ICCJ. Decizia nr. 5362/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5362/2011
Dosar nr. 6707/2/2010
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal reclamanta S.L. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Consiliul Local al Comunei Afumaţi solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză:
- să dispună anularea în parte a H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Ilfov, precum şi al oraşelor şi comunelor din judeţul Ilfov, respectiv anexa nr. 4, poziţia nr. 91, cu privire la suprafaţa de teren de 220,82 mp din totalul de 1059 mp, situată în Comuna Afumaţi;
- să analizeze legalitatea hotărârii nr. 44 din 20 august 1999 a Consiliului Local al Comunei Afumaţi;
- să oblige pârâţii la plata de daune materiale în valoare de 264.000 euro (echivalent în lei la data plăţii) şi la daune morale în acelaşi cuantum;
- să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a dobândit pe cale succesorală imobilul compus din teren în suprafaţă de 800 mp şi construcţie, situat la fosta adresă din Comuna Afumaţi. În cursul anului 1982, i s-a aprobat plecarea definitivă din ţară şi a fost nevoită să facă ofertă de donaţie Statului Român pentru imobilul anterior descris.
La momentul reîntoarcerii în ţară, în anul 1997, a solicitat Judecătoriei Buftea să constate nulitatea absolută a ofertei de donaţie şi să oblige Primăria Comunei Afumaţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul aflat în discuţie. Această cerere de chemare în judecată a fost admisă în calea de atac, respectiv, prin decizia civilă nr. 3140 din 19 noiembrie 1998 pronunţată în dosarul nr. 407/1998 de către Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă.
Reclamanta a precizat faptul că cererea de executare silită a hotărârii judecătoreşti nu a putut fi soluţionată în mod favorabil, deoarece imobilul nu era în mod corespunzător individualizat în titlul executoriu.
Prin decizia civilă nr. 574 din 21 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 25168/3/2008, Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă a lămurit dispozitivul deciziei nr. 3140 din 19 noiembrie 1998. Reclamanta a susţinut faptul că nici după obţinerea acestei hotărâri judecătoreşti nu a putut intra în posesia proprietăţii sale întrucât, la momentul efectuării executării silite, s-a constatat că o parte din teren, adică 220,82 mp, trecuse în domeniul public al Comunei Afumaţi, în baza H.G. nr. 930/2002.
Reclamanta a arătat că s-a adresat cu plângere prealabilă Guvernului României şi a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 930/2002, respectiv anexa nr. 4, poziţia nr. 91, cu privire la suprafaţa de teren de 220,82 mp din totalul de 1059 mp, situată în Comuna Afumaţi.
Prin adresa din 7 iunie 2010, pârâtul Guvernul României i-a comunicat faptul că plângerea prealabilă este neîntemeiată, fără a indica vreun motiv în susţinerea acestei poziţii.
În plus, reclamanta a precizat şi faptul că Primăria Comunei Afumaţi nu i-a comunicat decizia de includere a proprietăţii sale în domeniul public al acestei localităţi, motiv pentru care a aflat despre această stare de fapt în mod accidental, la momentul încercării de a intra în posesia imobilului prin procedura executării silite.
În opinia reclamantei, cererea de acordare a daunelor morale este întemeiată, deoarece a fost supusă unei exproprieri abuzive, fără niciun fel de despăgubire, şi nu a reuşit să intre în posesia imobilului său.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a), c), j), o), t), art. 8, art. 11 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 18 şi art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, ale art. 998-999 C. civ., precum şi pe cele ale art. 6, art. 9, art. 21-23 din Legea nr. 213/1998.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile, precum şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, cu motivarea că H.G. nr. 930/2002 a fost publicată la data de 16 septembrie 2002, iar instanţa de contencios administrativ a fost sesizată la data de 27 iulie 2010.
Pe fondul cauzei, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, întrucât H.G. nr. 930/2002 a fost adoptată cu respectarea cerinţelor impuse de art. 107 şi de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998.
De asemenea, în cauză a formulat întâmpinare şi pârâtul Consiliul Local al Comunei Afumaţi în care a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii, deoarece aceasta a primit suprafaţa de teren pe care o solicitase.
Pârâtul a invocat şi excepţia tardivităţii formulării capătului de cerere având ca obiect analizarea legalităţii hotărârii nr. 44 din 20 august 1999 a Consiliului Local al Comunei Afumaţi, întrucât reclamanta a luat cunoştinţă de existenţa acestui act administrativ la data de 25 noiembrie 2009 şi a formulat plângerea prealabilă la data de 14 mai 2010, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile.
La termenul de judecată din 24 noiembrie 2010, Curtea de apel a respins excepţiile invocate în cauză de către pârâţi pentru motivele prezentate în încheierea de şedinţă de la acea dată (fila 124 dosar).
La data de 15 februarie 2011, petenţii I.G. şi I.A. au formulat cerere de intervenţie „în interes propriu”, iar la data de 16 februarie 2011 petenţii au depus şi o cerere de intervenţie în interesul pârâţilor.
Curtea de apel a calificat cererea de intervenţie intitulată „în interes propriu” ca fiind o cerere de intervenţie accesorie şi a încuviinţat-o în principiu.
La data de 24 februarie 2011, reclamanta a depus întâmpinare la cererea de intervenţie accesorie, prin care a solicitat respingerea acesteia.
La termenul de judecată din 2 martie 2011, Curtea a luat act de renunţarea intervenienţilor la judecarea cererii lor.
În cauză, au fost administrate probele cu înscrisuri şi interogatoriile reclamantei şi pârâtului Consiliul Local al Comunei Afumaţi.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2548 din 31 martie 2011, a admis în parte acţiunea reclamantei, a anulat în parte H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Ilfov, precum şi al oraşelor şi comunelor din judeţul Ilfov, respectiv anexa nr. 4, poziţia nr. 91, cu privire la suprafaţa de teren de 220,82 mp din totalul de 1059 mp, şi a constatat nelegalitatea hotărârii nr. 44 din 20 august 1999 a Consiliului Local al Comunei Afumaţi, în ceea ce priveşte poziţia 73 din anexa nr. 1.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Imobilul pe care Primăria Comunei Afumaţi a fost obligată să-l lase în deplină proprietate şi posesie reclamantei, în urma anulării ofertei de donaţie, este cel în suprafaţă de 800 mp, situat în Comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, identificat prin punctele A, M, P, N, D din schiţa anexă nr. 7 la raportul de expertiză întocmit de către expertul tehnic C.G., care face parte integrantă din decizia nr. 574 din 21 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 25168/3/2008 de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă.
Prin hotărârea nr. 44 din 20 august 1999, modificată şi completată prin hotărârea nr. 30/2000, Consiliul Local al Comunei Afumaţi şi-a însuşit inventarele „bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al comunei Afumaţi”, inventare ce constituie anexele hotărârii. La poziţia nr. 73 a fost înscris „teren piaţă 1059 mp DN 2 Bucureşti – Urziceni”; în plus, s-a precizat faptul că pentru 800 mp teren revendicat există hotărâre judecătorească definitivă.
Prin H.G. nr. 930/2002, anexa nr. 4, poziţia nr. 91, publicată în M. Of. nr. 682 bis din 16 septembrie 2002, s-a atestat apartenenţa la domeniul public al comunei Afumaţi a terenului menţionat mai sus, astfel cum a fost identificat prin inventarul însuşit în prealabil de către consiliul local.
Prima instanţă a apreciat că este corectă susţinerea reclamantei, în sensul că suprafaţa de 800 mp, ce figurează în decizia nr. 574 din 21 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 25168/3/2008 de către Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, se suprapune în parte cu suprafaţa de teren ce a fost inclusă în inventarul însuşit de Consiliul Local al Comunei Afumaţi, prin hotărârea nr. 44 din 20 august 1999 care, ulterior, a stat la baza atestării domeniului public al comunei, prin H.G. nr. 930/2002.
Totodată, instanţa de fond a subliniat faptul că hotărârea nr. 44 din 20 august 1999 a Consiliului Local al Comunei Afumaţi este o operaţiune administrativă, care a stat la baza emiterii H.G. nr. 930/2002 de atestare a domeniului public al comunei şi că doar aceasta din urmă produce efecte juridice.
Ca atare, legalitatea H.G. nr. 930/2002 depinde în mod direct de legalitatea hotărârii consiliului local care a constituit temeiul adoptării sale; în plus, art. 21 din Legea nr. 213/1998 nu prevede posibilitatea Guvernului de a cenzura inventarele întocmite şi însuşite de consiliile locale sub aspectul verificării regimului juridic real al bunurilor, ci doar prin prisma încadrării lor în categoriile de bunuri ce alcătuiesc domeniul public, pornind de la destinaţiile indicate de consiliul local.
Pe de o parte, prima instanţă a arătat că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (1) şi art. 7 din Legea nr. 213/1998 şi că terenul aflat în litigiu nu a intrat niciodată cu titlu în proprietatea statului, întrucât actul de donaţie a fost declarat nul.
Prin urmare, nelegalitatea hotărârii nr. 44 din 20 august 1999 a Consiliului Local al Comunei Afumaţi reiese şi din faptul că a avut la bază hotărârea nr. 3 din 19 ianuarie 1999 de trecere din domeniul privat al statului în domeniul public al comunei Afumaţi a suprafeţei de 1059 mp teren „având în vedere oferta de donaţie, care fusese anulată definitiv la data de 19 noiembrie 1998.
Pe de altă parte, curtea a evidenţiat faptul că cererea de acordare a despăgubirilor pentru daunele materiale este nefondată, întrucât aceasta nu este în legătură directă de cauzalitate cu actul administrativ apreciat ca fiind nelegal, în condiţiile în care reclamanta nu a fost pusă niciodată în posesia terenului de 220,82 mp pentru a se putea pune problema lipsirii ei de folosinţa acestui imobil.
În acelaşi timp, cererea de acordare a despăgubirilor pentru daunele morale este nefondată, deoarece reclamanta nu a probat modul în care a fost afectată din punct de vedere moral de actul administrativ anulat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Guvernul României şi Consiliul Local al Comunei Afumaţi.
I. Recurentul Guvernul României a solicitat fie casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, fie modificarea hotărârii judecătoreşti contestate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, urmare a faptului că prima instanţă nu i-a comunicat încheierea de şedinţă prin care s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate de pârâţi în cauză.
În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentinţa atacată:
1). Instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 7 şi art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
Mai precis, sesizarea instanţei de contencios administrativ la data de 27 iulie 2010 cu cererea de anulare a H.G. nr. 930/2002 s-a făcut cu încălcarea termenelor de introducere a acţiunii, reglementate de normele anterior individualizate, deoarece intimata-reclamantă a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ contestat după cum urmează:
- la data de 25 mai 2005, din decizia civilă nr. 853 din 25 mai 2005 pronunţată în dosarul nr. 1192/2005 al Tribunalului Bucureşti;
- la data de 19 august 2009, din decizia civilă nr. 1175 din 19 august 2009 pronunţată în dosarul nr. 25168/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti;
- la data de 25 noiembrie 2009, din procesul-verbal încheiat în dosarul de executare nr. 189/2008 al Biroului Executorului judecătoresc „D.O.C.”.
2). Prima instanţă a interpretat eronat prevederile art. 107 din Constituţia României, ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, atunci când a reţinut nelegalitatea H.G. nr. 930/2002.
Astfel, actul administrativ aflat în discuţie a fost adoptat prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Administraţiei Publice, care era organul de specialitate al administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul administraţiei publice locale.
La elaborarea acestui act administrativ au fost respectate prevederile Legii nr. 24/2000, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, proiectul actului fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţiei.
Potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 şi Normelor tehnice, aprobate prin H.G. nr. 548/1999, inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se întocmeşte de către comisiile special constituite în acest sens, în fiecare unitate administrativ-teritorială şi se însuşeşte prin hotărârea autorităţii publice a unităţilor respective, urmând ca apartenenţa la domeniul respectiv al bunurilor cuprinse în inventar să fie atestată prin hotărâre a Guvernului.
Ca atare, poziţia atacată din Anexa nr. 4 la H.G. nr. 930/2002 a făcut obiectul hotărârii Consiliului Local Afumaţi nr. 44 din 20 august 1999 care, dacă ar fi afectat drepturile legitime ale vreunei persoane, trebuia să fie atacată în faţa instanţei de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004, modificată.
În raport de împrejurarea că H.C.L. nr. 44 din 20 august 1999 nu a fost contestată în procedura judiciară, Consiliul Judeţean Ilfov, conform competenţelor conferite de Legea nr. 213/1998, a centralizat inventarele aşa cum au fost înaintate de către consiliile locale de pe raza judeţului Ilfov şi le-a transmis Guvernului României pentru a face obiectul unei hotărâri, lucru concretizat prin H.G. nr. 930/2002.
În concluzie, intimata nu poate invoca existenţa unei „exproprieri abuzive”, întrucât H.G. nr. 930/2002 nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităţii administrativ-teritoriale.
În plus, eliminarea respectivei poziţii din Anexa nr. 4 la H.G. nr. 930/2002 s-ar fi putut realiza numai la iniţiativa Consiliul Local al Comunei Afumaţi, în conformitate cu procedura prevăzută de art. 21 din Legea nr. 213/1998.
În situaţia în care intimata-reclamantă ar proba existenţa dreptului său de proprietate asupra bunului imobil aflat în litigiu, drept pretins şi de către unitatea administrativ-teritorială, cenzurarea valabilităţii titlurilor este de competenţa instanţei de drept comun, în măsură să se pronunţe, în raport de dispoziţiile art. 998-999 C. civ., cu privire la acordarea unor eventuale daune care ar fi fost cauzate intimatei prin neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti irevocabile de către părţile din speţele în care acestea au fost pronunţate.
3). Pârâtul Guvernul României a fost obligat la plata unor cheltuieli de judecată excesiv de mari, în raport cu complexitatea cauzei de faţă şi cu prestaţia apărătorului ales.
II. Recurentul Consiliul Local al Comunei Afumaţi a solicitat modificarea hotărârii judecătoreşti contestate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentinţa contestată:
Instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, cu ocazia soluţionării excepţiei tardivităţii acţiunii.
În concret, intimata a luat cunoştinţă de existenţa celor două acte administrative contestate la data de 19 ianuarie 2005, când a fost pronunţată de către Judecătoria Buftea sentinţa civilă nr. 103, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 853/2005, dar a promovat acţiunea în contencios administrativ la data de 27 iulie 2010.
Curtea de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât a analizat legalitatea unor acte administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ.
Concluzia primei instanţe, în sensul că cei 800 mp, pe care intimata-reclamantă îi deţine în urma parcurgerii procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, nu fac parte din suprafaţa de teren revendicată, este greşită.
În plus, pe terenul de 220 mp aflaţi în litigiu este construită o piaţă care funcţionează chiar de la momentul la care autorii intimatei erau în viaţă.
Intimata S.L. a formulat întâmpinare (filele 81-83, 92-94 dosar) în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În opinia instanţei de control judiciar, soluţia pronunţată de către prima instanţă cu privire la excepţia tardivităţii plângerii prealabile este nelegală.
În argumentarea acestui punct de vedere se va pleca de la câteva consideraţii de ordin teoretic care vor fi expuse în cele ce urmează.
În mod tradiţional, recursul prealabil a fost reglementat în legislaţia românească, el reprezentând o condiţie obligatorie pentru promovarea acţiunii în contencios administrativ.
Art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, stabileşte ca regulă necesitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, statuând asupra termenelor în care aceasta trebuie îndeplinită în funcţie de tipul actului administrativ aflat în discuţie.
Această reglementare este pe deplin justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii, având ca scop atât protecţia autorităţii publice emitente care, prin repararea eventualelor erori săvârşite cu ocazia emiterii actului, poate evita chemarea sa în judecată în calitate de pârât, suportarea unor cheltuieli suplimentare, cât şi pe cea a particularului care are posibilitatea de a obţine revocarea actului printr-o procedură administrativă mai simplă şi scutită de taxă de timbru.
Astfel, în alin. (1) al articolului comentat se prevede că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Desigur, această ipoteză normativă are în vedere situaţia beneficiarului actului administrativ, întrucât textul legal anterior citat se referă la comunicarea actului, obligaţie ce incumbă autorităţii administrative care stabileşte drepturi şi obligaţii pentru o anumită persoană. Pe cale de consecinţă, aceasta din urmă trebuie să ia cunoştinţă de conţinutul actului.
În alin. (3) al art. 7 se arată că este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni, prevăzut la alin. (7).
De menţionat că alin. (7) din aceeaşi reglementare statuează că plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului; termenul de 6 luni este termen de prescripţie.
Ca atare, în ceea ce priveşte situaţia terţului, art. 7 alin. (3) din legea analizată arată că acesta are posibilitatea să introducă plângere prealabilă în limitele termenului de 6 luni – prevăzut la alin. (7), din momentul la care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa actului administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept care îl vatămă într-un drept al său ori intr-un interes legitim.
De precizat faptul că, prin decizia Curţii Constituţionale 797 din 27 septembrie 2007, instanţa constituţională a stabilit că art. 7 alin. (7) din legea aflată în discuţie este neconstituţional, în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată vatămă într-un drept al său ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept.
Pe cale de consecinţă, terţul este îndreptăţit să formuleze plângerea administrativă prealabilă la autoritatea administrativă în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de existenţa actului considerat vătămător.
Din interpretarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, în corelaţie cu cele ale art. 109 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că depăşirea, fără motive întemeiate, a termenelor prevăzute de lege pentru formularea plângerii administrative prealabile are ca efect însăşi inadmisibilitatea acţiunii, nefiind vorba despre termene de recomandare, fără efecte juridice.
În prezenta cauză, intimata-reclamantă a solicitat, în principal, instanţei de contencios administrativ să anuleze în parte H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Ilfov, precum şi al oraşelor şi comunelor din judeţul Ilfov, respectiv anexa nr. 4, poziţia nr. 91, cu privire la suprafaţa de teren de 220,82 mp din totalul de 1059 mp, situată în Comuna Afumaţi, şi să analizeze legalitatea hotărârii nr. 44 din 20 august 1999 (poziţia nr. 73 din anexa nr. 1) a Consiliului Local al Comunei Afumaţi, prin care au fost însuşite inventarele bunurilor ce aparţin domeniului public al acestei comune.
În ceea ce priveşte titlul de proprietate invocat de intimata-reclamantă în susţinerea cererii sale, instanţa de control judiciar reţine următoarele:
La data de 25 septembrie 1982, intimata-reclamantă a făcut o ofertă de donaţie Statului Român pentru terenul în suprafaţă de 800 mp, situat în Comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, pe care l-a dobândit pe cale succesorală.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 3140 din 19 noiembrie 1998 pronunţată în dosarul nr. 407/1998 de către Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, a fost constatată nulitatea ofertei de donaţie, iar Primăria Comunei Afumaţi a fost obligată să lase intimatei-reclamante în deplină proprietate imobilul anterior arătat.
În urma notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, intimatei-reclamante i-a fost emisă de către Primarul Comunei Afumaţi dispoziţia nr. 361 din 24 octombrie 2002 prin care i s-a restituit terenul în suprafaţă de 800 mp, situat în Comuna Afumaţi.
Intimata-reclamantă nu a contestat actul administrativ anterior individualizat şi a procedat la intabularea dreptului său de proprietate (fila 118 dosar fond).
Prin sentinţa civilă nr. 103 din 19 ianuarie 2005, Judecătoria Buftea a respins acţiunea reclamantei S.L. de obligare a pârâţilor Consiliul Local al Comunei Afumaţi şi Primăria Comunei Afumaţi să-i restituie în natură şi liber de orice sarcini terenul în suprafaţă de 220,16 mp, situat în Comuna Afumaţi, Şos. Afumaţi (filele 99-100 dosar fond).
Prin decizia civilă nr. 853 din 25 mai 2005, Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta S.L. împotriva sentinţei anterior individualizată (filele 101-102 dosar fond).
În considerentele acestei decizii, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Atâta timp cât reclamanta S.L. a moştenit de pe urma autorilor săi doar suprafaţa de 800 mp, situată în Comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, aceasta nu poate solicita obligarea pârâtei să-i restituie în natură terenul în suprafaţă de 221,16 mp, fiind fără relevanţă că în conţinutul raportului de expertiză se concluzionează că suprafaţa de teren reală găsită la faţa locului este de 1021,16 mp, mai mult decât cea restituită reclamantei prin dispoziţia nr. 361 din 24 octombrie 2002.
Suprafaţa de 221,16 mp revendicată face parte din domeniul public al Comunei Afumaţi, astfel cum rezultă din H.G. nr. 930/2002, anexa nr. 4 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei Afumaţi, precum şi din încheierea nr. 2993 din 7 aprilie 2003 a Judecătoriei Buftea – Biroul de Carte Funciară prin care s-a intabulat în Cartea Funciară imobilul aflat în discuţie.
Din perspectiva termenului reglementat de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte apreciază că intimata-reclamantă a luat cunoştinţă de existenţa H.G. nr. 930/2002 şi a hotărârii nr. 44 din 20 august 1999 a Consiliului Local al Comunei Afumaţi la momentul pronunţării deciziei civile nr. 853/2005 de către Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, respectiv data de 25 mai 2005.
Intimata-reclamantă a formulat plângerea prealabilă la data de 18 mai 2010, cu depăşirea termenului de 6 luni, reglementat de normele anterior individualizate (filele 22-26 dosar fond).
Ca atare, fiind vorba despre o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, cererea intimatei-reclamante urmează să fie respinsă pentru acest considerent.
În ceea ce priveşte hotărârea nr. 44 din 20 august 1999 a Consiliului Local al Comunei Afumaţi, Înalta Curte apreciază că este corectă calificarea făcută de prima instanţă, în sensul că reprezintă o operaţiune administrativă, care urmează regimul juridic al actului administrativ pe care îl fundamentează.
În raport de cele anterior prezentate, Înalta Curte reţine că este fondat motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a făcut o aplicare greşită a art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Faţă de această soluţie, instanţa de control judiciar consideră că nu se mai impune analizarea celorlalte critici cuprinse în cererile de recurs.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursurile, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va admite excepţia tardivităţii plângerii prealabile şi va respinge ca inadmisibile capetele de cerere privind anularea H.G. nr. 930/2002, în ceea ce priveşte suprafaţa de 220,82 mp din terenul de 1059 mp, menţionat la poziţia nr. 91 din Anexa nr. 4, precum şi a hotărârii nr. 44 din 20 august 1999 a Consiliului Local al Comunei Afumaţi, poziţia 73 din Anexa nr. 1. Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la respingerea cererii de acordare a daunelor materiale şi morale.
În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa de control judiciar va obliga intimata la 1500 lei cheltuieli de judecată către recurentul Consiliul Local al Comunei Afumaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României şi Consiliul Local al Comunei Afumaţi împotriva sentinţei civile nr. 2458 din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că admite excepţia tardivităţii plângerii prealabile şi, în consecinţă, respinge capetele de cerere privind anularea H.G. nr. 930/2002, în ceea ce priveşte suprafaţa de 220,82 m.p. din terenul de 1059 m.p., menţionată la poziţia 91 din Anexa 4, precum şi H.C.L. Afumaţi nr. 44/1999, poziţia 73 din Anexa 1, ca inadmisibilă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la respingerea cererii de acordare a daunelor morale şi materiale.
Obligă intimata la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată către recurentul Consiliul Local al Comunei Afumaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5309/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 54/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
