ICCJ. Decizia nr. 5287/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5287/2011
Dosar nr. 906/39/2010
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul V.R., în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat obligarea acestora, în solidar, la plata unor despăgubiri în cuantum total de 10.927,01 lei, pentru prejudiciile cauzate prin emiterea unor ordonanţe de urgenţă neconstituţionale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii ";Ş.M."; Suceava, Catedra de Administraţie Publică şi Drept şi cadru didactic al aceleiaşi facultăţi, încadrându-se în perioada relevantă (1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009) în tranşa de vechime 10 - 15 ani.
Potrivit O.G. nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, coeficienţii de salarizare ce îi erau aplicabili, potrivit formei iniţiale a acestui act normativ erau următorii:
Coeficientul de multiplicare 1,000 lei, pentru perioadele: ianuarie – martie – 259,593; aprilie – septembrie - 275,178; octombrie – decembrie - 291,678, iar coeficientul de multiplicare, conform O.G. nr. 15/2008 pentru lector universitar, cu o vechime între 10 – 15 ani este de între 5,868 - 8,920.
Ca urmare a aprobării O.G. nr. 15/2008 prin Legea nr. 221/2008 a fost majorată semnificativ valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, pentru perioada în discuţie, noile valori erau următoarele: ianuarie – martie – 259,593; aprilie – septembrie - 275,178; octombrie – decembrie -2008 – 400,00, iar coeficientul de multiplicare conform O.G. nr. 15/2008, modificată prin Legea nr. 221/ 2008, pentru lector universitar, cu o vechime între 10 – 15 ani este de între 5,868 - 8,920.
Astfel, a fost majorată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru perioada octombrie – decembrie 2008 şi pe cale de consecinţă, salariile personalului didactic ar fi urmat să fie majorate cu începere de la 1 octombrie 2008, plata majorată urmând a se face începând cu luna noiembrie 2008.
A arătat reclamantul că, în cazul său, ordonanţele de urgenţă prejudiciabile avute în vedere sunt următoarele:
- O.U.G. nr. 151/2008 (decizia de constatare a neconstituţionalităţii publicată în M. Of. din 6 iulie 2009);
- O.U.G. nr. 1/2009 (decizia de constatare a neconstituţionalităţii publicată în M. Of. din 31 iulie 2009).
Reclamantul a apreciat că, raportat la condiţiile răspunderii civile delictuale, existenţa unei fapte culpabile, a vinovăţiei autorităţilor publice din România, a prejudiciului suferit de reclamant şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu este evidentă. Astfel, prin efectul combinat al O.U.G. nr. 151/2008 şi respectiv O.U.G, nr. 1/2009, prevederile O.G. nr. 15/2008 în forma aprobată prin Legea nr. 221/2008 nu au fost practic niciodată puse în aplicare, în perioada 1 octombrie 2008 – 31 decembrie 2009.
Cu alte cuvinte, datorită incidenţei celor două ordonanţe de urgenţă, declarate neconstituţionale, reclamantul a fost lipsit în perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009 de creşterile salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008, prejudiciul total pentru această perioadă fiind de 10.927,01 lei.
Pe cale de consecinţă, reclamantul a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar pârâţii Guvernul României şi Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice trebuie să fie obligaţi la plata despăgubirilor pentru adoptarea şi punerea în aplicare a unor ordonanţe de urgenţă neconstituţionale.
La termenul de judecată din 22 noiembrie 2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti a formulat o cerere de intervenţie în interesul Guvernului României, solicitând admiterea în principiu a cererii de intervenţie, aşa cum a fost formulată.
Pe fondul cauzei a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, arătând că prin ordonanţele la care face referire reclamantul, respectiv O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008 şi O.U.G. nr. 1/2009, s-a reglementat cu privire la valoarea coeficientului de multiplicare pentru cadrele didactice, că dacă reclamantul era nemulţumit de modul în care a fost salarizat, avea posibilitatea alegerii unei alte căi procedurale, putând solicita instanţei de judecată recalcularea drepturilor salariate la care aprecia că ar fi avut dreptul, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acţiunea fiind inadmisibilă.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti.
În motivare s-a arătat că cererea este justificată datorită faptului că are calitatea de avizator, respectiv co-iniţiator al actelor normative criticate.
Totodată a invocat următoarele excepţii:
- excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;
- excepţia inadmisibilităţii acţiunii - în raport de susţinerile reclamantului potrivit cărora contestă acte normative declarate neconstituţionale, acţiunea formulată de acesta este inadmisibila, neîntrunind condiţiile imperativ prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;
- excepţia tardivităţii - în raport de dispoziţiile art. 9 alin. (9) şi (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ acţiunea reclamantului este tardiv formulată, termenul de un an de zile fiind depăşit.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, Guvernul României a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii, motivat de faptul că, potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi. completările ulterioare, în situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţi este urmare a unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea prin care se solicită despăgubiri, poate fi introdusă de persoana ce se consideră vătămată in termen de 1 an.
Având în vedere dispoziţiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ., termenul de 1 an reglementat de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 s-a împlinit la data de 6 iulie 2010, respectiv la data de 31 iulie 2010.
Pe fondul cauzei pârâtul a arătat că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât în speţă nu s-a creat un prejudiciu.
Prin întâmpinarea formulată Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive arătând că Statul Roman, deşi are calitatea de persoană juridică, nu este considerat de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 ca subiect al acestui raport juridic în mod direct, acesta neputând fi acţionat direct în judecată.
Pentru aceste considerente a solicitat admiterea excepţiei invocate şi respingerea ca inadmisibilă a acţiunii formulată împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin sentinţa nr. 13 din 17 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava – secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a respins excepţiile lipsei procedurii prealabile şi inadmisibilităţii formulării acţiunii, invocată de intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale,
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice,
- a admis excepţia tardivităţii cererii de obligare a pârâţilor la plata prejudiciului cauzat prin aplicarea O.U.G. nr. 136/2008,
- a respins cererea de obligare a pârâţilor la plata de daune materiale pentru repararea prejudiciului cauzat prin aplicarea O.U.G. nr. 136/2008, ca tardiv formulată,
- a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de obligare a pârâţilor la daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea O.U.G. nr. 151/2008 şi O.U.G. nr. 1/2009,
- a admis în parte acţiunea în contencios administrativ, având ca obiect „pretenţii”, formulată de reclamantul V.R., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice,
- a obligat pârâţii să plătească reclamantului despăgubiri în sumă de 2.259,91 lei pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea O.U.G. nr. 151/2008 şi O.U.G. nr. 1/2009 în perioada 01 ianuarie 2009-31 martie 2009,
- a admis în parte cererile de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, formulate de intervenienţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a analizat cu prioritate excepţiile invocate de pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice şi de intervenientul în interesul pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa a constatat că Guvernul României reprezintă Statul Român şi acţionează în numele acestuia. Ca orice subiect de drept este normal ca statul să răspundă pentru actele emise de autorităţile care îl reprezintă şi care au produs prejudicii altor persoane şi, în mod similar, statul trebuie să răspundă pentru prejudiciile cauzate altor persoane prin încălcarea de către Guvernul României a dispoziţiilor Constituţiei.
În considerarea celor arătate, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice.
Cât priveşte excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de intervenientul accesoriu, instanţa a reţinut că prin cererea introductivă reclamantul nu a solicitat anularea unui act administrativ, ci despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin dispoziţii din ordonanţe ale guvernului declarate neconstituţionale, conform art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, or, conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2001 „în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a funcţionarilor publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.”
Instanţa a apreciat că nu este dată în cauză nici excepţia inadmisibilităţii acţiunii, dat fiind că posibilitatea persoanei prejudiciate printr-o ordonanţă a Guvernului declarată neconstituţională de a se adresa instanţei de contencios administrativ pentru repararea prejudiciului este prevăzută expres de art. 9 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004. Nu este real faptul că acţiunea nu s-ar încadra între cele prevăzute expres de art. 9 atâta timp cât ordonanţele în temeiul cărora a fost salarizat reclamantul au fost declarate neconstituţionale urmare a unor excepţii ridicate în alte cauze, fiind aplicabile dispoziţiile alin. (4) din textul normativ citat.
S-a apreciat că excepţia tardivităţii formulării cererii este numai parţial întemeiată, respectiv în ceea ce priveşte prejudiciile cauzate prin aplicarea O.U.G. nr. 136/2008.
Faţă de această situaţie au fost respinse: excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, excepţia inadmisibilităţii şi cea a tardivităţii acţiunii rezultate din aplicarea O.U.G. nr. 151/2008 şi O.U.G. nr. 1/2009, toate invocate de intervenientul accesoriu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pe de altă parte, pentru motivele arătate mai sus, instanţa a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 136/2008.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
- Prin Legea nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008 şi pentru anul 2009 s-a stabilit o valoare pentru coeficientul de multiplicare 1,00 în sumă de 400 lei.
- Prin O.U.G. nr. 136/2008 s-a prevăzut o scădere a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 la suma de 299,933 lei pentru perioada 01 octombrie 2008 – 31 decembrie 2008, iar această ordonanţă a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1221/2008. Cu toate acestea, dat fiind că cererea referitoare la prejudiciul cauzat prin aplicarea O.U.G. nr. 136/2008 este tardivă, instanţa nu a analizat pe fond această cerere.
- Prin O.U.G. nr. 151/2008 au fost reluate dispoziţiile O.U.G. nr. 136/2008 de scădere a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 la suma de 299,933 lei pentru anul 2009, urmând ca, în două etape, să fie modificaţi coeficienţii de salarizare aferenţi funcţiilor didactice şi tranşelor de vechime. Dispoziţiile art. I pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 151/2008 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 842 din 02 iunie 2009.
- Potrivit O.U.G. nr. 1/2009, intrată în vigoare la data de 30 ianuarie 2009, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost menţinută la suma de 299,933 lei cu aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi de O.U.G. nr. 151/2008 pentru perioada 01 ianuarie 2009 – 31 martie 2009 şi a statuat că, pentru perioada 01 aprilie 2009 – 31 august 2009 se va acorda o treime din creşterea salariilor de bază obţinute prin aplicarea coeficientului de multiplicare şi a valorilor coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzuţi pentru toate funcţiile didactice şi didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b., 1.2b, 2b şi 3b la O.G. nr. 15/2008. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 989 din 30 iunie 2009, prevederile art. 2 şi art. 3 din O.U.G. nr. 1/2009 au fost declarate neconstituţionale.
Instanţa a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ rezultă că persoana vătămată prin ordonanţe ori dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale poate solicita despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea acestor dispoziţii şi că prejudiciul suferit de reclamant prin aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 151/2008 şi ale O.U.G. nr. 1/2009 declarate neconstituţionale este dovedit atâta timp cât salariul său pentru perioada în care acestea au fost în vigoare a fost calculat la o valoare a coeficientului de multiplicare 1,000 de 299,933 lei şi nu la valoarea de 400,000 lei prevăzută de O.G. nr. 15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Faţă de cele arătate, instanţa a admis cererea de obligare a pârâţilor la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 151/2008 şi O.U.G. nr. 1/2009 declarate neconstituţionale pentru perioada 01 ianuarie 2009 – 31 martie 2009.
Cât priveşte perioada 01 aprilie 2009 – 31 decembrie 2009, instanţa a constatat că în această perioadă reclamantul a fost salarizat conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 31/2009 şi ale O.U.G. nr. 41/2009, care nu au fost declarate neconstituţionale. Este real că prevederile acestor ordonanţe reiau, total sau parţial, dispoziţiile din O.U.G. nr. 1/2009, dar faţă de temeiul juridic invocat de reclamant în cererea introductivă, respectiv dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, acţiunea apare ca nefondată.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că, în situaţia în care reclamantul s-ar fi adresat instanţei cu o cerere în despăgubiri constând în drepturile salariale cuvenite conform Legii nr. 221/2008, instanţa ar fi putut verifica compatibilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 31/2009 şi ale O.U.G. nr. 41/2009 cu tratatele internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. De asemenea, instanţa nu poate analiza compatibilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 31/2009 şi O.U.G. nr. 41/2009 cu cele ale Constituţiei României, întrucât nu are competenţă în această materie, fiind o instanţă de drept comun.
În considerarea celor arătate, instanţa a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii la plata de despăgubiri în sumă de 2.259,91 lei pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 151/2008 şi O.U.G. nr. 1/2009, care au fost declarate neconstituţionale.
În mod corespunzător, pentru pretenţiile reclamantului care au fost respinse a fost admisă cererea de intervenţie formulată în interesul pârâtului Guvernul României de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava, Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Tineretului şi Sportului, Guvernul României, precum şi reclamantul V.R.
Astfel, recurentul Ministerul Finanţelor Publice susţine, în principal, că nu are calitate procesuală pasivă în cadrul acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, calitatea de pârât aparţinând Guvernului României ca autoritate administrativă emitentă a ordonanţelor contestate, iar în subsidiar, acţiunea este neîntemeiată, deoarece răspunderea patrimonială a statului este limitativ prevăzută în legislaţia română – respectiv doar pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în cadrul proceselor penale (formă de răspundere reglementată în baza art. 52 alin. (3) din Constituţia României şi art. 504 C. proc. pen.).
Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului au criticat hotărârea atacată arătând că, în mod greşit, au fost respinse o serie de excepţii procedurale care ar fi condus la respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, respectiv excepţia lipsei procedurii administrative prealabile, excepţia netimbrării şi excepţia tardivităţii, iar pe fondul cauzei nu a fost avută în vedere succesiunea actelor normative incidente. În această ultimă privinţă s-a omis împrejurarea că O.U.G. nr. 31/2009 şi O.U.G. nr. 41/2009 au fost aprobate prin Legea nr. 259/2009, respectiv Legea nr. 300/2009, fapt pentru care nivelul coeficientului de multiplicare 1000 şi al coeficienţilor de ierarhizare din perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2009 este cel prevăzut la anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a şi 3a din O.G. nr. 15/2008, toate celelalte anexe fiind abrogate; în consecinţă, în mod greşit instanţa de fond a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate.
Prin recursul său Guvernul României a criticat sentinţa atacată susţinând, în principal, că în speţă nu sunt întrunite condiţiile formale ale acţiunii întemeiate pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, deoarece potrivit textului de lege menţionat cererea de despăgubiri trebuie, în mod obligatoriu, însoţită de un capăt de cerere având ca obiect anularea actelor administrative vătămătoare, emise în baza ordonanţelor de urgenţă declarate neconstituţionale – capăt de cerere care nu există în cauză. Totodată, prima instanţă a stabilit, în mod netemeinic şi nelegal obligaţia de plată a sumei de 2259,91 lei pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea O.U.G. nr. 151/2008 şi O.U.G. nr. 1/2009, fără a ţine seama de faptul că drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite prin acte ale universităţii angajatoare, iar nu prin acte guvernamentale, nefiind întrunite astfel condiţiile prevăzute de art. 998 – 999 C. civ. pentru antrenarea răspunderii autorităţilor pârâte.
La rândul său, reclamantul V.R. a criticat hotărârea atacată susţinând că, în mod greşit, instanţa de fond i-a acordat doar parţial despăgubirile solicitate, respectiv doar cele care se referă la O.U.G. nr. 151/2008 şi O.U.G. nr. 1/2009, deşi ar fi trebuit să analizeze şi compatibilitatea O.U.G. nr. 31/2009 şi nr. 41/2009 (care nu au fost declarate neconstituţionale) cu tratatele internaţionale la care România este parte. Totodată, principiul rezultat din aplicarea O.U.G. nr. 151/2009 şi O.U.G. nr. 1/2009 nu a fost corect calculat pentru perioada 1 octombrie 2008 – 31 decembrie 2009, nefiind aplicaţi coeficienţii de multiplicare corespunzători funcţiei şi vechimii reclamantului în învăţământul universitar.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate de pârâţi şi care se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate, însă, numai pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de Ministerul Finanţelor Publice privind lipsa calităţii sale procesuale pasive, acesta este întemeiat, deoarece potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 izvorul prejudiciului cauzat persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale îl constituie actul normativ adoptat de guvern, calitatea procesuală pentru acţiunea în despăgubiri revenind în exclusivitate Guvernului, ca autoritate emitentă în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/ 2004. Prin urmare, instanţa de fond ar fi trebuit să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Referitor la excepţia lipsei procedurii administrative prealabile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 – motiv de recurs invocat de intervenienţi – aceasta a fost, în mod corect respinsă de prima instanţă, având în vedere prevederile alin. (4), (5) şi ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, care nu prevăd o astfel de procedură, ci dimpotrivă, precizează că „acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ” (art. 9 alin. (4) din legea menţionată).
Cu privire la excepţia tardivităţii acţiunii instanţa de fond a reţinut, în mod corect aplicabilitatea art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 („În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, sesizarea instanţei de contencios administrativ se va face în condiţiile art. 7 alin. (5) şi ale art. 11 alin. (1) şi (2), cu precizarea că termenele încep să curgă de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I”), precum şi faptul că acţiunea fost expediată prin poştă la 2 iulie 2012; în consecinţă, acţiunea a fost formulată în termen numai în raport de declararea ca neconstituţionale a O.U.G. nr. 151/2008 şi O.U.G. nr. 1/2009, prin deciziile publicate în M. Of. nr. 464 din 6 iulie 2009 şi, respectiv, M. Of. nr. 531 din 31 iulie 2009. În consecinţă, faţă de aceste elemente de fapt şi de drept, motivele de recurs invocate atât de reclamant, cât şi de pârâţi şi intervenienţi privind termenul de exercitare a acţiunii, sunt neîntemeiate.
Pe fondul cauzei, după pronunţarea sentinţei şi formularea prezentului recurs, problema de drept dedusă judecăţii a făcut obiectul unui recurs în interesul legii, soluţionat prin decizia nr. 3/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în M. Of. Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, în sensul că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 şi nr. 1/2009 dispoziţiile O.U.G. nr. 1572008, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la 31 decembrie 2009.
Această decizie reprezintă un argument în plus în ceea ce priveşte existenţa răspunderii patrimoniale a pârâtului Guvernul României, în raport de prevederile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, astfel că vor fi respinse criticile acestuia în legătură cu inexistenţa temeiurilor obligării sale la despăgubiri.
Sunt însă parţial întemeiate criticile recurentului - reclamant V.R., privind modul de calcul al despăgubirilor salariale ce i se cuvin, în sensul că nu s-au avut în vedere elementele concrete ale salariului acestuia. În acest sens, Înalta Curte reţine că respectivul calcul ar fi trebuit să se facă în concret, pe baza actelor emise de angajator cu privire la încadrarea salarială a recurentului, eventual şi cu ajutorul unei expertize contabile.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că, în cauză, se impune reanalizarea situaţiei de fapt, inclusiv prin administrarea de noi probe privind cuantumul despăgubirilor, ţinându-se seama şi de problemele de drept dezlegate prin prezenta decizie privind lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi respectarea termenului de decădere de 1 an prevăzut de art. 9 alin. (4); cu referire la art. 312 alin. (1), (3), (5) şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, casând hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de V.R., Guvernul României - Secretariatul General, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, în calitate de reprezentant al Statului Român - Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, împotriva sentinţei nr. 13 din 17 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu opinia separată a d-nei judecător I.R., în sensul admiterii recursurilor, casării sentinţei recurate şi trimiterii cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Suceava - secţia litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5221/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 53/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
