ICCJ. Decizia nr. 5776/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5776/2011
Dosar nr. 1307/54/2011
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 21/2011 CNC din 17 iunie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Craiova şi pe pârâţii S.S. şi S.G., în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
În cadrul raportului juridic dedus judecăţii, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, instituţie publică organizată potrivit legii, a solicitat obligarea pârâţilor la plata contribuţiei lunare de întreţinere a fiicei lor, persoană afectată de handicap, asistată într-un centru de recuperare şi reabilitare, temeiul de drept al obligaţiei fiind H.G. nr. 532/1999 privind nivelul contribuţiei în instituţiile de asistenţă socială şi angajamentul de plată semnat de parţi din 31 ianuarie 2006, coroborat cu Ordinul Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap nr. 467/2009.
Instanţa a apreciat că în speţă nu se solicită îndeplinirea unei obligaţii de întreţinere potrivit C. fam., ci executarea unei obligaţii prevăzută de lege specială, pe care pârâţii o datorează unei instituţii investite cu putere publică, care acţionează în regim de putere publică, fiind, în consecinţă, în prezenţa unor raporturi juridice de drept administrativ, astfel că a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac exercitate se arată că în mod greşit instanţa de judecată a reţinut că acţiunea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj ia naştere din raporturi juridice care sunt de drept administrativ şi nu este o acţiune în pretenţii rezultată din executarea unei obligaţii prevăzute de legea specială, arătând că, în speţă, competenţa specială a instanţei de drept administrativ se determină în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, recurenta arată că instanţa de contencios administrativ este competentă să analizeze legalitatea actelor administrative, în ipoteza în care este sesizată de persoane pretins vătămate în drepturile şi interesele legitime prin respectivele acte, însă în această cauză nu se contestă legalitatea unui act administrativ, ci obiectul este o cerere în pretenţii, astfel că, în temeiul art. 1 pct. 1 din C. proc. civ., competenţa materială în soluţionarea cauzei aparţine instanţei de drept comun, respectiv Judecătoria Craiova.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din examinarea cererii de chemare în judecată, precum şi a actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă faptul că obiectul prezentului litigiu constă în obligarea pârâţilor S.S. şi S.G. la plata către reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Craiova a unor sume reprezentând debit la contribuţia lunară de întreţinere, sume datorate pentru fiica lor cu handicap, Şubulică Ecaterina, asistată în Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap, în temeiul H.G. nr. 532/1999 privind nivelul contribuţiei în instituţiile de asistenţă socială şi al angajamentului de plată semnat de părţi din 31 ianuarie 2006, coroborat cu Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap nr. 467/2009.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice…”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol sunt asimilate actelor administrative unilaterale „şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.
De asemenea, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se înţelege „ activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.
Raportat la aceste dispoziţii legale şi la situaţia de fapt, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut Tribunalul Dolj că în cauză litigiul nu poartă asupra unui act administrativ tipic sau asimilat, autoritatea publică reclamantă neemiţând un act administrativ în stabilirea obligaţiei pârâţilor la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru fiica lor cu handicap, astfel încât litigiul prin care autoritatea publică solicită obligarea pârâţilor la plata contribuţiei de întreţinere pentru fiica acestora, persoană cu handicap, în virtutea relaţiei de rudenie şi a legilor aplicabile, nu este supus jurisdicţiei administrative, ci celei civile de drept comun.
Astfel, Înalta Curte, în acord cu considerentele reţinute de Tribunalul Dolj, constată că raportul juridic dedus judecăţii are natură civilă, astfel încât în cauză competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei de drept comun, iar, având în vedere valoarea pretenţiilor, aceasta este judecătoria, care judecă, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1 din C. proc. civ., toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Craiova împotriva sentinţei nr. 21/2011 CNC din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5774/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5777/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
