ICCJ. Decizia nr. 5430/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Circumstanțele cauzei.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 11 februarie 2011, reclamantul C.G. a chemat în judecată Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), solicitând obligarea acestei autorități pârâte la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispozițiilor nr. 1588/2004 și nr. 31/2005, emise de Primarul Orașului Târgu Ocna, pentru restituirea în echivalent a imobilului teren și construcții demolate situate în Oraș Târgul Ocna, jud. Bacău.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 2512 din 26 noiembrie 2010, încheiat la B.N.P., A.S. a cumpărat drepturile litigioase ce fac obiectul dosarelor de la numiții M.I.G., M.I.M. și S.I.M., moștenitori (conform certificatului de moștenitor suplimentar nr. 42 din 15 octombrie 2007, încheiat la B.N.P. F.T.) ai defunctei S.L. (fostă O.), titulara drepturilor de despăgubire.
Ulterior, la data de 07 decembrie 2010, a înaintat două notificări către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, înregistrate sub numerele R.G. 68842 și RG 68841, somând-o ca în termen de 30 de zile să înainteze dosarele către un evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, însă nici până în prezent nu i s-a răspuns la notificări și, ce conțin dispozițiile nr. 1588/2004 și 31/2005, se află înregistrate la autoritatea pârâtă de 6 ani, aceasta nu a respectat prevederile legale aplicabile.
S-a arătat că prin dispozițiile nr. 1588/2004 și 31/2005, necontestate, emise de Primarul Târgu Ocna, a fost recunoscut dreptul cedenților la restituirea în echivalent a imobilului teren și construcții demolate situate în Oraș Târgul Ocna, jud. Bacău, în baza art. 26 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, dispozițiile Primarului fiind înregistrate la C.C.S.D., împreună cu tot dosarul de despăgubire, iar pârâta avea obligația să verifice legalitatea soluției de respingere a cererii de restituire a bunului în natură, să transmită dosarul unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare asupra cuantumului despăgubirilor și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Reclamantul a invocat statuările Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele F. împotriva României din 13 ianuarie 2009 (paragrafele 38-40 și 53) și V. împotriva României din 9 decembrie 2008 (paragraf 77) ca și Recomandarea Comitetului de Miniștri din 12 mai 2004, în care s-a reținut că drepturile și libertățile garantate de Convenție trebuie să fie protejate în primul rând prin dreptul intern și aplicate de către autoritățile naționale.
Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată, deoarece în cadrul procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 trebuie parcurse mai multe etape.
S-a arătat că dosarele privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului vor fi soluționate în ordinea înregistrării lor și că decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a impus tocmai pentru respectarea principiului egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite, în acord cu jurisprudența C.E.D.O., dosarele reclamantului făcând parte din categoria celor transmise Secretariatului Comisiei Centrale, înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.
2. Hotărârea primei instanțe.
Prin sentința nr. 215/F-CONT din 23 martie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.G. și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în dosarele.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Dispozițiile Primarului Orașului Târgu Ocna nr. 1588 din 23 decembrie 2004 și 31 din 14 ianuarie 2005, necontestate, emise în baza art. 26 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, s-a dispus acordarea de despăgubiri, în sumă de 2.606.487.500 lei (RON), respectiv 805.082.500 lei (RON), pentru imobilele situate în Orașul Târgul Ocna, jud. Bacău, formate din case în suprafață construită de 365,90 mp, respectiv 119,30 mp și terenurile aferente în suprafață de 570 mp, respectiv 46 mp, în favoarea notificatorului S.L.
Dispozițiile Primarului au fost înregistrate la C.C.S.D., împreună cu întreg dosarul de despăgubire.
Reclamantul cesionar a înaintat notificări către A.N.R.P. la data de 07 decembrie 2010, solicitând comunicarea stadiului soluționării dosarului de despăgubiri și desemnarea unui evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, în cazul în care evaluarea nu a fost încă realizată (f. 20, 21), dar nu a primit nici un răspuns până în prezent.
A mai reținut prima instanță că apărările pârâtei din întâmpinare nu pot fi primite, deoarece singura posibilitate pe care o are Comisia, în raport cu competențele recunoscute de lege, este aceea de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar dacă constată că această restituire era posibilă, nu va emite decizia de stabilire a titlului de despăgubire.
în același sens s-a constatat că legea nu conferă Comisiei atribuții în privința verificării legalității emiterii dispozițiilor de acordare de despăgubiri, acest aspect putând fi cenzurat numai în procedurile speciale, reglementate de Legea nr. 10/2001, or, așa cum s-a menționat mai sus, dispozițiile din cauză nu au fost contestate.
Astfel, prima instanță a apreciat că prin solicitarea unor noi înscrisuri de la Primăria Orașului Târgu Ocna, pârâta nu face decât să tergiverseze soluționarea dosarelor și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Aplicând dispozițiile art. 16 alin. (1), alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, la situația de fapt reținută, instanța de fond a constatat că, în speță, deși Dispozițiile Primarului Orașului Târgu Ocna au fost înaintate Secretariatului C.C.S.D., așa cum impun dispozițiile art. 16 alin. (1) sus arătate, C.C.S.D. nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire, și chiar dacă Legea nr. 247/2005 nu impune un termen de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor, acesta nu înseamnă că autoritatea publică în domeniu este îndreptățită să își aloce cât timp consideră ea pentru a parcurge toate fazele procesului administrativ de acordare a despăgubirilor.
A mai reținut instanța că, este esențial, pentru respectarea legii - inclusiv a art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în sensul atingerii scopului ei, nu doar ca dosarul să fie soluționat, ci și ca soluționarea să fie realizată într-un timp care să-i permită atât autorității publice să se asigure de respectarea prescripțiilor legii în activitatea ei, cât și destinatarului legii și despăgubirilor să se bucure efectiv și cât mai curând de repararea prejudiciului suferit prin deposedarea abuzivă de proprietatea sa.
Or, astfel cum a concluzionat prima instanță, aproape 6 - 7 ani, cât au trecut de la emiterea Dispozițiilor Primarului Târgu Ocna și înaintarea lor la C.C.S.D. și până în prezent, nu constituie un termen rezonabil, normal, de soluționare a dosarelor. în plus s-a arătat că nu se poate vorbi de un termen rezonabil, dacă se pornește din anul 2001, când S.L. a formulat Notificările nr. 5836/2001 și nr. 5835/2001, în baza Legii nr. 10/2001.
3. Motivele de recurs înfățișate de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
în motivarea recursului întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care cuprinde mai multe etape, obligatoriu de parcurs, decizia reprezentând titlul de despăgubiri neputând fi emisă anterior finalizării acesteia.
S-a arătat că în cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă.
în schimb, cu referire la etapa evaluării s-a arătat că aceasta este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor și în plus în cauză se impun a fi primite înscrisuri și precizări suplimentare ce au fost deja solicitate, astfel că emiterea titlului de despăgubire se va realiza numai după parcurgerea acestor etape, solicitarea reclamatului fiind neîntemeiată.
4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar.
Analizând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304,art. 3041C. proc. civ. și a prevederilor legale incidente din materia supusă controlului judiciar, înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.
Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (organele investite cu soluționarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., astfel cum s-a pronunțat în mod constant, în materie, instanța supremă.
Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
în speță, raportat la perioada îndelungată, de circa 7 ani, care a trecut de la data emiterii dispozițiilor Primarului Târgu Ocna și înaintării lor la autoritatea recurentă, prima instanță a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil.
înalta Curte, apreciază așadar, în deplin acord cu cele reținute și de prima instanță, că susținerile recurentei-pârâte vizând imposibilitatea trecerii la etapa evaluării și implicit la emiterea titlului de despăgubire, în lipsa unor date suficiente pentru identificarea imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, nu sunt fondate, pe de-o parte pentru că solicitarea datelor, pretins a fi necesare s-a făcut după patru ani de la înregistrarea dosarelor pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind evidentă așadar tergiversarea soluționării dosarelor.
Pe de altă parte, apărarea recurentei nu are temei legal căci, astfel cum a susținut și intimatul-recurent, la dosarele înaintate comisiei există suficiente date pentru ca autoritatea să își poată exercita prerogativele prevăzute de lege, printre care nu figurează și cea de verificare a legalității emiterii dispozițiilor de acordare de despăgubiri.
Orice amânare în soluționarea cererii reclamantului ar echivala cu depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile C.E.D.O., sus arătate.
Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată, a emiterii titlului de despăgubire, în așteptarea unor informații suplimentare, a căror furnizare este de altfel și incertă, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată.
în considerarea celor mai sus arătate s-a respins așadar recursul de față, în temeiul art. 312 C. proc. civ., cu consecința menținerii obligației stabilite în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind evident înțeles că emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în dosare s-a realizat numai cu respectarea și parcurgerea etapelor și a procedurilor cuprinse în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5457/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5427/2011. Contencios → |
|---|
