ICCJ. Decizia nr. 5218/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5218/2011
Dosar nr. 7181/2/2009
Şedinţa publică de la 8 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată şi apărarea autorităţii pârâte
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, anularea Deciziei nr. 35 din 16 iunie 2009 şi exonerarea de la plata amenzii ce i-a fost stabilită. În subsidiar, în cazul respingerii cererii principale, a solicitat să se constate că pe toata perioada judecării contestaţiei formulate, în raport de dispoziţiile art. 25 alin. (6) din Regulamentul CE 1/2003, îi este suspendată obligaţia de plata a amenzii şi/sau a penalităţilor de întârziere posibile, să se constatate că activitatea economica a societăţii reclamante este formată din mai multe obiecte de activitate, motiv pentru care solicită ajustarea amenzii ce a fost aplicata în funcţie de cifra de afaceri ce s-a înregistrat pe codul C.A.E.N. reprezentând activitatea de scoală de şoferi.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că majorarea tarifelor pe care le-a dispus, s-a datorat investiţiilor pe care, prin Ordinul M.T.C.T. nr. 1856/2006, şcolile de şoferi au fost obligate să le realizeze până la data de 30 iunie 2007, dar şi majorării salariilor începând cu 01 ianuarie 2008, impozitelor şi taxelor aferente acestora, cât şi scumpirii progresive a carburanţilor auto, şi faptul că această majorare asigură minim de profit, tariful practicat până la data de 14 februarie 2008 fiind total insuficient pentru acoperirea cheltuielilor societăţii.
Reclamanta a mai susţinut, referindu-se la constatările de la pct. 51, 52, 56, 58 şi 59 din Decizia contestată, că anterior modificării tarifelor, piaţa relevantă a fost obligată să se ralieze la condiţiile impuse de U.E. conform Ordinului M.T.C.T. nr. 1856/2006, până la 30 iunie 2007, fiind vorba despre un efort investiţional major realizat în mai puţin de 6 luni, tarifele la această categorie de servicii nu au fost modificate de 2 ani de zile la acel moment, majorarea din 14 februarie 2008 datorându-se creşterii costurilor de producţie a serviciului şi ca urmare a efortului investiţional.
În concluzie, a arătat că nu a participat la nicio şedinţă a Federaţiei, exceptând întâlnirea din 31 ianuarie 2008, a aplicat un tarif sub minimul de 790 lei/categorie B, iar până la 11 iulie 2007 nu a realizat venituri şi nici nu a înregistrat vreo cifră de afaceri din activitatea reprezentată de şcoala de şoferi, nefiind autorizată până la acea dată. Referitor la sancţiunea ce i-a fost aplicată, reclamanta a susţinut că se impunea ca aceasta să fie stabilită în funcţie de cifra de afaceri ce a fost realizată în activitatea ce a făcut obiectul controlului, invocând prevederile dreptului comunitar, respectiv Regulamentul Consiliului CE nr. 1/2003.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii de suspendare, arătând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării deciziei, până la soluţionarea dosarului.
Pe fondul cauzei, a susţinut că reclamanta figurează atât în procesul – verbal al şedinţei din 31 ianuarie 2008, cât şi în procesele – verbale din 30 noiembrie 2007 şi 13 decembrie 2007 întocmite de membrii cartelului de fixare a preţului, cu prilejul întâlnirilor organizate sub umbrela Federaţiei Patronale a Şcolilor de Şoferi Particulare din România (F.P.S.S.R.), iar reprezentantul reclamantei a fost numit în cadrul „comisiilor de evaluare” ce urmau să controleze activitatea şcolilor de şoferi.
Totodată, a invocat şi adresa nr. 95 din 12 iunie 2008 transmisă de reclamantă Consiliului Concurenţei potrivit căreia reclamanta a majorat tariful la 790 lei începând cu 12 februarie 2008, precizând că în cauză nu este aplicabil art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 întrucât înţelegerea anticoncurenţială la care reclamanta este parte, se referă tocmai la fixarea tarifului pentru serviciul de şcolarizare auto în vederea obţinerii permisului la categoria B, fiind circumscrisă sferei de aplicare a art. 8 alin. (2) din lege.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 3352 din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Preşedintele Consiliului Concurenţei a dispus, prin Ordinul nr. 143 din 30 aprilie 2008, declanşarea din oficiu a unei investigaţii pe piaţa serviciilor de şcolarizare auto pentru obţinerea permisului de conducere din Municipiul Bucureşti, privind posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată.
Prin decizia atacată s-a constatat încălcarea, de către 32 de agenţi economici, a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei prin realizarea unei înţelegeri orizontale având ca obiect majorarea tarifului pentru serviciile de şcolarizare auto categoria B, în Bucureşti, precum şi fixarea tarifului la un nivel minim de 800 RON şi a dispus sancţionarea acestora prin fixarea unui nivel de bază al amenzii reprezentând 6% din cifra de afaceri realizată în anul 2008 de către agenţii economici contravenienţi. Printre cei 32 de agenţi economici, a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 57.125 lei şi reclamanta (această valoare reprezentând 6% din cifra de afaceri realizată de reclamantă în anul 2008, respectiv din suma de 1.233.304 lei).
Prima instanţă a apreciat că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 21/1996 care, în art. 5 alin. (1) lit. a), interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate, care au ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor.
Or, participând la realizarea unei înţelegeri de tip cartel cu agenţii economici activi pe piaţa serviciilor de şcolarizare auto pentru obţinerea permisului de conducere categoria B din Bucureşti, înţelegere având ca obiect majorarea tarifului şi fixarea acestuia la nivelul minim de 800 Ron pentru serviciile oferite de şcolile de şoferi, ceea ce reprezintă o restricţionare prin obiect, o încălcare per se a regulilor de concurenţă, reclamanta a încălcat aceste prevederi. Întâlnirile organizate au avut ca scop iniţierea unei politici unitare a tarifelor practicate în ceea ce priveşte serviciile sus menţionate.
Prima instanţă a apreciat că susţinerea reclamantei în sensul că a participat doar la şedinţa din data de 31 ianuarie 2008 nu poate fi primită, numele societăţii figurând şi în procesele – verbale încheiate la datele de 30 noiembrie 2007 şi 13 decembrie 2007, în şedinţa din 30 noiembrie 2007, reprezentantul reclamantei, criticând chiar şcolile de şoferi care aplică preţuri promoţionale.
S-a mai arătat că în finalul proceselor–verbale se stabileşte data aproximativă a următoarei întâlniri, fiind astfel instituit un mecanism de consultare regulat în cadrul căruia avea loc un schimb de informaţii asupra strategiilor de marketing sezoniere şi asupra nivelului de preţ practicat, iar afirmaţia cum că nu a participat la majoritatea întâlnirilor, de asemenea nu a putut fi primită, în considerarea jurisprudenţei comunitare.
Astfel, jurisprudenţa comunitară a reţinut că pentru exonerarea de răspundere, agentul economic trebuie să probeze că participarea sa la întâlnirile cu caracter anticoncurenţial nu a fost făcută cu intenţie anticoncurenţială şi că a indicat concurenţilor faptul că participă la întâlniri cu un scop diferit de al lor (cauza T-38/02 Danone).
Or, în cauză, reclamanta a semnat procesul verbal al întâlnirii din data de 31 ianuarie 2008 care consfinţea realizarea înţelegerii anticoncurenţiale şi nu s-a distanţat public de ceea ce s-a stabilit cu acea ocazie, astfel încât a lăsat impresia celorlalţi agenţi economici participanţi că subscrie la cele hotărâte. După realizarea acestei înţelegeri agenţii economici implicaţi au procedat la punerea ei în practică, în sensul că începând cu data de 1 februarie 2008 au majorat tariful şi au fixat nivelul acestuia la suma minimă de 800 lei (790 lei în cazul reclamantei).
Prima instanţă a reţinut că majorarea tarifului rezultă şi din adresa nr. 95 din 12 iunie 2008, comunicată de reclamantă Consiliului Concurenţei, decizia managerului general al societăţii din 12 februarie 2008, precum şi contractul de şcolarizare în vederea obţinerii permisului de conducere auto categoria B, 12 februarie 2008 în care este menţionat un tarif de 790 lei.
Totodată, judecătorul fondului a reţinut că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 erau încălcate, chiar în condiţiile în care înţelegerea anticoncurenţială din 31 ianuarie 2008 nu era pusă în aplicare, dată fiind realizarea înţelegerii care reprezintă o încălcare prin obiect, suficientă pentru a se constata existenţa unei nesocotiri a legii concurenţei.
Acest punct de vedere este consacrat de jurisprudenţa comunitară care a stabilit că participarea agentului economic la negocieri prin care se urmăreşte restricţionarea concurentei, chiar dacă înţelegerea nu a fost pusă în practică, reprezintă încălcarea prevederilor prin care sunt interzise practicile anticoncurenţiale (cauza T-347/94 Mayr Melnhof vs.Comisia).
Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a participat la realizarea înţelegerii pe orizontală privind tarifele, ceea ce reprezintă o gravă restricţionare a concurenţei având ca efect o creştere concomitentă a tarifelor pe piaţă şi restricţionarea posibilităţilor de alegere ale consumatorului, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar.
Înţelegerile privind fixarea preţurilor sau împărţirea pieţelor sunt apreciate de instanţa comunitară ca restricţionând concurenţa, fiind considerate înţelegeri per se (cauzele conexate T-374, 375, 384 şi 388/94 European Night Services vs.Comisia), o astfel de înţelegere fiind şi cea pentru care pârâtul a emis decizia contestată.
Cât priveşte referirea pe care reclamanta o face la obligaţia pieţei relevante de a se ralia la condiţiile impuse de U.E. conform Ordinului M.T.C.T. nr. 1856/2006, prima instanţă a reţinut că acest ordin datează din 11 octombrie 2006, iar termenul de conformare este 30 iulie 2007 şi nu data de 31 ianuarie 2008 când a fost realizată înţelegerea anticoncurenţială, astfel încât nu se poate considera că majorarea tarifului a fost justificată de condiţiile de pe piaţa relevantă, obligată să se alinieze la standardele comunitare, obligaţie care trebuia îndeplinită până la 30 iulie 2007.
În speţă, nu sunt incidente dispoziţiile alin. (1) ale art. 8 din Legea nr. 21/1996, ci ale alin. (2) din acelaşi articol, potrivit cu care limitele prevăzute la alin. (1) nu sunt aplicabile practicilor anticoncurenţiale interzise prin prevederile art. 5, atunci când privesc preţuri, tarife, acorduri de partajare a pieţei sau licitaţii, întrucât înţelegerea anticoncurenţială la care a luat parte reclamanta se referă la fixarea tarifului pentru serviciul de şcolarizare auto în vederea obţinerii permisului de categoria B.
Referitor la amenda aplicată reclamantei, prima instanţă a reţinut că aceasta este în cuantum de 57.125 lei, reprezentând 6% din cifra de afaceri totală realizată în anul 2008, fiind respectate astfel dispoziţiile art. 51 alin. (1) lit. a) din lege, care prevăd o amendă de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţiunii, la cuantumul acesteia ţinându-se cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 din lege, respectiv gravitatea şi durata faptei, consecinţele acesteia asupra concurenţei.
Cât priveşte susţinerea reclamantei în sensul că a fost autorizată să desfăşoare activitatea de şcoală de şoferi în data de 11 iulie 2007, instanţa de apel a reţinut că în adresa nr. 95 din 12 iunie 2008, reclamanta arată că societatea a practicat pentru serviciul de şcolarizare auto pentru permis categoria B, un tarif de 425 lei, începând cu 19 iulie 2006, iar faptul că desfăşoară şi alte activităţi, nu doar activitate specifică şcolii de şoferi nu însemnă că amenda pentru fapta anticoncurenţială se stabileşte, exclusiv, în funcţie de veniturile obţinute din această activitate, atâta timp cât legea face trimitere în mod expres la cifra totală de afaceri.
Referitor la cererea reclamantei de a se constata că, pe durata judecăţii prezentei contestaţii, în raport de dispoziţiile art. 25 alin. (6) din Regulamentul CE 1/2003, îi este suspendată obligaţia de plată a amenzii, prima instanţă a reţinut că textul comunitar invocat se referă la prescripţia dreptului Comisiei Europene de a impune amenzi (sau alte sancţiuni) în cazurile de încălcare a dreptului concurenţei, curgerea termenului de prescripţie fiind suspendată pe parcursul judecăţii deciziei Comisiei de aplicare a amenzii în faţa instanţelor comunitare, astfel că în temeiul actului comunitar invocat nu este suspendată executarea deciziei emisă de Consiliul Concurenţei.
În privinţa cererii de suspendare a executării deciziei atacate, potrivit Legii nr. 554/2004, prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din această lege, respectiv cazul bine justificat, întrucât nu se poate reţine existenţa unei îndoieli cu privire la legalitatea deciziei atacate şi nici iminenţa producerii unei pagube prin plata amenzii, pentru că paguba ar trebui să constea într-o consecinţă a executării şi nu în însăşi executarea actului administrativ atacat, or, în speţă, nu s-au precizat care sunt consecinţele pe care le-ar putea produce executarea amenzii asupra activităţii societăţii reclamante.
3. Motivele de recurs înfăţişate de reclamanta SC R.G. SRL
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, invocând ca temei legal motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a solicitat în principal casarea hotărârii pronunţate de prima instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi în subsidiar modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
Printr-o primă critică dezvoltată, recurenta a susţinut că prima instanţă nu şi-a motivat soluţia adoptată, fiind nelegal şi neargumentat înlăturate probele administrate, cu referire directă la expertiza financiar contabilă extrajudiciară depusă la dosar.
S-a mai susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura ori înţelesul lămurit al acestuia, întrucât s-a cantonat într-un formalism excesiv şi a pronunţat soluţia numai în considerarea participării recurentei la şedinţa din 31 august 2008, ignorând şi motivele pentru care sancţiunea aplicată a fost apreciată ca fiind exagerată.
Printr-un alt motiv de recurs dezvoltat recurenta a indicat că hotărârea criticată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii întrucât instanţa de fond a interpretat greşit jurisprudenţa comunitară (a se vedea Cauza T-38/02 Danone) fiind şi sub acest aspect nelegală ignorarea expertizei extrajudiciare.
În fine, tot cu privire la fondul cererii recurenta-reclamantă reluând aspectele învederate şi cu ocazia judecăţii în primă instanţă, a arătat că nu a fost autorizată să funcţioneze ca şcoală de şoferi până la data de 11 iulie 2007 şi a fost obligată să se ralieze la condiţiile impuse de Uniunea Europeană, conform Ordinului M.T.C.T. nr. 1856/2006, până la 30 iunie 2007, instanţa omiţând a se pronunţa asupra modalităţii în care societatea reclamantă ar fi putut să-şi acopere pierderea fiscală din activitatea de şcoală de şoferi, înregistrată în anii 2007 şi 2008.
Cu referire la cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, de asemenea respinsă de instanţă, recurenta a susţinut că judecătorul fondului a nesocotit îndeplinirea cumulativă a cerinţelor art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, fiind evident că nu a fost realizată o verificare în profunzime a cauzei.
4. Apărările intimatului Consiliul Concurenţei
Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului recurentei-reclamante ca nefondat, răspunzând punctual şi detaliat fiecăreia dintre criticile înfăţişate şi dezvoltate prin motivele de recurs.
În esenţă, intimata a arătat că nu sunt fondate criticile recurentei întrucât prin motivarea soluţiei adoptate, prima instanţă a analizat şi a răspuns tuturor susţinerilor din acţiune cu referire atât la fondul cauzei cât şi vizând suspendarea executării actului atacat, invocate şi prin prisma art. 25 alin. (6) din Regulamentul CE nr. 1/2003.
A precizat totodată intimata că recurenta-reclamantă nu a fost sancţionată pentru simplul motiv că şi-a majorat tariful practicat pentru serviciile de şcolarizare auto prestate ci pentru că a majorat acest tarif în mod concertat, cu încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În faza de soluţionare a recursului, la data de 13 septembrie 2011, recurenta, prin Administrator Judiciar SC D.I. SPRL, desemnat prin sentinţa comercială nr. 343 din 11 februarie 2011 de către Tribunalul Bucureşti – secţia a VII-a comercială (dosar nr. 9172/3/2011 – filele 31-32 dosar recurs) a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei de faţă în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, cerere asupra căreia instanţa de control judiciar a arătat că se va pronunţa odată cu soluţionarea recursului.
6. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Examinând cu prioritate cererea de suspendare a judecării cauzei, respectiv a soluţionării recursului, întemeiată pe prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, Înalta Curte urmează a o respinge apreciind că ipoteza avută în vedere prin norma legală invocată nu este incidentă.
Astfel, potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, după cum a fost modificat, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Recurenta-reclamantă nu are încă calitatea de debitor, în înţelesul termenilor definiţi de Legea nr. 85/2006, în cadrul raporturilor juridice ce formează obiectul acţiunii de faţă întrucât amenda aplicată nu a devenit o creanţă certă, lichidă şi eligibilă, soluţia pronunţată nefiind definitivă şi irevocabilă.
Asupra recursului formulat, Înalta Curte, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinările intimatei şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, incluzând art. 3041 C. proc. civ., constată că nu sunt întemeiate motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă, în considerarea celor în continuare arătate.
Printr-o primă critică adusă hotărârii pronunţate de instanţa de fond, întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că judecătorul fondului nu şi-a motivat soluţia adoptată, mai precis nu a indicat de ce anume a respins susţinerile şi argumentele sale, cu referire expresă la concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus la dosar.
Contrar celor afirmate de recurentă, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a realizat o motivare judicioasă şi coerentă pe baza căreia a apreciat că decizia contestată este legală, fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 21/1996, care în art. 5 alin. (1) lit. a) interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate care au ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc (a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect a preţurilor de vânzare ori de cumpărare a tarifelor.
Nu se poate susţine că lipseşte motivarea soluţiei adoptate sau că aceasta ar avea un caracter confuz, străin de natura pricinii, numai pentru că judecătorul fondului nu a răspuns în mod explicit şi direct tuturor aserţiunilor părţilor, în condiţiile în care normele procedurale în vigoare nu impun aceasta.
Împrejurarea că în contextul analizării apărărilor şi susţinerilor reclamantei nu au fost făcute referiri speciale la raportul de expertiză extrajudiciară nu este de natură a atrage incidenţa motivului de nelegalitate invocat, şi aceasta cu atât mai mult cu cât raportul de expertiză extrajudiciară (filele 210-215 dosar fond) a avut drept obiective identificarea veniturilor realizate de recurentă din activitatea constând în „şcoală de şoferi” înainte de 11 iulie 2007 şi măsura în care, pentru anii 2007 şi 2008, societatea a înregistrat profit sau pierderi dintr-o astfel de activitate, care în sine, nu prezentau relevanţă pentru soluţionarea cauzei.
Cum bine a concluzionat instanţa de fond, raportat la analiza detaliată a întregului material probator aflat la dosar şi faţă de prevederile legale incidente, societatea reclamantă, alături de alţi agenţi economici, a fost sancţionată cu amendă contravenţională prin Decizia nr. 35 din 16 iunie 2009, nu pentru că şi-a majorat tariful practicat pentru serviciile prestate în activitatea de şcoală auto, ci pentru că a realizat o astfel de majorare în mod concertat, în înţelegere cu alte 31 de întreprinderi active pe aceeaşi piaţă relevantă a Municipiului Bucureşti.
Nefondat este şi motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., mai cu seamă că aspectele invocate în susţinerea acestuia vizează de fapt fondul cauzei, neputând fi circumscrise motivului de nelegalitate invocat ce vizează interpretarea greşită de către instanţă a actului juridic dedus judecăţii şi schimbarea naturii sau înţelesului vădit al acestuia.
În mod evident un astfel de motiv de nelegalitate nu este incident în cauză şi de altfel chiar recurenta, prin criticile subsumate acestuia nu arată în concret în ce modalitate a fost schimbată de către instanţa de fond natura sau înţelesul deciziei consiliului concurenţei ce formează obiectul acţiunii de faţă.
Independent de cele mai sus arătate, Înalta Curte arată că nu pot fi primite criticile vizând cuantumul exagerat al amenzii aplicate societăţii recurente, în condiţiile în care prima instanţă, sesizată la rândul său cu o astfel de susţinere, a arătat explicit în considerentele hotărârii, că la individualizarea amenzii aplicate, Consiliul Concurenţei a avut în vedere şi a respectat prevederile art. 51 alin. (1) lit. a) din lege, atât în ceea ce priveşte procentul din cifra de afaceri totală realizată în anul 2008 (de până la 10%) cât şi cifra de afaceri a societăţii SC R.G. SRL (ce reprezintă o singură persoană juridică şi nu un grup de întreprinderi).
Nefondate sunt şi celelalte critici ale recurentei vizând greşita interpretare de către instanţa de fond a jurisprudenţei comunitare, la care de altfel se fac numeroase referiri în considerentele sentinţei atacate, după cum rezultă şi din expunerea rezumativă a acestora, de mai sus.
În acord cu cele reţinute şi de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că atât jurisprudenţa comunitară invocată cât şi normele la care s-a făcut referire, au fost cu justeţe interpretate, revelator în acest sens fiind şi faptul că recurenta nu aduce practic nici un argument suplimentar celor deja analizate cu ocazia judecăţii în fond în sprijinul susţinerilor şi criticilor din recurs.
În fine, nefondate sunt şi toate celelalte critici vizând modalitatea în care au fost soluţionate fondul acţiunii dar şi cererea de suspendare a executării actului atacat, în condiţiile în care tuturor susţinerilor formulate în recurs li s-a răspuns şi prin hotărârea primei instanţe, raportat la probele existente la dosar.
În acest context este de arătat că aserţiunea recurentei vizând inexistenţa şcolii de şoferi până la data de 11 iulie 2007 a fost înlăturată şi cu ocazia primei judecăţi, faţă de conţinutul adresei nr. 95 din 12 iunie 2008 emanând de la reclamantă şi comunicată intimatei în cursul investigaţiei din care rezultă că societatea a avut activitate de şcolarizare auto pentru permis categoria B începând cu 19 aprilie 2006.
Totodată instanţa de control judiciar arată că nu pot fi primite nici criticile recurentei vizând nepronunţarea instanţei de fond asupra modalităţii în care ar fi trebuit ca recurenta-reclamantă să îşi acopere pierderile fiscale din activitatea de „şcoală de şoferi”, câtă vreme un astfel de aspect, ce ţine cel puţin de managementul rentabil al afacerilor, excede evident controlului de legalitate pe care îl poate realiza judecătorul de contencios administrativ, în limitele prevăzute de Legea nr. 554/2004, republicată.
Faţă de toate aspectele mai sus arătate şi nu în ultimul rând având în vedere şi jurisprudenţa în această materie deja conturată la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendare formulată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Respinge recursul declarat de SC R.G. SRL Bucureşti prin lichidator judiciar SC D.I. SPRL împotriva sentinţei nr. 3352 din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5136/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5221/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
