ICCJ. Decizia nr. 5771/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5771/2011
Dosar nr. 863/39/2010
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul U.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:
- anularea Deciziei nr. 22 din 31 august 2010, emisă de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia Naţională a Zonei Montane şi, pe cale de consecinţă, reintegrarea sa în funcţia de consilier asistent 2 în cadrul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane (A.N.Z.M.) şi plata despăgubirilor salariale cuvenite până la data reintegrării efective în funcţie;
- suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia nr. 22 din 31 august 2010;
- suspendarea concursului desfăşurat la Direcţia pentru Agricultură Suceava în data de 11 - 13 septembrie 2010, până la pronunţarea instanţei de fond;
- despăgubiri pentru prejudiciul suferit şi daune morale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de nerespectarea procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Prin sentinţa nr. 52 din 2 februarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul U.L., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională a Zonei Montane Alba Iulia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece Agenţia Naţională a Zonei Montane este o structură din cadrul acestuia, desfiinţată la momentul pronunţării hotărârii.
Instanţa de fond a mai reţinut că i-a pus în vedere reclamantului să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile şi să depună la dosar actul administrativ atacat şi a cărui suspendare se cere, respectiv decizia nr. 22 din 31 august 2010, însă reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile şi nici nu a depus la dosar actul administrativ atacat, astfel încât instanţa a constatat inadmisibilitatea capetelor de cerere privind anularea şi suspendarea actului administrativ şi a apreciat că, întrucât celelalte două capete de cerere au caracter accesoriu, inadmisibilitatea se răsfrânge şi asupra acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul U.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., se arată că la data de 30 iunie 2010, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 70/2010, privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, Agenţia Naţională a Zonei Montane s-a desfiinţat şi, cu toate acestea, la data de 01 septembrie 2010 recurentul-reclamant a primit decizia de preaviz nr. 22 din 31 august 2010, emisă de către Agenţia Naţională a Zonei Montane, unitate desfiinţată prin actul normativ anterior menţionat.
Recurentul-reclamant mai arată că a precizat în acţiune că preavizul este lovit de nulitate absolută, fiind emis de o unitate desfiinţată, că procesul a fost judecat în lipsa sa, astfel că nu a ştiut că trebuie să depună copie de pe contestaţie şi de pe decizia de preaviz şi că, având în vedere că în calea de atac a recursului este permisă proba cu înscrisuri, anexează copii de pe decizia de preaviz nr. 22 din 31 august 2010 şi contestaţia deciziei din data de 10 septembrie 2010.
Apreciază recurentul-reclamant că a fost victima unor abuzuri şi ilegalităţi vizibile, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Instanţa de fond a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul U.L., pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, reţinând că a pus în vedere reclamantului să facă dovada îndeplinirii acestei proceduri şi să depună la dosar actul administrativ atacat şi a cărui suspendare se cere, respectiv decizia nr. 22 din 31 august 2010, dar acesta nu s-a conformat.
Înalta Curte, reţine faptul că inadmisibilitatea este o sancţiune de drept procesual, care nu poate fi confundată cu prematuritatea acţiunii, care constituie o excepţie de fond.
Astfel, sancţiunea inadmisibilităţii intervine în cazurile prevăzute de lege, când sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Aşadar, inadmisibilitatea vizează respingerea acţiunii pentru neîndeplinirea unei condiţii prealabile sesizării instanţei, respectiv dacă nu s-a făcut plângere prealabilă şi reclamantul se adresează instanţei, după expirarea termenului pentru formularea recursului ierarhic sau graţios.
Ca excepţie de fond inadmisibilitatea poate fi invocată şi de instanţă din oficiu, însă, în baza art. 129 alin. (4) C. proc. civ. şi pentru respectarea principiului contradictorialităţii care guvernează procesul civil român şi în vederea aplicării art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru asigurarea unui proces echitabil, judecătorul trebuie să pună în dezbaterea părţilor această excepţie.
În cauza prezentă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost invocată din oficiu de către instanţă, prin încheierea din data de 1 noiembrie 2010 şi, ulterior, de către pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin întâmpinare, dar nu a mai fost pusă în discuţia părţilor.
Înalta Curte, constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori să pună întrebări părţilor, sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile pe care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De asemenea, instanţa este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
În prezentul dosar, în faza de recurs, recurentul-reclamant a depus la dosar un set de înscrisuri, printre care copie de pe decizia de preaviz nr. 22 din 31 august 2010 (fila 10 dosar recurs) şi contestaţia formulată împotriva acestei decizii la data de 10 septembrie 2010 (filele 11-12 dosar recurs), din toate documentele depuse rezultând îndeplinirea procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, rezultă fără putinţă de tăgadă că recurentul-reclamant U.L., cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a îndeplinit procedura prealabilă anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care a avut loc la data de 18 octombrie 2010.
Astfel, în cauză nu poate fi reţinută şi sancţionată ca atare o stare de pasivitate sau de neglijenţă a recurentului, care să fi sesizat instanţa fără a urma procedura prevăzută de lege.
Pe de altă parte, se are în vedere şi faptul că prima instanţă nu a evocat fondul cauzei, motiv pentru care sentinţa atacată se impune a fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Soluţia casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci şi practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie.
Este firesc ca instanţa de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei.
În temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
Cercetarea fondului cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.
Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluţie procedurală, ar însemna ca instanţa de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părţile să mai aibă la dispoziţie doar cele două căi extraordinare de atac de retractare – contestaţia în anulare şi revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, constatând îndeplinită condiţia susmenţionată de exercitare a acţiunii în contencios administrativ şi întrucât Curtea de Apel, a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, hotărârea recurată este supusă casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanţa să se pronunţe asupra fondului cauzei, în raport cu susţinerile părţilor şi probatoriul administrat.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care va face aplicarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de U.L. împotriva sentinţei nr. 52 din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5769/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5772/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
