ICCJ. Decizia nr. 559/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 559/2011
Dosar nr. 1390/36/2010
Şedinţa publică de Ia 1 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 411/ CA din data de 25 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată acţiunea formulată de către reclamantul P.D. în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea adresată instanţei, reclamantul a solicitat să se dispună aplicarea sancţiunilor prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv obligarea conducătorului A.N.O.F.M. la plata unei amenzi în cuantum de 20 % din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere pentru neexecutarea dispoziţiilor unei sentinţe definitive şi irevocabile, pronunţată în temeiul Legii nr. 554/2004 şi obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri constând în dobânda legală aferentă debitelor prevăzute în sentinţa menţionată, calculate de la data naşterii obligaţiei de plată şi până la data plăţii efective, precum şi actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie.
Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile ca mijloc de presiune şi sancţionare, pentru a se înfrânge rezistenţa conducătorilor autorităţilor publice la executarea hotărârii, în vederea executării acesteia, iar sancţiunea nu se mai poate aplica după ce hotărârea a fost deja executată, mijlocul de constrângere exercitându-se eventual pentru a se cere reintegrarea şi nu după ce reintegrarea s-a efectuat.
Prima instanţă a constatat că, în cauză, după pronunţarea Deciziei nr. 2358 din 06 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după primirea avizului A.N.F. Publici, prin Ordinul nr. 348/2010 al Preşedintelui A.N.O.F.M., s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al D.M.P.M. din cadrul A.N.O.F.M. Constanţa şi plata către reclamant a sumei egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi a celorlalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat potrivit legii reclamantul, de la data încetării, în temeiul ordinului anulat nr. 281 din 24 aprilie 2009, a raportului de serviciu şi până la reintegrarea efectivă în funcţia de director executiv adjunct.
A mai constatat Curtea că plata drepturilor salariale urmează a se efectua în conformitate cu art. II din OUG nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, apreciind că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile OUG nr. 18/2010 (M. Of. nr. 162/12.03.2010), pentru modificarea şi completarea OUG nr. 71/2009, şi care în articolul unic prevede că dispoziţiile sale sunt aplicabile hotărârilor judecătoreşti devenite executorii în perioada 01 ianuarie - 31 decembrie 2010 (cum este şi Decizia civilă nr. 2358 din 06 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Curtea a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri constând în dobândă legală aferentă debitelor prevăzute în sentinţa civilă nr. 511 IC A/l 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, calculate de la data naşterii obligaţiei de plată şi până la data plăţii efective, precum şi actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie, cu motivarea că prin OUG nr. 45/2010 s-a mai prevăzut [(art. II alin. (3)] şi că sumele prevăzute la alin. (1) din aceeaşi ordonanţă plătite în temeiul acestui act normativ se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, legiuitorul, pe lângă modalitatea de executare a plăţilor prevăzute în titlurile executorii [(dispunând suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită în cursul termenului prevăzut la alin. (l)] reglementând şi cuantumul acestora, despăgubirea fiind prevăzută în art. II alin. (3) - „Sumele se actualizează cu indicele preţurilor de consum".
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a argumentat că sumele a căror executare o solicită nu intră sub incidenţa OUG nr. 71/2009, cu modificările ulterioare, sau a OUG nr. 45/2010 şi a domeniului de aplicare a acestora, nereprezentând drepturi salariale ci daune interese compensatorii, că instanţa de fond nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată dispuse prin sentinţa a cărei executare se discută în cauză, şi că intimata ar fi trebuit obligată la plata unor despăgubiri aferente obligaţiei de punere în executare, despăgubiri constând atât în dobânda aferentă sumei datorate, cât şi în actualizarea debitului cu indicele de inflaţie.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reţine că prin sentinţa civilă nr. 511 IC A/ l 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus anularea Ordinului nr. 281/2009, reintegrarea reclamantului P.D. în funcţia anterior deţinută şi obligarea pârâtei A.N.O.F.M. la plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi băneşti, precum şi obligarea pârâtei A.N.O.F.M. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 lei.
Hotărârea astfel pronunţată a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2358 din 06 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 799/1/2010 prin care a fost respins recursul pârâtei A.N.O.F.M.
În conformitate cu art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 „(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere."
Aşa cum este menţionat şi în jurisprudenţă procedura specială de executare prevăzută de art. 24 se referă numai la executarea dispozitivului hotărârii irevocabile prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative.
Prevederile art. 24 alin. (1) nu se referă la executarea unor obligaţii precum plata unor despăgubiri, cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei invocate, acestea nici nu sunt cuantificate.
În această situaţie, hotărârile având ca obiect obligarea la plata unor sume, fie cu titlul de despăgubire sau cheltuieli de judecată, cum este cazul în speţă, urmează calea dreptului comun în ceea ce priveşte procedura de executare silită.
Pentru aceste condiţii, recursul formulat este nefondat sub acest aspect, chiar fără a se reţine argumentaţia instanţei de fond în ceea ce priveşte incidenţa OUG nr. 71/2009, cu modificările ulterioare, sau a OUG nr. 45/2010, argumentaţie care a acoperit şi problema cheltuielilor de judecată dispuse prin sentinţa invocată.
În altă ordine de idei, despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) nu au doar scopul reparării prejudiciului suferit prin întârziere, ci sunt concepute ca un mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii. Or, în speţă obligaţia ce putea face obiectul examinării prin prisma dispoziţiilor art. 24 alin. (2), şi anume acea de reintegrare a reclamantului - recurent în postul deţinut, a fost executată prin Ordinul nr. 348/2010 al Preşedintelui A.N.O.F.M., condiţii în care nu se mai justifica amendarea conducătorului instituţiei publice.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de P.D. împotriva deciziei civile nr. 411/ CA din data de 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 435/2011. Contencios. Anulare proces verbal de... | ICCJ. Decizia nr. 563/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
