ICCJ. Decizia nr. 5422/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.5422/2011
Dosar nr. 648/45/2010
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la nr. 648/45/2010, formulată în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, reclamanta R.E., a solicitat anularea deciziei nr. DGci 113 din 31 august 2010 şi, în parte, a procesului-verbal de control nr. 15339 din 23 iulie 2010 prin care i-a fost imputată suma de 3628,2 lei, din care 2143 lei cheltuieli diurnă şi 1485,2 lei majorări pentru perioada 2007-2009.
In motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că organul de control nu a ţinut seama de datele înscrise în ordinul de deplasare, de dispoziţiile art. 9, art. 10, art. 11, art. 16, art. 24 din HG nr. 1860/2006, că din procesul-verbal de control nu reiese temeiul legal al calculării majorărilor, că procesul-verbal nu îndeplineşte condiţiile de formă pentru a fi legal întocmit, că nu s-a ţinut seama de starea proastă a drumurilor şi de distanţa dintre localităţi şi că nu există neconcordanţe privind ştampila unităţii la care s-a făcut deplasarea.
Prin sentinţa nr. 20 din 19 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta R.E., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- Din procesul-verbal de control înregistrat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi la nr. 15339 din 23 iulie 2010 (filele 115-142), rezultă că în perioada 07 mai 2010-23 iulie 2010, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi a efectuat un control la Primăria Comunei Sireţel, din judeţul Iaşi, ca urmare a sesizărilor Poliţiei Municipiului Paşcani.
- In partea intitulată „Concluzii", s-a evidenţiat că în perioada 2007-2009 s-a plătit nejustificat primarului, viceprimarului şi personalului de specialitate din aparatul primarului, cu titlul de diurnă, suma totală de 15.538 lei, reclamanta R.E. fiind menţionată cu suma de 3628,2 lei.
- S-a mai constatat că potrivit art. 2 lit. 1) din OG nr. 119/1999, cu modificările ulterioare, inspecţia constă în activitatea de verificare efectuată la fata locului, în scopul constatării unor eventuale abateri de la legalitate şi al luării de măsuri pentru protejarea fondurilor publice şi a patrimoniului public şi pentru repararea prejudiciului produs, după caz.
- In speţă, prin procesul-verbal de control nu s-a luat nici o măsură concretă pentru repararea unui eventual prejudiciu produs de reclamantă.
A apreciat prima instanţă că fiind vorba doar de exprimarea unor opinii în legătură cu legalitatea efectuării unor plăţi, în perioada 2007-2009, către primar, viceprimar şi personalul de specialitate din aparatul primarului, cu titlul de diurnă, nematerializate în conţinutul procesului-verbal de control în măsuri cu finalitate economică sau juridică, nu se poate reţine că s-a adus atingere unui drept ori unui interes legitim al reclamantei.
A concluzionat prima instanţă că opinia exprimată în procesul-verbal de control nr. 15339 din 23 iulie 2010, însuşită de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi prin Decizia nr. DGci 113 din 31 august 2010, nu vatămă drepturile sau interesele legitime ale reclamantei R.E. deoarece nu are ca efect angajarea răspunderii juridice a acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta R.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, tară a indica vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că în mod greşit a reţinut instanţa de fond faptul că prin actele atacate nu îi sunt vătămate drepturile sau interesele legitime, reţinând în schimb aspecte care nu au legătură cu pretenţiile deduse judecăţii.
Susţine, în continuare, că actele contestate au drept consecinţă imputarea sumei de 3628, 2 lei, recurenta urmând a restitui această sumă, situaţie dovedită de adresa emisă de A.N.A.F. către Consiliul local al Comunei Şiretei cu nr. 862 din 18 februarie 2011.
A mai arătat că sumele reţinute ca debit în urma controlului au fost legal încasate, în temeiul dispoziţiilor art. 9 şi art. 11 din HG nr. 1860/2006, astfel încât actele contestate sunt nelegale.
Recursul este întemeiat.
Analizând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de prevederile legale incidente şi de criticile recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că acestea din urmă sunt fondate, în considerarea celor în continuare arătate.
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta R.E., a solicitat anularea deciziei nr. DGci 113 din 31 august 2010 şi, în parte, a procesului-verbal de control nr. 15339 din 23 iulie 2010 prin care i-a fost imputată suma de 3628,2 lei, din care 2143 lei cheltuieli diurnă şi 1485,2 lei majorări pentru perioada 2007-2009.
Instanţa de fond a apreciat că prin actele contestate autoritatea pârâtă şi-a exprimat doar opinii în legătură cu legalitatea efectuării unor plăţi, nematerializate în măsuri cu finalitate economică sau juridică şi care nu angajează răspunderea juridică a reclamantei.
Raţionamentul juridic al instanţei de fond este lipsit de temei legal.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că una dintre condiţiile acţiunii în contencios administrativ este aceea că actul administrativ atacat să vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.
In speţă, din conţinutul procesului-verbal de control reiese că la punctul 5 din Capitolul intitulat „Concluzii" organul de control a constatat că „în perioada 2007-2009 s-a plătit nejustificat primarului, viceprimarului şi personalului din aparatul de specialitate al primarului cu titlu de „diurnă", suma totală de 15.538 lei, sumă care urmează să fie recuperată de la beneficiarii acestor sume", iar în tabelul menţionat în continuarea acestei concluzii, alături de cele 16 persoane care au beneficiat de aceste drepturi figurează şi reclamanta R.E. cu suma de 3.628, 2 lei.
Aşadar, prin procesul-verbal de control întocmit de D.G.F.P. Iaşi s-au făcut constatări concrete, şi nu „s-au exprimat doar opinii", astfel cum greşit a reţinut instanţa de fond. Mai mult, prin concluziile acestui raport s-a dispus şi recuperarea sumei de la beneficiarii acesteia, individual pentru suma încasată de fiecare dintre aceştia astfel cum s-a indicat în tabelul menţionat (fila 25 din procesul-verbal de control).
Pe de altă parte, prima instanţă a ignorat aspectul că acest control efectuat de autoritatea pârâtă, ca şi actul constatator s-au întemeiat pe dispoziţiile speciale ale OG nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, care spre deosebire de reglementările din codul de procedură fiscală atribuie procesului-verbal de control caracterul unui act administrativ fiscal de sine-stătător, împotriva căruia se poate formula contestaţie în condiţiile art. 22 alin. (8) din OG nr. 119/1999 republicată. De altfel, chiar în finalul procesului-verbal de control de menţionează că „împotriva concluziilor şi măsurilor stabilite prin prezentul proces verbal de inspecţie se poate face contestaţie, fiind fără putinţă de tăgadă că acest act este producător de efecte juridice faţă de toate persoanele fizice şi juridice menţionate în cuprinsul său.
In temeiul aceluiaşi raţionament juridic, se constată că şi Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative a reclamantei, nr. DGci 113 din 31 august 2010 este un act administrativ fiscal, ce produce consecinţe juridice exclusiv în persoana recurentei-reclamante R.E., având în vedere că a soluţionat pe fond pretenţia reclamantei de a se anula în parte procesul-verbal de control, respingând contestaţia pentru suma de 3628, 2 lei stabilită în sarcina acesteia.
Revenind la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la existenţa unei vătămări într-un drept sau interes legitim, Înalta Curte constată că, în mod evident, actele contestate sunt de natură a
leza dreptul invocat de reclamantă la diurna de deplasare, prevăzut în HG nr. 1860/2006 şi art. 44 şi art. 46 C. muncii, urmând ca în urma analizării pe fond pretenţiilor deduse judecăţii să se stabilească dacă încasarea sumelor rezultate de exercitarea dreptului mia susmenţionat au fost încasate legal sau nu.
In concluzie, Înalta Curte reţine că argumentele dezvoltate de instanţa de fond pentru respingerea acţiunii, în sensul neexistenţei unei vătămări cauzată de actele contestate, având în vedere că acestea nu produc consecinţe economice şi juridice în persoana reclamantei, sunt nelegale, în raport de dispoziţiile art. 22 din OG nr. 119/1999 şi ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007.
Constatând totodată, că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului pretenţiilor deduse judecăţii de reclamanta R.E., Înalta Curte apreciază că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei celor două acte administrativ-fiscale contestate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.E., împotriva sentinţei nr. 20 din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 541/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5484/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
