ICCJ. Decizia nr. 5136/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5136/2011
Dosar nr. 4490/2011
Şedinţa publică de la 3 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 13 mai 2011, reclamanta SC C.E.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA DE PLĂŢI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ŞI PESCUIT suspendarea executării Procesului verbal de constatare nr. 27.489 din 13 decembrie 2010 până la soluţionarea acţiunii în anulare.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin încheierea contractului cadru nr. C 1.10602653700041 din 06 decembrie 2006, cu Agenţia SAPARD ROMÂNIA, actualmente APDRP, a beneficiat de acordarea unui ajutor financiar nerambursabil în condiţiile programului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală, necesar realizării Proiectului privind „Modernizarea centru de preluare şi depozitare cereale în cadru) SC C.O.C. SRL.
S-a mai arătat că prin actul a cărui suspendare se solicită s-a propus rezilierea contractului nr. C 1.10602653700041 din 06 decembrie 2006, urmând ca suma totală neeligibilă de 6.671.031,440 lei să fie restituită.
Măsura a fost dispusă ca urmare a constatării faptului că proiectul nu menţine eligibilitatea pentru co-finanţarea Comunităţii Europene în perioada de 5 ani de la data plăţii finale şi având în vedere pierderile înregistrate, echipa de control a opinat că în intervalul de timp rămas până la expirarea contractului de finanţare este imposibilă redresarea economico-financiară a societăţii, în sensul respectării condiţiilor impuse în ce priveşte realizarea unei rate a rentabilităţii proiectului de minim 5% din valoarea investită.
În final, reclamanta a arătat că desfăşoară o activitate cu specific agricol, care impune investiţii majore în prima parte a anului, în timp ce profitul se obţine spre sfârşitul anului. în aceste condiţii, executarea măsurilor dispuse prin procesul verbal nr. 27.489 din 13 decembrie 2010 ar determina întreruperea activităţii sale, fiind imposibilă însilozarea recoltei.
Prin sentinţa nr. 4334 din 21 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. C.E.C. SRL şi a dispus suspendarea executării Procesului - verbal de constatare nr. 27489 din 13 decembrie 2010 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că prin Procesul - verbal de constatare nr. 27489 din 13 decembrie 2010, încheiat de pârâtă, s-a recomandat rezilierea contractului nr. C 1.10602653700041 din 06 decembrie 2006, urmând ca suma totală neeligibilă de 6.671.031,440 lei să fie restituită.
Curtea a constatat că, cel puţin la nivel de aparenţă, concluziile exprimate în procesul verbal de constatare s-au format pe baza unor aprecieri pur formale, care nu au ţinut seama de împrejurări ce ar fi putut avea un impact negativ asupra rezultatelor economico-financiare ale reclamantei şi care nu sunt imputabile acesteia, ca agent economic.
Astfel, Curtea a constatat că organele de control au reţinut rezultatele financiare negative ale reclamantei, fără a ţine seama de cauzele care au concurat la obţinerea lor, concluzionând că în perioada următoare nu există şansele unei redresări care să asigure respectarea contractului cadru nr. C 1.10602653700041 din 06 decembrie 2006.
S-a mai reţinut că o analiză pe fond a procesului verbal ar putea stabili în ce măsură activitatea ilicită îndreptată împotriva reclamantei a influenţat rezultatele economico-financiare ale acesteia, însă, la acest moment, Curtea a apreciat că există serioase îndoieli cu privire la temeinicia concluziei la care s-a oprit organul de control, fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat, la care face referire art. 14 din Legea nr. 554/2004.
In ce priveşte cea de-a doua cerinţă prevăzută de textul susmenţionat, Curtea a apreciat că, în principiu, executarea unui act administrativ nu constituie pagubă iminentă, în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că cele două condiţii respectiv cazul bine justificat şi iminenta producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către persoana lezată care a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal şi care este datoare să propună şi să administreze dovezi concludente din care să rezulte existenţa cumulativă a acestora.
Se mai arată că cele reţinute de instanţă, respectiv faptul că, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat datorită faptului că, organele de control au reţinut rezultatele financiare negative ale reclamantei, fără a tine seama de cauzele care au concurat la obţinerea lor, demonstrează că, aceasta nu a dat eficienţă clauzelor contractuale expres menţionate de părţi prin încheierea contractului de finanţare.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei existenţei pagubei iminente, se arată că de asemenea, soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este netemeinică şi nelegală.
În opinia recurentei paguba iminentă o poate invoca A.P.D.R.P., care în calitate de Autoritate coordonatoare a implementării Programului SAPARD în România este responsabilă de derularea acestui program în condiţii de legalitate, prin faptele semnalate de D.L.A.F. şi consemnate în Procesul - verbal de constatare nr. 27.489 din 13 decembrie 2010 fiind prejudiciat bugetul Statului şi implicit bugetul CE.
S-a mai arătat că instanţa de fond în pronunţarea sentinţei nr. 4334 din 21 iunie 2011 nu a luat în considerare nici una dintre susţinerile A.P.D.R.P. ignorând totodată şi dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la paguba iminentă.
Susţine recurenta că executarea sumei de 6.671.031,440 lei ar contraveni intereselor financiare ale intimatei-reclamante însă, nu acesta este sensul pe care art. 14 din Legea nr. 554/2004 îl are în vedere în impunerea existenţei condiţiei unei pagube iminente.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond";.
In cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat";, lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Raportat la probele administrate, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, motivat şi argumentat a apreciat că, în cauză, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză, deoarece, aşa cum constant s-a reţinut şi în jurisprudenţa acestei curţi, prin cuantumul sumei impuse, în caz de executare a unui act administrativ a cărui legalitate, cel puţin aparent, nu este deplin confirmată, s-ar perturba grav activitatea unei societăţi comerciale.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere şi Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Aşa cum s-a arătat de altfel şi în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.
Aceeaşi Recomandare reaminteşte principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştrii care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, de recomandările Comitetului de Miniştrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale şi de circumstanţele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit împotriva sentinţei nr. 4334 din 21 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5035/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5218/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
