ICCJ. Decizia nr. 5417/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5417/2011
Dosar nr.4156/2/2010
Şedinţa publică de la 16 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5245 din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune ca nefondată.
A admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâţii la plata către acesta a sporului de fidelitate pe anul 2005, calculat potrivit legii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la plata efectivă, în raport de perioada în care reclamantul a lucrat efectiv în anul 2005, în cadrul fiecărui pârât.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 6 din O.G. nr. 38/2003 pentru activitatea desfăşurată în cadru instituţiei poliţistul are dreptul, la acordarea unui spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
Ulterior, în anul 2004, prin O.U.G. nr. 118/2004, acordarea acestui spor a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
S-a mai reţinut că n u se poate considera că acel drept nu a existat în anul 2005, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept) cât şi reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, criticând-o în temeiul dispoziţiilor art. 3041 din C. proc. civ.
În cuprinsul motivelor de recurs, recurenta a arătat că drepturile pretinse de reclamant au fost suspendate prin O.U.G. nr. 118/2004, ceea ce a produs o restrângere temporară a dreptului în sensul că pentru perioada de suspendare dispoziţiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003 care conferă dreptul, nu mai pot produce efecte juridice.
A mai arătat că în condiţiile în care dispoziţiile legale care au instituit drepturile pretinse au fost suspendate, în conformitate cu Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice în bugetul pe anul 2005 al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nu au mai fost prevăzute sumele pentru plata acestor drepturi, ceea ce ar pune recurentul în imposibilitatea aducerii la îndeplinire a hotărârii instanţei în cazul în care aceasta ar rămâne definitivă şi irevocabilă.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate şi din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, având în vedere considerentele ce se vor expune în cele ce urmează.
În conformitate cu art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor „pentru activitatea desfăşurată în sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază”.
Printr-o serie de legi succesive, exerciţiul dreptului de a primi sporul de fidelitate a fost suspendat pentru anul 2005.
Înalta Curte observă că motivul de recurs al pârâtei Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, relativ la împrejurarea că suspendarea drepturilor solicitate ar fi condus la restrângerea temporară a acestora, nu poate fi primit.
Instituţia juridică a suspendării nu presupune stingerea dreptului suspendat, acesta continuând să existe, operând doar o întrerupere temporară a exerciţiului dreptului.
Întrucât perioada de suspendare s-a scurs, titularul dreptului poate solicita valorificarea acestuia pentru perioada când dreptul a fost suspendat, doctrina şi practica judiciară având caracter unanim în această materie.
Imposibilitatea angajatorului de a achita drepturile legale cuvenite reclamantului din motivul invocat de recurent potrivit căruia sumele reprezentând contravaloarea drepturilor nu ar fi fost prevăzute în bugetul acestui ordonator de credite pentru anul 2005 nu are nici un fel de relevanţă, în ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate de instanţa de judecată.
Prima instanţă a recunoscut existenţa drepturilor pretinse de reclamant şi a obligaţiei corelative de plată a acestora aparţinând pârâţilor, în baza temeiurilor legale evocate şi a probatoriului administrat în cauză.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată, va respinge recursul pârâtei Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Regim de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, împotriva sentinţei civile nr. 5245 din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5415/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5419/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
