ICCJ. Decizia nr. 5528/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5528/2011
Dosar nr. 739/42/2010
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 iulie 2010 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.T.I.E.C. SRL Buzău a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor anularea în parte a deciziei din 18 ianuarie 2010 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin care a fost respinsă, în parte, contestaţia societăţii împotriva deciziei de regularizare din 1 iulie 2010 emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, în sensul că taxele vamale în cuantum de 150.554 RON, precum şi majorările de întârziere aferente în sumă de 12.208 RON au rămas de achitat către bugetul de stat.
Prin sentinţa civilă nr. 18 din 20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău;
- a respins excepţia lipsei de interes, invocată de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa;
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de Ministerul Finanţelor Publice;
- a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta C.T.I.E.C. SRL Buzău, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 din C. proc. civ.
Recursul a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în cadrul Dosarului sub nr. 739/42/2010, iar la primul termen de judecată de astăzi, 22 noiembrie 2011, instanţa a invocat, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) raportat la art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. cu referire la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi a rămas în pronunţare cu privire la excepţia de necompetenţă materială a instanţei de fond, împrejurare ce face de prisos expunerea şi analiza criticilor de fond cuprinse în cererea de recurs.
În cauza de faţă, în temeiul art. 306 din C. proc. civ., instanţa de recurs poate invoca motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. cu referire la necompetenţa materială a Curţii de apel în soluţionarea litigiului, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 20 iulie 2010, fiind astfel aplicabile dispoziţiile din C. proc. civ. în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010 (intrată în vigoare la 30 de zile de la data de 26 octombrie 2010, când a fost publicată în M. Of. al României), întrucât, conform art. XXII din această lege, „ Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. (1), art. 129 alin. (5) şi alin. (51), art. 136, art. 158 alin. (3), art. 159, art. 1591, art. 281^2a, art. 297 alin. (1), art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (61), art. 315 alin. (31), precum şi ale art. 329-3307 din C. proc. civ., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi”.
Se constată că, prin acţiune, reclamanta a învestit Curtea de apel cu o cerere de anulare a unor acte-administrative fiscale, prin care a fost menţinută în sarcina societăţii obligaţia de plată a taxelor vamale în cuantum de 150.554 RON şi a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 12.208 RON.
Or, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 500.000 RON, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 RON, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
Deci, în privinţa competenţei materiale, legea stabileşte două tipuri de competenţă, în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact dacă actul are sau nu ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora sau, cu alte cuvinte, dacă este sau nu vorba de un act administrativ fiscal.
Astfel, dacă nu este vorba de un act administrativ fiscal, competenţa materială se stabileşte în raport cu rangul local sau central al autorităţii emitente, potrivit prevederilor art. 2 şi 3 din C. proc. civ., litigiul urmând să fie soluţionat de instanţa de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii locale şi respectiv, instanţei de contencios administrativ a Curţii de apel, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii centrale, cu competenţă naţională.
Dar, dacă obiectul litigiului îl formează un act administrativ fiscal, competenţa materială va aparţine instanţei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului sau a Curţii de apel, după cum actul contestat priveşte o valoare mai mică sau egală cu 500.000 RON ori o valoare mai mare decât această sumă.
În concluzie, în cazul actelor administrative fiscale, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în mod exclusiv pe baza criteriului valoric, după cum valoarea contestată este mai mică sau egală cu 500.000 RON, ori este mai mare de această sumă.
În cauză, după cum s-a reţinut, actele administrativ-fiscale sunt contestate pentru suma totală de 162.762 RON, reprezentând taxe vamale în cuantum de 150.554 RON şi majorări de întârziere aferente în cuantum de 12.208 RON.
Pe cale de consecinţă, având în vedere că litigiul are ca obiect acte administrative-fiscale contestate în privinţa sumei de 162.762 RON, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului, iar nu Curţii de apel, astfel că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă de ordine publică, ipoteză care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză şi, potrivit art. 312 alin. (6) din C. proc. civ., va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Buzău, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.T.I.E.C. SRL Buzău împotriva sentinţei civile nr. 18 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Buzău, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5527/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5529/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
