ICCJ. Decizia nr. 5414/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5414/2011
Dosar nr.2385/2/2010
Şedinţa publică de la 16 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC D.G.V. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, suspendarea executării Ordinului nr. 202 din 12 februarie 2010 emis de pârât, prin care s-au dispus anumite măsuri, în sensul interzicerii la comercializare în magazinele duty free a produselor menţionate în ordin, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii actului administrativ menţionat.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 1742 din 16 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC D.G.V. SRL şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 202 din 12 februarie 2010, emis de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
- în speţă, există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii ordinului nr. 202/2010 deoarece elaborarea sa s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, ministerul nepublicând nici un anunţ referitor la intenţia de a emite acest ordin.
- ordinul menţionat încalcă prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996, deoarece restrânge, împiedică şi denaturează concurenţa, limitând autonomia agenţilor economici care comercializează băuturi distilate, rachiuri, lichioruri şi orice alte băuturi spirtoase, precum şi produse din tutun.
- ordinul încalcă şi dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, având în vedere că este un act normativ cu efecte deosebite asupra mediului economic, iar elaborarea lui trebuia să aibă la bază documente de politici publice adoptate de Parlament sau de Guvern.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente, prima instanţă a constatat că este îndeplinită, deoarece punerea în executare a actului administrativ în speţă, ar atrage imposibilitatea respectării obligaţiilor asumate de către reclamantă, în raport de persoanele care au apelat deja la serviciile sale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, în esenţă, recurentul arată că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în continuare reiterând apărările formulate în faţa primei instanţe.
Cu ocazia dezbaterilor asupra cererii de recurs, recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, prin reprezentant legal, a solicitat instanţei admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, pe considerentul că Ordinul nr. 202/2010 a fost abrogat prin O.U.G. nr. 54/2010.
Recursul este întemeiat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerea recurentului-pârât formulată în faţa instanţei de recurs, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat prin prisma situaţiei învederată, potrivit căreia Ordinul M.F.P. nr. 202/2010, a cărui suspendare a executării se solicită, a fost abrogat expres prin art. VI lit. b) din O.U.G. nr. 54 din 23 iunie 2010
În acest context, acţiunea formulată de reclamanta SC D.G.V. SRL, la momentul soluţionării prezentului recurs nu mai are obiect, în sensul că actul administrativ - fiscal a cărui suspendare se solicită nu mai există din punct de vedere juridic, nemaiproducând nici un efect.
Prin urmare, pretenţiile reclamantei au fost realizate pe cale legislativă prin adoptarea O.U.G. nr. 54/2010, astfel încât, menţinerea soluţiei de admitere a acţiunii ar fi lipsită de eficacitate juridică, motiv pentru care Înalta Curte va reţine că acţiunea dedusă judecăţii a rămas fără obiect.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 1742 din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC D.G.V. SRL, ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5410/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5415/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
