ICCJ. Decizia nr. 5399/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5399/2011
Dosar nr.5957/1/2011
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare ,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 329 din 28 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a HG nr. 965/2002 şi a H.C.L. nr. 147/1999 şi nr. 173/2001 emise de CM. Craiova, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC M. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea instanţei competente.
Prin Decizia nr. 5659 din 16 decembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de SC M. SA împotriva sentinţei nr. 329 din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă că potrivit jurisprudenţei sale în această materie, apreciază că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004 care permit repunerea în discuţie, în mod repetat şi fără limită de timp, a legalităţii oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile fundamentale ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene referitoare la principiul securităţii raporturilor juridice şi contravin jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg exprimată în situaţii juridice similare.
S-a mai arătat în considerentele deciziei atacate că, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, în speţă, actele administrative atacate, respectiv, HG nr. 965/2002, H.C.L. nr. 147/1999 şi nr. 173/2001 sunt emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel că nu pot forma obiect al cenzurii instanţei de contencios administrativ în temeiul acestei legi.
Împotriva Deciziei nr. 5659 din 16 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare SC M. SA.
În motivarea contestaţiei în anulare se arată, în esenţă, că instanţa de recurs, în mod greşit, a respins cererea de amânare formulată în cauză de recurenta-reclamantă SC M. SA Craiova, cu motivarea că , în raport de data primirii citaţiei recurenta avea posibilitatea să-şi angajeze apărător, având în vedere că la dosarul cauzei fuseseră depuse dovezi medicale privind imposibilitatea de prezentare a consilierului juridic care reprezenta societatea.
Prin urmare, în opinia contestatoarei, judecare cauzei, deşi era formulată în cauză o cerere de amânare pentru lipsă de apărare, constituie o eroare materială evidentă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele contestaţiei în anulare formulate în raport cu Decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge contestaţia în anulare ca nefondată, pentru considerentele ce urmează:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Noţiunea de „greşeală materială" folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.
In cauza de faţă, contestatoarea nici nu precizează exact care ar fi greşeala materială şi se referă la faptul că respingerea cererii de amânare a cauzei constituie o eroare materială.
Înalta Curte concluzionează că aspectele invocate de contestator în sprijinul incidenţei prevăzută de art. 318 C. proc. civ. nu sunt relevante, nefiind raportate la dispoziţiile legale care reglementează această cale de atac, motiv pentru care, în baza art. 320 C. proc. civ., va respinge prezenta contestaţie în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC M. SA împotriva Deciziei nr. 5659 din 16 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5398/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 540/2011. Contencios → |
|---|
