ICCJ. Decizia nr. 5504/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5504/2011
Dosar nr. 468/45/2011
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele.
I. Circumstanţele cauze.
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată sub nr. 468/45/2011 reclamanta SC C.I. SRL a chemat în judecată pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, DNA prin Serviciul Teritorial Iaşi solicitând obligarea acestora la plata sumei de 800.000 Euro reprezentând prejudiciul adus societăţii.
2. Hotărârea Curţii de Ape
Prin Decizia nr. 230 din 7 iulie 2011 a Curţii de Apel Iaşi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC C.I. SRL în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, DNA prin Serviciul Teritorial Iaşi în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în raport de obiectul cererii cu care a fost învestită, respectiv obligarea pârâţilor la plata sumei de 800.000 Euro, prejudiciu pe care pretinde că l-ar fi suferit ca urmare a faptului că o plângere penală depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 7 mai 2010 împotriva mai multor autorităţi şi persoane fizice, a fost declinată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi nu a fost nici în prezent soluţionată.
Cum în cauză se conturează, din modul de formulare a petitului cererii, o solicitare de a fi atrasă răspunderea civilă delictuală a unor instituţii şi persoane fizice, Curtea îşi declină competenţa în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia civilă.
3. Recursul declarat de SC C.I. SRL Vaslui.
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond, arătând că nu a primit motivarea recursului şi nu a formulat motive de recurs, dar le va formula după ce va lua cunoştinţă de motivarea sentinţei.
Motivele de recurs nu au fost depuse la dosar.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat a constatat faptul că recursul este inadmisibil şi va fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 158 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.
Înalta Curte a constatat că în această cauză Curtea de Apel a pronunţat o sentinţă definitivă şi irevocabilă, întrucât acţiunea introductivă a fost depusă la instanţă la data de 25 mai 2011, după intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 202/2010, dispoziţii care au modificat art. 158 alin. (3) în sensul arătat mai sus, excluzând calea de atac împotriva hotărârii de declinare a competenţei.
De altfel, în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale (dec. nr. 542/2006, dec. nr. 464/2003, dec. nr. 171/2005 şi dec. nr. 243/2006) s-a reţinut faptul că accesul la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului.
În această situaţie de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei, celeritatea reprezintă un considerent specific major în temeiul căruia legiuitorul a adoptat o procedură specială, accelerată, fără a periclita însă exercitarea deplină a drepturilor procesuale ale părţilor şi fără ca prin această procedură să se aducă atingere dreptului de acces la un tribunal, în înţelesul dat acestuia de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi reflectat în jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi de Constituţia României şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de SC C.I. SRL Vaslui împotriva deciziei nr. 230 din 7 iulie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5500/2011. Contencios. Comunicare informaţii... | ICCJ. Decizia nr. 5505/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
