ICCJ. Decizia nr. 5425/2011. Contencios. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5425/2011
Dosar nr.4206/2/2011
Şedinţa publică de la 16 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3430 din 13 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de SC R.S.R. SA, în contradictoriu cu Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Venituri, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 4 din 17 martie 2011 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
- există o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ - fiscal menţionat rezultată din împrejurarea, potrivit căreia, decizia de impunere nu este motivată în fapt, iar emiterea ei s-a efectuat cu aplicarea retroactivă a prevederilor actelor normative modificatoare, respectiv O.U.G. nr. 115/2010 şi H.G. nr. 1300/2010.
- iminenţa producerii unei pagube este dovedită de documentele contabile depuse de reclamantă în sprijinul cererii de suspendare, din care rezultă că deficitul de lichidităţi al societăţii ar creşte considerabil prin punerea în executare a deciziei de impunere, punând-o în imposibilitatea de a-şi achita obligaţiile de plată curente, necesare desfăşurării activităţii.
La data de 2 iunie 2011, reclamanta SC R.S.R. SA a formulat cerere privind completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 3430 din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii capătului de cerere privind cheltuielile de judecată şi obligarea pârâtei la plata acestora.
Prin Sentinţa civilă nr. 4417 din 24 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de autoritatea pârâtă şi a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că excepţia inadmisibilităţii cererii este neîntemeiată prin prisma faptului că motivele invocate în susţinerea excepţiei vizează fondul cererii, şi nu admisibilitatea acesteia.
Pe fondul cererii de completare a dispozitivului, instanţa a reţinut că, prin acţiunea introductivă de instanţă nu a fost formulat un astfel de capăt de cerere, iar pe de altă parte nici la prima zi de înfăţişare şi nici la momentul punerii concluziilor pe cererea de suspendare, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 274 din C. proc. civ.
Împotriva sentinţei civile nr. 3430 din 13 mai 2011 a formulat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 3041 din acelaşi cod.
La termenul de judecată din 16 noiembrie 2011, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii formulării recursului de către reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu.
Reclamanta SC R.S.R. SA a formulat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 4417 din 24 iunie 2011, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. şi ale art. 3041 din acelaşi cod.
În susţinerea motivelor de recurs, recurenta arată că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu aplicarea şi interpretarea greşită a situaţiei de fapt şi a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 274 raportate la cele ale art. 129 şi 130 din C. proc. civ.
Astfel, susţine recurenta, din actele dosarului rezultă că la ultimul termen de judecată, 13 mai 2011, s-a depus de către societatea reclamantă un set de înscrisuri, printre care şi dovada achitării onorariului de avocat, aspect consemnat în practicaua sentinţei nr. 3430 din 13 mai 2011.
Pe de altă parte se critică sentinţa recurată prin raportare la lipsa de rol activ din partea judecătorului, care, ar fi trebuit să pună în vedere reclamantei, cu ocazia dezbaterilor finale, că are dreptul să solicitate cheltuieli de judecată.
Analizând recursurile declarate în cauză, în raport de motivele invocate, de actele dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte le va respinge pentru considerentele prezentate în cele ce urmează.
1. În ceea ce priveşte recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu, mai înainte de a analiza motivele de recurs ce vizează soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare a executării, Înalta Curte constată că este tardiv formulat.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, în materia suspendării executării actului administrativ, termenul de recurs este de 5 zile de la comunicarea hotărârii.
Termenul de 5 zile stabilit prin textul legal menţionat se calculează potrivit dispoziţiilor procedurale cuprinse în art. 101 alin. (1) din C. proc. civ. care arată că „termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul”.
Pe de altă parte, alin. (5) al aceluiaşi articol stabileşte că „termenul care se sfârşeşte într-o zi de serbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare”.
Din actele dosarului rezultă că sentinţa atacată i-a fost comunicată recurentei-pârâte Administraţia Fondului pentru Mediu la data de 31 mai 2011, conform dovezii aflate la dosarul de fond, recursul fiind declarat la data de 07 iunie 2011.
Calculând termenul de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată, potrivit regulilor stabilite prin dispoziţiile art. 101 alin. (1) şi (5) din C. proc. civ., pe zile libere, rezultă că intervalul de timp în care autoritatea pârâtă avea dreptul să declare recurs era cuprins între 1 iunie 2011 şi 6 iulie 2011, inclusiv.
Cum data de 7 august 2011, ca zi de declarare a recursului, astfel cum rezultă din actele dosarului, respectiv ştampila oficiul poştal aplicată pe plicul în care s-a expediat cererea de recurs a depăşit termenul de 5 zile impus de lege, rezultă că recursul este tardiv.
În aceste condiţii, faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 3430 din 13 mai 2011 este tardiv formulat şi,
În temeiul dispoziţiilor art. 103 alin. (1) şi ale art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., îl va respinge ca atare.
2. Analizând recursul declarat de reclamanta SC R.S.R. SA, Înalta Curte constată că este nefondat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 112 din C. proc. civ., reclamantul are obligaţia să îşi precizeze obiectul cererii de chemare în judecată, atât capetele de cerere principale, cât şi pe cele accesorii. Dacă a omis acest lucru, reclamantul are posibilitatea să formuleze o astfel de cerere la prima zi de înfăţişare, în condiţiile art. 132 din C. proc. civ.
Pornind de la aceste dispoziţii procedurale şi cercetând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta nu a înţeles să formuleze, prin acţiunea introductivă, un petit privind acordarea cheltuielilor de judecată şi nici ulterior, pe parcursul judecării cauzei.
Pe de altă parte, consemnarea din practicaua sentinţei nr. 3430/2011, în sensul că s-a depus la dosar dovada achitării onorariului de avocat, este lipsită de relevanţă juridică, în condiţiile în care, din consemnările referitoare la concluziile părţilor nu rezultă că societatea reclamantă a făcut vorbire despre acordarea cheltuielilor de judecată şi nici nu a formulat vreo cerere verbală în acest sens.
În acest context, Înalta Curte apreciază că regimul acordării cheltuielilor de judecată, ca întregul proces civil, este guvernat de principiul disponibilităţii, consacrat de art. 129 alin. (6) din C. proc. civ., acestea putând fi acordate numai în măsura în care au fost solicitate.
Totodată, susţinerea recurentei ce vizează lipsa de rol activ al judecătorului, nu poate fi primită, în contextul în care, societatea reclamantă a beneficiat de asistenţă juridică, asigurată de avocat, pe tot parcursul judecăţii cauzei, inclusiv la ultimul termen de judecată, în care părţile au pus concluzii asupra cererii de suspendare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constată că recursul declarat de reclamanta SC R.S.R. SA este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu, împotriva sentinţei civile nr. 3430 din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulată.
Respinge recursul declarat de SC R.S.R. SA, împotriva sentinţei civile nr. 4417 din 24 iunie 2011 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5424/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5434/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
