ICCJ. Decizia nr. 5525/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5525/2011
Dosar nr. 11658/2/2010
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi completată la data de 16 februarie 2011, reclamanta M.N. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună suspendarea şi anularea prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale H.G. nr. 737/2010, precum şi a deciziei din 18 august 2010, prin care i-a fost recalculată pensia de serviciu pentru vechime în magistratură.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, faptul că, prin decizia de pensionare contestată, se încalcă principiul neretroactivităţii legii, principiul dreptului de proprietate, principiul independenţei judecătoreşti şi principiul echilibrului puterilor în stat. A mai arătat reclamanta că, prin decizia din 18 ianuarie 2010, i-a fost stabilită pensia de serviciu pentru vechime în magistratură în cuantum de 3.280 RON, iar, începând cu luna septembrie 2010, prin decizia din 18 august 2011, pensia de serviciu pentru vechime în magistratură i-a fost recalculată prin aplicarea H.G. nr. 737/2010, având la bază Legea nr. 119/2010, fiind stabilită în cuantum de 1.405 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 2513 din 30 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins, ca inadmisibile, capetele de cerere privind suspendarea şi anularea prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale H.G. nr. 737/2010;
- a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de apel în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect suspendarea şi anularea deciziei de recalculare a pensiei şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acestor capete de cerere în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibile, a capetelor de cerere privind suspendarea şi anularea Legii nr. 119/2010 şi H.G. nr. 737/2010, prin încheierea din 2 martie 2011, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Legea nr. 119/2010 este un act aparţinând puterii legiuitoare, iar nu un act administrativ care să poată forma obiectul acţiunii în contencios administrativ reglementate de Legea nr. 554/2004.
Cu privire la H.G. nr. 737/2010, reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât memoriul depus de reclamantă la dosarul cauzei nu constituie o cerere de revocare a actului contestat, pentru a putea fi considerat plângere prealabilă în sensul dispoziţiilor menţionate.
În privinţa capetelor de cerere având ca obiect suspendarea şi anularea deciziei de recalculare a pensiei, Curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 2 pct. 4 din C. proc. civ. şi art. 155 lit. d) şi f) din Legea nr. 19/2010, aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a acţiunilor având ca obiect suspendarea şi anularea deciziei de recalculare a pensiei.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta M.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie numai sub aspectul soluţiei de respingere ca inadmisibile a capetelor de cerere privind suspendarea şi anularea Legii nr. 119/2010 şi H.G. nr. 737/2010.
Printr-o primă critică din recurs, susţine recurenta că soluţia instanţei este greşită, întrucât a formulat cererile respective în considerarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile pronunţate în cauze similare. Totodată, susţine recurenta că instanţa nu a motivat soluţia pronunţată.
Printr-o a doua critică din recurs, recurenta susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut neîndeplinirea procedurii prealabile cu privire la H.G. nr. 737/2010, deşi aceasta a fost îndeplinită, aşa cum rezultă din memoriul depus la dosar, la care Guvernul a refuzat să răspundă şi l-a trimis la Casa de Pensii.
Printr-o a treia critică din recurs, recurenta susţine că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că s-a solicitat anularea deciziei din 18 ianuarie 2010, a făcut referire la Legea nr. 19/2010.
Analizând cauza prin prisma criticilor din recurs, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., precum şi în raport cu dispoziţiile art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Soluţia instanţei de fond privind respingerea, ca inadmisibil, a capătului de cerere referitor la suspendarea şi executarea Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor este legală. Conform art. 1, art. 8 şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, numai actele administrative, astfel cum sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, pot forma obiectul unei acţiunii în contencios administrativ prin care persoana ce se consideră vătămată în drepturile şi interesele sale legitime tinde să obţină anularea sau suspendarea executării actului pretins vătămător. Or, Legea nr. 119/2010, ca act ce emană de la puterea legiuitoare, nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că nu poate forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ.
În ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibil, a capătului de cerere referitor la suspendarea şi anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Înalta Curte constată, de asemenea, că este legală şi temeinică.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.
Pentru a dovedi îndeplinirea condiţiei de admisibilitate prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a depus la dosarul de fond contestaţia sa, care a fost transmisă de Secretariatul General al Guvernului, prin adresa din 28 octombrie 2010 spre competentă soluţionare, la Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
În mod corect instanţa de fond reţinut că nu se poate aprecia ca fiind îndeplinită procedura prealabilă cu privire la H.G. nr. 737/2010, întrucât, aşa cum rezultă fără echivoc din conţinutul actului, contestaţia este formulată împotriva deciziei din 18 august 2010, iar nicidecum împotriva hotărârii de Guvern contestate în prezenta cauză.
Susţinerile recurentei referitoare la nemotivarea soluţiei de respingere, ca inadmisibile, a acestor capete de cerere sunt lipsite de suport, atâta timp cât instanţa a motivat soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii în cuprinsul încheierii din 2 martie 2011.
Susţinerile recurentei referitoare la greşelile din cuprinsul sentinţei recurate în ceea ce priveşte data deciziei de recalculare a pensiei sau numărul unei legi menţionate de Curtea de apel nu pot fi primite, întrucât acestea reprezintă simple erori de tehnoredactare, care nu sunt de natură să atragă nelegalitatea sau netemeinicia sentinţei pronunţate de Curtea de apel.
Totodată, deşi nu este criticată prin cererea de recurs, soluţia de declinare a competenţei privind capetele de cerere referitoare la suspendarea şi anularea deciziei de recalculare a pensiei este legală, având în vedere dispoziţiile art. 155 lit. d) şi lit. f) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (în vigoare la data introducerii acţiunii), conform cărora „Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind: […] d) deciziile de pensionare; […] f) modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale”.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică, urmând a fi respins recursul declarat de reclamanta M.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.N. împotriva sentinţei civile nr. 2513 din 30 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5514/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5527/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
