ICCJ. Decizia nr. 5031/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5031/2011
Dosar nr. 5624.1/2/2009
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Procedura derulată de prima instanţă.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 ianuarie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta N.C.V. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor la actualizarea despăgubirilor din titlurile de despăgubire din 24 octombrie 2006 şi din 08 octombrie 2006, la valoarea de piaţă din prezent, solicitând, în acest sens, emiterea unei decizii suplimentare cu valoare actualizată, precum şi obligarea pârâtelor la plata unor daune morale de 60.000 RON, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a învederat instanţei că, prin deciziile sus-menţionate s-au stabilit în favoarea sa despăgubiri în valoare de 685.705,58 RON, respectiv 72.800 RON, evaluări efectuate la nivelul datei de 18 octombrie 2006, evaluare acceptată la acel moment, întrucât corespundea valorii de la acel moment.
La momentul formulării acţiunii însă, adică la 14 luni de la emiterea celor două decizii, valoarea de piaţă a celor două imobile a crescut semnificativ.
Arată reclamanta că nu există posibilitatea legală de a încasa aceste despăgubiri şi nici aceea de a valorifica acţiunile, fiindcă Fondul Proprietatea nu funcţionează în prezent de o manieră susceptibilă de a conduce la acordarea efectivă a unei indemnizaţii, aspect statuat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Radu împotriva României.
La data de 22 august 2007 a adresat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor o cerere de actualizare a acestor despăgubiri, iar prin răspunsul din 20 decembrie 2007 i s-a refuzat acest lucru, iar pârâta, ignorând complet cererea sa de actualizare a despăgubirilor, a informat-o că poate să opteze pentru obţinerea sumelor din decizie, urmând a primi banii „în 15 zile calendaristice de la momentul existenţei disponibilităţilor financiare în contul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor”.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanţei respingerea acţiunii ca nefondată, învederând că emiterea celor două decizii privind titlurile de despăgubire a fost făcută în conformitate cu dispoziţiile legale, acestea fiind transmise depozitarului central în vederea convertirii titlurilor de despăgubire în acţiuni la Fondul Proprietatea, astfel că, din acel moment, reclamanta a beneficiat de toate drepturile ce reies din deţinerea acestora.
Prin O.U.G. nr. 81/2007 a fost reglementată o nouă procedură de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dându-se posibilitatea celor care sunt acţionari la Fondul Proprietatea să opteze fie pentru a-şi menţine această calitate, fie să solicite anularea conversiei titlurilor de despăgubire şi să opteze pentru emiterea unor titluri de plată, în urma cărora vor fi acordate despăgubiri băneşti în condiţiile reglementate de acest act normativ.
Or, reclamanta nu a înţeles să opteze pentru valorificarea titlurilor de despăgubire prevăzute de O.U.G. nr. 81/2007, solicitând în schimb actualizarea cuantumului despăgubirilor din cele două decizii, în lipsa unui temei legal în acest sens.
Reglementarea invocată drept temei al acţiunii, respective art. 19 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată prin pct. 27 al O.U.G. nr. 81/2007, nu este aplicabilă situaţiei prezente, ci contestaţiilor la deciziile emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În şedinţa publică din data de data de 01 aprilie 2008, reclamanta N.C.V. şi-a precizat acţiunea, solicitând emiterea titlurilor de despăgubire suplimentare solicitate prin cererea introductivă de instanţă, în valoare totală de 1.172.475,40 RON, obligarea la plata unei despăgubiri reprezentând diferenţa dintre valoarea reală a imobilelor din prezent şi titlurile deja emise în valoare de 1.172.475,40 RON, reiterând ca temei juridic al cererii sale dispoziţiile art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 81/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 1529 din 20 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, respingând acţiunea faţă de această pârâtă şi a respins acţiunea, ca nefondată, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin decizia civilă nr. 1618 din 20 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat sentinţa civilă nr. 1529 din 20 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, reţinând că hotărârea primei instanţe este nemotivată şi că judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra obiectului pricinii.
Cu prilejul rejudecării pricinii, reclamanta şi-a precizat cadrul procesual sub aspect subiectiv, menţionând în calitate de pârâţi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ambele cu calitate procesuală pasivă proprie, în considerarea reprezentării legale a Statului Român, conferită de Legea nr. 247/2005.
În privinţa cadrului procesual sub aspect obiectiv, reclamanta şi-a menţinut solicitările iniţiale, astfel cum au fost precizate în şedinţa publică din data de 01 aprilie 2008.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a reluat exact aceleaşi apărări ca cele formulate în faţa instanţei de fond în primul ciclu procesual.
Prin propria întâmpinare înregistrată la dosarul cauzei în data de 09 decembrie 2009, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale a Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar. Pe fond, a învederat instanţei că, pentru emiterea titlului de plată şi plata efectivă a despăgubirilor în numerar, urmare a opţiunii potrivit legii, persoanele îndreptăţite trebuie să fie titulare ale unor dispoziţii/decizii emise de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001, respectiv ale unor decizii conţinând titlurile de despăgubire emise subsecvent de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, abia apoi emiţându-se, pe baza opţiunii persoanei îndreptăţite, titlu de plată şi/sau conversie. Or, reclamanta nu figurează în baza de date a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cu dosar de opţiune potrivit procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 247/2005.
Prin întâmpinarea formulată în completare la data de 09 februarie 2010, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii cererii de extindere de acţiune, întrucât, printr-o precizare de acţiune, nu se poate extinde cadrul procesual, iar, ca extindere de acţiune, aceasta este tardivă, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere că nu are în competenţă emiterea de titluri de despăgubire.
2. Hotărârea primei instanţe.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1709 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii;
- a respins excepţia tardivităţii modificării acţiunii;
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor;
- a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta N.C.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii modificării acţiunii.
Instanţa a reţinut că indiferent de modul în care reclamanta şi-a calificat conturarea cadrului procesual, suntem în prezenţa unei precizări a acţiunii sale iniţiale, impusă de soluţia dată de instanţa de fond din primul ciclu procesual. Astfel, cu toate că la data de 01 aprilie 2008 reclamanta a precizat clar care sunt părţile cu care înţelege să se judece, şi anume Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (iar nu Direcţia de Acordare a Despăgubirilor în Numerar), ca reprezentând Statul Român în procedura administrativă şi subsecvent judiciară în baza Legii nr. 247/2005, instanţa de fond s-a pronunţat în contradictoriu şi în raport cu Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, admiţând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. Prin urmare, în rejudecare, instanţa a pus în vedere reclamantei să indice exact cadrul procesual pe care a înţeles să îl „contureze” în primul ciclu procesual, solicitare căreia reclamanta i s-a conformat. Prin urmare, precizarea calităţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de pârât în prezenta cauză nu este nici inadmisibilă, nici tardivă.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Instanţa a reţinut că excepţia a fost formulată în considerarea capătului de cerere privind emiterea titlului suplimentar de despăgubire, or pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte plata de despăgubiri în temeiul reglementărilor Legii nr. 247/2005, urmând a se analiza, pe fondul cauzei, dacă o atare obligaţie de plată de despăgubiri în situaţia concretă a speţei pot fi subsumate atribuţiilor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în baza legii speciale.
Cu privire la fondul cauzei.
La data de 22 august 2007, reclamanta a solicitat pârâtelor, prin cererea din 22 august 2007, emiterea unor decizii suplimentare reprezentând titlu de despăgubire aferentei diferenţei cuvenite din actualizarea valorii imobilelor pentru cele două titluri de despăgubire emise prin decizia din 24 octombrie 2006 şi din 08 octombrie 2006, precum şi indicarea unei modalităţi concrete şi a unui termen exact de încasare a despăgubirii actualizate conform solicitării sale, în caz contrar plata integrală a sumei totale actualizate, de 2.024.008,38 RON.
Prin adresa de răspuns din 23 octombrie 2007, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a comunicat reclamantei posibilitatea de a opta, conform modificării aduse Legii nr. 247/2005 prin O.U.G. nr. 81/2007, pentru despăgubiri în numerar până la contravaloarea a 500.000 RON pentru fiecare dosar de despăgubire, iar sumele aferente despăgubirilor de peste 500.000 RON vor fi convertite în acţiuni la Fondul Proprietatea. De asemenea, a comunicat reclamantei procedura de urmat pentru aceasta, mai exact pentru exprimarea opţiunii de către persoanele îndreptăţite cărora le-au fost emise titlurile de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anume prin prezentarea personal sau prin mandatar cu procură autentică la sediul Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, „pentru depunerea unei cereri prin care să-şi exprime opţiunea şi reţinerea titlului de despăgubire în original, plata despăgubirilor făcându-se în termen de 15 zile calendaristice de la momentul existenţei disponibilităţilor financiare în contul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, cu condiţia depunerii cererii de opţiune şi a celorlalte documente necesare”.
Referitor la solicitarea de actualizare a despăgubirilor, a comunicat reclamantei că aceasta nu este posibilă, neexistând cadrul legal.
Temeiul juridic invocat de reclamantă pentru emiterea deciziei cuprinzând titlu de despăgubire suplimentar este art. 19 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin pct. 27 al O.U.G. nr. 81/2007.
Din economia textului legal mai sus redat, coroborată cu situaţia de fapt din prezenta cauză, reiese că ipoteza avută în vederea pentru emiterea titlurilor de despăgubire suplimentare nu este întrunită în speţă.
A reţinut instanţa că reclamanta nu a contestat cele două decizii cuprinzând titlurile de despăgubire, fiind mulţumită de nivelul despăgubirilor stabilite la nivelul lunii octombrie 2006, când s-a făcut evaluarea, însă esenţial în cauză este faptul că reclamanta a solicitat, neavând alternativă sub imperiul reglementării anterioare O.U.G. nr. 81/2007, ca suma stabilită cu titlu de despăgubire să se constituie în acţiuni la Fondul Proprietatea.
Prin urmare, la scurt timp de la emiterea celor două decizii, agreate de reclamantă, în data de 06 februarie 2007, au fost emise de către Depozitarul Central cele două atestate care consacrau calitatea reclamantei de acţionar la Fondul Proprietatea, cu 684.706, respectiv 72.800 acţiuni.
Din momentul în care procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 s-a finalizat prin obţinerea de către reclamantă a calităţii de acţionar, potrivit art. 16 alin. (7) din lege, şi transmiterii lor Depozitarului Central potrivit art. 18 din lege, reclamanta a devenit acţionară la Fondul Proprietatea, a încetat orice competenţă şi orice atribuţie a celor două pârâte, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Împrejurarea invocată de reclamantă, în sensul caracterului iluzoriu al valorificării în vreun fel, în tot acest interval, a calităţii sale de acţionar, în condiţiile nefunctionalitătii Fondului Proprietatea, excede procedurii administrative derulate în faţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, precum şi jurisdicţiei instanţei de contencios administrativ, care se rezumă, potrivit legii, la controlul modului în care cele două pârâte îşi exercită atribuţiile.
Orice alt tip de pretenţii ale reclamantei, inclusiv, spre pildă, cele ce fac obiectul pretenţiei subsidiare a reclamantei, anume obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri reprezentând diferenţa dintre valoarea reală a imobilelor de la data introducerii acţiunii, 16 ianuarie 2008, şi valoarea cuprinsă în titlurile de despăgubire, sunt în căderea instanţei de drept comun, în contradictoriu cu Statul Român, iar nu cu cele două pârâte, cărora le-a fost conferit acest drept legal de reprezentare a statului, având, prin urmare, calitate procesuală pasivă, doar în privinţa modului de îndeplinire a atribuţiilor, astfel cum sunt consacrate în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Orice eventuale alte pretenţii, ce exced procedurii reglementate în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu constituie contestări ale unor acte ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sau ale unor eventuale refuzuri nejustificate de soluţionare a unor cereri în virtutea atribuţiilor acestora, pentru a face obiectul contestării în instanţa de contencios administrativ, strict limitat la cadrul Legii nr. 247/2005 şi la atribuţiile acestor două instituţii.
A mai reţinut instanţa că reclamanta nu a înţeles să uzeze de noua reglementare a O.U.G. nr. 81/2007, prin care a fost introdus dreptul beneficiarilor de a obţine despăgubiri în numerar, până la concurenţa sumei de 500.000 RON, în funcţie de opţiunea expresă a acestora, doar eventuala diferenţă urmând a fi convertită în acţiuni, acesta fiind sensul informării şi recomandării formulate de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin adresa de răspuns din 23 octombrie 2007. Reclamanta nu a înţeles însă să opteze în acest sens până la expirarea termenului legal de 6 luni prevăzut de O.U.G. nr. 81/2007, care a început să curgă de la data de 01 octombrie 2007, fiind incidente, prin urmare, prevederile art. 3 alin. (2) din ordonanţă, adică prezumţia dorinţei de a-şi păstra calitatea de acţionar, iar nu de a obţine despăgubiri în numerar.
3. Recursul formulat în cauză.
Împotriva sentinţei civile nr. 1709 din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs N.Z.T.C. în calitate de unic moştenitor al mamei sale, reclamanta N.C.V. criticând-o pentru nelegalitate şi invocând generic prevederile art. 299 şi art. 304 şi urm. C. proc. civ.
Recurentul solicită modificarea în parte a soluţiei primei instanţe în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată de către reclamantă.
În dezvoltarea căii de atac, recurentul expune istoricul cauzei şi susţine că soluţia primei instanţei este nefondată deoarece nu a luat în considerare raportul de expertiză depus la dosar din care rezultă în mod indiscutabil creşterea valorii imobilului, teren, deşi potrivit practicii constante în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, despăgubirea trebuie să fie justă, echitabilă şi imediată, iar o asemenea despăgubire nu este asigurată nici prin acordarea de acţiuni la Fondul Proprietatea, nici prin O.U.G. nr. 81/2007; sumele achitate în temeiul acestui din urmă act normativ au, de asemenea, un caracter plafonat, eşalonat (nu imediat) şi negarantat la plată.
Conchide recurentul că prin neplata imediată a despăgubirilor stabilite prin expertiza iniţială, în intervalul scurs până la data introducerii acţiuni, potrivit concluziilor expertizei din 10 octombrie 2007 a fost prejudiciat cu suma de 1.172.475,40 RON, ceea ce justifică obligarea statului pârât prin instituţiile sale la plata acestei sume, fie prin admiterea acţiunii principale, fie a cererii formulate în subsidiar.
În recurs s-a depus, în copie, certificatul de moştenitor din 16 decembrie 2010, din care rezultă că de pe urma defunctei N.C.V. a rămas ca unic moştenitor N.Z.T.C.
II. Considerentele Înaltei Curţi.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurent şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele cuprinse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanta N.C.V. a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu cererea precizată, având ca obiect principal obligarea instituţiilor pârâte să actualizeze despăgubirile acordate prin titlurile de despăgubire din 24 octombrie 2006 şi din 08 octombrie 2006, la valoarea de piaţă de la data introducerii acţiunii, respectiv de la data de 16 ianuarie 2008, urmând ca acestea să emită titluri de despăgubire suplimentare în valoare totală de 1.172.475,40 RON, reprezentând echivalentul a 353.314,87 euro, iar în subsidiar să plătească o despăgubire reprezentând diferenţa dintre valoarea reală a imobilelor de la data introducerii acţiunii (astfel cum reiese din expertiza depusă la dosar) şi valoarea menţionată în titlurile sus arătate, despăgubire în valoare totală de 1.172.475,40 RON, reprezentând echivalentul a 353.314,87 euro.
Reclamanta, titulară a două decizii reprezentând titluri de despăgubire din 24 octombrie 2006 şi din 08 noiembrie 2006, a solicitat emiterea unor decizii suplimentare, reprezentând titluri de despăgubire aferente diferenţei cuvenite din actualizarea valorii imobilelor, deşi nu a contestat acestei decizii sub aspectul nivelului despăgubirilor.
Temeiul juridic invocat în cererea de chemare în judecată şi în recurs pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire suplimentar este art. 19 alin. (3) din Titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 astfel cum a fost modificat prin pct. 27 al O.U.G. nr. 81/2007.
Este real că acest text normativ prevede în mod expres posibilitatea emiterii unor titluri de despăgubire suplimentare, aşa cum susţine recurentul, însă din economia textului de lege, coroborată cu situaţia de fapt din prezenta cauză, reiese că ipoteza avută în vedere pentru emiterea titlurilor de despăgubire suplimentare nu este întrunită în speţă.
Aceasta deoarece titlurile de despăgubire au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, fiind trimise Depozitarului Central pentru convertirea lor în acţiuni la Fondul Proprietatea şi nu au fost contestate în temeiul legal potrivit art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Or, alin. (3) al aceluiaşi articol, modificat prin pct. 27 al O.U.G. nr. 81/2007, titlul de despăgubire suplimentar poate fi emis numai în contextul contestării deciziei iniţiale, dacă după parcurgerea procedurii prealabile administrative sau a celei judiciare, a fost stabilită o sumă mai mare.
Aşa cum a reţinut prima instanţă, din momentul în care reclamanta a devenit acţionară la Fondul Proprietatea, orice competenţă a celor două pârâte chemate în judecată încetează, iar pretenţiile derivate din diferenţa dintre valoarea reală a imobilelor la data introducerii acţiunii şi valoarea cuprinsă în titlurile de despăgubire sunt de competenţa instanţei de drept comun, deoarece exced procedurii reglementate în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Mai mult reclamanta nu a înţeles să uzeze de noua reglementare a O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prin care s-a reglementat dreptul beneficiarilor de a obţine despăgubiri în numerar, la opţiunea expresă a acestora.
Cum pentru obţinerea despăgubirilor solicitate, calea aleasă nu este cea prevăzută de art. 19 alin. (3) Titlul VII la Legii nr. 247/2005, reclamanta având titluri din anul 2006, deja valorificate, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea, neluând în considerare actualizarea propusă prin raportul de expertiză depus la dosar.
În opinia recurentului, raportului juridic dedus judecăţii îi erau aplicabile soluţiile Curţii Europene a Drepturilor Omului în mai multe cauze, cu referire la asigurarea despăgubirilor şi nefuncţionalitatea Fondului Proprietatea.
Indiscutabil, instanţa europeană a conturat o practică în acest sens, dar aceasta nu este relevantă în soluţionarea problemei de drept deduse judecăţii în prezenta cauză.
Înalta Curte apreciază că din moment ce procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 s-a finalizat, prin stabilirea calităţii de acţionar, împrejurările invocate de recurent privind valorificarea calităţii de acţionar şi cuantumul despăgubirilor inserate în cele două titluri deja valorificate din anul 2006, nu pot fi reţinute în valorificarea drepturilor pretinse în contradictoriu cu cele două instituţii chemate în judecată în temeiul art. 27 din O.U.G. nr. 81/2007.
l. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.Z.T.C. împotriva sentinţei civile nr. 1709 din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4971/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5039/2011. Contencios → |
|---|
