ICCJ. Decizia nr. 5939/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, în numele și în interesul membrului de sindicat I.C. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor, Instituția Prefectului Galați și Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata diferenței dintre salariile plătite efectiv și salariile cuvenite potrivit raportului de serviciu pentru perioada iulie - decembrie 2010, așa cum s-a statuat prin dispoziția de numire a reclamantului în funcția publică pe care o exercită și O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora; plata diferenței dintre norma de hrană plătită efectiv și valoarea inițială a acesteia stabilită prin O.U.G. nr. 1/2010 pentru perioada iulie - decembrie 2010, act normativ care sub aspectul drepturilor salariale nu a fost abrogat de Legea nr. 118/2010; plata diferenței de bani alocate normei de echipare pentru anul 2010, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței fiecăreia și până la data plății efective a sumelor datorate.
în motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că la data de 15 august 2010, dată stabilită pentru plata salariului aferent lunii iulie 2010, reclamantul a luat la cunoștință de faptul că drepturile salariale i-au fost diminuate unilateral de către angajator cu 25% contrar prevederilor art. 41 alin. (1) C. muncii la care face referire prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițiștilor.
Cu privire la această diminuare nu a fost consultat și nici nu s-a încheiat nici un act anexă la dosarul de personal al reclamantului.
Salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă în sector bugetar și reprezintă contraprestația angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza raportului de serviciu ce-și are cauza în dispoziția de numire în funcția publică pe care o exercită în cadrul instituției pârâte. Efectele raportului de muncă se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestată, așa cum a fost el stabilit prin contractul individual de muncă.
Salariul reprezintă unul dintre drepturile asupra căruia cele două părți ale raportului juridic de serviciu au convenit și l-au prevăzut în mod expres în conținutul contractului, este una din cauzele determinante ale raportului de serviciu în conformitate cu disp. art. 17 alin. (2) lit. j) coroborat cu art. 3 din același art. C. muncii.
în ceea ce privește drepturile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții; Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa;
De asemenea, potrivit art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la, respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor".
Reducerea salariului reclamantului cu 25% pe o perioadă de 6 luni (iulie - decembrie 2010) și lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce are ca efect privarea sa de un bun patrimonial, în sensul celei de a doua fraze a primului parag. al art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin sentința nr. 213 din 30 iunie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că diminuarea salarială s-a făcut în baza Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare restabilirii echilibrului bugetar, lege care a fost declarată constituțională și are aplicabilitate de la data de 15 august 2010.
Curtea Constituțională a reținut prin decizia nr. 874/2010, că răsfrângerea salarială prevăzută prin respectiva lege este necesară într-o societate democratică, pe o perioadă limitată.
împotriva sentinței nr. 213 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, în numele și în interesul membrului de sindicat I.C., invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
în motivarea căii de atac, recurentul - reclamant a susținut în esență că, instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, în sensul că deși a reținut că măsura diminuării are aparent un caracter temporar, prin indicarea unui anumit interval de timp (ex: 03 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), în realitate, trimiterea generală la dispozițiile Legii nr. 118/2010, conduce la concluzia aplicării a prevederilor art. 16 alin. (2), care transformă restrângerea temporară într-una definitivă, cu caracter permanent, întrucât "începând cu data de 01 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora, adoptate în cursul anului 2010".
Prin urmare, în opinia recurentului nu mai există predictibilitatea veniturilor salariale lunare pentru personalul bugetar, întrucât această categorie devine dependentă de măsurile abuzive al executivului, chiar dacă drepturile salariale negociate de către părți nu pot face obiectul unor modificări unilaterale decât cu acordul părților și în situații bine determinate.
Consideră recurentul că prin Legea nr. 285/2010 s-a procedat la o veritabilă modificare unilaterală a unui element al raportului de serviciu în sensul art. 41 C. muncii.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Măsura privind reducerea salariului cu 25%, a fost luată în baza și în aplicarea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Această lege a fost declarată constituțională iar instituțiile publice vizate au aplicat prevederile din această lege.
în ceea ce privește aspecte sesizate de recurent, acestea au fost soluționate și de către Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 874/2010.
Curtea Constituțională a stabilit că dreptul la muncă este un drept complex care include și dreptul la salariu. O diminuare a drepturilor salariale poate fi efectuată numai cu încadrarea în condițiile exprese și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.
S-a concluzionat de Curtea Constituțională că măsura de diminuare a cuantumului salarial/indemnizației/soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție.
în concluzie, măsura diminuării drepturilor salariale poate fi dispusă prin lege fără a fi necesară manifestarea de voință a angajatorului și a salariatului, că aceasta a fost dispusă printr-o lege clară, previzibilă și a fost justificată de necesitatea asigurării securității naționale pe fondul crizei economice, fiind proporțională cu situația care a determinat-o, temporară, măsura fiind aplicată într-un mod legitim.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond a fost legală și temeinică și nu au existat motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul s-a privit ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5945/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5934/2011. Contencios → |
|---|
