ICCJ. Decizia nr. 5222/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată și apărările formulate de autoritatea pârâtă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții R.M., O.N., P.A., P.Z. și P.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.), obligarea acesteia la emiterea titlului de plată pentru suma de 14.240.000 Euro, în RON, și la virarea în contul acestora a sumei solicitate, la cursul de schimb al B.N.R. la data efectuării plății.
în motivarea cererii reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 2601/2007, pronunțată de Judecătoria Buftea, definitivă și irevocabilă, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestora, prin acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 4 ha teren situat în orașul Otopeni.
Reclamanții au mai susținut că raportul de evaluare a fost întocmit în cauză la data de 17 decembrie 2008, dar nu s-a emis titlul de plată întrucât raportul de evaluare a fost verificat de Secretariatul Comisiei Centrale și restituit în vederea reanalizării.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția prematurității cererii, susținând că decizia de acordare a despăgubirilor se emite de către Comisia Centrală în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, or, în speță, această procedură nu a fost finalizată, nefiind încă emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 228 din 5 august 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prematurității și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanți ca prematur formulată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că decizia de acordare a despăgubirilor se emite de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor după parcurgerea procedurilor administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Cum în speță, s-a finalizat etapa transmiterii și înregistrării dosarului reclamanților, însă nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, nu poate fi vorba de emiterea unui titlu de plată, la acest moment, astfel cum solicită reclamanții prin acțiunea formulată și precizată.
3. Motivele de recurs înfățișate de recurenții-reclamanți
împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal, reclamanții R.M., O.N., P.A., P.Z. și P.V., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
în esență, recurenții au criticat hotărârea instanței pe motiv că nu a fost examinată și interpretată corect cauza, mai exact pentru că a fost nesocotită precizarea de acțiune din cuprinsul căreia rezultă fără echivoc că întrucât în dosarul lor a fost parcursă etapa evaluării, însă nu s-a trecut la etapa finală, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
în fine, s-a mai arătat că pârâta de fapt tergiversează nelegal și etapa evaluării, care practic nu este finalizată, în sensul că s-au formulat obiecțiuni la raportul de evaluare cu privire la amplasamentul terenului, ceea ce face absolut necesară intervenția instanței de judecată în vederea obligării la emiterea titlului de despăgubire.
4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar
Recursul nu este fondat.
înalta Curte examinând sentința atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse, ce pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și prin prisma prevederilor legale incidente din materia supusă verificării, reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.
înalta Curte reține că recurenții-reclamanți, formulându-și cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., au solicitat inițial obligarea acesteia la emiterea titlului de plată pentru suma de 14.240.000 Euro, ca și la virarea efectivă a acestei sume, urmare eliberării titlului de plată.
Este adevărat că la data de 11 octombrie 2010, printr-o lapidară cerere, reclamanții recurenți au arătat că înțeleg să-și îndrepte greșelile materiale din cuprinsul primului petit al acțiunii în sensul că solicită obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, până la concurența sumei de 14.240 Euro, în RON.
Nu mai puțin însă, înalta Curte reține că nu pot fi primite criticile recurenților, în condițiile în care prima instanță corect a apreciat asupra prematurității acționării în judecată a intimatei A.N.R.P. pentru emiterea actului administrativ menționat. Și aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără echivoc, competența de emitere a deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire aparține Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor , în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzută în același act normativ, iar această autoritate nu a fost chemată în judecată și nu a figurat ca parte în cauza de față.
în plus, reținând că până la momentul soluționării prezentei cauze nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, fiind încă în curs procedura de evaluare, cu atât mai puțin se poate vorbi despre emiterea unui titlu de plată, de către autoritatea pârâtă A.N.R.P. față de care recurenții-reclamanți și-au îndreptat solicitările.
Raportat la situația de fapt astfel descrisă și de altfel necontestată, înalta Curte apreciază așadar că în mod legal s-a stabilit în această etapă a procedurii și raportat la competențele legale stabilite de lege în sarcina fiecăreia dintre autoritățile implicate, respectiv Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor și A.N.R.P., că cererea de emitere a unui titlu de plată anterior finalizării procedurii administrative de acordare a despăgubirilor la nivelul Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, nu este actuală, fiind întemeiată prematuritatea invocată de intimată.
Față de cele mai sus arătate a fost respins ca nefondat recursul de față, în temeiul art. 312 din C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5228/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5211/2011. Contencios → |
|---|
