ICCJ. Decizia nr. 5859/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5859/2011
Dosar nr. 795/45/2008
Şedinţa de la 6 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 319 din 20 decembrie 2010, rejudecând cauza în fond după casare, conform deciziei Î.C.C.J. nr. 103 din 15 iulie 2010, Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC K. SRL Vaslui, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Vaslui, prin care solicita anularea deciziei nr. 24 din 24 iulie 2008 emisă de D.G.F.P. Vaslui şi a deciziei de impunere nr. 62 din 14 mai 2008, recunoaşterea dreptului de deducere şi exonerarea de la plată a sumei de 544.600 lei, cu suspendarea executării actului administrativ conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin raportul de inspecţie fiscală din 12 mai 2008 întocmit de inspectorii A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii Vaslui la sediul reclamantei şi înregistrat la nr. 5086 din 9 iunie 2008, au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în valoare totală de 545.895 lei, reprezentând: 224.490 lei impozit profit, 280,941 lei majorări întârziere, 14.679 lei TVA, 4731 lei majorări întârziere, 11.466 lei impozit dividende şi 9588 lei majorări pentru perioada controlată cuprinsă între 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2007.
Contestaţia reclamantei a fost admisă parţial, pentru suma de 1295 lei reprezentând: impozit profit 389 lei, majorări 354 lei, impozit dividende 289 lei şi majorări 263 lei şi respinsă pentru restul sumelor contestate.
S-a reţinut de către organul de control că se impune respingerea contestaţiei pentru următoarele sume, conform dispoziţiilor legale ce vor urma:
1. suma de 14.679 lei TVA şi majorări de 4731 lei a fost calculată pentru bunuri şi lucrări construcţii efectuate de societate la casa de protocol Moara Grecilor, ce este deţinută de aceasta, contrar prevederilor art. 128 alin. (4) şi 45 alin. (3) C. fisc.;
2. impozitul pe profit în sumă de 224.489 lei şi majorările de întârziere de 280.941 lei, prin neadmitere la deducere a unor cheltuieli după cum urmează:
- pentru anul 2004 neadmiterea la deducere a cheltuielilor în sumă de 838.184 lei s-a datorat faptului că societatea s-a aprovizionat de la SC B.C. SRL Iaşi cu „tineret taurin” în valoare totală de 997.438 lei, din care TVA în sumă de 159.254 lei. Facturierul şi plaja de numere (din care pe numele SC K. SRL Vaslui s-au emis 39 de facturi) în care s-au consemnat aceste operaţiuni nu a fost achiziţionat de către SC B.C. SRL comuna Grajduri, ci de către SC M.C., şi s-a considerat că în conformitate cu prevederile art. 6 din H.G. nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora coroborat cu art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi pct. 44 din H.G. nr. 44/2004 operaţiunile consemnate în aceste formulare nu pot fi înregistrate în contabilitate, iar bunurile care fac obiectul tranzacţiilor respective sunt considerate fără documente legale;
- pentru anul 2005, organul de inspecţie fiscală nu a admis la deducere cheltuieli înregistrate în evidenţa contabilă în sumă totală de 87.845,67 lei, conform art. 21 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi pct. 43 lit. b) din H.G. nr. 44/2004, motivat de faptul că aceste cheltuieli nu sunt efectuate de societatea comercială în scopul realizării de venituri, întrucât:
- a achiziţionat diverse bunuri sanitare (bideuri, etc.) în valoare totală de 9.442,39 lei pe care nu le-a montat în spaţiile deţinute de societate, conform facturilor din 29 august 2005 şi din 05 septembrie 2005 emise de SC D. SRL;
- a efectuat lucrări de construcţii în valoare totală de 62.103,29 lei pe baza devizelor de lucrări întocmite cu SC C. SA Vaslui, pentru „Casa particulară – I., locuinţă particulară” facturate cu facturile fiscale din 20 septembrie 2005, 30 septembrie 2005, 17 octombrie 2005, 21 octombrie 2005, 29 noiembrie 2005 şi 28 decembrie 2005 care au fost preluate în conturile de cheltuieli ale societăţii;
- a achiziţionat mobilier (lampadar, mobilă, etc.) de la SC M. SRL Braşov în valoare totală de 11.695 lei, care nu se regăseşte în spaţiile de producţie ale societăţii, cu facturile din 19 decembrie 2005, dar sunt înregistrate în conturile de cheltuieli;
- cu factura din 16 decembrie 2005 au fost achiziţionate de la SC E.S. SRL Iaşi obiecte pentru decoraţiuni interioare în valoare totală de 4.605 lei care nu se regăsesc instalate în spaţiile de producţie ale societăţii;
- pentru anul 2006 organul de inspecţie fiscală nu a admis la deducere cheltuiala înregistrată cu amortizarea, în perioada august-decembrie 2006, pentru terenul de tenis în sumă de 3.939 lei, conform art. 21 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, motivat de faptul că nu contribuie la realizarea de venituri.
- pentru anul 2007 organul de inspecţie fiscală nu a admis la deducere cheltuieli înregistrate în evidenţa contabilă în sumă totală de 28.867,85 lei, conform art. 21 alin. (1), alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi pct. 43 lit. b) din H.G. nr. 44/2004, deoarece:
- nu s-a admis la deducere suma totală de 22.524 lei reprezentând cheltuieli înregistrate cu amortizarea în sumă de 11.256 lei pentru casa (locuinţă) de protocol şi amortizarea în sumă de 14.268 lei pentru terenul de tenis deoarece, potrivit art. 21 alin. (1) şi alin. (4) lit. e) coroborat cu art. 24 alin. (4) lit. g) C. fisc., nu sunt utilizate în scopul realizării de venituri;
- nu s-au admis deducere cheltuieli înregistrate în sumă totală de 3.343,85 lei reprezentând bunuri electro-casnice (aparat de tuns, uscător, fier de călcat, încălzitor apă) în sumă de 807,91 lei, achiziţionate de la SC D.R. SRL Tg. Secuiesc cu factura din 3 februarie 2007, materiale sportive (bandă alergare, steper, aparat de vibromasaj, bicicletă electrică) în sumă de 1.974,78 lei, achiziţionate de la SC S.M. SRL cu factura din 21 martie 2007, lenjerii (set pilotă, lenjerie pat, 7 perne antialergice) în sumă de 561,16 lei, achiziţionate de la SC D. SRL cu factura din 02 mai 2007 deoarece, potrivit art. 21 alin. (1) şi alin. (4) C. fisc. şi a pct. 43 lit. b) din H.G. nr. 44/2004, nu sunt utilizate în scopul realizării veniturilor;
- suma de 11466 lei venituri din dividende şi majorări de 9588 lei, deoarece în intervalele 2005-mai 2007 societatea a cheltuit în favoarea asociaţilor suma de 113.622 lei – referitor la suma de 14.679 lei TVA, reprezintă achiziţii de bunuri ce nu au fost utilizate în scopul realizării de operaţiuni taxabile;
- 2.051,68 lei – taxă pe valoare adăugată dedusă pe baza facturii emisă de SC V. SRL Iaşi, aferentă diverselor bunuri şi materiale sanitare care nu sunt necesare desfăşurării activităţii economice şi nu se află în spaţiile de producţie;
- 310,01 lei taxă pe valoare adăugată dedusă în baza facturii din 11 decembrie 2006 emisă de SC D. SRL reprezentând contravaloare bunuri şi materiale sanitare;
- 1.075,04 lei taxă pe valoare adăugată din factura din 14 decembrie 2006 emisă de SC M. SRL Iaşi reprezentând contravaloare mobilă (pat, noptieră, dulap, comodă, raft, comodă, ramă, oglindă, etc.) care nu se regăsesc în spaţiile de producţie şi ca atare a fost exclusă de la deducere de către inspectorii fiscali;
- 630,67 lei taxă pe valoare adăugată dedusă din factura din 21 decembrie 2006 emisă de SC S.C. SRL Roman reprezentând contravaloare mobilier (canapea indiana), organul fiscal constatând că acesta nu a fost utilizat în spaţiile de producţie;
- 375,24 lei taxă pe valoare adăugată dedusă din facturile din 12 decembrie 2006 emise de SC R.C. SRL reprezentând covoare, lenjerii, perne, silicon, etc. nu a fost admisă la deducere deoarece nu sunt necesare desfăşurării activităţii sale economice;
- 3515,00 lei taxă pe valoare adăugată dedusă din factura din 13 decembrie 2006 emisă de SC C. SRL pentru scară interioară din fier forjat, pentru care organul de inspecţie fiscală nu a acordat dreptul de deducere întrucât nu se află în spaţiile de producţie şi nu este necesară desfăşurării activităţii economice;
- 6.086,45 lei taxă pe valoare adăugată dedusă din factura din 29 decembrie 2006 emisă de SC C. SA Vaslui care, potrivit procesului verbal de verificare încheiat la SC C. SA, precum şi a notei explicative dată de administratorul societăţii C.P.R. reprezintă lucrări de construcţii executate la „locuinţa situată în M. Greci” înregistrată în evidenţa contabilă „casa de protocol” pentru care organul de inspecţie fiscală nu a acordat drept de deducere întrucât nu sunt servicii prestate în beneficiul societăţii K.;
- 153,49 lei taxă pe valoare adăugată dedusă din factura din 03 februarie 2007 emisă de SC D.R. SA Tg. Secuiesc pentru diverse bunuri electro-casnice bunurile care nu sunt utilizate în realizarea de operaţiuni taxabile;
- 375,22 lei taxă pe valoare adăugată dedusă din factura din 21 martie 2007 emisă de către SC S.M. SRL Braşov pentru materiale sportive (bandă alergare, steper, aparat de vibromasaj, bicicletă electrică), pentru care organul de inspecţie fiscală nu a dat drept de deducere întrucât acestea nu sunt utilizate în realizarea de operaţiuni taxabile;
- 106,62 lei taxă pe valoare adăugată dedusă din factura din 4 mai 2007 emisă de către SC D. SRL pentru diverse bunuri (set pilotă, lenjerie pat, perne) pentru care organul fiscal nu dă dreptul de deducere întrucât acestea nu sunt necesare desfăşurării activităţii sale economice.
La sumele reţinute ca datorate, au fost calculate accesorii, conform art. 115, 116, devenite art. 119 şi 120 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Impozitul pe veniturile din dividende în sumă de 11.466 lei a fost calculat, motivat de faptul că în intervalul 2005-2007 societatea a achiziţionat o serie de bunuri în folosul asociatului, conform art. 7 alin. (12) şi art. 67 alin. (1) C. fisc., la care s-au adăugat majorări în sumă de 9507 lei.
Raportat la motivele contestaţiei cu nr. 1297 din 9 iunie 2008, reluate în motivarea acţiunii ce face obiectul cauzei, şi a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanţă a înlăturat concluziile raportului de expertiză întocmit la dosar.
Astfel, se arată în considerentele sentinţei atacate, referitor la impozitul pe profit generat de neluarea în considerare de organul fiscal a facturilor de achiziţie „tineret taurin şi altor mărfuri”, din relaţiile comerciale derulate de SC B.C. SRL cu un nr. de 39 facturi aflate la filele 13-26 dosar, se reţine că prin decizia Curţii de Apel Iaşi din 21 mai 2010, pronunţată în dosarul nr. 2213/89/2008, menţionat în raportul de expertiză (fila 12) şi ataşat prezentei cauze, s-a decis în mod irevocabil faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile unor documente justificative pentru a se putea deduce TVA şi, ca atare, acelaşi regim urmează a fi aplicat societăţii şi prin prisma calculului impozitului pe profit aferent acestor livrări, ce se află în interdependenţă cu sumele rămase la dispoziţia societăţii după achitarea contribuţiilor fiscale datorate conform legii;
Cu privire la suma de 14.679 lei TVA aferentă bunurilor şi materialelor achiziţionate cu facturile sus menţionate şi emise ulterior lunii decembrie 2006, se reţine că raportul de expertiză a arătat expres că „bunurile (obiectele) au fost înregistrate în sistemul informatic de gestiune financiar contabilă al SC K. SRL direct pe cheltuieli, fără a fi înregistrate ca obiecte de inventar ce urmau a fi date în folosinţă. În realitate acestea au fost predate pentru dotarea casei de protocol şi a bazei de agrement, după cum reiese din analiza listelor de inventar întocmite în anii 2005-2006”, care au fost însă folosite „chiar şi indirect în scopul realizării veniturilor” (filele 26-27 raport).
În acelaşi sens au fost considerate şi costurile aferente lucrărilor de construcţii realizate la aceleaşi obiective, fără a se respecta normele legale privind forma actelor contabile privind bunurile achiziţionate în alte scopuri decât activitatea economică, prevăzută în Ordinul M.F.P. 29/2003.
Aceasta în condiţiile în care, prin decizia nr. 279/CA/2010, curtea de apel a menţinut actele de control fiscal prin prisma sumei de 42.493 lei, calculată de organul fiscal pentru facturi având ca obiect bunuri şi prestaţii lucrări cu acelaşi obiect, dar anterioare lunii decembrie 2006, ce fac obiectul prezentei cauze.
Mai reţine instanţa de fond că suma de 4731 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru neplata TVA în valoare de 14679 lei, a fost corect percepută de organul fiscal, ca accesorii ale obligaţiei principale, conform modalităţii de calcul prevăzute de art. 120 C. proc. fisc.
Cu privire la suma de 11.177 lei, reprezentând impozit pe dividende şi penalităţi legale, prima instanţă a apreciat că expertiza a reţinut, contrar celor evocate de instanţă în cele de mai sus, că baza de calcul ar fi fost formată din „cheltuieli deductibile fiscal”, deşi acestea nu puteau fi încadrate în această categorie, astfel cum s-a arătat anterior, ci drept „cheltuieli în favoarea asociaţilor” conform art. 7 alin. (12) şi art. 67 alin. (1) C. fisc., asimilate noţiunii de „dividend”, pentru care se datorează impozite şi majorări de întârziere aferente.
2. Recursul declarat de SC K. SRL Vaslui
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9, precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta nu şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs. Sintetizând aspectele invocate, Înalta Curte reţine că hotărârea fondului este combătută sub următoarele aspecte:
2.1. Sentinţa este nemotivată şi ignoră decizia instanţei de control judiciar.
Potrivit recurentei, prima instanţă nu a făcut decât să preia cu putere de lucru judecat considerentele deciziei nr. 279/CA din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, fără să realizeze o analiză proprie a probelor dosarului. Procedând astfel, subliniază recurenta, curtea de apel a ignorat decizia de casare care indicase necesitatea suplimentării probatoriului cu cele 39 facturi emise de SC B.C. SRL şi cu adresa nr. 408 din 26 ianuarie 2005 a S.L. Iaşi.
2.2. Instanţa a ignorat principiile care guvernează aplicarea legii în timp.
La acest punct, recurenta afirmă că trebuiau să i se aplice prevederile Codului fiscal şi ale Codului de procedură fiscală în vigoare la data efectuării operaţiunilor iar nu cele anterioare sau ulterioare acestui moment. Aşa fiind, concluzionează în sensul că îndeplinind condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (4) lit. f) şi 145 alin. (8) C. fisc., respectiv cele de la art. 155 alin. (8) din acelaşi cod, avea dreptul să beneficieze de deducerea TVA şi de diminuarea bazei impozabile.
2.3. Soluţia atacată contravine jurisprudenţei comunitare, convenţionale şi naţionale.
Recurenta a invocat soluţia pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele reunite 11C-354/355/03 Optigen Ltd, Fullcrum Electronics Ltd şi Bond House Systems Ltd C. Commissioners of Customs & Excise pentru a sublinia faptul că realitatea operaţiunilor trebuie să aibă prioritate faţă de principiul formalismului.
S-a invocat, de asemenea, hotărârea pronunţată de Curtea de la Strasbourg în Cauza Beian contra României precum şi două decizii de speţă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a statuat că lipsa de pe facturi a unor elemente neesenţiale, nu înlătură caracterul de documente justificative „dacă din toate probele de la dosar rezultă că tranzacţiile comerciale au fost reale”.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate decizia nr. 24 din 24 iulie 2008 emisă de D.G.F.P. Vaslui prin care a fost soluţionată contestaţia îndreptată împotriva deciziei de impunere nr. 62 din 14 mai 2008, solicitând exonerarea sa de la plata sumei totale de 544.600 lei, reprezentând:
- impozit pe profit în sumă de 224.101 lei şi majorări de întârziere aferente de 280.587 lei;
- TVA în sumă de 14.679 lei şi majorări şi penalităţi de întârziere în sumă de 4.731 lei;
- impozit pe dividende în sumă de 11.177 lei şi accesorii aferente în cuantum de 9.325 lei.
Sumele contestate au fost stabilite ca fiind datorate cu ocazia unei inspecţii fiscale generale derulate în intervalul 18 aprilie 2008 – 12 mai 2008, perioada supusă verificării fiind 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2007.
Verificând punctual, pentru fiecare categorie de debit fiscal, apărările reclamantei, prima instanţă a ajuns la concluzia că actele administrativ fiscale atacate sunt legale şi se impune a fi menţinute.
Această concluzie este corectă, ea fiind împărtăşită şi de instanţa de recurs, pentru considerentele expuse în continuare ca răspuns la motivele de recurs.
Referitor la motivarea sentinţei şi la respectarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătoreşti trebuie să reflecte „ motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Din expunerea de la pct. I.1 din această decizie rezultă că hotărârea primei instanţe respectă dispoziţia legală citată anterior.
Împrejurarea că instanţa nu a răspuns la toate argumentele reclamantei nu poate echivala cu nemotivarea, câtă vreme raţionamentul adoptat referitor la interdependenţa soluţiei din prezenta cauză cu cea cuprinsă în decizia nr. 279/CA din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, făcea de prisos analiza unora.
Nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pronunţarea unei hotărâri cu ignorarea dezlegărilor şi îndrumărilor date de instanţa de casare, nu are suport.
Prin decizia pronunţată de prima instanţă de recurs, nr. 103 din 15 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost casată sentinţa civilă nr. 83/CA din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru două motive:
- completarea probatoriului cu cele 39 facturi emise de SC B.C. SRL;
- examinarea nemijlocită a înscrisurilor prezentate în vederea stabilirii caracterului lor de document justificativ, prin prisma respectării principiilor care guvernează aplicarea legii civile în timp, iar nu preluarea automată a concluziilor expertizei contabile.
Verificând procedura derulată în cauză, Înalta Curte constată că prima instanţă a solicitat organelor fiscale că depună înscrisurile indicate, la dosar aflându-se în copie facturile în discuţie, precum şi adresa din 23 noiembrie 2010 prin care D.G.F.P. Vaslui a comunicat că în speţă nu s-au solicitat informaţii de la SC S.L. SRL Iaşi, însă a depus procesul verbal din 16 octombrie 2006 şi lista Formularelor cu Regim Special din care rezultă că facturile au fost achiziţionate de la SC S.L. SRL de către SC M.C. Iaşi, iar nu de către SC B.C. SRL.
Şi în privinţa aspectelor de fond, respectiv a analizei realităţii operaţiunilor comerciale, Curtea de apel a respectat îndrumările instanţei de recurs, concluziile expertizei de specialitate fiind primite critic în mod argumentat, după cum s-a arătat la pct. I.1 al acestei decizii.
Referitor la impozitul pe profit şi accesoriile aferente
Partea cea mai consistentă a memoriului de recurs vizează modul în care s-a soluţionat acţiunea judiciară în privinţa impozitului pe profit în cuantum de 224.489 lei şi a accesoriilor aferente de 280.941 lei.
Aceste sume au fost calculate de organele fiscale ca urmare a neadmiterii la deducere a cheltuielilor de 838.184 lei, pe anul 2004, provenind din operaţiunea de aprovizionare cu „tineret taurin”, realizată prin 39 facturi care nu corespund prevederilor art. 6 din H.G. nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor comune privind activitatea financiară şi contabilă.
Potrivit acestui text normativ în vigoare la momentul operaţiunilor respective:
„Procurarea şi utilizarea de formulare tipizate, cu regim special de înscriere şi numerotare din alte surse decât cele prevăzute în prezenta hotărâre sunt interzise. Operaţiunile consemnate în aceste formulare nu pot fi înregistrate în contabilitate, iar bunurile care fac obiectul tranzacţiilor respective sunt considerate fără documente legale de provenienţă”.
Necontestat, cele 39 facturi şi numere cuprinse între 509433 şi 509519 utilizate de către SC B.C. SRL Iaşi au fost achiziţionate la data de 12 martie 2003 de la SC S.L. SRL de către o terţă societate comercială, SC M.C. SRL.
Explicaţia recurentei, cum că formularele tipizate cu regim special nepersonalizate ar fi fost procurate atât pentru SC M.C. SRL, cât şi pentru SC B.C. SRL printr-un delegat comun, I.C., nu are nici un suport probator.
În plus, contrar art. 3 din O.M.F.P. nr. 29/2003, facturile fiscale nu cuprind nicio menţiune la rubrica „date privind expediţia”iar solicitarea organelor fiscale de a derula un control încrucişat la furnizorul SC B.C. SRL pentru clarificarea situaţiei a rămas fără rezultat, întrucât această societate comercială nu a funcţionat la sediul social declarat şi nu a depus declaraţiile fiscale privind impozitele şi taxele datorate (conform procesului verbal din 16 octombrie 2006 al D.G.F.P. Iaşi).
În acest context, la fel ca prima instanţă, şi instanţa de recurs consideră că recurenta, acceptând să preia animale într-o locaţie necunoscută, fără posibilitatea de identificare a persoanelor prin care s-a realizat expediţia şi evitând sistemul de decontare bancară prin fragmentarea unei operaţiuni comerciale în valoare totală de 997.438 lei, şi-a asumat riscul de a nu i se recunoaşte caracterul deductibil al cheltuielilor respective.
Prin urmare, dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care stabilesc că nu sunt deductibile „cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ” au fost corect aplicate.
Susţinerea recurentei că la paginile 6-8 din decizia nr. 24/24 iulie 2008 a D.G.F.P. Vaslui s-au indicat şi prevederi legale care nu erau în vigoare la data operaţiunilor comerciale examinate, nu poate fi primită, întrucât pe de o parte obiectul controlului judiciar vizează sentinţa curţii de apel iar nu direct decizia administrativă menţionată şi, pe de altă parte, perioada verificată a cuprins intervalul 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2007 iar actul de control a reţinut mai multe debite aferente acestei perioade, după cum se va detalia în continuare.
Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte observă că prima instanţă nu avea temei legal pentru a aplica direct prevederile art. 145 alin. (8) raportat la art. 155 alin. (8) din Codul fiscal, mai ales că în privinţa aceloraşi documente se decisese irevocabil prin decizia civilă nr. 279 din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi - secţia contencios administrativ şi fiscal, că nu pot avea caracter justificativ pentru recunoaşterea dreptului de deducere a TVA.
Or, hotărârea fondului este, şi din această perspectivă, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de tipul Beian c. României, invocată chiar de către recurentă, dreptul la un proces echitabil din perspectiva unei jurisprudenţe unitare, nefiind alterat.
Nu în ultimul rând, răspunzând la critica referitoare la caracterul prea formalist al procedurii fiscale, Înalta Curte observă că legislaţia în materie are mai multe prevederi care conferă posibilitatea remedierii unor erori (de ex. art. 42 C. proc. fisc.) ori clarificării unor situaţii de fapt în vederea dovedirii realităţii operaţiunilor (art. 58 din acelaşi cod). În plus, procedura judiciară desfăşurată sub auspiciile principiilor garantării dreptului la apărare şi contradictorialităţii urmăreşte tocmai lămurirea tuturor aspectelor de fapt şi de drept supuse dezlegării. Aşa fiind, apare greu de explicat poziţia recurentei care nu a încercat să suplinească deficienţele facturilor anterior analizate prin administrarea unor dovezi suplimentare, apte să demonstreze realitatea operaţiunilor respective.
Referitor la celelalte debite fiscale
Recurenta nu a dezvoltat critici particulare în privinţa celorlalte debite fiscale stabilite prin acelaşi raport de inspecţie fiscală, mărginindu-se să afirme că în mod nelegal nu s-a recunoscut caracterul de document justificativ, înscrisurilor prezentate.
Şi în această privinţă soluţia primei instanţe este corectă, nefăcându-se dovada că cheltuielile respective sunt „aferente realizării veniturilor”.
Intră în această categorie cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea unor obiecte de mobilier (de ex. lampadar) ori sanitare (de ex. cadă hidromasaj), decoraţiuni interioare, obiecte de uz casnic (de ex. uscător de păr), materiale sportive (de ex. bandă alergare) şi diverse construcţii care fie nu au fost identificate faptic în spaţiile destinate desfăşurării obiectului de activitate al societăţii, fie nu au aptitudinea de a fi utilizate în scopul realizării veniturilor, neputând beneficia de dispoziţiile art. 145 alin. (3) lit. a) C. fisc.
Cât priveşte impozitul la veniturile din dividende în sumă de 11.466 lei, calculată pentru întreaga perioadă 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2007, recurenta nu a formulat nicio critică pe calea recursului.
Referitor la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
Recurenta a susţinut că pricina de faţă este similară cu cauzele reunite C-354/355/03 Optigen Ltd., Fulcrum Electronics Ltd şi Bond House Systems Ltd. c. Commissioners of Customs & Excise. În acel litigiu, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că „dreptul de a deduce TVA plătită în amonte al unei persoane impozabile care desfăşoară asemenea operaţiuni nu poate fi afectat de faptul că, în lanţul din care tranzacţia face parte, o altă tranzacţie anterioară sau subsecventă este viciată de fraudă în materie de TVA, fără ca persoana impozabilă să ştie sau să aibă vreun mijloc să afle despre aceasta. Dreptul de deducere reglementat de art. 17 şi urm. din Directiva VI-a este o parte integrală a schemei TVA şi nu poate fi limitat în principiu. Dreptul trebuie exercitat imediat pentru întregul cuantum al TVA plătit în amonte”.
Deşi principalul debit supus contestării în cauza de faţă nu este TVA, ci impozitul pe profit, Înalta Curte reţine că raţionamentul citat nu poate fi incident pentru că recurenta nu a făcut niciun demers pentru a-şi clarifica raporturile contractuale cu SC B.C. SRL, neputând susţine că nu are niciun mijloc pentru aceasta, mai ales după momentul în care realitatea operaţiunilor comerciale a fost supusă contestării.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC K. SRL Vaslui împotriva sentinţei nr. 319 din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5856/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5860/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
