ICCJ. Decizia nr. 5184/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5184/2011
Dosar nr.3820/2/2010
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanţii C.C.I., A.R.M. şi B.C.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei la emiterea deciziei care să conţină titlul de despăgubire conform Dispoziţiei nr. 2584 din 10 august 2006 eliberată de Primăria Municipiului Piteşti, judeţ Argeş, modificată şi completată prin Dispoziţia nr. 2930 din data de 13 septembrie 2006, obligarea pârâtei să transmită dispoziţia Direcţiei pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
A motivat în fapt că prin Notificarea nr. 2214/14883 din 24 iunie 2006 reclamantul B.C.I. a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru un teren în suprafaţă de 2530 mp situat în municipiului Piteşti, iar prin Dispoziţia nr. 2584 din 10 august 2006 Primăria municipiului Piteşti a propus acordarea de despăgubiri.
La 4 martie 2010 între acest reclamant şi reclamanţii C.C.I. şi A.R.M. a fost încheiat un contract cesiune de drepturi, cesionarii dobândind cota de 10% şi 15% ce a fost notificat pârâtei la 8 martie 2010.
Reclamanţii au arătat că s-au adresat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la 8 martie 2010 solicitând să se emită Decizia reprezentând titlul despăgubire.
Au apreciat reclamanţii că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. g) Legea nr. 554/2004, respectiv „nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri reprezintă faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii dacă prin lege nu se prevede alt termen".
Cum Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen special de emitere a deciziei, s-a susţinut că pârâta era obligată să răspundă prin emiterea deciziei în termenul de 30 de zile.
În drept, şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 16 - 20 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1 alin. (1), art. 2 din Legea nr. 554/2004.
b) întâmpinarea formulată în cauză
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că nu se poate reţine în speţă refuzul nejustificat de a se emite Decizia reprezentând titlul de despăgubiri.
S-a susţinut că soluţionarea dosarului privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de acordare despăgubirilor prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită.
S-a mai arătat că nu se poate reţine existenţa unei tergiversări din partea Comisiei Centrale în privinţa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantului deoarece o astfel de decizie se emite după parcurgerea procedurii administrative prev. de Legea nr. 247/2005 în Titlul VII.
În speţă, dosarul privind pe reclamanţi a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007, urmând a fi respectată ordinea de înregistrare a dosarelor.
Astfel, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor urmează a desemna un evaluator şi după întocmirea raportului de evaluare se va emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire.
c) sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 4796 din 29 noiembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamanţilor C.C.I., A.R.M. şi B.C.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Dispoziţia nr. 2930 din 13 septembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, s-a propus de către Primăria municipiului Piteşti acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2004 pentru imobilul teren preluat abuziv între părţi fiind încheiat la 4 martie 2010 un contract de cesiune de drepturi.
Dosarul aferent dispoziţiei a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale în conformitate cu Titlul VII din lege, fiind înregistrat sub nr. 27839/CC.
Nu se poate reţine refuzul nejustificat al pârâtei de a se emite Decizia reprezentând titlul de despăgubiri deoarece în speţă emiterea deciziei se face conform procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
2. Instanţa de recurs
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a arătat că nesoluţionarea dosarului într-un termen rezonabil încalcă prevederile art. 6 din CEDO, ceea ce echivalează cu refuzul nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
S-a precizat că instanţa de fond, în raport de obiectul şi circumstanţele cererii, avea prerogativa legală să prevadă în cuprinsul hotărârii un termen rezonabil de soluţionare a dosarului, pentru a preveni încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
A fost invocat faptul că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2007 sunt parcurse mai multe etape:
- etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor;
- etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării;
- etapa evaluării şi, după parcurgerea acestora, emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri şi valorificarea acestui titlu.
c) Analiza motivelor de recurs
Situaţia de fapt
Prin Dispoziţia nr. 2584 din 10 august 2006 corectată prin Dispoziţia nr. 2930/2006 Primăria Municipiului Piteşti a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri pentru imobilul situat în Piteşti, în suprafaţă de 2530 m.p.
Dosarul a fost transmis şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru acordarea Despăgubirilor sub nr. 27839/CC/2006.
Legislaţia aplicabilă
Constituţia României art. 11 alin. (1): "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte".
Constituţia României art. 11 alin. (2): „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern".
Constituţia României art. 20 alin. (2): „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".
Legea nr. 247/2005, Titlul VII
Art. 16 alin. (1): „Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi" .
Art. 16 alin. (6): După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Art. 16. alin. (7): În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Analiza legislaţiei relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen pentru soluţionarea dosarelor.
Referitor la lipsa unui termen de soluţionare a cererilor din legislaţia naţională aplicabilă, arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţia României tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispoziţiile alin. (2) din art. 20 al Constituţiei României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că instanţa în faţa căreia se invocă existenţa unei neconcordanţe între legislaţia naţională şi dispoziţia Convenţiei va aplica cu prioritate prevederile convenţiei.
În baza aceluiaşi temei constituţional, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă în sistemul român de drept.
În cauza de faţă, omisiunea legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluţionare a procedurii se constituie în încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, chestiune neanalizată de instanţa de fond.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative şi judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În raport de data depunerii cererii şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg se reţine că a avut o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii, astfel că se impunea admiterea acţiunii.
În ceea ce priveşte termenul de finalizare a procedurii, respectiv emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, Înalta Curte va stabili un termen de executare care să răspundă condiţiei de rezonabilitate, astfel că recursul se va admite şi se va modifica sentinţa în sensul că va fi obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
d) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, se va modifica în parte sentinţa Curţii de Apel Cluj, în sensul că va fi obligată Comisia Centrală să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de C.C.I., A.R.M. şi B.C.I. împotriva Sentinţei civile nr. 4796 din 29 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că admite primul capăt din cererea de chemare în judecată şi obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Piteşti, judeţul Argeş, în termen de 6 luni de la data pronunţării prezentei decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
← ICCJ. Decizia nr. 5176/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5192/2011. Contencios. Anulare acte emise de... → |
---|