ICCJ. Decizia nr. 5508/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.5508/2011

Dosar nr. 3127/2/2010

Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauze.

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamantul I.D., cetăţean din Republica Moldova în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Autoritatea Naţională pentru cetăţenie (ANC) şi E.N.E. în calitate de Preşedinte A.N.C, a cerut ca prin hotărârea pe care instanţa de judecată o va pronunţa, să se constate refuzul nejustificat al pârâtelor de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române şi pe cale de consecinţă să fie obligaţi să-i analizeze/avizeze cererea de redobândire a cetăţeniei române în termen de maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei, emiţând ordinul de acordare a cetăţenie române.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor la plata de daune interese în cuantum de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, 1000 lei cu titlu de daune morale.

1. Hotărârea Curţii de Apel

Prin sentinţa nr. 3907 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă în parte acţiunea reclamantului I.D. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi E.N.E., în sensul că a fost constatat refuzul nejustificat al pârâtei de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei.

A fost respins capătul de cerere privind plata daunelor morale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că acţiunea reclamantului este întemeiată în parte.

Curtea a constatat că de la data depunerii cererii reclamantului au trecut mai mult de 4 ani de zile, termenul fiind exagerat de lung şi tinzând la negarea dreptului reclamantului la dobândirea cetăţeniei române.

Faptul că legea specială nu prevede un anumit termen nu însemnă că autoritatea pârâtă poate să soluţioneze cererea oricând, ci aceasta trebuie efectuată într-un termen rezonabil. Nici faptul că soluţionarea cererii depinde de anumite demersuri întreprinse pe lângă alte autorităţi nu este de natură să justifice o întârziere de 4 ani şi jumătate, aşa cum s-a întâmplat în cauza de faţă.

Curtea a constatat că autoritatea pârâtă întârzie în mod nejustificat în soluţionarea cererii reclamantului, motiv pentru care se impune stabilirea unui termen cert, rezonabil, înăuntrul căruia autoritatea pârâtă să procedeze la soluţionarea cererii.

Instanţa apreciază că termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii este rezonabil, având în vedere numărul mare de cereri formulate şi demersurile ce trebuie întreprinse pentru lămurirea situaţiei reclamantei.

Referitor la daunele interese şi morale, în raport de prevederile art. 998-999 C. civ., solicitarea urmează a fi respinsă, reclamantul nefăcând dovada producerii acestora.

2. Recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie.

A. Recursul Ministerului Justiţiei

Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond, indicând ca motiv de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât începând cu data de 10 martie 2010 Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a devenit operaţională şi are competenţa de a soluţiona cererea referitoare la obiectul pretenţiei deduse judecăţii.

De asemenea, a arătat că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi în ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

B. Recursul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie

Recurenta a indicat ca temei de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arătând că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. A criticat hotărârea pronunţată de instanţa de fond, întrucât a considerat că instanţa nu a soluţionat excepţiile procesuale invocate, nu a examinat mijloacele de probă existente la dosarul cauzei şi nu a motivat hotărârea.

S-a arătat faptul că instanţa nu a analizat actele şi lucrările dosarului, întrucât a fost reţinută o altă situaţie de fapt, străină de natura cauzei.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursurile formulate şi rejudecând cauza pe fond va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge ca rămase fără obiect cererile privind obligarea pârâtului la analizarea cererii de redobândire a cetăţeniei şi constatarea refuzului nejustificat pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Analizând excepţia lipsei de interes invocată în cauză, Înalta Curte a constatat că excepţia este neîntemeiată şi o va respinge ca atare, având în vedere următoarele argumente.

Condiţia interesului în exercitarea căilor de atac este subliniată în mod expres prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, care prevăd că împotriva hotărârilor judecătoreşti pot exercita căile legale de atac, Ministerul Public şi părţile „interesate".

Recurentul nu este suficient să aibă capacitate procesuală (de folosinţă şi de exerciţiu) şi legitimare procesuală, ci mai este necesar ca acesta să justifice un interes în exercitarea căii de atac, constând în remedierea, cu prilejul soluţionării recursului, a hotărârii judecătoreşti atacate, care îi este defavorabilă.

Or, interesul recurentei ANC în exercitarea căii de atac poate fi nu numai material ci şi moral, sau şi material şi moral, şi Înalta Curte constată că interesul recurentei îndeplineşte atributele de a fi legitim, de a fi născut, actual şi de a fi personal.

Astfel fiind, Înalta Curte a constatat că recurenta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie justifică un interes în promovarea recursului de faţă.

Cu privire la fondul acţiunii deduse judecăţii, Înalta Curte reţine faptul că cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, înregistrată la secretariatul Comisiei pentru cetăţenie sub nr. 2811/RD/2003 a fost analizată şi avizată pozitiv de Comisie la data de 12 aprilie 2010, iar ulterior, prin Ordinul nr. 122/P din 24 august 2010 emis de Preşedintele Autorităţii pentru Cetăţenie a fost aprobată şi cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, acesta figurând pe anexa 1 la poziţia nr. 157.

In aceste condiţii, soluţia instanţei pronunţată la data de 13 octombrie 2010, de obligare a pârâtei să îndeplinească o obligaţie deja executată, este o soluţie nelegală, iar Înalta Curte din aceste motive va modifica hotărârea atacată în sensul de respingere a capetelor de cerere admise de instanţa fondului şi de menţinere a capetelor de cerere deja respinse de instanţa fondului.

Pentru toate aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate şi rejudecând cauza pe fond va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge ca rămase fără obiect cererile privind obligarea pârâtului la analizarea cererii de redobândire a cetăţeniei şi constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia lipsei de interes a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie în formularea recursului.

Admite recursurile formulate de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 3907 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtului la analizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române şi constatarea refuzului nejustificat ca rămase fără obiect.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5508/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs