ICCJ. Decizia nr. 4717/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4717/2011
Dosar nr. 358/54/2011
Şedinţa publică din 13 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Actul de sesizare
Prin încheierea din data de 01 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 10378/95/2008, s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Craiova cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a hotărârii nr. 22 din 19 noiembrie 2008 a Plenului Curţii de Conturi privind Instrucţiunile pentru valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008 şi a fost suspendată judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 224/2011 din 18 aprilie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată în Dosarul nr. 10378/95/2008 al acestei instanţe privind pe recurentele petente Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Mehedinţi şi intimaţii-pârâţi Primăria comunei Voloiac, D.C., D.M., şi intervenient D.M.I. şi a constatat nelegalitatea art. 1 din Instrucţiunile privind valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008, aprobate prin hotărârea Plenului Curţii de Conturi a României nr. 22 din 19 noiembrie 2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a excepţiei de nelegalitate, a reţinut următoarele:
Potrivit art. 31 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, în varianta sa în vigoare anterioară Legii nr. 217/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992, rapoartele asupra conturilor sunt examinate de un complet format din 3 consilieri de conturi din secţia de control ulterior sau şeful compartimentului de control financiar al camerei de conturi judeţene şi 2 controlori financiari care pronunţă încheieri prin care dispune fie descărcarea de gestiune, fie sesizarea colegiului jurisdicţional al Curţii sau, după caz, colegiul jurisdicţional al camerei de conturi pentru stabilirea răspunderii juridice potrivit legii.
În analiza acestei dispoziţii legale trebuie avute în vedere şi dispoziţiile OUG nr. 117/2003 privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti, care la art. 2 alin. (1) arată:
„Cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă la instanţele Curţii de Conturi se preiau de instanţele judecătoreşti astfel:
a) dosarele aflate pe rolul colegiilor jurisdicţionale de pe lângă camerele de conturi se preiau de tribunale, urmând sa fie soluţionate de secţiile sau, după caz, de completele de contencios administrativ;
b) dosarele aflate pe rolul colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi se preiau de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ;
c) dosarele aflate pe rolul secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi se preiau de Curtea Supremă de Justiţie, secţia contencios administrativ.”
Art. 4 din acelaşi act normativ precizează: „După intrarea in vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, învestirea instanţelor judecătoreşti, competente potrivit art. 2 alin. (1), se realizează prin actul de sesizare al procurorului financiar, prin încheierea completelor din cadrul Curţii de Conturi, precum şi prin alte modalităţi prevăzute de lege”.
În consecinţă, valorificarea rapoartelor asupra conturilor, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 217/2008, se făcea potrivit formelor prescrise de lege, mai sus prezentate, prin încheierea completului din cadrul secţiei de control financiar ulterior sau completului din cadrul camerei de conturi judeţene ce sesiza instanţa competentă potrivit art. 2 alin. (1) din OUG nr. 117/2003.
Prin Legea nr. 217/2008 publicată în M. Of. 724/24.10.2008, art. 31 din Legea nr. 94/1992 a suferit o modificare substanţială în sensul că activitatea de valorificare a rapoartelor de audit se face potrivit regulamentului aprobat conform prevederilor art. 12 alin. (2) din lege [alin. (1)], urmând ca în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, rapoartele să se comunice conducerii entităţii publice auditate, iar stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea masurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate [alin. (3)].
Instanţa de fond a reţinut că Legea nr. 217/2008 nu cuprinde dispoziţii tranzitorii şi nici nu reglementează în cuprinsul ei intrarea sa în vigoare, în tot sau în parte, la o dată ulterioară, astfel că aceasta a intrat în vigoare, cu privire la toate dispoziţiile sale, la 3 zile de la data publicării sale în M. Of., potrivit art. 78 din Constituţia României, republicată.
În acelaşi sens s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 58 Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care precizează că dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.
Normele legale analizate (art. 31 din Legea nr. 94/1992) sunt norme de procedură, de imediată aplicare, de unde rezultă clar voinţa legiuitorului ca aceste norme legale să se aplice imediat după intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2008.
Instanţa a apreciat că aceeaşi concluzie se desprinde şi din analiza dispoziţiilor tranzitorii şi finale cuprinse în Legea nr. 94/1992, care la art. 130 arată că dispoziţiile referitoare la activitatea de jurisdicţie se completează cu prevederile C. proc. civ., precum şi cu orice alte dispoziţii legale, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.
Potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., norma juridică de procedură este de imediată aplicare.
Numai în situaţia cauzelor aflate în curs de judecată, competenţa instanţelor sau organelor competente să le soluţioneze rămâne cea prevăzută de legea în vigoare la data învestirii [soluţie legislativă prevăzută de art. 725 alin. (2) C. proc. civ. şi preluată şi de dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 94/1992].
S-a constatat că, în acest context, Curtea de Conturi a României, prin Plenul său, a adoptat la data de 12 decembrie 2008, mult după intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2008, hotărârea nr. 22, prin care aprobă Instrucţiunile din 12 noiembrie 2008 pentru valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008, atât la nivelul camerelor de conturi judeţene, cât şi al structurilor centrale ale Curţii de Conturi.
În art. 1 al Instrucţiunilor se arată că: „Actele de control întocmite în urma acţiunilor de verificare derulate în trimestrul IV conform programului de control financiar pe anul 2008, urmează procedurile de valorificare în vigoare la data aprobării programului de control.”
Instanţa de fond a reţinut că Instrucţiunile mai sus precizate constituie un act administrativ unilateral cu caracter normativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Deşi aparent, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ar rezulta că pe calea excepţiei de nelegalitate ar putea fi supuse controlului judecătoresc numai actele administrative unilaterale cu caracter individual, nu această interpretare se impune a fi reţinută, ci interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie făcută coroborat cu dispoziţiile art. 11 alin. (4) din aceeaşi lege care arată că actul administrativ cu caracter normativ poate fi atacat oricând pe calea acţiunii directe.
Or, cu atât mai mult, trebuie recunoscut că acesta poate fi supus controlului judecătoresc pe calea excepţiei de nelegalitate, impunându-se a fi reţinut corect în interpretarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, argumentul a fortiori.
S-a apreciat că, în caz contrar, s-a ajunge la ipoteza absurdă că ceea ce este permis a fi invocat pe cale de acţiune nu este permis pe cale de excepţie şi s-a reţinut că în acest sens este şi practica judiciară constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, constatându-se, astfel, că excepţia invocată în cauză nu este inadmisibilă.
Pe fond, instanţa a reţinut că dispoziţia cuprinsă în Instrucţiunile mai sus precizate este nelegală, deoarece creează posibilitatea ca, în dezacord cu dispoziţiile Legii nr. 217/2008, instanţele de judecată să fie învestite prin încheieri ale completelor compuse potrivit art. 31 din Legea nr. 94/1992, în varianta sa în vigoare anterioară Legii nr. 217/2008 şi după ce această normă juridică fusese modificată, nemaiprevăzând această procedură.
Chiar dacă dispoziţiile cuprinse în OUG nr. 117/2003 nu au fost modificate sau abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2008, acestea trebuie în mod necesar coroborate cu dispoziţiile legii, de unde rezultă că învestirea instanţelor, potrivit legii în vigoare, nu se mai poate face în baza art. 31 din Legea nr. 94/1992, în forma sa anterioară.
În această situaţie, prin Instrucţiunile analizate s-a creat un caz de ultraactivitate a legii de procedură, în contradicţie cu art. 78 din Constituţia României, republicată, art. 58 Legea nr. 24/2000, art. 725 C. proc. civ. şi art. 130 şi 131 din Legea nr. 94/2004.
S-a mai arătat în considerentele hotărârii atacate că nu pot fi reţinute sub acest aspect ca întemeiate argumentele aduse de intimată, în sensul că programul de control a fost adoptat la începutul anului 2008 şi, în consecinţă, valorificarea acestuia urmează a se face potrivit legii în vigoare la data adoptării sale, deoarece aceasta este contrară dispoziţiilor legale precizate, precum şi voinţei legiuitorului aşa cum aceasta rezultă clar din aceste dispoziţii legale şi a fost mai sus relevată.
Instanţa a apreciat că în contextul legislativ mai sus precizat singura soluţie legală ce putea fi adoptată de Curtea de Conturi a României era ca după intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2008 să procedeze la valorificarea actelor de control potrivit dispoziţiilor acestei legi, rămânând ca în cauzele în care învestirea instanţelor s-a făcut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 217/2008, acestea să fie soluţionate potrivit legii vechi.
Adoptând o soluţie contrară, Curtea de Conturi a României a încălcat dispoziţiile legale enunţate, dar şi dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind ierarhia actelor normative, ale art. 73 din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora instrucţiunile cu caracter normativ emise de organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, dar şi ale art. 31 din Legea nr. 94/2004, aşa cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 217/2008.
S-a mai reţinut că Instrucţiunile analizate sunt afectate de nelegalitate şi prin prisma dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, care prevăd că, în vederea intrării lor în vigoare, legile, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de organele administraţiei publice centrale de specialitate se publică în M. Of. al României, Partea I.
Or, aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, şi aşa cum a recunoscut şi intimata prin întâmpinare, Instrucţiunile analizate, deşi în mod evident au caracter normativ, nu au fost publicate în M. Of. în vederea intrării în vigoare, înscriindu-se astfel în categoria actelor normative inexistente.
Chiar şi relativ la temeiul în baza cărora Instrucţiunile au fost adoptate, instanţa a reţinut că în preambul se arată că acestea au fost adoptate potrivit art. 12 alin. (2) şi 122 lit. j) din Legea nr. 94/1992, însă acest temei de drept nu este incident, deoarece art. 122 lit. j), în varianta sa în vigoare la data adoptării şi apoi aprobării Instrucţiunilor, prevedea posibilitatea plenului Curţii de Conturi de a adopta regulamente, iar nu instrucţiuni.
S-a apreciat de către instanţă că diferenţierea nu este una pur formală, deoarece anterior intrării în vigoare a Legii nr. 217/2008, potrivit art. 122 lit. g), Plenul Curţii de Conturi putea adopta instrucţiuni, însă şi acestea aveau caracter obligatoriu doar pentru organele de control financiar ale Curţii de Conturi şi trebuiau să fie necesare pentru exercitarea în bune condiţii a competenţei acestora, neputând, ca urmare, împieta asupra atributului instanţelor de judecată de a-şi verifica legalitatea învestirii.
S-a mai arătat că, deşi prin art. 122, după modificarea Legii nr. 94/1992 prin Legea nr. 217/2008, nu se mai prevede expres posibilitatea Plenului Curţii de Conturi de a adopta instrucţiuni, această posibilitate nu poate fi negată, trebuind însă a fi analizată prin prisma reglementării mult mai precise din art. 122 lit. b) din Legea nr. 94/2004 în varianta sa actuală, care dă posibilitatea plenului Curţii de Conturi de a aproba normele proprii privind activitatea specifică a Curţii de Conturi.
Instanţa de fond a apreciat că nu poate fi reţinut nici argumentul adus de intimată în sensul că dacă nu s-ar fi adoptat Instrucţiunile mai sus analizate actele de control emise în trimestrul IV 2008 nu ar mai fi putut fi valorificate, deoarece se impune ca acestea să fi valorificate cu respectarea principului legalităţii, principiu care trebuie să ghideze activitatea oricărei autorităţi administrative.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a admis excepţia de nelegalitate invocată în cauză şi a constatat nelegalitatea art. 1 din Instrucţiunile privind valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008, aprobate prin hotărârea Plenului Curţii de Conturi a României nr. 22 din 19 noiembrie 2008
3. Recursul declarat de Curtea de Conturi a României în nume propriu şi pentru Camera de Conturi a judeţului Mehedinţi
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Curtea de Conturi a României în nume propriu şi pentru Camera de Conturi a judeţului Mehedinţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând, în drept, motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cuprinsul memoriului de recurs se critică hotărârea primei instanţe sub următoarele aspecte:
3.1. Greşita soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate
Potrivit recurentei, actele normative nu pot fi supuse controlului de legalitate prin prisma art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a cărui sferă de cuprindere vizează numai actele administrative individuale.
3.2. Nu s-a observat că prevederile Legii nr. 94/1992, republicată, şi ale art. 4 din OUG nr. 117/2003 aprobate de Legea nr. 49/2004 ultraactivează.
Recurenta a dezvoltat teza potrivit căreia Legea nr. 217/2008 nu a rezolvat cazul situaţiilor tranzitorii, respectiv al actelor de control întocmite până la 27 octombrie 2008, aşa încât Curtea de Conturi prin organul său de conducere a fost nevoită să suplinească această lipsă prin actul normativ în discuţie, la emiterea căruia au fost avute în vedere art. 1 şi art. 4 din OUG nr. 117/2003 care nu au fost abrogate expres prin Legea nr. 217/2008.
3.3. Publicarea hotărârii Plenului nr. 22 din 19 noiembrie 2008 nu era obligatorie, în raport de dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 94/1992.
3.4. Prin soluţia pronunţată, Curtea de apel nu a avut în vedere necesitatea recuperării prejudiciului, în cauză fiind vorba despre bani publici, ceea ce constituie o obligaţie atât pentru Curtea de Conturi, cât şi pentru instanţele de judecată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de drept relevante
Excepţia de nelegalitate a fost invocată din oficiu într-o cauză aflată în recurs la Curtea de Apel Craiova, obiectul acelui dosar privind sesizarea Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi Mehedinţi de obligare a mai multor persoane fizice şi a Primăriei comunei Voloiac de a vira la bugetul local, respectiv public, diverse sume de bani plătite ori decontate necuvenit.
Potrivit încheierii de sesizare din data de 01 februarie 2011, excepţia de nelegalitate a vizat întreaga hotărâre nr. 22 din data de 19 noiembrie 2008 a Plenului Curţii de Conturi privind instrucţiunile pentru valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008 însă prin sentinţa atacată instanţa a reţinut numai nelegalitatea art. 1 din acest act normativ.
Prin urmare, controlul judiciar declanşat ca urmare a recursului declarat de emitentul actului normativ se va limita la această prevedere.
Analizând finele de neprimire al excepţiei de nelegalitate, cât şi fondul acesteia, prima instanţă a ajuns la o soluţie pe care şi-o însuşeşte şi instanţa de recurs pentru că reflectă o interpretare corectă a prevederilor legale incidente.
Răspunzând în concret criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la admisibilitatea excepţiei de nelegalitate
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2), ale art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, precum şi ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 262/2007 rezultă că excepţia de nelegalitate a unui act normativ este admisibilă.
Punctul de vedere al recurentelor are în vedere strict alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar nu întregul cadru de reglementare enunţat care se referă la actele administrative unilaterale, acte care înglobează deopotrivă acte individuale şi acte normative.
Pe de altă parte, în reflexia art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale o normă juridică trebuie să îndeplinească dubla calitate de accesibilitate şi previzibilitate, permiţând destinatarilor ei să-şi orienteze conduita în acord cu imperativele legii.
În privinţa previzibilităţii, un rol esenţial îl are jurisprudenţa uniformă, care, în această materie s-a orientat constant în sensul afirmat de prima instanţă, adică al admisibilităţii excepţiei de nelegalitate a actelor normative.
Referitor la substanţa excepţiei de nelegalitate
Potrivit art. 1 al instrucţiunilor atacate cu excepţia de nelegalitate, reprodus la pct. 1.2 al deciziei, actelor de control întocmite în urma acţiunilor de verificare derulate în trimestrul IV al anului 2008 li se aplică procedurile de valorificare în vigoare la data aprobării programului de control.
De asemenea, dispoziţiile legale avute în vedere de emitent indicate în cuprinsul motivului 1.3.2 sunt, toate, norme de procedură.
În acest cadru, incidenţa art. 725 alin. (1) C. proc civ. potrivit cu care legea de procedură este de imediată aplicare a fost corect stabilită de prima instanţă.
Teza recurentelor referitoare la ultraactivitatea (supravieţuirea) legii civile vechi este lipsită de consistenţă, câtă vreme în discuţie nu sunt raporturi juridice de drept material ori substanţial, ci reguli de procedură.
Situaţia tranzitorie invocată de recurente, se rezolvă potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 în forma în vigoare la data adoptării instrucţiunilor, care stabileşte cu claritate că în cazul existenţei unor abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat producerea unor prejudicii, după comunicarea constatărilor controlului, stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia „devin obligaţie a conducerii entităţii auditate”.
Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 217/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992, regulile procedurale care guvernează etapa valorificării rapoartelor de audit sunt cele prevăzute în legea nouă, iar nu cele anterioare, care au fost modificate.
În fine, susţinerea că dispoziţiile art. 1 şi art. 4 din OUG nr. 117/2003 nu au fost abrogate expres prin Legea nr. 217/2008 şi de aceea ar putea fundamenta legal actul administrativ normativ examinat ignoră faptul că abrogarea poate fi, potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, şi implicită.
OUG nr. 117/2003 a avut ca obiect de reglementare, preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti ca urmare a revizuirii din 2003 a Constituţiei României, când atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii de Conturi au fost eliminate.
Modificarea de amploare a Legii nr. 94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, în scopul punerii ei în acord cu noua configuraţie trasată prin art. 140 din Constituţia revizuită, a intervenit însă abia prin Legea nr. 217/2008, prin care, printre altele, a fost abrogat în totalitate Capitolul IV (art. 40-88), referitor la atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii de Conturi, şi a fost modificat substanţial art. 31, referitor la valorificarea rapoartelor de audit (rapoarte asupra conturilor, în vechea reglementare).
În acest cadru normativ nu există niciun temei pentru a considera că instituţiile juridice şi procedurile reglementate în art. 1 şi 4 din OUG nr. 117/2003 ar ultraactiva şi, deci, că instanţele de judecată ar mai putea să fie învestite prin încheieri ale unor complete constituite potrivit art. 31 din Legea nr. 94/1992, în varianta anterioară modificării Legii nr. 94/1992.
Referitor la obligaţia publicării
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, în vederea intrării lor în vigoare, instrucţiunile analizate trebuiau publicate în M. Of. al României, Partea I.
Trimiterea pe care recurentele o fac la dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, care, la rândul lor, prevăd obligativitatea publicării în M. Of. a Regulamentului de organizare şi desfăşurare a activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, nu poate conduce la concluzia că, per a contrario, alte acte administrative cu valoare normativă adoptate de Curtea de Conturi nu ar trebui publicate pentru că, în privinţa acestora, devin incidente dispoziţiile comune în materie cuprinse în Legea nr. 24/2000, amintite anterior.
Prin urmare, considerentul primei instanţe referitor la caracterul de „act normativ inexistent” al instrucţiunilor este corect.
Referitor la consecinţele admiterii excepţiei de nelegalitate
Deşi criticile care se circumscriu acestui aspect exced controlului de legalitate pe care îl exercită o instanţă de control judiciar, Înalta Curte observă că autorităţile administrative nu pot invoca interesul public pentru a justifica interpretarea şi aplicarea eronată a unor prevederi legale.
De altfel, presupusa imposibilitate de recuperare a unor „bani publici” nu există, câtă vreme, în cadrul normativ nou creat de Legea nr. 217/2008 s-au reglementat instrumente foarte eficiente de valorificare a concluziilor rapoartelor de audit. Nu în ultimul rând, potrivit art. 1281, nedispunerea recuperării prejudiciilor de către conducerea entităţii auditate, constituie infracţiune.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, văzând că actul administrativ normativ a fost emis cu încălcarea principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Mehedinţi împotriva sentinţei civile nr. 224/2011 din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4712/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4718/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
