ICCJ. Decizia nr. 5078/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 18 din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, și a obligat pârâta ca, în termen de 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, să emită decizia de soluționare a contestației formulată de către reclamant împotriva deciziei de impunere din 30 septembrie 2010 și a raportului de inspecție fiscală din 30 septembrie 2010 ale Direcției Finanțelor Publice Bacău. De asemenea, instanța de judecată a respins excepția lipsei de interes și cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei de interes.
Excepția este neîntemeiată, în raport cu dispozițiile art. 210 din C. proc. fisc., conform cărora în soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz, care este definitivă în sistemul căilor de atac; or, raportat la obiectul cauzei și la înscrisurile depuse, rezultă că numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă.
Cu privire al fondul cauzei.
Reclamantul se află în situația prevăzută de art. 8, alin. (1) din Legea nr. 554/2004 deoarece a formulat o contestație care nu a fost soluționată în termenul legal.
Reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei de impunere din 30 septembrie 2020 și a raportului de inspecție fiscală din 30 septembrie 2010 ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău.
Prin adresa din 10 noiembrie 2010, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău îi face cunoscut reclamantului că a fost înaintată contestația sa cu adresa din 10 noiembrie 2010 organului competent de soluționare, respectiv Direcției Generale de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Potrivit dispozițiilor art. 70 alin. (1) din C. proc. fisc., termenul de soluționare a cererilor contribuabililor este de 45 de zile de la înregistrare.
Așa cum se poate observa de la data de 10 noiembrie 2010, acest termen a fost depășit, organul fiscal în perioada stabilită de legiuitor ca fiind cea a soluționării, cât și în cea ulterioară, neaducând la cunoștința reclamantului că ar exista vreun motiv care l-ar împiedica să îi soluționeze contestația, motiv care ar putea fi apreciat justificat sau nu; prin urmare, ne aflăm în situația nesoluționării în termen a unei cereri și nu în cazul refuzului nejustificat de soluționare a acesteia.
Susținerea pârâtei că termenul de 45 de zile prev. de art. 70 alin. (1) din C. proc. Fisc. este un termen de recomandare, nu poate fi primită deoarece acest termen este un termen limită care în cazul în care nu este respectat, deschide accesul la justiție a reclamantului.
în speța de față nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 70 alin. (2), respectiv că în situațiile în care pentru soluționarea cererii sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate, deoarece nu s-a considerat că nu se poate da o decizie din lipsa unor informații suplimentare relevante pentru stabilirea corectă a situației de fapt.
Situația de fapt a fost stabilită, existând totodată și prevederile legale aplicabile acesteia. Dilema organului fiscal nu o constituie imposibilitatea stabilirii situației de fapt, ci aplicarea dispozițiilor legale în vigoare la situația de fapt reținută.
Conform prevederilor art. 213 alin. (2) din C. proc. fisc., organul de soluționare competent pentru lămurirea cauzei, poate solicita punctul de vedere al direcțiilor de specialitate din minister sau a altor instituții și autorități.
Acest text prevede opțional solicitarea unui punct de vedere.
Din adresa Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor se reține că acest organ nu poate emite o decizie de soluționare a contestației, până la emiterea unei soluții unitare în cadrul Comisiei fiscale centrale, că problematica privind determinarea bazei impozabile a TVA în cazul tranzacțiilor imobiliare efectuate de persoane fizice care nu s-au înregistrat în scopuri de TVA a fost inclusă pe ordinea de zi a Comisiei fiscale centrale, din analiza contestației reclamantului reieșind că obiectul acesteia se referă la problematica menționată mai sus.
Comisia fiscală centrală a fost înființată pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. și emite decizii printre altele și pentru problemele de natură fiscală, prin coroborarea legislației din domeniu cu legislația conexă, după caz, pentru care se impune o soluționare unitară în vederea eliminării interpretărilor diferite în aplicarea legislației.
Nu s-a făcut însă nici o dovadă a susținerilor pârâtei iar reclamantul pe de altă parte nu poate fi obligat să aștepte un termen incert, fiindu-i astfel afectat accesul la justiție prin tergiversarea soluționării procedurii prealabile și nerezolvarea contestației într-un termen rezonabil, în situația în care a formulat contestația în urmă cu mai mult de trei luni.
Chiar și în situația în care s-a solicitat un punct de vedere Comisiei fiscale centrale, raportat la perioada de la data formulării contestației și până în prezent, nu se mai poate discuta despre existența unui termen rezonabil.
Potrivit dispozițiilor art. 210 din C. proc. fisc., organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție după caz care este definitivă în sistemul căilor de atac, raportat la obiectul cauzei și înscrisurile depuse, numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor putând fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă.
Instanța de fond apreciază că aceste dispoziții se referă la aspectul că decizia de impunere nu poate fi atacată direct în instanța de contencios fără a se parcurge procedura prealabilă.
Deși prin pronunțarea instanței cu privire la cererea formulată de către reclamant s-ar putea interpreta că instanța de contencios administrativ a intervenit în procedura prealabilă până la pronunțarea unei decizii definitive, în sensul că i s-a solicitat obligarea organului fiscal să soluționeze contestația împotriva deciziei de impunere iar cererea reclamantului ar putea fi privită ca și inadmisibilă, instanța apreciază că reclamantului contribuabil nu i s-a dat o altă posibilitate legală de constrângere a organului fiscal, în cazul în care acesta nemotivat întârzie să soluționeze contestația.
Concluzionează instanța de fond că singura cale prin care contribuabilul poate acționa în acest caz este cea reținută în dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta.
Motivele de nelegalitate invocate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 70 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Se arată că instanța de fond în mod greșit a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea Agenția Națională de Administrare Fiscală la soluționarea contestației administrative în termen de 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Motivele de nelegalitate privesc dispozițiile art. 70 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 respectiv aprecierea naturii termenului de 45 de zile prevăzute de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 care este în opinia recurentei ca fiind de recomandare și faptul că în mod greșit instanța de fond nu a ținut cont că pentru soluționarea contestației erau necesare informații suplimentare respectiv de emiterea unei decizii de către Comisia fiscală centrală, înființată pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 571/2003.
Se arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile unei nesoluționări în termen a contestației formulate împotriva deciziei de impunere ținând cont și de volumul mare de acte care urmează a fi analizat în vederea soluționării contestației.
Se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii ca nefondat a capătului de acțiune având ca obiect obligarea pârâtei-recurente la soluționarea contestației reclamantului-intimat.
La dosar, în ședința publică din 1 noiembrie 2011, recurentul a depus la dosar, decizia nr. 209 din 30 mai 2011 privind soluționarea contestației înregistrate sdin 16 noiembrie 2010, apreciind că acțiunea a rămas fără obiect.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea nu va reține faptul că acțiunea a rămas fără obiect prin emiterea, ulterior pronunțării sentinței recurate 3 februarie 2011 și ulterior promovării recursului, 14 martie 2011 a deciziei nr. 209 din 30 mai 2011. Aceasta deoarece emiterea deciziei nr. 209 din 30 mai 2011 a reprezentat o punere în executare a hotărârii instanței de fond de către partea recurentă căzută în pretenții, anterior soluționării recursului formulat în cauză.
în ceea ce privește motivele de recurs care privesc greșita aplicare a dispozițiilor art. 70 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. fisc., Curtea va aprecia că nu sunt îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
în ceea ce privește dispozițiile art. 70 alin. (1) din C. proc. civ. termenul de 45 de zile pentru soluționarea contestației este un termen limită care constituie regula în sensul contestației contribuabililor într-un anumit termen de la înregistrarea contestației. Acest termen special nu poate fi calificat de rambursare, el reprezentând în fapt regula care se aplică ori de câte ori nu se aplică excepția prevăzută de art. 70 alin. (2) din C. proc. fisc.
Excepția constă în faptul că în situația în care pentru soluționarea cererii sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei termenul de 45 de zile se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
în cauză în ceea ce privește respectarea termenului de 45 de zile, fapt de necontestat, nu a fost soluționată contestația reclamantului-intimat în cadrul termenului legal de 45 de zile iar recurenta nu a comunicat intimatei-reclamante motivele justificate pentru care nu a soluționat contestația sa în termen și ce informații sunt necesare pe situația de fapt pentru a putea fi soluționată contestația formulată.
în ceea ce privește aplicarea situației de excepție prevăzută de art. 70 alin .2 din C. proc. fisc. în mod corect instanța de fond nu a reținut situația de excepție invocată de recurentă. Aceasta deoarece motivele invocate, respectiv lipsa unei decizii emisă de Comisia fiscală centrală, privind problematica, privind determinarea bazei impozabile a TVA în cazul tranzacțiilor imobiliare afectate de persoane fizice nu reprezintă o imposibilitate de soluționare a contestației. Aceasta deoarece reprezintă o problemă de drept care poate fi rezolvată pe situația de fapt și în raport de normele în vigoare respectiv dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. fisc. și normele metodologice de aplicare.
Pe cale de consecință instanța de fond în mod corect a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile aplicării situației de excepție prevăzute de art. 70 alin. (2) din C. proc. fisc. și a aplicat regula stabilită prin dispozițiile art. 70 alin. (1) din C. proc. fisc.
Iar în raport de dispozițiile art. 70 alin (1) din C. proc. civ. sentința recurată este dată cu aplicarea corectă a legii. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în motivele de recurs recurenta nu a probat imposibilitatea soluționării contestației datorită lipsei unei soluții unitare dată în cadrul Comisiei Centrale Fiscale.
Față de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. a respins recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică soluția de admitere în parte a acțiunii pronunțate de instanța de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5088/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5081/2011. Contencios → |
|---|
