ICCJ. Decizia nr. 5398/2011. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5398/2011

Dosar nr. 569/1/2011

Şedinţa publică din 15 noiembrie 2011

Asupra contestaţiei în anulare,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele.

Prin sentinţa nr. 43/F din 3 martie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii reclamanţilor, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii T.I. şi L.M. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin aceeaşi sentinţă, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamanţilor, pentru imobilul situat în strada T.; a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită, succesiv emiterii titlului de despăgubire, titlul de plată pentru despăgubirile cuvenite reclamanţilor pentru imobilul expropriat, a respins celelalte pretenţii ale reclamanţilor şi a obligat pârâtele să plătească în solidar reclamanţilor suma de 2141 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 5661 din 16 decembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 43/F din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă că reclamanţii au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Împotriva Deciziei nr. 5661 din 16 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare Autoritatea Naţională în motivarea contestaţiei în anulare se arată, în esenţă, că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra motivului de recurs privind obligarea A.N.R.P. la emiterea titlului de plată, apreciind că instanţa îşi arogă în mod greşit rolul de legiuitor prin soluţia pronunţată cu privire la obligarea Autorităţii la emiterea titlului de plată pentru întreaga sumă în baza cărei se va emite titlul de despăgubire de către Comisia Centrală.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele contestaţiei în anulare formulate în raport cu Decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge contestaţia în anulare ca nefondată, pentru considerentele ce urmează:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.

Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când instanţa, respingând recursul sau admiţându-1 numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Omisiunea la care se referă teza a Ii-a a textului, invocată ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

In cauză, la filele 8-9 din Decizia contestată este analizat exact motivul de recurs despre care se face vorbire în contestaţia în anulare, iar faptul că instanţa de recurs a respins acest motiv şi a prezentat argumentele pentru care s-a adoptat prezenta soluţie, dar care nu sunt împărtăşite de contestatoare, nu înseamnă că instanţa de recurs nu a răspuns la motivul de recurs invocat pentru a fi incident motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza II C. proc. civ.

În baza art. 320 C. proc. civ., văzând că motivele invocate nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., se va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Deciziei nr. 5661 din 16 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5398/2011. Contencios