ICCJ. Decizia nr. 5221/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5221/2011
Dosar nr. 2351/2/2010
Şedinţa publică de la 8 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5074 din 13 decembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 2351/27/2010 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A.A., şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2351/2/2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în data de 15 martie 2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A.A. pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, prin cererea din 02 septembrie 2008, domnul D.A. a solicitat verificarea sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului nr. 1210948, la care domnul D.A. a avut acces în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
Faţă de împrejurarea că pârâtul A.A. a întocmit documente care se află la filele 5, 98, în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, a fost sesizată instanţa cu prezenta acţiune.
Astfel, reclamantul a arătat în esenţă că, din cuprinsul Notei de Constatare din 24 noiembrie 2009, precum şi al înscrisurilor ataşate acţiunii, a rezultat că pârâtul A.A., având gradul de maior şi funcţia de şef Birou 1 în cadrul Direcţiei VI, Serviciul 4 a aprobat urmărirea, prin dosar de verificare, a unei asistente medicale de la Spitalul Elias, faţă de care a dispus măsuri informativ – operative (instruirea reţelei informative, interceptarea convorbirilor telefonice, a corespondenţei pe o perioadă de 1 an, verificarea complexă a rudelor etc.), a analizat măsurile stabilite la nivelul conducerii unităţii în cazul P.G., urmărit pentru „lucrarea literară cu conţinut ostil orânduirii socialiste”, care a fost expediată postului de radio Europa Liberă, luând măsuri pentru compromiterea acestuia şi, totodată, a propus interceptarea convorbirilor telefonice în privinţa unei persoane urmărită informativ, care era semnalată că păstrează legături cu rudele sale în Israel, Brazilia, SUA, Franţa şi Australia.
În concluzie, reclamantul a arătat că, pârâtul, prin activităţile desfăşurate, în calitate de angajat al fostei Securităţi, a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Analizând actele, lucrările cauzei şi susţinerile părţilor în raport de prevederile legale incidente, Curtea a apreciat că acţiunea formulată este întemeiată, astfel că a admis-o pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte - interesul, mandatul, calitatea în care reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a promovat prezenta acţiune, Curtea a reţinut că aceste apărări sunt lipsite de temei legal întrucât, pe de o parte, legitimitatea acţiunilor reclamantului izvorăşte dintr-o lege specială care, prin prevederile sale i-a dat o astfel de însărcinare, Curtea Constituţională pronunţându-se în nenumărate rânduri în ceea ce priveşte constituţionalitatea acestor dispoziţii legale, iar pe de altă parte, se constată că la fila 17 dosar este cererea din 02 septembrie 2008 prin care numitul D.A. a solicitat în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului 1210948.
În plus, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (7) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008, verificarea putea fi efectuată şi din oficiu.
Totodată, la fila 16 dosar se află Anexa la Nota de constatare din care rezultă că, în şedinţa din 02 februarie 2010 Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întrunit în cvorum, a aprobat prezenta Notă şi a dispus Direcţiei Juridice sesizarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal cu prezenta acţiune.
Astfel, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 – lucrător al Securităţii – „este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste”.
Referitor la prima condiţie impusă de textul de lege anterior citat – respectiv calitatea de lucrător (….) al Securităţii, Curtea a constatat că este îndeplinită această cerinţă, întrucât din actele dosarului rezultă că pârâtul A.A. a fost angajat al fostei Securităţi, având gradul de maior şi funcţia de şef al Biroului 1 din cadrul Direcţiei a VI-a, Serviciul 4 (1965, 1966, 1967), respectiv gradele de locotenent colonel, 1978, colonel (1979) şi funcţiile de şef al Serviciului 7 (1978) şi şef al Serviciului 1 (1979) din cadrul Direcţiei I-a.
Referitor la cea de-a doua condiţie, impusă de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, Curtea constată că şi această condiţie este îndeplinită.
Astfel, din actele cauzei rezultă că pârâtul A.A., în calitatea pe care a deţinut-o în cadrul fostei Securităţi, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
În acest sens, Curtea de apel a reţinut că la cota 12217, avându-l ca titular pe G.P., „fost condamnat pentru infracţiuni contra securităţii statului, cunoscut cu atitudine ostilă orânduirii socialiste”, autor al unor lucrări literare cu conţinut ostil orânduirii noastre socialiste”, a expediat pe adresa postului de radio „Europa Liberă” şi a „altor organisme internaţionale scrisori cu conţinut denigrator la adresa realităţilor din Republica Socialistă România, invocând aşa – zisa nerespectare a drepturilor omului se află documente care atestă desfăşurarea acestor activităţi.
Astfel, în calitatea pe care o deţinea de şef al Serviciului 7 din cadrul Ministerului de Interne – Departamentul de Securitate al Statului – Direcţia I, a analizat şi propus măsuri pentru neutralizarea persoanelor care au declarat că aderă la acţiunea P.G.
În raportul întocmit (existent la fila 18 dosar) s-a reţinut că: „pe fondul acţiunilor duşmănoase întreprinse de „B.” – acesta fiind numele conspirativ de urmărire atribuit lui P.G. – în anul 1977, au intrat în legătură sau au încercat să ia contact cu acesta un număr de 430 persoane, a căror situaţie o prezentăm în Anexa 1 (ataşată şi aceasta la dosarul cauzei – filele 22-36 dosar).
În acelaşi raport au fost prezentate măsurile care au fost întreprinse pentru ca persoanele din lista anexă să „fie influenţate să renunţe la ideile lor”, măsurile ce se impun a fi menţinute în continuare, constând în menţinerea în „ contactul ofiţerilor e securitate cu acestea” etc.
Referitor la activitatea „de viitor” în raportul menţionat, s-a dispus întreprinderea de măsuri ordonate realizând prioritar următoarele:
- în conlucrare cu unităţile operative competente, se va acţiona în vederea compromiterii în străinătate a lui „B.”, valorificând elementele noi apărute în situaţia operativă, ca urmare a măsurilor combinative de demascare a lui;
- asigurarea cunoaşterii cu oportunitate a eventualelor manifestări şi acţiuni ce ar putea fi puse la cale de către unele dintre aceste persoane;
- atenţie deosebită va fi acordată tuturor persoanelor care au plecat în străinătate în acest context şi vor reveni în ţară pentru a elucida adevăratul motiv al reîntoarcerii şi a întreprinde măsurile ce se impun;
- în funcţie de informaţiile ce le vom obţine cât şi de rezultatele acţiunii de compromitere a lui „B.”, vom analiza oportunitatea măsurii de interzicere a ieşirii din ţară a persoanelor ce insistă pentru a pleca şi care, prin activitatea ce o desfăşoară, nu prezintă o valoare pentru societatea noastră şi nici nu pot fi folosite în scop propagandistic în străinătate, chiar dacă s-ar întâlni cu „B.”.
Curtea a mai reţinut că, şi în privinţa cotei 12273, avându-l ca titular pe S.S. (P.) consilier în cadrul Secretariatului General al Consiliului de Miniştri, urmărit de Direcţia a VI-a, fiind semnalat cu „rude apropiate în Israel, SUA, Brazilia, Franţa şi Australia, cu care întreţine relaţii prin corespondenţă şi de la care primeşte pachete cu diferite obiecte”, pârâtul A.A., prin raportul întocmit în 30 mai 1967 (fila 37 dosar) a propus aprobarea „interceptării convorbirilor telefonice de la postul instalat la domiciliul numitului S. (P.) S. consilier la S.G.C.M.
Prin măsurile propuse s-a avut în vedere verificarea activităţii lui „din instituţie” dar şi „din viaţa particulară”.
Curtea de apel a constatat însă că, în privinţa celorlalte cote (dosare) 1210948, având-o ca titular pe G.D.L., 15842, avându-l ca titular pe Ş.M., R 280 titular H.I., 11788 – titular K.E.E., deşi reclamantul a evocat în Nota de constatare activităţi desfăşurate de pârât de tipul celor anterior menţionate, la dosarul cauzei nu au fost transmise şi înscrisurile doveditoare referitoare la acestea; aspecte care nu prezintă relevanţă juridică din perspectiva îndeplinirii condiţiei impusă de art. 2 lit. a) din Ordonanţă, întrucât nu numărul persoanelor urmărite contează, ci activitatea desfăşurată de pârât.
Or, aşa cum cu uşurinţă se poate observa, prin activităţile desfăşurate, care au vizat persoane determinate, cetăţeni români, pârâtul A.A. a suprimat şi îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului precum:
- dreptul la secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice prevăzut de art. 33 din Constituţia României din 1965, art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Publice;
- dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;
- dreptul la liberă circulaţie, prevăzut de art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;
Prin urmare, instanţa de fond nu a putut reţine apărarea pârâtului, potrivit căreia măsurile adoptate de el de încadrau în dispoziţiile legale, câtă vreme, aşa cum s-a arătat mai sus, drepturile şi libertăţile încălcate erau reglementate ca atare atât în legea fundamentală cât şi în pactele internaţionale semnate de România.
De asemenea, nu poate fi reţinut nici argumentul, potrivit căruia acţiunile întreprinse aveau ca scop protejarea interesului economic naţional, întrucât, aşa cum cu uşurinţă se poate observa, acestea, în nici un caz nu s-au referit la activităţi legate de spionajul/contraspionajul economic, antiterorism, etc., ci exclusiv la restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor vizate, care, dacă ar fi fost lăsate să se manifeste – în acord cu prevederile legale din acea epocă – ar fi putut periclita” ordinea” regimului totalitar instituit, în slujba căruia a lucrat pârâtul.
În fine, Curtea de apel are în vedere faptul că, prin prevederile prezentei ordonanţe, în nici un caz nu se urmăreşte o condamnare a persoanelor vizate, ci doar o devoalare publică a activităţilor exercitate de regimul comunist, care prin intermediul Securităţii a exercitat o permanentă teroare împotriva propriilor cetăţeni, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii prin consemnarea publică a abuzurilor ar trebui să contribuie la o mai bună înţelegere a trecutului, prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti.
În concluzie, faţă de cele expuse, Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 1 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a admis acţiunea şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii a pârâtului A.A., în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul arătând, în esenţă, următoarele:
Cererea reconvenţională a fost respinsă în mod greşit de instanţa de judecată, activitatea pe care a desfăşurat-o 35 de ani în serviciul de gardă, escortă şi antiatentat demnitari fiind conformă cu atribuţiile sale stabilite prin lege, acţionând mereu în limitele statutului său profesional.
Instanţa a procedat nelegal când a respins excepţia lipsei de interes în promovarea de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a acţiunii în constatare, după o examinare sumară a acesteia.
O.U.G. nr. 24/2008 este un act normativ eminamente politic care încalcă prevederile Constituţiei României, dar şi ale tratatelor internaţionale care protejează drepturile omului, precum şi ale altor acte normative.
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a promovat acţiunea în constatare fără a face dovada unui mandat expres asumat de petent în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru simplul fapt că a întocmit o notă sinteză cuprinzând o listă cu 430 de persoane care erau suspectate de aderenţă la acţiunea ilegală a lui P.G., care nu avea decât rol statistic, de influenţare pozitivă a celor vizaţi pentru a se abţine de la implicarea în mişcări nocive.
Nota privind pe S.S. era o notă de studiu în considerarea faptului că acesta era demnitar şi existau suspiciuni că întreţine legături nepermise cu cetăţeni străini, fără a informa conducerea Guvernului.
Activităţile imputate au fost desfăşurate într-o ordine de drept existentă şi recunoscută.
Prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie, conform căruia legea prevede numai pentru viitor.
În acţiunile în privinţa cărora se susţine că au fost suprimate drepturi şi libertăţi nu s-a ţinut cont de art. 29 din Constituţia din 1965 care prevedea că libertatea de opinie nu poate fi folosită în scopuri potrivnice orânduirii socialiste, precum nici de prevederile Decretului nr. 177/1948, ale art. 166 C. pen. şi nici de prevederile Pactului Internaţional privind drepturile civile şi politice.
Recursul este nefondat.
Având ca reper prevederile art. 119 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul A.A. deoarece prin respectiva cerere nu se ridică pretenţii de sine stătătoare împotriva reclamantului, ci practic se formulează apărări de fond pe care instanţa le-a examinat în cadrul soluţionării acţiunii în constatare cu care a fost sesizată.
Nici critica privitoare la modul în care prima instanţă a soluţionat excepţia lipsei de interes nu poate fi primită.
Există un interes public major al promovării acţiunilor în constatare întemeiate pe prevederile O.U.G. nr. 24/2008, aşa cum se degajă neechivoc din conţinutul acestui act normativ - acela de a devoala activităţile de poliţie politică ale regimului comunist din România, demers care implică şi identificarea atât a persoanelor care au desfăşurat astfel de activităţi (lucrătorii de Securitate), cât şi a persoanelor care au colaborat cu fosta poliţie politică a regimului totalitar comunist (colaboratori ai Securităţii), conform definiţiilor legale din ordonanţa de urgenţă. În concret, în cauză, interesul este acela de a stabili dacă pârâtul, domnul A.A., a fost lucrător al Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
De asemenea, nici excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu este fondată, reclamantul fiind titularul acţiunii în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, astfel cum rezultă neechivoc din prevederile art. 11 al O.U.G. nr. 24/2008, pentru promovarea unei astfel de acţiuni nefiind necesar un mandat de reprezentare din partea vreunei persoane.
Cât priveşte criticile referitoare la O.U.G. nr. 24/2008, acestea nu pot fi examinate de instanţa de contencios administrativ, abilitată doar cu controlul de legalitate al actelor infralegislative. Asupra unor critici similare ca cele ale pârâtului, s-a pronunţat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa statuând că prevederile criticate sunt conforme cu Legea fundamentală română, singură, instanţa constituţională fiind învestită cu competenţa de a proceda la un examen al ordonanţei de urgenţă amintite.
Înalta Curte va înlătura şi celelalte critici formulate de pârâtul A.A., în raport de actele şi lucrările dosarului, pe baza cadrului legal aplicabil în cauză.
Art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 explicitează semnificaţia termenului de „lucrător al Securităţii” şi precizează că „lucrător al Securităţii este - orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.
Deci, textul de lege instituie două condiţii ce trebuie întrunite pentru ca o persoană să dobândească calitatea de lucrător al Securităţii:
1) să fi fost încadrat ca ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţeri sub acoperire;
2) să fi desfăşurat activităţi prin care au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste.
Întrunirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de textul de lega a fost constatată în mod corect de către instanţa de fond în ceea ce-l priveşte pe recurentul-pârât.
Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că prin acţiunile desfăşurate în calitatea sa de ofiţer de Securitate, nu a suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului.
Susţinerile sale sunt infirmate de înscrisurile aflate la dosarul de fond, care demonstrează cu prisosinţă acţiunile ce pot fi încadrate în ipoteza normei juridice citate.
În acest sens, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a considerat că este irelevant în soluţionarea cauzei faptul că recurentul şi-a desfăşurat activitatea în limitele cadrului legal de la acea dată.
Aşadar, este de necontestat că în cauză instanţa de fond a reţinut în mod justificat că sunt întrunite cumulativ condiţii prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, cât timp, recurentul în calitate de ofiţer de Securităţii, a desfăşurat o serie de activităţi de natură a conduce la îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute atât de legislaţia internă în vigoare în acea perioadă, cât şi de legislaţia internaţională.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că activităţile reţinute în sarcina recurentului, cum ar fi măsurile întreprinse cu privire la cele 430 de persoane care au aderat la acţiunea lui P.G., în sensul de a le determina să renunţe la intenţiile lor precum şi măsurile întreprinse pentru compromiterea în străinătate a domului P.G., aprobarea interceptării convorbirilor telefonice ale domnului S.S., persoană care avea rude în străinătate şi întreţinea relaţii cu acestea, sau măsurile de supraveghere referitoare la anumite persoane care plecau în străinătate, au fost de natură a îngrădi exerciţiul unor drepturi fundamentale ale persoanelor vizate.
Cât priveşte natura şi importanţa muncii desfăşurate de recurent în contextul istoric al perioadei în discuţie, precum şi conţinutul documentelor întocmite în cadrul atribuţiilor de serviciu conform ordinelor şi regulamentelor în vigoare, Înalta Curte remarcă faptul că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind „continuarea, într-un mecanism nou, a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist” care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, „o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale”. Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că „deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor … contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti” şi că „scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României”.
În acest sens şi în acest scop au fost efectuate verificări în privinţa pârâtului, ocazie în care reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii identificat anumite măsuri ordonate sau întreprinse de acesta, încadrabile în ipoteza normei cuprinsă în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
În consecinţă, constatând că, potrivit probelor dosarului, recurentul pârât, în calitate de ofiţer al Securităţii, a desfăşurat activităţi de natură a îngrădi exercitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, criticile din recurs apar ca neîntemeiate, astfel că în raport de prevederile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.A. împotriva sentinţei nr. 5074 din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5218/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5287/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
