ICCJ. Decizia nr. 5930/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Hotărârea Curții de Apel
Prin sentința nr. 85 din 09 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice;
A respins acțiunea față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă;
A admis în parte acțiunea față de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;
A obligat pârâtul să emită titlul de despăgubire cu privire la imobilul în suprafață de 450 m.p., situat în localitatea B.M., strada B.S., județ Maramureș, în condițiile Legii nr. 247/2005.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 306 din 26 septembrie 2006 emisă de A.V.A.S. s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, petentului M.Ma., pentru imobilul suprafață de 450 m.p., situat în localitatea B.M., strada B.S., județ Maramureș, înscris în CF nr. A, nr. topo RR.
Dosarul a fost înaintat Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor.
Susținerile Comisiei potrivit cărora trebuie lămurite aspectele legate de certificatul de moștenitor emis de pe urma defunctului M.M., decedat în anul 1971, actul de preluare abuzivă a imobilului, înscrisuri din care să rezulte încasarea sau neîncasarea despăgubirilor sunt contrazise de chiar actele dosarului.
în ceea ce privește lipsa certificatului de moștenitor, Curtea a constatat că, potrivit extrasului CF nr. nr. A Baia-Mare, nr. topo RR, A+1, terenul în suprafață de 450 m.p., în intravilan a fost proprietatea mamei reclamantului, V.K., căsătorită cu M.M.
Potrivit certificatului de moștenitor din 3 decembrie 1971, moștenitorii defunctului M.M., decedat în anul1971 sunt M.C., soție, identică cu V.K., înscrisă în CF nr. A Baia-Mare, M.Ma., în calitate de fiu - reclamantul din prezenta cauza și M.I., fiu.
De asemenea, moștenitor al defunctului M.I. (Ș.), decedat în anul 1996 este, potrivit certificatului de moștenitor din 11 februarie 1999 emis de Biroul Notarial Public V.D., M.Ma., reclamantul din prezenta cauza, în calitate de frate.
Același certificat de moștenitor stabilește în favoarea reclamantului calitatea de unic moștenitor, în calitate de fiu, după M.K., decedată la 28 octombrie 1998.
Față de aceste împrejurari, Curtea a apreciat pe deplin dovedită calitatea de moștenitor a reclamantului după titularii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, înscris în CF nr. A Baia-Mare.
Aceeași carte funciară cuprinde toate mențiunile necesare pentru a se putea ajunge la concluzia că imobilul a trecut în proprietatea statului în mod abuziv.
Astfel, în foaia B, de proprietate, la poziția B+2, este notată încheierea nr. 12748-68 din 31 august 1998 potrivit căreia, în baza Decretului de expropriere nr. 117/1977, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului nr. PP din 18 decembrie 1997, imobilul înscris sub nr. topo RR a fost transcris în CF nr. E nou înființată în favoarea SC A. SA.
Dovada neachitării vreunei despăgubiri în favoarea reclamantului, pentru imobilul preluat abuziv de către stat, a fost realizată prin declarația autentificată sub nr. 271 din 16 martie 2006, dată de acesta în fața Biroului Notarial Public B.M.
Curtea a reținut faptul că dosarul care a fost înaintat de autoritățile competente conține toate informațiile care să ateste drepturile reclamantului, inclusiv copii ale înscrisurilor pretinse de către pârâtă, depuse la dosarul instanței de către reclamant.
Mai mult, orice informații care să ajute la evaluarea despăgubirilor trebuie cerute, potrivit dispozițiilor legale mai sus invocate în etapa evaluării de către evaluator și nu în etapa analizei dosarului de către comisie.
Prin urmare, Comisia Centrală nu este îndreptățită să refuze înaintarea dosarului către evaluator.
Trebuie arătat și faptul că adresa nr. NN/2010, la care se face referire în întâmpinare, prin care Comisia solicită informații A.V.A.S. cu privire la dosarul conținând decizia nr. 306 din 26 septembrie 2006 a fost emisă la data de 9 decembrie 2010, ulterior înregistrării acțiunii de către reclamant - 19 august 2010.
Curtea a apreciat că aceste aspecte sunt de natură să dea naștere unor eventuale supoziții cu privire la tergiversarea rezolvării situației juridice reclamantului în condițiile în care Comisia nu a întreprins nici un demers pentru înlăturarea eventualelor lipsuri ale dosarului vreme de mai bine de 4 ani și a ieșit din pasivitate doar în momentul în care a fost chemată în judecată.
Rezultă așadar că cererea de obligare a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor să analizeze dosarul având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 este întemeiată, impunându-se admiterea ei.
în ceea ce privește chemarea în judecată a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a reținut că, potrivit art. 29, 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pct. 29.1-29.6, pct. 33.1-33.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, Ministerul Finanțelor Publice emite un aviz consultativ pentru unitatea deținătoare a imobilului ce face obiectul notificării.
Astfel, are calitate procesuală pasivă numai unitatea deținătoare a imobilului notificat care emite decizia sau dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Pe de altă parte, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a fost instituția publică notificată astfel încât nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, impunându-se respingerea acțiunii reclamantului formulată împotriva sa.
2. Recursul declarat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susținut că a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarului, acesta fiind analizat sub aspectul verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului.
Dosarul reclamantului nu a putut fi soluționat, întrucât s-a constatat că lipsesc următoarele înscrisuri: certificat de moștenitor emis de pe urma defunctului M.M., decedat în anul 1971, actul de preluare abuzivă a imobilului, înscrisuri cu privire la încasarea sau neîncasarea despăgubirilor la momentul preluării abuzive.
Prin adresa din 9 decembrie 2010 s-a solicitat A.V.A.S. depunerea înscrisurilor mai sus amintite.
Cu privire la etapa evaluării aceasta urmează a fi parcursă cu respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
în mod greșit instanța de fond a obligat recurenta la emiterea directă a deciziei conținând titlul de despăgubire, fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligații, cu trecerea peste etapele administrative, în care sunt implicate mai multe entități, nu poate fi soluționată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
3. Apărările intimatului M.Ma.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar un set de înscrisuri ce au legătură cu obiectul cauzei, însoțite de note scrise, prin care a solicitat rezolvarea cazului. Intimatul a arătat că situația sa personală: vârsta de 70 ani și nenumăratele memorii trimise la instituțiile statului, precum și faptul că a demarat procedura de acordare a despăgubirilor în anul 2001, reclamă emiterea urgentă a deciziei reprezentând titlu de despăgubire de către recurentă.
4. Hotărârea instanței de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru motivele expuse în continuare.
Intimatul-reclamant M.Ma. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea Statului Român să calculeze despăgubirile ce urmează a fi acordate pentru imobilul situat în Baia Mare strada B.S., imobil preluat de stat în mod ilegal.
Notificarea formulată de M.Ma., în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost soluționată prin decizia nr. 306 din 26 septembrie 2006 a Guvernului României - A.V.A.S., dosarul aferent fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 29081/CC la 17 octombrie 2006.
Este adevărat că legislația aplicabilă materiei acordării despăgubirilor în speță nu prevede un termen limită pentru emiterea deciziei - titlu de despăgubire, iar procedura include mai multe etape, respectiv: etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor și etapa evaluării.
Recurenta învederează că în cazul de față, a fost parcursă doar etapa transmiterii și înregistrării dosarului, nefiind posibilă soluționarea acestuia pentru lipsa unor documente.
înalta Curte constată că recurenta nu se poate apăra reclamând lipsa unor documente de la dosarul de despăgubire, care a fost semnalată abia la data de 9 decembrie 2010, după formularea acțiunii, printr-o solicitare de relații adresată atât intimatului-reclamant cât și A.V.A.S, solicitare având un profund caracter pro causa, în contextul în care potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, recurenta nu are competența cenzurării dispoziției emise în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001, decât din perspectiva legalității respingerii cererii de restituire în natură.
Or, în speță, intimatul-reclamant nu a solicitat restituirea în natură și acordarea de despăgubiri în echivalent.
Mai mult, înalta Curte constată că toate înscrisurile solicitate existau la dosar.
Toate aceste împrejurări factuale converg univoc către concluzia că recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a blocat procedura administrativă fără nici un temei, refuzând nejustificat derularea etapelor reglementate de lege cu finalitatea emiterii titlului de despăgubire.
Sub acest aspect, înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentei.
4.2. Sunt fondate însă criticile din recurs ce vizează termenul stabilit pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel, este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (de pildă, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Având în vedere circumstanțele concrete ale pricinii, împrejurarea că autoritatea competentă trebuie să dispună de timpul necesar pentru evaluarea imobilului, înalta Curte apreciază că este rezonabilă fixarea unui termen de 6 luni de la pronunțarea ultimei hotărâri în cauză (în faza recursului) în cadrul căruia pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent Dosarului, reclamantul fiind îndreptățit să solicite, în situația nerespectării acestui termen, a se face aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la amendarea conducătorului autorității publice pârâte cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere și la plata de despăgubiri pentru întârziere.
5. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cum motivele de recurs invocate în cauză sunt în parte întemeiate, s-a admis recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și s-a modificat în parte sentința nr. 85 din 09 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, în sensul obligării pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea în favoarea reclamantului a titlului de despăgubire în termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei decizii, și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5932/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5926/2011. Contencios → |
|---|
