ICCJ. Decizia nr. 541/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 541/2011
Dosar nr. 8956/2/2009
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1966 din data de 28 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta C.D.G., şi, în consecinţă, a anulat Raportul de Evaluare a performanţelor profesionale individuale pentru perioada 01 ianuarie 2009 – 15 mai 2009 şi Ordinul nr. 793 din 06 iulie 2009, emise de către pârât, a dispus reintegrarea reclamantei în aceeaşi funcţie publică şi acelaşi loc de muncă ocupat anterior încetării raporturilor de serviciu şi a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale de la data încetării raporturilor de serviciu şi până la data reintegrării efective a reclamantei în funcţie.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul nr. 793 din 06 iulie 2009 Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii a dispus eliberarea reclamantei din funcţia publică de referent clasa III, grad profesional superior, treapta I de salarizare la Direcţia Asistenţă Medico-Socială – compartimentul reglementări şi îndrumarea activităţii siguranţei circulaţiei, cu încetarea raportului de serviciu la data expirării termenului de previz.
Preambulul ordinului a reţinut ca temei al măsurii art. 99 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din Legea nr. 188/1999, art. 5 alin. (4) din HG nr. 76/2009 şi soluţia de respingere a contestaţiei la Raportul de evaluare a performanţelor profesionale individuale nr. 1868/RB din 10 iunie 2009.
Analizând dispoziţiile art. 108 alin. (3) din HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, şi analizând incidenţa art. 108 alin. (3) lit. b) în raport de situaţia de fapt, instanţa de fond a considerat că în cauză pârâtul avea obligaţia să ia în considerare calificativul acordat la evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale şi nu putea aprecia ca fiind calificativ final cel acordat prin raportul de evaluare contestat cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999.
A mai reţinut prima instanţă că procedura de evaluare, respectiv raportul rezultat, a fost îndeplinită cu nerespectarea art. 113, art. 114, art. 116 şi art. 118 din HG nr. 611/2008, context în care Ordinul nr. 793 din 06 iulie 2009 al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, care a avut la bază acest raport, este nelegal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul legal Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304¹ C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că:
- instanţa de fond în mod greşit a reţinut că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nu putea invoca pentru evaluare ipoteza prevăzută de art. 108 alin. (3) lit. b) din HG nr. 611/2008,
- instanţa de fond în mod greşit a reţinut nelegalitatea raportului de evaluare contestat prin prisma art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999;
- în mod greşit instanţa de fond a analizat raportul de evaluare prin prisma art. 108 alin. (3) lit. a) şi d) din HG nr. 611/2008;
- hotărârea instanţei de fond este eronată şi din perspectiva normelor procedurale de evaluare, respectiv cea a parcurgerii etapei interviului;
- hotărârea instanţei de fond este contradictorie în ceea ce priveşte contrasemnarea raportului de evaluare;
- instanţa de fond în mod greşit a criticat raportul de evaluare din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 113, art. 114, art. 116 şi art. 118 din HG nr. 611/2008;
- Ordinul nr. 793 din 06 iulie 2009 al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii a fost legal emis.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din examinarea considerentelor sentinţei recurate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat legalitatea ordinului contestat inclusiv prin prisma incidenţei dispoziţiilor art. 108 alin. (3) lit. b) din HG nr. 611/2008, apreciind însă, în final, că actul administrativ în discuţie ar fi nelegal nu datorită faptului că aceste dispoziţii nu ar fi aplicabile, ci datorită modului de efectuare al evaluării şi a sancţiunii dispusă în consecinţă de către recurent.
Celelalte susţineri ale recurentei privind dispoziţiile legale reţinute ca incidente de către instanţa de fond sunt totalmente nefondate, acestea fiind tendenţios şi eronat interpretate, prima instanţă criticând aplicarea art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 doar în ceea ce priveşte efectul pe care, invocând aceste dispoziţii, recurentul l-a dat raportului de evaluare.
Atâta vreme cât dispoziţiile HG nr. 611/2008 prevăd o procedură clară şi specifică de urmat în vederea evaluării, şi câtă vreme autoritatea recurentă nu a reuşit să facă proba, în mod concludent şi satisfăcător, a parcurgerii acestei proceduri, deşi sarcina acesteia îi incumba în totalitate, câtă vreme dispoziţiile art. 108 alin. (3) lit. b) par. 2 teza II din HG nr. 611/2008 prevede „calificativul acordat se va lua în considerare la evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarului public", aplicarea art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 apărând, în acest context, ca disproporţionată şi nerezonabilă, câtă vreme aşa-numitele „referate de evaluare" apar ca formale şi schematice, Înalta Curte nu poate reţine motive de reformare a sentinţei instanţei de fond sub aceste aspecte.
În aceste condiţii, Ordinul nr. 793 din 06 iulie 2009 al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii apare ca lipsit de fundament legal valabil şi instituind o măsură arbitrară, motiv pentru care sentinţa instanţei de fond apare ca legală şi temeinică.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împotriva sentinţei civile nr. 1966 din data de 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 540/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5422/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
