ICCJ. Decizia nr. 5940/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5940/2011
Dosar nr. 3607/299/2009
Şedinţa publică de la 8 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea Curţii de apel.
Prin sentinţa nr. 540 din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prematurităţii capetelor de cerere având ca obiect emiterea titlurilor de plată şi plata despăgubirilor;
A respins excepţia inadmisibilităţii cererii de obligare la plata daunelor cominatorii;
A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire;
A admis în parte acţiunea precizată şi completată, formulată de reclamanţii S.G., I.C.D., I.S.I., V.A., B.B.C.G., B.N.M., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea, pe baza Deciziei nr. 6600 din 23 iulie 2009, modificată prin Decizia nr. 7619 din 22 ianuarie 2009 şi a opţiunii reclamanţilor, a titlurilor de plată şi/sau de conversie, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere.
Totodată a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, în baza titlurilor de plată şi în limita unei sume de maxim 500.000 lei, la acordarea de despăgubiri în numerar, diferenţa urmând a fi acordată în acţiuni la Fondul Proprietatea.
A obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la plata sumelor înscrise în titlurile de plată într-o singură tranşă în cazul despăgubirilor în numerar de maxim 250.000 lei şi în 2 tranşe pe o perioadă de 2 ani în cazul despăgubirilor în numerar în cuantum de peste 250.000 lei.
A respins în rest acţiunea precizată şi completată, ca neîntemeiată.
Pentru a respinge excepţia prematurităţii capetelor de cerere având ca obiect obligarea la emiterea titlurilor de plată şi la plata despăgubirilor, Curtea a reţinut că pe parcursul judecăţii cauzei a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în urma parcurgerii procedurii administrative reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, reclamanţii formulând cereri de opţiune, potrivit dispoziţiilor Capitolului V1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel că dreptul lor la emiterea titlurilor de plată şi la plata despăgubirilor cuvenite este născut şi actual.
În privinţa excepţiei inadmisibilităţii cererii de obligare la plata daunelor cominatorii, invocată de pârâta A.N.R.P., Curtea a avut în vedere Decizia în interesul legii nr. XX din 12 decembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin care s-a statuat că este admisibilă cererea privind obligarea la daune cominatorii chiar şi în condiţiile reglementării posibilităţii constrângerii debitorului la îndeplinirea obligaţiei de a face sau a obligaţiei de a nu face, prin aplicarea unei amenzi civile, în temeiul art. 5803 C. proc. civ.
Raportat la împrejurarea că pe parcursul judecăţii cauzei, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul că a emis Decizia nr. 6600 din 23 iulie 2009, privind emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamanţilor, modificată cu Decizia nr. 7619 din 29 ianuarie 2010, Curtea a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea acestei pârâte la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că refuzul pârâtei A.N.R.P. de emitere a titlurilor de plată şi/sau de conversie este nejustificat, în condiţiile în care, în urma emiterii titlului de despăgubire reprezentat de Decizia nr. 6600 din 23 iulie 2009, modificată prin Decizia nr. 7619 din 29 ianuarie 2010, reclamanţii au formulat fiecare cerere de opţiune în vederea valorificării titlului de despăgubire, astfel cum rezultă din adresa nr. 69047 din 27 decembrie 2010 emisă de A.N.R.P., înaintată instanţei.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Capitolului V1, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Curtea a obligat pârâta A.N.R.P. la emiterea, pe baza deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi a opţiunii reclamanţilor, a titlurilor de plată şi/sau de conversie, obligaţie stabilită sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, ca mijloc de constrângere a îndeplinirii obligaţiei, pornind de la premisa că executarea este parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) lit. b) teza a Ii-a din Capitolului V1, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a obligat pârâta A.N.R.P. prin Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, în baza titlurilor de plată şi în limita unei sume de maxim 500.000 lei, la acordarea de despăgubiri în numerar, diferenţa urmând a fi acordată în acţiuni la Fondul Proprietatea.
În baza dispoziţiilor art. 141 alin. (3) din Capitolul III, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Curtea a dispus şi obligarea pârâtei A.N.R.P. prin Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la plata sumelor înscrise în titlurile de plată într-o singură tranşă în cazul despăgubirilor în numerar de maxim 250.000 lei şi în 2 tranşe pe o perioadă de 2 ani în cazul despăgubirilor în numerar în cuantum de peste 250.000 lei.
În considerarea statutului conferit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în dreptul intern prin dispoziţiile art. 20 din Constituţie, Curtea a înlăturat aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. III din O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010, act normativ care contravine prevederilor art. 6 paragraf 1 şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, având în vedere că demersul judiciar a fost iniţiat de reclamanţi în anul 2001, iar procedura derulată până în prezent, pe parcursul a 10 ani, în vederea obţinerii despăgubirilor cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001, corelată cu măsura suspendării pe o perioadă de 2 ani a emiterii titlurilor de plată, nu le oferă o minimă garanţie şi o protecţie efectivă cu privire la momentul realizării dreptului la repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului de proprietate.
Cu privire la restul pretenţiilor formulate, acestea au fost respinse, având în vedere că cererea de acordare integrală, în numerar, a sumelor de bani cuvenite excede dispoziţiilor legale, iar cuantumul daunelor cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere şi nu de 500 lei pe zi de întârziere, cum s-a solicitat, reprezintă un mijloc eficient de constrângere pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiei de emitere a titlurilor de plată şi/sau de conversie.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pe care o consideră netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii excepţiei prematurităţii emiterii titlului de plată, a titlului de conversie şi a efectuării plăţii şi, pe cale de consecinţă, respingerea petitelor privind emiterea titlului de plată, de conversie şi efectuarea plăţii ca fiind prematur formulate şi respingerea ca neîntemeiată a cererii privind plata daunelor cominatorii.
În cererea de recurs recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că în mod eronat instanţa de fond a respins excepţia prematurităţii cererii formulate de reclamanţi de obligare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată şi la plata despăgubirilor deoarece în raport de numărul mare al cererilor de restituire formulate de foştii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea procedurii, legiuitorul a stabilit şi criteriul obiectiv pentru soluţionarea acestora, respectiv, cel al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opţiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeaşi situaţie hotărârea respectând „criteriul privind existenţa disponibilităţilor financiare” întrucât potrivit dispoziţiilor art. 181 din O.U.G. nr. 81/2007 „plata se efectuează în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare”, creanţele asupra statului pot fi limitate sau eşalonate la plată şi nu pot fi plătite decât în condiţii de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudenţa C.E.D.O.
De asemenea, se menţionează că în prezent, în conformitate cu art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţilor şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a fost suspendată emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă.
Recurenta –pârâtă motivează că instanţa de fond a aplicat greşit legea atunci când a dispus obligarea paratei A.N.R.P la emiterea titlului de piaţa şi/sau de conversie sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere.
3. Apărarea intimaţilor-reclamanţi.
Prin întâmpinarea depusă la 2 decembrie 2011 intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat, atât în ceea ce priveşte excepţia prematurităţii invocate de A.N.R.P. cât şi a incidenţei art. III din O.U.G. nr. 62/2000.
Arată că apărarea pârâtei A.N.R.P. conform căreia legea nu prevede un termen pentru plata acestora, urmând a se tine seama atât de data depunerii cererii de opţiune, cât şi de existenţa disponibilităţilor financiare, contravine normelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului si nu poate constitui un argument în susţinerea acesteia.
Cu privire la critica ce vizează daunele cominatorii se arată că motivarea oferită de recurentă nu face nicio trimitere la Decizia în interesul legii nr. XX din 12 decembrie 2005 citată de instanţa de fond în considerentele hotărârii judecătoreşti.
În măsura în care A.N.R.P nu îşi va îndeplini obligaţiile statuate prin hotărâre judecătorească vor proceda la transformarea daunelor cominatorii in daune compensatorii, in scopul de a se asigura şi prin această modalitatea realizarea dreptului.
Intimatul-reclamant B.N.M. a depus concluzii scrise prin care a cerut respingerea recursului făcând referire la situaţia particulară a sa în sensul că beneficiază de emiterea cu prioritate a titlului de plată.
II. Circumstanţele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă a apărărilor intimaţilor precum şi sub toate aspectele în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Intimaţii-reclamanţi au investit instanţa de contencios administrativ cu acţiune având ca obiect, obligarea recurentei-pârâte la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită titlu de plată pentru sumele de 9.372.159.977 Rol şi 1.422.906.529 Rol şi plata despăgubirilor sub sancţiunea plaţii unor daune cominatorii de 500 de lei pe zi de întârziere.
În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că acordarea în numerar a întregii sume stabilită cu titlu de despăgubire nu este posibilă, au solicitat acordarea sumelor în numerar până la valoarea plafonului maxim admis de lege, diferenţa urmând a fi acordată în acţiuni.
Prima instanţă pentru considerentele expuse la pct. I din prezenta decizie a respins excepţia prematurităţii capetelor de cerere având ca obiect emiterea titlurilor de plată şi plata despăgubirilor, şi excepţia inadmisibilităţii cererii de plată a daunelor cominatorii.
Contrar concluziilor reţinute în sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că cererea reclamanţilor-intimaţi în ceea ce priveşte emiterea titlului de plata despăgubirilor este prematură şi se impune a fi respinsă.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată.
În art. 182 lit. a) din H.G. nr. 128/2008 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"; din Legea nr. 247/2005. privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, se prevede că emiterea unui titlu şi plata despăgubirilor băneşti în numerar către persoana îndreptăţită se face în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare.
Deci, în raport de aceste dispoziţii, emiterea titlului de plată a despăgubirilor băneşti este prevăzută sub condiţia existenţei disponibilităţilor financiare, într-un termen de 15 zile de la acest moment şi în ordinea înregistrării cererilor de opţiune ale persoanelor îndreptăţite a primei despăgubiri.
În cauză nu a fost contestată situaţia de fapt existentă referitoare la greutăţile financiare întâmpinate de pârâtă în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor şi nici nu a fost făcută vreo dovadă a existenţei unor disponibilităţi financiare reale care să permită emiterea titlului de plată solicitat de intimaţii-reclamanţi.
Curtea apreciază că în mod nelegal instanţa de fond a înlăturat reglementarea specială prevăzută de Legea nr. 247/2005 şi H.G. nr. 128/2008 şi a admis fără temei legal acţiunea reclamanţilor astfel cum a fost formulată, atât capătul de acţiune, principal, având ca obiect valorificarea titlului de despăgubire modificată prin decizia nr. 7619 din 22 ianuarie 2010 prin plata în numerar a sumei menţionate în acest titlu cât şi în ceea ce priveşte capătul de acţiune subsidiar privind plata daunelor cominatorii.
În raport de obiectul acţiunii - plata de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi valorificarea titlurilor de despăgubire şi în raport de data soluţionării acţiunii şi respectiv a judecării prezentului recurs în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. III din O.U.G. nr. 62/2010 intrată în vigoare din 1 iulie 2010 prin care pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea"; - listat la Bursă, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea, fiind aplicabile şi dispoziţiile art. 111 alin. (3) din O.U.G. nr. 62/2010 în ceea ce priveşte cererea privind emiterea titlului de plată cu prioritate în condiţiile art. 182 alin. (5) din H.G. nr. 128/2008.
Mai mult, pe perioada de suspendare, valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea.
În concluzie Înalta Curte reţine că emiterea titlului de plată şi plata efectivă de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în beneficiul persoanei îndreptăţite a sumei stabilite prin titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se realizează:
- cu respectarea dispoziţiilor art. 182 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în termen de 15 zile calendaristice de la data existenţei disponibilităţilor financiare şi în ordinea cronologică a formulării cererilor de opţiune;
- cu respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 62/2010, conform cărora, emiterea titlurilor de plată este suspendată pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, titlurile urmând a fi emise după expirarea perioadei de suspendare potrivit procedurii stabilite prin titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În contextul crizei economice existente în România, nu se poate face abstracţie de impedimentele de ordin financiar în sensul de a se impune o obligaţie imposibil de executat în sarcina unei autorităţi publice.
În cauza Măria Atanasiu şi alţii împotriva României, C.E.D.O. a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislaţia în materia bunurilor imobile naţionalizate o reprezintă pentru bugetul de stat (paragraful 227) şi a fost de acord că plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii.
Capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii urmează a fi respins ca inadmisibil deoarece legea specială prevede reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, pentru executarea obligaţiilor de „a face"; intuitu personae, cum este obligaţia de emitere a titlului de plată, anume aplicarea unei amenzi conducătorului autorităţii.
2. Temeiul legal pentru adoptarea soluţiei instanţei de recurs.
În consecinţă, pentru considerentele expuse la pct. II.I din decizie, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 540 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în parte în sensul că, respinge ca premature capetele de cerere din acţiune având ca obiect emiterea titlurilor de plată şi plata despăgubirilor şi ca inadmisibil capătul de cerere referitor la obligarea daunelor cominatorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 59/2011. Contencios. Alte cereri. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6062/2011. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
