ICCJ. Decizia nr. 5177/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamanții M.H.F.J. și M.G.L.J. prin mandatar M.C.G. au chemat în judecată pârâții Municipiului Timișoara,reprezentat prin Primar, Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate și posesie ap. 2, ap. 3, ap. 4 și ap. 6 situate în T., jud. Timiș, prin revendicarea imobilului prin comparare de titluri.
în cursul soluționării acțiunii în revendicare, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara a învederat instanței că imobilul litigios a fost inclus în domeniul public al Municipiului Timișoara,aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 474/2006, atestat prin H.G. nr. 849/2009.
La termenul de judecată din 5 octombrie 2010, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 849/2009, care atestă domeniul public al Municipiului Timișoara, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 474/2006, solicitând a se face aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul de a fi sesizată instanța de contencios administrativ, pentru analizarea excepției astfel invocate.
în susținerea acesteia, s-a învederat că excepția este admisibilă,întrucât de legalitatea actului administrativ cu caracter individual depinde soluționarea pe fond a litigiului, că Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 474/2006 și H.G. nr. 849/2009 contravin dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, în condițiile în care acestea permit includerea în proprietatea statului doar a acelor bunuri dobândite de acesta în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pe baza unui titlu valabil, valabilitatea titlului fiind contestată în acțiunea de revendicare.
Prin încheierea de ședință din 16 noiembrie 2010 Tribunalul Timiș a sesizat Curtea de Apel Timișoara pentru analizarea excepției de nelegalitate și a suspendat judecarea litigiului de fond până la soluționarea irevocabilă a excepției.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții Municipiul Timișoara, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au solicitat respingerea excepției de nelegalitate, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, cea a lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului Timișoara, susținând că excepția este neîntemeiată pe fondul său, întrucât H.G. nr. 849/2009 este doar un act de atestare a bunurilor aparținând domeniului public local, că acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice, nu modifică regimul juridic al bunurilor din inventar și deci nu poate aduce vătămare unui drept al reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 217 din 11 mai 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte excepția de nelegalitate invocată de reclamanții M.H.F.J. și M.G.L.J., împotriva pârâților Guvernul României, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, reprezentat prin Primar, Primăria Municipiului Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara și a constatat nelegalitatea parțială a H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Timiș, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Timiș și a H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Timiș, cuprinzând completarea la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara, însușit de Consiliul Local al Municipiului Timișoara prin Hotărârea Consiliului Local nr. 474/2006.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998, trecerea în domeniul public al municipiului Timișoara trebuia să fie justificată de un interes public, că există o diferență calitativă între bunurile care fac parte din domeniul privat și cele care fac parte din domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, cea de a doua categorie reprezentând sau încorporând valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.
Totodată, instanța a constatat că nici din cuprinsul H.G. nr. 1016/2005 și nici din cuprinsul notei de fundamentare a acesteia, nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea terenului pe care este amplasată casa proprietate a reclamanților ca fiind de uz sau de interes public, nici cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea terenului în domeniul public al municipiului Timișoara.
Ca urmare, instanța de fond a apreciat că trecerea terenului în litigiu în domeniul public al municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1,art. 3 alin. (1) și (4) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
împotriva hotărârii instanței de fond pârâții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Guvernul României au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
I. Prin motivele de recurs, recurentul Guvernul României susține că actul administrativ atacat este legal, fiind adoptat în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare, și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și ale Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005. Se precizează că, în cauză, poziția cuprinsă în H.G. nr. 1016/2005 pe care intimații-reclamanți au contestat-o a făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Timișoara care, dacă ar fi încălcat unele drepturi legale, trebuia atacată în fața instanțelor de contencios administrativ, conform legii organice privind contenciosul administrativ, și că actul administrativ atacat nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților administrativ teritoriale ci doar de atestare a regimului juridic diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ teritoriale. Actul administrativ atacat nu vatămă dreptul de proprietate al reclamanților întrucât acesta nu are natură constitutivă de drepturi de proprietate. în fine, recurentul apreciază că, în situația în care intimații ar face dovada dreptului lor de proprietate asupra bunului imobil respectiv, drept pretins și de către unitatea administrativ-teritorială, cenzurarea valabilității titlurilor este de competența instanțelor de drept comun.
II. Recurenții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara susțin, prin motivele de recurs, că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile legale incidente în cauză și de starea de fapt dovedită cu actele existente la dosar și a considerat, în mod eronat, că trecerea imobilului din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1,art. 3 alin. (1) și alin. (4) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Reclamanții nu au făcut dovada existenței drepturilor sau intereselor private sau publice legitime, precum și a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul litigiului, aceștia nefiind titularii dreptului de proprietate asupra terenului menționat la pozițiile atacate din hotărârea Guvernului.
Recurenții au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Se mai susține că excepția prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este de strictă interpretare, astfel că instanțele judecătorești trebuie să se pronunțe în sensul admiterii acestei excepții doar în cazul în care prin actul administrativ atacat se aduce atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim. Or, prin H.G. nr. 1016/2005 nu s-a adus atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim, ci prin această hotărâre se are în vedere organizarea executării legilor, adică se detaliază legea, se stabilește întreg cadrul care privește aplicarea legii. Actul administrativ atacat este temeinic și legal, fiind adoptat conform prevederilor art. 108 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 213/1998 "trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre Guvernului a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local", iar hotărârea de trecere a bunurilor poate fi atacată, în condițiile legii, la instanța de contencios administrativ competentă în a cărei rază teritorială se află bunul.
Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute în anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate ca atare prin lege bunuri de uz sau de interes public național sau județean, iar potrivit art. 8 alin. (1) din aceeași lege, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local. De asemenea, în condițiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publică se dobândește prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică. în fine, potrivit art. 3 alin. (1) din același act normativ, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face integrantă din lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.
Rezultă, din dispozițiile legale citate, că trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara, se poate face numai cât privește bunurile prevăzute în anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local și că fac parte din domeniul public local numai acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.
Imobilul situat în Timișoara, este compus din casă cu un etaj și curte, fiind evidențiat în CF, din care rezultă că acesta a fost preluat de Statul Român în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950, măsură după urmată de dezmembrarea construcției în apartamente. Cartea funciară atestă că o parte din apartamentele individualizate în imobil au fost dobândite în proprietate de către diverse persoane fizice, împreună cu cotele aferente din dreptul de proprietate asupra terenului,celelalte apartamente și diferența de teren rămânând în proprietatea statului. Acest imobil este revendicat în procedură de drept comun în dosar al Tribunalului Timiș, fiind menționat în anexa la Hotărârea Consiliul Local al Municipiului Timișoara nr. 474/2006, cu descrierea casă cu un etaj și curte în Timișoara, menționându-se că potrivit situației juridice actuale sunt proprietari Statul Român asupra terenului și particulari asupra construcției, în temeiul Legii nr. 112/1995. Includerea bunului în anexa la această hotărâre de consiliu local s-a făcut cu scopul inventarierii bunurilor din domeniul public al Municipiului Timișoara, care a fost atestat prin H.G. nr. 849/2009, bunul fiind evidențiat în anexa nr. 2 a acesteia, cu aceeași descriere, menționându-se că acesta este inclus în "domeniul public al Municipiului Timișoara conform Hotărârea Consiliul Local al Municipiului Timișoara nr. 474/2006".
Nici din cuprinsul hotărârii de guvern atacate și nici din conținutul notei de fundamentare a acestui act normativ nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea terenului situat în Timișoara, pe care se află situată casa proprietatea reclamanților ca fiind de uz sau de interes public și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de organul deliberativ al unității administrativ-teritoriale că se impune trecerea imobilului în cauză din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara.
Or, în mod evident, în absența probării împrejurării că trecerea bunului în domeniul public al Municipiului Timișoara s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, concluzia care se impune este aceea că au fost încălcate prevederile art. 1,art. 3 alin. (1) și alin. (4) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Reclamanții justifică în proces calitatea de "parte interesată", în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, fiind vătămați prin emiterea hotărârii Guvernului de atestare a dreptului de proprietate publică a Municipiului Timișoara (din anexa 2) într-un interes legitim.
într-adevăr, reclamanții, în calitate de cumpărători ai construcțiilor situate pe terenul în litigiu, în condițiile Legii nr. 112/1995, sunt îndreptățiți, potrivit art. 26 alin. (3) din actul normativ menționat și art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, astfel cum acestea au fost modificate și completate, să dobândească un drept de proprietate asupra terenului aferent construcției deținute.
în raport de cele mai sus arătate, din care rezultă legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, s-a dispus, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea recursurilor, ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5179/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5178/2011. Contencios → |
|---|
