ICCJ. Decizia nr. 5506/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.5506/2011
Dosar nr. 275/2/2010
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele.
I. Circumstanţele cauze.
1. Cadrul procesual
Prin cererea introductivă reclamanta C.C. a solicitat obligarea Ministerului Afacerilor Externe să-i primească cererea şi actele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române într-un termen scurt rezonabil.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 2746 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantei C.C. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, în sensul că a fost obligat pârâtul să procedeze la înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române formulate de reclamantă într-un termen rezonabil de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în luna septembrie 2006 reclamanta s-a adresat cu scrisoare recomandată Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău în vederea depunerii cererii şi a actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, cerere la care nu a primit nici un răspuns. La data de 22 iunie 2009 a trimis din nou o cerere la care a primit un răspuns formal, în sensul că se poate programa pentru depunerea actelor fără a se stabili un termen în acest sens.
Instanţa a reţinut că Legea nr. 21/1991 nu prevede competenţa secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău să stabilească o ordine internă, care să conducă la neînregistrarea unei cereri şi nu se poate invoca faptul că există un număr foarte mare de cereri care depăşesc puterea de lucru a Secţiei Consulare a Ambasadei, apreciind că nu se poate restricţiona dreptul persoanei de a înregistra o cerere pentru considerente ce ţin de organizarea administrativă a unui serviciu public.
3. Recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe
Recurentul a arătat că instanţa a pronunţat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greşită a legii, întrucât autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuţie, însă s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române.
Autoritatea recurentă a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuţiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române într-un termen cât mai scurt.
Recurentul a precizat că nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba de un termen administrativ, arătând şi faptul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a ne afla în faţa unui refuz nejustificat.
Recurentul a precizat că începând cu data de 16 august 2010, în toate localităţile consulare din Republica Moldova, procesarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române are loc fără programare şi fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenţie, considerând că cererea reclamantului a rămas fără obiect, deoarece procedura de invitare pentru depunerea cererilor a devenit caducă la acest moment.
Recurentul a arătat că autoritatea recurentă a depus eforturi de a găsi soluţii de lege ferenda şi a menţionat că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea OUG nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991.
S-a arătat şi faptul că, de la data intrării în vigoare a OUG nr.5/2010, depunerea actelor la secţia consulară devine facultativă chiar şi pentru cetăţenii străini care nu au un drept de şedere în România, precizând că se poate apela foarte uşor la serviciile birourilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
In conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, în vigoare la data formulării cererii reclamantului, cetăţenii moldoveni de naţionalitate română pot depune cererile de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în condiţiile în care au reşedinţa sau domiciliul în străinătate.
Înalta Curte a constatat că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-şi dorinţa în redobândirea cetăţeniei române, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a o afecta pe reclamantă în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenţie se apără drepturi concrete şi efective, iar orice ingerinţă în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă (cauza Sporrong şi Lonnroth; cauza Străin şi alţii împotriva României).
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că neprimirea cererilor formulate de reclamantă, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetăţeniei române.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, or în cauza de faţă Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată (cauza Frydlender împotriva Franţei şi cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).
In opinia Înaltei Curţi litigiul născut între reclamantă şi autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituţiei pârâte este de natură a crea o vătămare a acesteia într-un drept prevăzut de lege, drept la care priveşte cu speranţă legitimă.
Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituţia recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii, căci trebuia să-şi ia toate diligentele pentru rezolvarea situaţiei create.
Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantei ar însemna depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în actele internaţionale.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, văzând dispoziţiile art.10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M.,Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, dispoziţii conform cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Nici motivele cu privire la modificările legislative intervenite nu pot fi primite de Înalta Curte, pentru invocarea unor cauze exoneratoare de culpă, în sensul că în prezent nu mai există cauze de împiedicare a depunerii cererilor de redobândire a cetăţeniei române, întrucât sunt apărări pe care Înalta Curte nu le poate primi şi le va respinge ca nefondate.
Înalta Curte a constatat că, până la data introducerii acţiunii, cererea reclamantei nu primise vreo rezolvare efectivă, iar la data pronunţării hotărârii de fond, de asemenea nu intervenise nicio schimbare de atitudine în poziţia exprimată de autoritatea pârâtă.
Faptul că în prezent reclamanta ar putea să depună o cerere şi va fi imediat primită nu înseamnă ştergerea vătămării deja produse în privinţa acesteia, care nu a primit o soluţionare a cererilor sale, formulate iniţial în anul 2006.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 2746 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5505/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5507/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
