ICCJ. Decizia nr. 5110/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamanții S.V., N.C., S.C., P.D.V., B.I., P.I., B.D., Ș.N., C.A.M. și O.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, obligarea pârâtului la emiterea unui nou Ordin de modificare și completare a Ordinului nr. 180 din 1 februarie 2010 și a Anexelor acestuia nr. 2 și 4, ce va cuprinde:
- calcularea indemnizației brute lunare, începând cu data de 1 mai 2009, conform art. 4 alin (3) lit. b) din Legea nr. 330/2009, prin includerea în cuantumul acesteia a creșterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, potrivit dispozițiilor sentinței civile irevocabile nr. 259/2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă;
- calcularea noii indemnizații brute lunare, începând cu data de 1 ianuarie 2010, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 330/2009, prin aplicarea adaosurilor de 25% și 10% pentru risc și confidențialitate la indemnizația de încadrare brută lunară existentă, respectiv majorată astfel solicitărilor anteriore;
- calcularea, conform art. 4 alin. (3) lit. b), a sporurilor de 25% și 5% prevăzute de art. 4 alin. (1) din aceeași lege, într-un cuantum care, împreună cu noua indemnizație brută lunară și celelalte sporuri stabilite de lege, să fie egal cu câștigul salariul aferent lunii mai 2009 calculat în modul mai sus menționat;
- stabilirea în sarcina pârâtului, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, a unui termen de 15 zile de la pronunțare, de executare a obligațiilor dispuse, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
în drept, reclamanții au invocat prevederile art. 27 alin. (6) din Legea nr. 330/2009,art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (6), art. 24 din Legea nr. 554/2004,art. 1 paragraf 1 din Protocolul nr. 12 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 103/2006,art. 5,art. 6,art. 39 alin. (1) lit. a), art. 40 alin. (2) lit. c) și art. 155 rap. la art. 1 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii și art. 20,art. 16 alin. (1), art. 53 și art. 41 din Constituție.
La data de 30 septembrie 2010, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, a depus cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca, în cazul în care se va admite plângerea reclamanților, prin aceeași hotărâre Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2010, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
La aceeași dată pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii reclamanților ca neîntemeiată.
La data de 2 decembrie 2010, chematul în garanție a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanție, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 839 din 4 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Finanțelor Publice; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții S.V., N.C., S.C., P.D.V., B.I., P.I., B.D., Ș.N., C.A.M. și O.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că ordinul contestat a fost emis în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 330/2009, act normativ care instituie un nou sistem de salarizare bazat pe principiile supremației legii, în sensul ca drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii, respectiv cel potrivit căruia în nivelul acceptat al indemnizației lunare de încadrare se regăsesc sporurile, adaosurile salariale, majorările, precum și alte drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a legii, prin hotărâri judecătorești, precum și prin alte modalități.
Instanța a apreciat că titlul executoriu invocat de reclamanți este supus, în ceea ce privește modul de calcul și condițiile de executare, prevederilor cuprinse în O.U.G. nr. 71 din 17 iunie 2009, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 45/2010 și că hotărârea judecătorească de care se prevalează reclamanții a fost luată în evidență spre a fi plătită conform O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 45/2010, cu precizarea că indexările prevăzute de O.G. nr. 10/2007 sunt incluse în această modalitate de plată.
S-a arătat în considerentele hotărârii atacate că, în cauza de față, diferențele bănești la care pârâtul este obligat potrivit hotărârii judecătorești invocate de reclamanți s-ar putea acorda cu titlu de despăgubiri și nu ca drepturi salariate lunare, neputând fi trecute în carnetele de muncă, astfel că ele nu pot influența cuantumul indemnizației brute lunare de încadrare.
Așa fiind, nu se poate face abstracție de natura juridică a celor două categorii de drepturi, respectiv sporuri restante (drepturi salariale) și despăgubiri rezultate din tratamentul discriminatoriu în stabilirea drepturilor salariale pentru magistrații în activitate, cu precizarea că primele se calculează la indemnizația de încadrare brută lunară, pe când despăgubirile reprezintă o reparație, o sumă, globală ca urmare a incidenței unui prejudiciu, ce nu poate fi calculată și inclusă, în mod lunar, în cuantumul indemnizației brute de încadrare a unui magistrat.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a respins cererea principală ca neîntemeiată.
în privința cererii de chemare în garanție, instanța a reținut că Ministerului Finanțelor Publice îi revine sarcina de a elabora proiectele de rectificare bugetară în care s-ar include sumele necesare plății drepturilor bănești ale reclamanților în cazul admiterii cererii acestora, astfel că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Pe de altă parte, ca urmare a respingerii cererii reclamanților și legăturii dintre soluția dată cererii principale și soluția dată cererii de chemare în garanție, în baza art. 60 și 63 C. proc. civ., instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții S.V., N.C., S.C., P.D.V., B.I., P.I., B.D., Ș.N., C.A.M. și O.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
înainte de a examina motivele de recurs invocate în cauză, înalta Curte, constată că recursul este inadmisibil.
Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Astfel, atât actul contestat, pe de o parte, cât și hotărârea ce face obiectul recursului de față, pe de altă parte, au fost date, în aplicarea prevederilor Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art. 18 alin. (1) din anexa VI la Legea nr. 330/2009 - Lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Titlul "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției", Secțiunea a 2-a "Salarizarea judecătorilor, a procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora, precum și a magistraților-asistenți“: "Judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridica asimilat acestora și magistrații-asistenți, nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, pot face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ, la organele de conducere ale Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism, la colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație si Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile".
De asemenea, prin alineatul 2 al aceluiași articol se precizează că: “împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ si fiscal, a înaltei Curți de Casație si Justiție, pentru hotărârile colegiului de conducere al înaltei Curți de Casație si Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile".
Aceste dispoziții au caracter special, derogatoriu atât de la prevederile art. 299 C. proc. civ., cât și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004.
înalta Curte, subliniază faptul că procedura de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite judecătorilor, procurorilor, personalului de specialitate juridică asimilat acestora și magistraților-asistenți din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, începând cu data de 01 ianuarie 2010 în baza Legii nr. 330/2009, reglementată de art. 18 din Anexa VI la Legea nr. 330/2009, are un caracter special în raport cu procedura generală de contestare a actelor administrative, reglementată de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
în cauza de față, recurenții-reclamanți au formulat plângere împotriva Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, nr. 180 din 1 februarie 2010, anexele 2 și 4, plângere care a fost soluționată irevocabil de Curtea de Apel București.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (2), anexa VI la Legea nr. 330/2009, împotriva hotărârii pronunțate nu se putea declara recurs.
După data de 1 ianuarie 2011, dispozițiile legale citate au fost preluate de art. 7 alin. (1) și (2) din Cap. VIII - "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției", Secțiunea I - "Dispoziții comune" din Anexa nr. VI - "Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora: "Art. 7. - (1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.
(2) împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile."
Or, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Cum sentința civilă nr. 839 din 4 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., întrucât este irevocabilă, constatându-se întemeiată excepția inadmisibilității recursului, acesta urmează a fi respins ca atare.
în consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte, a respins recursul ca inadmisibil.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5123/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5107/2011. Contencios → |
|---|
