţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, cu modificările şi completările ulterioare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4718/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 641/2011. Contencios → |
|---|
