ICCJ. Decizia nr. 5122/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5122/2011
Dosar nr.2154/231/2011
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Vrancea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii M.N.A., C.C.V., minor, prin reprezentant legal M.N.A. şi C.C., au formulat contestaţie împotriva formelor de executare - înfiinţare popriri de către intimata Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Focşani, în dosarele de executare nr. 301579/2010 şi nr. 301171/2010.
Prin Sentinţa civilă nr. 200 din 2011 a Tribunalului Vrancea s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.
Prin Sentinţa civilă nr. 3429 din 2011 a Judecătoriei Focşani s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea tribunalului, reţinându-se că intimata D.G.F.P. Vrancea a emis acte fiscale potrivit art. 172 - 174 C. proCod Fiscal, iar prezenta cerere ar reprezenta o contestaţie împotriva actelor fiscale.
Prin Sentinţa nr. 11/CC din 21 iunie 2011 Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, a stabilit în favoarea Judecătoriei Focşani competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de M.N.A., C.C.V., minor, prin reprezentant legal M.N.A. şi C.C., împotriva formelor de executare - înfiinţare popriri de către intimata Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Focşani, în dosarele de executare nr. 301579/2010 şi nr. 301171/2010.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că din titlul executoriu contestat creanţa o reprezintă amenda civilă, emitent fiind Judecătoria Focşani, iar potrivit dispoziţiilor art. 400, 402 C. proc. civ. competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare propriu-zisă, cât şi la titlu, în cauză aparţine judecătoriei.
Curtea de Apel a arătat că în acelaşi sens este şi Decizia nr. XV din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii M.N.A., C.C.V. şi C.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 22 pct. 51 C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., se arată că prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Galaţi a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani, fiind ignorată legea specială fiscală, contravenţională şi de contencios administrativ care se aplică prioritar şi dându-se eficienţă doar procedurii de drept comun, respectiv C. proc. civ.
Recurenţii-reclamanţi arată în esenţă faptul că actele atacate în procedura de executare sunt acte administrative, sunt emise de autorităţi şi instituţii publice, alegerea acestora fiind de rezolvare a cauzei pe calea contenciosului administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004, a procedurii fiscale speciale reglementată de Cod fiscal şi C. proCod Fiscal la care face trimitere şi art. 5803 alin. (4) C. proc. civ. şi respectiv a procedurii contravenţionale reglementată de OG nr. 2/2001.
Precizează recurenţii că au formulat separat contestaţie la executare ce face obiectul dosarului nr. 19857/231/2010 al Judecătoriei Focşani, în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1301 din 24 februarie 2011.
Solicită admiterea recursului şi stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: Curtea de Apel a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă contestaţia la executare formulată de reclamanţi împotriva formelor de executare - înfiinţare popriri, instituite de intimata Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Focşani în dosarele de executare nr. 301579/2010 şi nr. 301171/2010, contestându-se astfel acte administrative fiscale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 169 alin. (1) C. proCod Fiscal orice persoană interesată poate face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat, cu încălcarea prevederilor legale, de către organele de executare fiscale, precum şi împotriva refuzului acestora de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii.
În reglementarea competenţei şi a modului de soluţionare, dispoziţiile art. 169 alin. (4) C. proCod Fiscal prevăd următoarele: contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.
Înalta Curte reţine că în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanţa judecătorească competentă, devin aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (3) C. proCod Fiscal, conform cărora unde prezentul cod nu dispune se aplică dispoziţiile C. proc. civ.
În art. 399 alin. (1) C. proc. civ., republicat, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 459/2006, se prevede că "împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi şi vătămaţi prin executare", iar "dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege".
Potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare şi, deşi nu se arată în mod expres, rezultă că acest prim alineat are în vedere contestaţia la executare propriu-zisă, din moment ce în alin. (2) se prevede care este instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la titlu.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 400 alin. (1) cu dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că instanţa de executare este judecătoria în raza căreia se face executarea, dacă legea nu prevede altfel, deci, în ceea ce priveşte competenţa soluţionării contestaţiei la executare propriu-zisă, aceasta aparţine întotdeauna Judecătoriei, indiferent că este vorba despre un titlu executoriu în materie comercială sau în materie civilă.
Art. 400 alin. (2) distinge două situaţii:
1. Atunci când se cere lămurirea înţelesului întinderii sau aplicării titlului executoriu constând într-o hotărâre judecătorească, instanţa competentă să se pronunţe este cea care a pronunţat hotărârea care se execută.
Aşadar, dacă titlul îl reprezintă o hotărâre judecătorească, contestaţia se va îndrepta la acea instanţă care a pronunţat, în respectiva materie, hotărârea susceptibilă de executare silită.
De asemenea, când titlul emană de la un alt organ cu activitate jurisdicţională, acela va fi sesizat cu contestaţia la titlu, indiferent de natura litigiului.
2. Atunci când se cere lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu care nu emană de la un organ cu activitate jurisdicţională, art. 400 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. face trimitere la instanţa de executare.
Din coroborarea acestor dispoziţii cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, rezultă că judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece atât contestaţia la executarea propriu-zisă, cât şi contestaţia la titlu.
Această soluţie se impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de organele administrativ fiscale în temeiul unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material şi procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi respectiv în titlul IX C. proCod Fiscal, dispoziţii aplicabile numai la soluţionarea acţiunii în anularea sau modificarea obligaţiei fiscale, ce constituie titlu de creanţă fiscală.
Aşa fiind, pentru corecta aplicare a dispoziţiilor art. 169 alin. (4) C. proCod Fiscal, judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, evident numai dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Înalta Curte are în vedere şi Decizia nr. XV din 5 februarie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 400 şi 402 C. proc. civ., care a statuat că judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să soluţioneze contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare (...), cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Astfel fiind, pentru argumentele arătate, Înalta Curte constată că soluţia Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, de a stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Focşani este corectă, că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de M.N.A., C.C.V. şi C.C. împotriva sentinţei nr. 11/CC din 21 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5120/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5152/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
