ICCJ. Decizia nr. 5791/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5791/2011
Dosar nr.8872/2/2009
Şedinţa publică din 2 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea primei instanţe:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 septembrie 2009 sub nr. 8872/2/2009, reclamanta S.V. a chemat în judecată pârâţii Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtului să emită Decizia care să conţină titlul de despăgubire pentru suma de 936.000 RON, conform raportului de expertiză, să plătească penalizări către reclamantă în sumă de 100 RON/zi de întârziere, respectiv suma de 259.100 RON pentru intervalul de la 30 zile de la data emiterii dispoziţiei 234/2002 până la data cererii de chemare în judecată; dobânda în valoare de 10% an, respectiv 756.050 RON, la suma din titlul de despăgubiri, legal datorat plus dobândă la penalizări de 91.016 RON, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deşi încă din anul 2002 a fost emisă dispoziţia primarului, nici până în prezent, în pofida demersurilor efectuate, nu a fost soluţionat dosarul administrativ de către pârât, fapt care a determinat-o să acţioneze în instanţă.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepţiei prematurităţii, deoarece dosarul cu dispoziţia în cauză, nu a fost trimis către pârâtă, de către prefect, iar pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
La data de 24 martie 2010, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând chemarea în judecată şi a pârâtului Prefectul Municipiului Bucureşti, pentru a se dispune obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea în termen de 60 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, a deciziei care să conţină titlul de despăgubire, iar dacă se va aprecia că acest lucru nu se poate face decât în condiţiile parcurgerii procedurii administrative în faţa Comisiei, atunci să fie obligat la a transmite dosarul evaluatorului sau societăţii de evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare, precum şi obligarea la emiterea deciziei care să conţină titlul de despăgubiri, în termen de 120 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 5544/2004.
Pârâtul Prefectul Municipiului Bucureşti a solicitat admiterea excepţiei lipsei de calitate procesuală pasivă, deoarece nu are competenţe în procedura Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005.
Prin a doua cerere de precizare de la termenul din data de 24 martie 2010, reclamanta a solicitat chemarea în judecată şi a pârâtului Prefectul Municipiului Bucureşti, pentru a se dispune obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea în termen de 60 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, a deciziei care să conţină titlul de despăgubire, iar dacă se va aprecia că acest lucru nu se poate face decât în condiţiile parcurgerii procedurii administrative în faţa Comisiei, atunci să fie obligat la a transmite dosarul evaluatorului sau societăţii de evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare, precum şi obligarea la emiterea deciziei care să conţină titlul de despăgubiri, în termen de 60 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 5544/2004.
Pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia tardivităţii cererii de precizare, ca urmare a formulării sale peste termenul procedural, reiterând cu aceeaşi motivare, excepţia de prematuritate şi a cererii precizate.
Prin sentinţa nr. 4319 din 3 noiembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile de tardivitate şi prematuritate a cererii de precizare a acţiunii.
A respins excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei Instituţia Prefectului Teleorman.
A admis excepţia prematurităţii formulării acţiunii.
A admis în parte, acţiunea modificată, formulată de reclamanta S.V. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Prefectul Judeţului Teleorman.
A obligat pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la transmiterea dosarului, evaluatorului sau societăţii de evaluare desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 60 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, precum şi la emiterea deciziei care să conţină titlul de despăgubiri, în termen de cel mult 60 zile de la întocmirea raportului de evaluare.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţiei tardivităţii cererilor precizatoare, formulate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, atât timp cât aceste cereri au fost realizate la secundul termen de judecată acordat în cauză, termen care din punct de vedere procedural, reprezintă prima zi de înfăţişare, în condiţiile în care la primul termen de judecată acordat, reclamantului i s-a încuviinţat amânarea cauzei, în vederea pregătirii apărării, fapt care echivalează din punct de vedere juridic, cu imposibilitatea formulării de concluzii, nefiind aşadar întrunită una dintre condiţiile necesare pentru calificarea sa ca şi primă zi de înfăţişare.
În privinţa excepţiilor de prematuritate atât a acţiunii, cât şi a cererii precizatoare, Curtea le-a considerat ca fiind neîntemeiate, atât timp cât procedura Legii nr. 10/2001 configurată şi prin Legea nr. 247/2005, presupune o conlucrare interinstituţională pentru rezolvarea în mod definitiv, a notificărilor, chiar dacă fiecărei instituţii implicate, îi revin atribuţii exprese. Cooperarea interinstituţională este necesară tocmai pentru asigurarea realizării într-un termen rezonabil şi în mod eficace, a drepturilor persoanelor îndreptăţite.
A reţinut prima instanţă că dovada acestui principiu, este ilustrată chiar de adresa invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nr. 827025/12997/L10/2009, prin care această pârâtă a solicitat transmiterea dosarului şi precizarea motivului depăşirii termenului legal de 60 zile.
Instanţa a apreciat că, fiind depăşit termenul legal de transmitere către Comisie, de 60 zile, acţiunea inclusiv cererile precizatoare, nu sunt premature, ca urmare a netransmiterii dosarului, fiecare instituţie trebuind să efectueze demersuri pentru asigurarea unui termen rezonabil de soluţionare finală a notificării.
Pentru aceleaşi considerente a apreciat că pârâtul Prefectul Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă în cauză, acesta având şi obligaţia de a aviza din punct de vedere legal, dispoziţia primarului emisă în temeiul legii.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că prin notificarea formulată în cursul anului 2001, reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea imobilului situat în comuna Plosca, judeţul Teleorman.
Prin Dispoziţia nr. 234/2002 emisă de Primarul Comunei Plosca, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, pentru imobilul respectiv.
A reţinut instanţa că în pofida demersurilor reclamantei pentru soluţionarea dosarului, acesta nu a fost finalizat.
Instanţa a apreciat că reclamanta se poate considera vătămată în drepturile sale, în sensul art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, prin netrimiterea dosarului către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată.
Totodată, în cadrul etapei de verificare a dosarului reclamantei în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, pârâtele sunt îndreptăţite să solicite date şi probe de natura celor arătate în adresa nr. 25982/CC din 3 aprilie 2009, dar, desigur, cu respectarea dreptului reclamantei de a-i fi soluţionată cererea în termenul prevăzut de lege.
În lipsa unei dispoziţii exprese referitoare la termenul de soluţionare a dosarelor, instanţa are obligaţia de a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative pentru a se asigura o protecţie reală a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor consfinţite de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza dedusă judecăţii, Curtea a constatat că termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamantei, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu a fost respectat, în condiţiile în care notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 soluţionată prin dispoziţia primarului încă din anul 2002, a rămas în acest stadiu, fără ca titlul de despăgubiri să fi fost emis.
2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia prematurităţii cererii ţinând cont că Dispoziţia Primăriei Plosca nr. 234 din 15 iulie 2002 nu a fost înainta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, iar în lipsa dosarului de despăgubire Comisia centrală nu poate emite titlul la care a fost obligată.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauzei, aşa cum a fost precizată, reclamanta S.V. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Prefectul Municipiului Bucureşti, pentru a se dispune, în principal, obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea în termen de 60 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, a deciziei care să conţină titlul de despăgubire, cu motivarea că prin Dispoziţia nr. 234 din 15 iulie 2002 a Primarului comunei Plosca i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în comuna Plosca, judeţul Teleorman.
În cuprinsul art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente se arată că "Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă ..., se constituie ... Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuţii:
a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;
b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi."
În acest context, Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifică şi completează Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Totodată, în cuprinsul art. 1 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că „prezenta lege reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001".
Înalta Curte reţine că acesta este cadrul normativ în virtutea căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor îşi exercită atribuţiile mai sus amintite.
Această din urmă procedură administrativă (cea prevăzută la Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi sub aspectul cuantumului pretenţiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 şi soluţionate, fie printr-o dispoziţie ce conţine oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, fie printr-o decizie/dispoziţie de propunere privind acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.
În acest context, procedurile de transmitere, Secretariatului Comisiei Centrale, a dosarelor de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoţite de întreaga documentaţie ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
După primirea dosarelor, pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor procedează la analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Ulterior acestei analize, dosarele, în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate de către Comisia Centrală, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În cazul dedus judecăţii, aşa cum reiese din adresa nr. 827025/12997/L10 din 10 septembrie 2009, ca răspuns la memoriul reclamantei, dosarul de despăgubire nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Or, procedura administrativă specială de acordare a despăgubirilor, care se finalizează cu emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire nu se poate declanşa în lipsa transmiterii de către entitatea investită cu soluţionarea notificării a dosarului de despăgubire, completat cu actele solicitate, aşa cum prevăd dispoziţiile legale mai sus arătate.
De altfel nici la data pronunţării prezentei decizii dosarul nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci aşa cum de altfel a recunoscut şi reclamanta, se află la Primăria comunei Plosca.
În atare condiţii, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi obligată la emiterea titlului de despăgubire, reclamanta formulând prematur acţiunea în raport cu această autoritate.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că prima instanţă în mod nelegal şi netemeinic a respins excepţia prematurităţii cererii reclamantei şi a obligat autoritatea pârâtă să emită titlul de despăgubire.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat şi va modifica hotărârea atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamantei ca prematur formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 4319 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei astfel cu a fost precizată ca prematur formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 5788/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5795/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
