ICCJ. Decizia nr. 5514/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5514/20 11
Dosar nr. 5604/1/2011
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din data de 8 februarie 2011, a respins cererea de suspendare a deciziei nr. 25 din 21 iulie 2010 emisă de Baroul Bistriţa Năsăud, precum şi a deciziei nr. 919 din 10-11 decembrie 2010 emisă de Consiliul Uniunii din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs reclamantul L.I., care a solicitat modificarea sa şi admiterea cererii de suspendare a celor două acte administrative mai sus individualizate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios Administrativ şi Fiscal, prin decizia nr. 3480 din 15 iunie 2011, a respins ca lipsit de interes recursul declarat de reclamantul L.I.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, Înalta Curte a reţinut că această cale de atac este lipsită de interes, urmare a faptului că, prin sentinţa nr. 243 din 14 aprilie 2011 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea reclamantului L.I. şi au fost anulate cele două acte administrative aflate în discuţie.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamantul L.I., indicând ca temei juridic dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ.
Contestatorul a solicitat modificarea deciziei contestate, admiterea recursului şi suspendarea actelor administrative atacate.
În cadrul contestaţiei în anulare se susţine de către contestator faptul că dezlegarea dată în cauză de către instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, întrucât nu s-a avut în vedere împrejurarea că sentinţa nr. 243 din 14 aprilie 2011 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost atacată cu recurs şi, pe cale de consecinţă, sunt incidente prevederile art. 20 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, care dispun că recursul este suspensiv de executare.
Contestatorul arată că nu a putut lua cunoştinţă de promovarea căii de atac împotriva soluţiei de anulare a actelor administrative, deoarece Înalta Curte i-a comunicat citaţia şi recursul la fostul domiciliu, fără a ţine seama de cererea pe care a depus-o la data de 9 martie 2011 în care a solicitat comunicarea actelor de procedură la adresa din A., judeţul Arad.
Ca atare, în opinia contestatorului, soluţia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, cauzată de imposibilitatea cunoaşterii unei situaţii de fapt ori de faptul că în mod eronat instanţa de recurs a reţinut lipsa de interes în suspendarea acestor acte administrative.
Intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile părţilor şi de dispoziţiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Aşadar, norma legală anterior citată se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului, ca de exemplu, respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea lui ca netimbrat şi alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greşelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, greşeli pe care instanţa le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia” hotărârii, nu însă şi o greşeală materială de natură să justifice contestaţia în anulare.
Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
În speţă, contestatorul invocă faptul că instanţa de recurs a stabilit în mod eronat situaţia factuală, ceea ce a determinat pronunţarea unei soluţii greşite.
Mai precis, instanţa de control judiciar nu a avut în vedere împrejurarea că sentinţa nr. 243 din 14 aprilie 2011 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost atacată cu recurs şi sunt incidente prevederile art. 20 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
Astfel, în concepţia Înaltei Curţi, contestatorul invocă o greşeală de judecată, iar nu o greşeală materială, în sensul prevăzut de art. 318 teza I din C. proc. civ., în raport de argumentele juridice anterior expuse.
Prin urmare, instanţa supremă reţine faptul că susţinerile contestatorului fac trimitere la greşeli de judecată şi de interpretare eronată a unor dispoziţii legale ce nu pot fi analizate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare şi nu o cale de reformare a soluţiei atacate.
Ca atare, Înalta Curte concluzionează că aspectele invocate de către contestator în sprijinul incidenţei acestui temei juridic nu sunt relevante, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 318 teza I din C. proc. civ.
În consecinţă, în baza art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare întemeiată pe textul legal mai sus indicat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de L.I. împotriva deciziei nr. 3480 din 15 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5476/2011. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 5525/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
