ICCJ. Decizia nr. 540/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 540/2011
Dosar nr. 1316/33/2009
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 184 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de către reclamanta SC E.R. SRL în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că prin acţiunea în contencios-administrativ reclamanta SC E.R. SRL a solicitat anularea parţială a deciziei de impunere nr. 714 din 27 iulie 2007 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. 49787/SIF1 din 27 iulie 2007 întocmit de D.G.F.P. CLUJ cu consecinţa desfiinţării parţiale a actului administrativ fiscal, sub aspectul considerării ca nedeductibile a cheltuielilor arătate în capitolul III pct. 3.1 lit. a) din raportul fiscal pentru suma de 751.298 lei compusă din: 526.741 lei impozit pe profit şi 174.618 lei majorări de întârziere aferente.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în urma controlului fiscal efectuat pentru perioada 28 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2006 i s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare constând în impozit pe profit cu majorări de întârziere aferente perioadei. Acestea provin din considerarea că nedeductibile fiscal a unor cheltuieli aferente unor servicii prestate de societatea mamă germană apreciate de echipa de control ca fiind servicii de administrare şi conducere din interiorul grupului de societăţi supuse restricţiilor de deductibilitate prevăzute de pct. 41 din Normele de aplicare ale Codului fiscal aprobate prin HG nr. 44/2004, cheltuieli nedeductibile în cuantum de 3.305.474 lei.
Prin sentinţa civilă numărul 705 din 11 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanta SC E. România SRL, sentinţă recurată de către reclamantă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 3121 din 4 iunie 2009, a admis recursul declarat de către SC E. România SRL, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.
Pentru hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că sentinţa de fond nu este motivată, nu cuprinde argumentele pe care se sprijină, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.
Instanţa de recurs a mai apreciat că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, în acest sens fiind necesară o expertiză tehnică în specialitatea contabilitate, stabilind această obligaţie instanţei de fond.
Rejudecând cauza, după analizarea raportului de expertiză contabilă efectuat şi raportându-se la dispoziţiile legale incidente, Curtea de Apel a apreciat că nu există probele necesare pentru a califica cheltuielile pretinse de către reclamanta SC E. România SRL ca fiind deductibile conform criteriilor impuse de dispoziţiile art. 48, Titlul al II-lea din HG 44/2004.
În opinia instanţei de fond, aspectele relevate în cuprinsul expertizei contabile nu fac dovada prestării efective a serviciilor, ci doar dovada facturării acestor servicii, Curtea concluzionând că expertul nu a reuşit să ofere un răspuns pertinent şi să prezinte concluzii însoţite de un material probator adecvat în elucidarea acestei probleme.
A arătat prima instanţă că înscrisurile depuse în probaţiune de către reclamantă, într-un volum consistent ataşat dosarului, cuprind doar o enumerare unilaterală de pretinse activităţi, fără nici o dovadă că acele activităţi au fost efectiv prestate, nefiind prezentate situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare.
Mai mult, a mai arătat Curtea, toate aceste servicii sunt pretins prestate de către anumite persoane fizice pentru care nu există nici o dovadă că sunt angajate ale societăţii prestatoare de servicii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs în termenul legal reclamanta SC E. România SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut greşit starea de fapt şi a interpretat greşita norma legală, nu a ţinut cont de argumentele expuse şi de probaţiunea existentă la dosar şi în consecinţă, a pronunţat o soluţie greşită.
În acest sens, recurenta a susţinut că din probatoriul administrat în cauză rezultă că suma în discuţie reprezintă cheltuieli deductibile fiscal, fiind aferentă unor servicii efectiv prestate pentru care au fost încheiate contracte specifice fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de legislaţia fiscală aplicabilă.
Recurenta apreciază că sentinţa pronunţată de instanţa de fond nu este motivată în drept şi în fapt încălcându-se normele imperative prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi totodată instanţa de fond a dat o interpretare pertinentă probei cu expertiza contabilă, înlăturând nemotivat concluziile expertului, încălcând prevederile art. 212 C. proc. civ. cât şi dispoziţiile art. 120 alin. (4) şi (5).
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Intimatele-pârâte Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, susţinând în esenţă că, în mod corect s-a reţinut prin sentinţa criticată, faptul că nu există probele necesare pentru a califica aceste pretinse cheltuieli, ca fiind deductibile conform criteriilor impuse de dispoziţiile art. 48 Titlul II din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente cât şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Astfel, în ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante cu privire la nemotivarea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, Înalta Curte le apreciază ca fiind, nefondate.
Dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., consacră principiul conform căruia hotărârile judecătoreşti trebuie să fie motivate, pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar.
În speţă, se constată că instanţa de fond a respectat cerinţele impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate, întrucât în cuprinsul hotărârii sunt expuse corespunzător argumentele care determină formarea convingerii instanţei, judecătorul fondului cauzei prezentând toate elementele care l-au condus la concluzia respingerii cererii.
Nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât şi art. 3041 C. proc. civ., nu sunt fondate, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Cu ocazia rejudecării cauzei în fond după casare, instanţa de fond a procedat la administrarea unei expertize tehnice de specialitate, conformându-se dispoziţiilor stabilite prin Decizia nr. 3121 din 4 iunie 2009 în baza dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., expertiză care urma a stabili caracterul deductibil sau nedeductibil al sumelor refuzate la deducere de către organul de control, analiză care urma a fi efectuată prin prisma criteriilor instituite de dispoziţiile HG nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor Metodologice a Codului fiscal pct. 48 al Titlului al II-lea.
Potrivit acestor prevederi, pentru a fi deductibile cheltuielile efectuate cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii trebuiesc îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, respectiv serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat de părţi, justificarea prestării efective a serviciilor prin situaţii de lucrări, procese verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studiu de fezabilitate, de piaţă, etc., iar contribuabilul are obligaţia de a dovedi necesitatea efectuării cheltuielilor respective prin specificul activităţii desfăşurate.
În cauză, instanţa de fond nu şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză efectuat, întrucât acesta nu a răspuns condiţiilor legale mai sus menţionate, pentru a fi considerate ca deductibile cheltuielile respective.
Aprecierea instanţei de fond în sensul că nu pot fi considerate ca fiind prestate serviciile respective, în lipsa documentelor justificative care să constituie dovada efectivă a efectuării acestora este corectă, având în vedere dispoziţiile pct. 48 din HG nr. 44/2004.
Criticile recurentei referitoare la neînsuşirea concluziilor raportului de expertiză sunt nefondate întrucât instanţa de fond, a înlăturat motivat aceste concluzii, având în vedere că din documentaţia enumerată de către expert nu rezultă îndeplinirea condiţiilor legale, prestarea serviciilor respective nefiind dovedită prin situaţii de lucrări, procese verbale de recepţie, studii de fezabilitate sau orice materiale corespunzătoare.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că sunt nefondate motivele de recurs invocate, iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC E.R. SRL, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurenta-reclamantă SC E.R. SRL împotriva sentinţei civile nr. 184 din data de 24 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5399/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 541/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
