ICCJ. Decizia nr. 565/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 565/2011
Dosar nr. 409/45/2009
Şedinţa publică de Ia 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 128/ CA din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi a fost admisă în parte acţiunea formulată de către reclamantul Z.l. în contradictoriu cu pârâţii G.R. şi A.N.O.F.M. şi, în consecinţă, a fost dispusă anularea Ordinului nr. 276/2009 emis de Preşedintele A.N.O.F.M.
Instanţa a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea OUG nr. 37/2009, a respins cererea de suspendare a executării OUG nr. 37/2009 şi a Ordinului nr. 276/2009, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului G.R. şi excepţia prematurităţii acţiunii formulate de pârâta A.N.O.F.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul Z.I. a ocupat funcţia publică de director executiv adjunct al A.J.O.F.M. Vaslui fiind numit prin Ordinul nr. 422/2006, emis în urma concursului organizat la data de 10 iulie 2006.
Prin Ordinul nr. 276/2009 al Preşedintelui A.N.F.P. funcţia publică de conducere ocupată de reclamant a fost desfiinţată, fiind încetate raporturile de serviciu cu acesta prin eliberarea din funcţia publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz.
Instanţa a reţinut că ordinul nr. 276/2009 a fost dat în executarea dispoziţiilor OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, fiind evident din conţinutul actului că eliberarea din funcţie a reclamantului nu a avut în vedere alte considerente, care să ţină în vreun mod de exercitarea concretă a atribuţiilor reale, de eventualele disfuncţionalităţi înregistrate în activitatea sa.
Instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională s-a constatat că legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice este neconstituţională, reţinându-se că prin această ordonanţă a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate.
Instanţa a constatat că OUG nr. 37/2009 a fost emisă în scopul declarat al îmbunătăţirii actului managerial în condiţiile reducerii cheltuielilor bugetare, ori în cauză reclamantului nu i s-au imputat deficienţe manageriale sau de coordonare a serviciului public, iar pretinsa reducere a cheltuielilor bugetare prin înlocuirea denumirii funcţiei de conducere şi a condiţiilor de ocupare a acesteia nu este în nici un fel justificată.
De asemenea, s-a reţinut că ordinul atacat de reclamant este în vădită contradicţie şi cu dispoziţiile art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcţia publică de conducere are loc doar în cazul în care instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public, ori, în cauza de faţă, nu a operat o reorganizare în sensul dispoziţiilor art. 100 alin. (l) din Legea nr. 188/1999, instanţa concluzionând că nu este justificată reducerea postului deţinut de reclamant.
De altfel, instanţa a constatat că la nivelul instituţiilor publice deconcentrate a avut loc înfiinţarea unui post, în locul postului ocupat de reclamant, cu aceleaşi atribuţii şi cu aceleaşi condiţii aparente de ocupare, astfel încât măsura dispusă de autoritatea publică este evident nelegală.
Instanţa de fond a reţinut şi considerentele Deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, care a subliniat că soluţia aleasă de guvern de a emite, în ziua premergătoare celei în care Curtea Constituţională urma să se pronunţe asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009, o nouă ordonanţă de urgenţă, prin care o abrogă pe cea anterioară, dar îi preia conţinutul integral, pune în discuţie comportamentul constituţional de ordin legislativ al executivului faţă de Parlament şi, nu în cele din urmă, faţă de Curtea Constituţională, reţinând că ordinele emise în executarea dispoziţiilor OUG nr. 37/2009 sunt acte administrative care urmează aceeaşi soartă ca şi ordonanţa în discuţie, fiind afectate de aceleaşi vicii.
Instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului G.R., raportat la obiectul acţiunii judiciare, întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la cererile de suspendare, instanţa constată că raportat la soluţia dată fondului, nu se mai impune soluţionarea acestora, iar cu privire la excepţia de prematuritate formulată în cauză, instanţa a constatat că nu este întemeiată, întrucât reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs G.R. şi A.N.O.F.M., criticând soluţia instanţei de fond ca neteminică şi nelegală.
Recurentul G.R. a criticat soluţia dată excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât, întrucât intimatul - reclamant nu a avut raporturi de serviciu cu G.R.
G.R. a arătat că deşi ministerele se organizează şi funcţionează în subordinea Guvernului, în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea G.R. şi a ministerelor, Guvernul nu poate să fie chemat să răspundă pentru obligaţiile persoanelor juridice aflate în subordine, acestea fiind subiecte de drept distincte, cu atribuţii şi competenţe proprii.
A.N.O.F.M. a criticat sentinţa instanţei de fond arătând că excepţia prematurităţii introducerii acţiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile a fost soluţionată greşit de instanţă.
De asemenea, s-a arătat că sentinţa a fost dată cu interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, precum şi cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente în materia funcţiei publice şi funcţionarilor publici.
S-a arătat faptul că instituţia recurentă a emis actul atacat cu respectarea dispoziţiilor legale la momentul emiterii, precizându-se că reducerea postului deţinut de reclamant a fost determinată de desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv adjunct M.P.M. al A.J.O.F.M. Vaslui.
Cu privire la Decizia Curţii Constituţionale, reţinută de instanţa fondului, s-a arătat că aceasta produce efecte numai pentru viitor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile formulate ca nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului G.R. a fost soluţionată corect de instanţa de fond şi urmează ca această critică să fie respinsă de instanţa de control judiciar, având în vedere obiectul cererii dedus judecăţii.
De asemenea, excepţia prematurităţii acţiunii introductive pentru lipsa plângerii prealabile a fost corect soluţionată de instanţa de fond, iar critica adusă acestei hotărâri pentru acest considerent nu poate fi acceptată de Înalta Curte şi va fi respinsă, ca neîntemeiată, reţinând că în mod corect au fost reţinute ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte a reţinut că în cauză ordinul atacat, obiect al acţiunii judiciare, a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (l) şi (11) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, potrivit cărora:
„ (1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ - teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare".
Înalta Curte a reţinut că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, s-a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă(..) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (..)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin OUG nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ - teritoriale.
Totodată, Înalta Curte reţine că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1 - 5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative, ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a apreciat corect că actul administrativ atacat este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională.
Sunt neîntemeiate susţinerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (l) şi (11) din OUG nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituţionalitate al prevederilor în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susţinerile din recurs referitoare la abrogarea OUG nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (l) a din OUG nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt şi rămân desfiinţate funcţiile de genul celei din care a fost eliberată reclamantul ori susţinerile referitoare la faptul că deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
Faţă de aceste susţineri, Înalta Curte reţine că desfiinţarea funcţiei publice deţinută de reclamant prin cele două ordonanţe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale, iar aceste dispoziţii este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.
Admiterea opiniei contrare a recurentelor ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituţionalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de G.R. şi A.N.O.F.M. împotriva sentinţei nr. l28/ CA din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 563/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 567/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
