ICCJ. Decizia nr. 5060/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5060/2011
Dosar nr. 688/45/2010
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 295/CA din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii T.A., T.C.C., R.M., L.C., M.C., A.C., S.C., C.C., A.R., A.V.C., B.I., C.I.C., P.G., S.I., U.T., F.G., C.M., V.I., C.H.C., C.E., B.U.I., R.D., O.N. şi C.O.C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin care solicita anularea H.G. nr. 737/2010, precum şi suspendarea executării actului administrativ contestat. De asemenea, instanţa de judecată a respins cererea de intervenţie formulată de Asociaţia Naţională a Aviatorilor Pensionari în interesul membrilor săi, precum şi cererea de intervenţie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în interesul pârâtului Guvernul României.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
H.G. nr. 737/2010, a cărei anulare se cere în cauză, a fost emisă, astfel cum rezultă chiar din titlul ei, în vederea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, care, la art. 3 alin. (3) stabileşte că: „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute de art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.
În atare condiţii, se constată că, deşi H.G. nr. 737/2010 face parte din categoria actelor administrative, în sensul dat acestui termen de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în exercitarea controlului de legalitate trebuie să se ţină seama în mod exclusiv doar de conţinutul şi de sfera de reglementare a acestui act administrativ cu caracter normativ, care nu vizează modificarea sau stingerea unor drepturi, recunoscute în mod individual beneficiarilor pensiilor de serviciu, enumeraţi la art. 1 din Legea nr. 119/2010, ci doar stabilirea unor proceduri practice, cu ajutorul cărora să se asigure aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, lege publicată sub nr. 119 în M. Of. nr. 528/29.07.2010.
Întrucât măsura transformării categoriilor de pensii enumerate la art. 1, printre care se regăsesc, la lit. g), „pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă”, în pensii „în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale” a fost dispusă prin Legea nr. 119/2010, iar operaţiunea de recalculare individuală a pensiilor de serviciu s-a realizat prin acte administrative pentru a căror modificare s-a prevăzut, prin lege, o altă procedură judiciară ce excede controlului instanţelor de contencios administrativ, raportat la dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu va fi examinată nicio chestiune ce ţine de concordanţa Legii nr. 119/2010 cu prevederile Legii fundamentale sau cu prevederile convenţiilor şi tratatelor la care România este parte şi nicio problemă ce ar ţine de legalitatea şi temeinicia deciziilor individuale de recalculare a pensiilor de serviciu, emise de Casa de Pensii, ca unele ce exced competenţelor sale şi limitelor învestirii.
În atare condiţii, prezentul control de legalitate vizează doar măsura în care actul administrativ cu caracter normativ contestat este sau nu concordant Legii nr. 119/2010, în baza şi în a cărei aplicare a fost emis, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de reclamanţi şi de către intervenienta Asociaţia Naţională a Aviatorilor Pensionari.
În acest sens, instanţa de fond are în vedere faptul că atât Legea nr. 119/2010, cât şi actul administrativ emis în aplicarea acesteia, definesc în mod explicit rolul şi sfera de reglementare a actului menţionat la art. 3 alin. (3) din citata lege, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee practice, pe baza cărora să se realizeze operaţiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, apreciind că, în acest caz H.G. nr. 737/2010, emisă de Guvernul României, îndeplineşte o funcţie metodologică (tehnică) şi nu un rol de generator/modificator de drepturi, de natura celor invocate de reclamanţi şi intervenienta Asociaţia Naţională a Aviatorilor Pensionari, fapt ce face de prisos cercetarea criticilor referitoare la „suprimarea efectivă a dreptului la pensia de serviciu şi afectarea drepturilor de pensie, în privinţa cuantumului acestora, cu încălcarea dreptului comunitar, a principiilor constituţionale şi a întregii legislaţii interne în domeniul pensiilor”, cum susţin reclamanţii şi intervenienta amintită, critici care vizează în realitate Legea nr. 119/2010, dar care nu pot fi transpuse în procedura de control a legalităţii actului administrativ contestat, chiar dacă H.G. nr. 737/2010 este un act de punere în aplicare a citatei legi.
Ca atare, constatând că actul administrativ contestat nu este cel ce a generat situaţia juridică nouă, diferită de cea care a existat la data recunoaşterii dreptului la pensie de serviciu a reclamanţilor persoane fizice, prima instanţă apreciază că rolul H.G. nr. 737/2010, ce dă şi sfera de aplicabilitate a acesteia, se rezumă la acela de a stabili instrumentele de ordin procesual care să permită aplicarea actului normativ cu forţa juridică superioară, astfel cum s-a dispus în mod expres prin acesta din urmă, act administrativ ce nu are natura unui act de stabilire sau modificare a unor drepturi patrimoniale, de sine stătător, generator de drepturi şi obligaţii prin el însuşi, a cărui menire nu este aceea de „suprimare efectivă a dreptului la pensia de serviciu (ocupaţională)”, cum susţin reclamanţii, ci aceea de „stabilire a metodologiei de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010”.
În raport de rolul şi natura reală a actului administrativ contestat, prima instanţă constată că reclamanţii şi intervenienţii, persoane fizice reprezentate de Asociaţia Naţională a Aviatorilor Pensionari, pot solicita în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 doar verificarea legalităţii actului administrativ, prin prisma criticilor ce se aduc acestuia, decurgând dintr-o pretinsă încălcare a prevederilor Legii nr. 119/2010, fără a putea contesta în acest cadru procedural, menţionata lege, în ansamblul ei.
Drept urmare, examinând critica referitoare la aplicarea diferenţiată a prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 737/2010, motivată de faptul că nu se ţine seama de: modificările survenite între data stabilirii pensiei de serviciu şi data recalculării acesteia, de realitatea juridică şi faptică de la data stabilirii pensiei de serviciu, şi de normele de drept în vigoare la data stabilirii pensiei de serviciu, care recunoşteau dreptul de a opta intre pensia de serviciu şi pensia calculată pe baza Legii nr. 19/2000, instanţa de fond constată că reclamanţii şi intimata Asociaţia Naţională a Aviatorilor Pensionari evaluează în mod eronat însăşi sfera reglementării ce face obiectul Legii nr. 119/2010, pentru a cărei aplicare s-a emis hotărârea contestată, lege care, la art. 1, stabileşte că „La data intrării în vigoare a prezentei legi”, categoriile de pensii enumerate la lit. a)-h) „devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000”.
În atare condiţii, în care pensiile de serviciu „devin” pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, legiuitorul nu era obligat, şi cu atât mai puţin autoritatea care a elaborat metodologia de aplicare a legii, să reglementeze în mod direct situaţii particulare survenite ulterior momentului stabilirii pensiei de serviciu, să ţină seama de „realităţile juridice şi faptice de la data stabilirii pensiei de serviciu”, sau să aibă în vedere orice alte elemente străine Legii nr. 119/2010, dat fiind faptul că transformarea pensiilor de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 nu viza decât suprimarea componentei suplimentare a pensiei de serviciu ce se suporta din bugetul de stat, păstrându-se neatinsă partea contributivă a pensiei.
Această operaţiune a fost apreciată în ansamblul şi complexitatea ei, de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, ca fiind constituţională, reţinându-se în esenţă că „acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptul constituţional la pensie”. Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională mai reţine că „pensiile speciale, nefiind un privilegiu (...) pot fi eliminate doar dacă există o raţiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei” şi că, „în cazul de faţă, o atare raţiune este (...) atât grava situaţie de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, cât şi necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităţilor din acest sistem”; constatându-se totodată că „(...) în conceptul de „drepturi câştigate” pot intra doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări” şi considerându-se că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare”.
Ca atare, instanţa de fond apreciază că pentru menţinerea oricăror chestiuni ce ar decurge din eventuale „modificări intervenite între data stabilirii pensiei de serviciu şi data recalculării pensiei”, urmează a se parcurge procedura prevăzută de art. 95 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, modificată, referitoare la „recalcularea pensiei”, numai după ce pensia de serviciu a fost transformată în pensie în înţelesul Legii nr. 19/2000, nimic neîmpiedicând pe reclamanţi şi pe intervenienţi să solicite, ulterior momentului recalculării pensiei de serviciu, efectuate în baza Legii nr. 119/2010, luarea în calcul şi a stagiilor de cotizare înregistrate după data stabilirii pensiei de serviciu, problema consecinţelor ce ar decurge din exercitarea „dreptului de opţiune” neputând fi opusă emitentului actului administrativ contestat, ca una ce ţine de aprecierea şi voinţa exclusivă a beneficiarului dreptului, în condiţiile în care chestiunea pensiilor anticipate sau anticipate parţial şi respectiv cea a persoanelor care nu îndeplineau, la data stabilirii pensiei de serviciu, condiţiile de vârstă şi/sau de stagiu de cotizare prevăzute de Legea nr. 19/2000, şi-a găsit rezolvarea prin reglementarea inserată la art. 3 şi 4 din H.G. nr. 737/2010.
Chiar dacă Legea nr. 119/2010 nu „face nicio limitare/eliminare a valorificării perioadelor realizate după data deschiderii dreptului la pensia de serviciu”, prima instanţă apreciază că nu se poate reţine că, prin art. 5 alin. (1), (2) şi (4) din H.G. nr. 737/2010, „se completează/modifică Legea nr. 119/2010”, prin modul în care s-a reglementat problema determinării punctajului mediu anual, în pofida punctului de vedere exprimat de Consiliul Legislativ, în avizul emis de acesta, pentru că, astfel cum s-a reţinut anterior, plecându-se de la considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, prin actele de reglementare menţionate s-a urmărit în mod explicit doar suprimarea componentei suplimentare a pensiei de serviciu, fără a se afecta partea contributivă a pensiei şi drepturile recunoscute celor în cauză, conform art. 95 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, lege care, din luna august a anului 2010, devine norma de drept pe baza căreia, conform art. 7 din Legea nr. 119/2010, vor fi soluţionate orice chestiuni legate de stabilirea, plata suspendarea, recalcularea, încetarea şi contestarea pensiilor.
Cât priveşte pretinsa lipsă a cadrului legal care să permită „emiterea a două decizii de pensionare pentru unul şi acelaşi beneficiar şi a încălcării de către art. 9 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 737/2010 a art. 25 şi 34 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”, instanţa de fond constată, pe de-o parte, că reclamanţii şi intervenienţii persoane fizice nu intră sub incidenţa acestei reglementări, întrucât respectiva normă se referă exclusiv la „persoanele ale căror drepturi de pensie de serviciu se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a legii”, iar pe de alta parte pentru că, de principiu, Legea nr. 19/2010 stabileşte că se pot opera revizuiri chiar şi din oficiu ori de câte ori intervin modificări în situaţia de fapt şi de drept beneficiarului dreptului de pensie, materializate în emiterea de decizii succesive.
Referitor la pretinsa nelegalitate a art. 2 din H.G. nr. 737/2010 şi a neconcordanţei acestuia cu prevederile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) din Constituţia României şi cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prima instanţă apreciază că răspunsul la această critică nu poate fi altul decât cel dat de Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei nr. 873 din 25 iunie 2010, prin care se statuează că „în conceptul de „drepturi câştigate” pot intra doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări”, o hotărâre judecătorească prin care s-a recunoscut, anterior adoptării Legii nr. 119/2010, dreptul unei persoane la pensie de serviciu neputând să-şi mai producă efectele după ce printr-o altă lege au fost suprimate pensiile speciale, Curtea Constituţională apreciind în acest caz că „legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului”, şi că dreptul la pensie de serviciu nu este un drept sau privilegiu perpetuu, „atâta timp cât acordarea acestui supliment ţine de politica statului şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie”.
În ceea ce priveşte faptul că au fost emise două hotărâri diferite (nr. 735/2010 şi 737/2010), instituindu-se termene de recalculare şi proceduri „administrative jurisdicţionale speciale” diferite, critică ridicată „suplimentar” de către reclamanţi, pe care îl apreciază ca fiind „o discriminare în funcţie de profesie, ca statut ocupaţional”, instanţa de fond constată că prin metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu nu se face altceva decât să se transpună în practică prevederile art. 4 din Legea nr. 119/2010 şi că, în atare situaţie, nu se poate reţine niciun element de nelegalitate a actului administrativ emis în vederea aplicării legii, problema „discriminării” neputându-se cerceta în acest cadru procedural, cu atât mai mult cu cât reclamanţii nu au acelaşi statut profesional şi obligaţional (în materia stabilirii dreptului la pensie) cu beneficiarii pensiilor enumerate la art. 1 lit. a) şi d) din citata lege.
Drept urmare, constatând că nu se pot reţine elemente de nelegalitate, în operaţiunea de elaborare şi adoptare a hotărârii atacate, şi că în cadrul controlului de legalitate a actului administrativ de faţă, nu se pot aduce în discuţie chestiuni ce ţin de esenţa Legii nr. 119/2010, în baza căreia actul cu caracter metodologic a fost emis, în condiţiile în care legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a făcut obiectul controlului de constituţionalitate în ansamblul ei, iar, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională a recunoscut, în mod explicit şi categoric, dreptul legiuitorului de „a acorda, a modifica sau suprima componenta suplimentară a pensiei de serviciu”, prima instanţă a considerat ca fiind nefondate atât acţiunea reclamanţilor, cât şi cererea de intervenţie principală formulată de Asociaţia Naţională a Aviatorilor Pensionari, în numele şi în interesul celor 1033 de membri ai săi.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamanţii şi intervenienta Asociaţia Naţională a Aviatorilor Pensionari, reiterând motivele şi argumentele invocate în faţa primei instanţe şi susţinând, în esenţă, că hotărârea este nemotivată (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.
Argumentele prezentate de recurenţi în motivarea atât a cererilor de anulare a H.G. nr. 737/2010 cât şi a cererilor de recurs reprezintă, în realitate, critici ale dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, formulate prin raportare la prevederile Legii fundamentale şi ale legislaţiei comunitare, arătându-se că nu pot fi modificate pensii aflate în plată, decât cu încălcarea principiilor neretroactivităţii, drepturilor câştigate de beneficiarii unui sistem ocupaţional de pensii, proporţionalităţii şi nediscriminării, precum şi a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi protocoalelor la această convenţie.
Astfel, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.
În temeiul acestor prevederi legale, precum şi al dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Aşa cum o arată şi titlul actului administrativ normativ contestat, prin conţinutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”, constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuţie.
H.G. nr. 737/2010 nu conţine, aşadar, principii sau norme de drept substanţial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 şi nr. 119/2010, dispoziţiile acestui din urmă act normativ constituind şi temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.
Aceasta rezultă din însuşi conţinutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul şi sfera de reglementare a actului emis în temeiul şi aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operaţiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte, deci, o simplă funcţie metodologică (tehnică), iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate de recurenţi, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalităţii actului administrativ contestat.
Rolul H.G. nr. 737/2010, precum şi sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispoziţiilor actului legislativ cu forţă juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat şi ale cărei dispoziţii nu le încalcă.
Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale, instanţa constituţională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor şi principiilor constituţionale şi comunitare invocate în speţa de faţă, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai şi dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, precum şi prevederile art. 20 din Constituţie prin raportare la următoarele acte internaţionale: primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume art. 1 referitor la proprietate; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, şi anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă şi la protecţie socială şi art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, şi anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială şi asistenţa socială şi art. 52 alin. (1) privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor.
De asemenea, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat că dispoziţiile art. 1 lit. a), b), d)-i) şi art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituţionale, constatându-se, în schimb, neconstituţionalitatea art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie.
În cuprinsul acestor decizii, instanţa constituţională a analizat compatibilitatea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 cu principiile de drept naţional şi comunitar invocate de recurenţi, astfel că ţinând cont de ierarhia şi atribuţiile instanţelor de judecată, aşa cum acestea au fost reglementate în sistemul juridic românesc prin art. 146 lit. a), 147 alin. (4) din Constituţie, Legea nr. 47/1992 şi Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că nu se poate substitui şi nu poate pronunţa soluţii contrare în probleme de drept ce au format obiectul cercetării judecătoreşti de către Curtea Constituţională.
Instanţa constituţională a considerat, deci, că dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor, care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu încalcă principiul constituţional instituit prin art. 15 alin. (2), al neretroactivităţii legii, luând în considerare componentele pensiei de serviciu reglementată prin lege specială pentru o anumită categorie profesională, respectiv pensia contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat şi suplimentul care depăşeşte acest cuantum şi se suportă din bugetul de stat.
S-a reţinut de către Curtea Constituţională că acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul pensiilor şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, aşa cum este reglementat de art. 47 alin. (2) Constituţie, din raţiuni suficient de puternice cum ar fi criza economică, pensiile speciale putând fi eliminate.
Prin Decizia nr. 873/2010, instanţa constituţională a clarificat conceptul de „drepturi câştigate” precizând că acestea pot cuprinde numai prestaţiile realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, care nu le-a afectat în niciun fel, iar prin Decizia nr. 458/2003 s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.
Pe baza celor două componente ale pensiei de serviciu, ţinând cont de împrejurarea că suplimentul din partea statului se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pe viitor a acestei componente nu încalcă art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Muller contra Austriei - 1972, instanţa europeană subliniind că acest text nu poate fi interpretat în sensul garantării unui anumit cuantum al pensiei, ci numai a dreptului la pensie, de care intimata nu a fost privată (cauza Bechen v. Cehia 2006, Kjartan Asmundsson v. Islanda).
Nu se poate reţine nici încălcarea principiului proporţionalităţii, având în vedere interesul general, reprezentant de necesitatea menţinerii echilibrului bugetar, a respectării angajamentelor asumate de Statul Român prin semnarea acordurilor de împrumut cu organisme financiare internaţionale, în condiţiile adâncirii crizei economice în 2010 (situaţii expuse de Guvern în justificarea adoptării Legii nr. 119/2010) şi interesul particular, reprezentat de menţinerea pensiei de serviciu acordată în considerarea unui anumit statut social al unei categorii profesionale, se constată că măsurile adoptate prin Legea nr. 119/2010 şi H.G. nr. 737/2010 nu rup echilibrul celor două categorii de interese, întrucât nu se restrânge dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, ci se reglementează o metodologie de recalculare a pensiilor de serviciu, prin algoritmul folosit de legea cadru în materie de pensii - Legea nr. 19/2000, fără a fi atinsă partea contributivă, efectul producându-se numai în privinţa suplimentului plătit de la bugetul de stat, asupra căruia statul poate dispune modificări, în funcţie de condiţiile economico-sociale şi politica fiscală de la un moment dat.
Recurenţii au invocat tratamentul discriminatoriu, printr-o comparaţie făcută între cele două hotărâri de Guvern emise în temeiul Legii nr. 119/2010 - H.G. nr. 737/2010, ce constituie obiectul prezentului litigiu şi priveşte metodologia de calcul a categoriilor de pensii prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, între care şi cele ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, categorie în care se încadrează şi recurenţii, şi H.G. nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor.
Or, însăşi Legea nr. 119/2010, la art. 3, a prevăzut două modalităţi de recalculare a pensiei, în raport cu specificul acestora, militare sau de serviciu, astfel că stabilirea unor modalităţi diferite de recalculare nu este discriminatorie, deoarece nu priveşte categorii profesionale identice sau similare.
Ca urmare a schimbării politicii statului în domeniul sistemului de pensii şi a altor drepturi de asigurări sociale, stabilirea unor metodologii de recalculare a pensiilor pe baza unor criterii diferite, corespunzătoare statului specific unor categorii socio-profesionale aflate în situaţii comparabile, are la bază o justificare obiectivă, iar metodele de atingere a cestui scop sunt adecvate şi necesare, în sensul excepţiei instituite de art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 37/2000, neexistând niciun fel de tratament discriminatoriu între metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu în baza H.G. nr. 735/2010 şi H.G. nr. 737/2010.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că hotărârea atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, în temeiul art. 312 din acelaşi Cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală şi suficient motivată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Asociaţia Naţională a Aviatorilor Pensionari, T.A., T.C.C., R.M., L.C., M.C., A.C., S.C., C.C., A.R., A.V.C., B.I., C.I.C., P.G., S.I., U.T., F.G., C.M., V.I., C.H.C., C.E., B.U.I., R.D., O.N. şi C.O.C. împotriva sentinţei nr. 295/CA din 29 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5059/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5077/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
