ICCJ. Decizia nr. 6076/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6076/2011
Dosar nr. 1501/54/2010
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta C.T. a solicitat anularea deciziei nr. 7586 din 29 ianuarie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor , arătând că prin Decizia nr. 388/2003 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 774/2005 pronunţată de I.C.C.J., a fost admisă acţiunea sa şi s-a constatat că valoarea de expertiză a imobilului casă şi teren este în sumă de 1.183.380.095 lei ROL, în raport de care vor fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent, conform normelor metodologice de aplicare a Legea nr. 10/2001.
De asemenea, reclamanta a mai precizat că prin încheierea nr. 10/2008 Curtea de Apel Craiova a lămurit dispozitivul Deciziei nr. 388/2003 în sensul că valoarea imobilului în cuantum de 1.183.380.095 ROL cuprinde şi suma de 128.262.622 ROL ce reprezintă despăgubirile acordate de stat, reactualizate la data expertizei ce urmează a fi scăzute.
În fine, reclamanta a criticat Decizia nr. 7586 din 29 ianuarie 2010, întrucât prin această decizie pârâta a stabilit că va emite titlul de despăgubire în cuantum de 68.540, 16 RON, sumă ce rezultă în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 49.797, 85 RON, modul de calcul fiind eronat, în opinia reclamantei, întrucât nu a fost actualizată şi suma de 1.183.380.095 ROL indicată în anul 2003 în decizia Curţii de Apel Craiova.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că Decizia nr. 7586/2010 în deplină concordanţă cu prevederile legale în vigoare, astfel cum au primit interpretare unitară, prin Decizia nr. 52/2007 a I.C.C.J., suma fiind stabilită de către o instanţă judecătorească.
2. Hotărârea Curţii de apel.
Prin sentinţa nr. 51 din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta C.T., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a anulat Decizia nr. 7586/2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâta să emită o nouă decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru un cuantum de 141.105, 02 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că prin decizia contestată , pârâta a actualizat doar despăgubirile acordate ca urmare a exproprierii, adică suma de 12.826, 26 RON (128.262.662 ROL), fără însă a actualiza şi valoarea întregului imobil expropriat, respectiv suma de 118.338, 00 RON (1.183.380.095 ROL), motiv pentru care pârâta a încălcat dispoziţiile art. 16 din Constituţie ce garantează principiul egalităţii în drepturi dar şi art. 14 din C.E.D.O. ce consacră principiul nediscriminării.
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că, în cauză, prin raportul de expertiză întocmit în 2002 de Tribunalul Gorj a fost stabilită valoarea imobilului expropriat dar şi valoarea despăgubirilor acordate de stat (în anii 1981 şi 1976) reactualizata la data expertizei, iar prin emiterea deciziei contestate, pârâta nu a aplicat o identitate de tratament celor două tipuri de despăgubiri.
Referitor la susţinerea pârâtei, potrivit căreia la emiterea Deciziei nr. 7586/2010 s-a avut în vedere Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a I.C.C.J. prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, Curtea de apel a apreciat că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât problema centrală a recursului în interesul legii este aceea de a înlătura refuzul controlului judecătoresc exercitat asupra deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a Legea nr. 247/2005, iar nu aceea de a limita cuantumul despăgubirilor acordate la cel cuprins în hotărârea judecătorească.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că, deşi prin raportul de expertiză, întocmit în cauză, s-a stabilit că suma de 12.826, 27 RON (ce reprezintă despăgubiri încasate) a fost reactualizată la data expertizei concluzionându-se că suma pe care reclamanta trebuie să o primească este de 105.511, 74 RON, modalitatea de calcul este eronată întrucât expertul nu actualizează nici valoarea întregului imobil nici despăgubirile încasate încălcând astfel, pentru acestea din urmă, dispoziţiile art. 22 alin. (7) din Capitolul VII, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Concluzionând, prima instanţă a constatat că, în speţă, se impune actualizarea valorii întregului imobil în raport de indicele de inflaţie din care se va deduce valoarea despăgubirilor încasate de reclamantă şi actualizate deja prin decizia emisă, întrucât stabilirea cuantumului despăgubirilor la valoarea din raportul de expertiză efectuat în 2002 de Tribunalul Gorj fără posibilitatea actualizării sale este, în mod evident, de natură să producă prejudicii reclamantei ca urmare a devalorizării monedei naţionale coroborat cu perioada mare de timp de când au fost stabilite despăgubirile şi până la emiterea deciziei.
In consecinţă, instanţa de fond a anulat, parţial, Decizia nr. 7586/2010, obligând pârâta să emită o nouă decizie reprezentând titlu de despăgubiri în cuantum de 141.105, 02 lei, sumă ce reprezintă valoarea actualizată cu indicele de inflaţie a întregului imobil, respectiv suma de 190.902, 87 RON (118.388, 01x161,32) din care s-a dedus suma de 49797, 85 RON ce reprezintă despăgubirile încasate de reclamantă şi deja actualizate la data emiterii deciziei.
3. Recursul declarat în cauză
Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs de către pârâtă, care a solicitat modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că prima instanţă nu a reţinut, în mod corect, la pronunţarea hotărârii, situaţia de fapt şi de drept.
Mai precis, recurenta-pârâtă a arătat că la emiterea Deciziei nr. 7586 din 29 ianuarie 2010, Comisia Centrală a avut în vedere documentaţia dosarului de despăgubire nr. 43065/CC, hotărârile judecătoreşti depuse la dosarul de despăgubire prin care instanţa a stabilit irevocabil cuantumul despăgubirilor ce se vor acorda cu titlu de măsuri reparatorii, Decizia nr. 52/207 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Decizia nr. 431/2009 a Curţii Constituţionale.
Chiar dacă recurenta nu face parte din categoria instanţelor de judecată, actul emis în baza Deciziei instanţei supreme este supus controlului instanţelor de judecată în condiţiile art. 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Deci, prin Decizia nr. 1651/2008 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor reia soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în privinţa aplicării dispoziţiilor art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în cazul dispoziţiilor emise anterior acestui act normativ şi contestate în instanţă, fără a face vreo derogare de la cele statuate de instanţa supremă, derogare care să producă efecte juridice.
In speţă, a arătat recurenta, prin încheierea nr. 10 din 28 noiembrie 2008 Curtea de Apel Craiova a lămurit dispozitivul sentinţei nr. 388 din 28 noiembrie 2003, în sensul că valoarea de 1.183.380.095 lei cuprinde şi suma de 128.262.662 lei (Rol), ce reprezintă despăgubirile primite de autorul reclamantei, reactualizate la data expertizei, precizându-se că s-a stabilit suma integrală deoarece din aceasta va fi scăzută contravaloarea despăgubirilor primite.
Întrucât a fost publicată Decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a considerat că a devenit aplicabilă această Decizie, pusă în practică de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin Decizia nr. 1651/2008.
Prin urmare, a mai arătat recurenta , în baza documentaţiei depuse la dosarul de despăgubire, hotărârilor judecătoreşti precum şi a dispoziţiilor legale în vigoare, Comisia Centrală a emis Decizia nr. 7586 din 29 ianuarie 2010, prin care a fost emis titlul de despăgubire în favoarea reclamantei C.T.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041, ţinând seama de apărările cuprinse în întâmpinarea intimatei depusă la dosar, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte reţine că recursul este fondat şi că sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ. pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care va conduce la modificarea sentinţei atacate, constatându-se că aceasta este dată cu aplicarea greşită a legii sub aspectul problemelor de fond ale pricinii.
Problema de drept în jurul căreia s-au purtat controversele în faţa primei instanţe a fost aceea de a stabili dacă efectele Deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite - dată în interesul legii se aplică reclamantei şi în acest context, dacă este legală decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor contestată în contencios administrativ.
Prin decizia pronunţată în interesul legii s-a stabilit că:
„Prevederile cuprinse în art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, contestate în termenul prevăzut în Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005";.
Faţă de conţinutul dispozitivului citat, este fără dubiu că în contextul existenţei unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care instanţele judecătoreşti au constatat dreptul notificatorilor la acordarea de despăgubiri, stabilind şi cuantumul acestora, nu se mai poate pune problema parcurgerii tuturor etapelor procedurii administrative reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pentru că verificând legalitatea măsurilor reparatorii prin echivalent sau valoarea acestora s-ar aduce atingere principiului puterii lucrului judecat.
O altă abordare nu poate fi acceptată faţă de caracterul obligatoriu al deciziei pronunţate în interesul legii [art. 329 alin. (3) C. proc. civ.] şi faţă de Decizia nr. 431 din 26 martie 2009 a Curţii Constituţionale care fiind sesizată cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 în interpretarea dată de Decizia nr. LII (52)/2007 a stabilit că aceste dispoziţii sunt constituţionale, reţinând totodată că „a recunoaşte persoanelor beneficiare ale unor sentinţe judecătoreşti prin care se stabileşte cuantumul măsurilor reparatorii la care sunt îndreptăţite, posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor, ar însemna a recunoaşte o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 129 din Constituţie.";
Recursul în interesul legii, soluţionat prin Decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, a fost promovat tocmai ca urmare a existenţei unei practici neunitare la nivelul instanţelor în privinţa aplicării dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, unele instanţe apreciind că acestea sunt de imediată aplicare, deci chiar dacă raportul juridic dintre părţi s-a născut sub imperiul Legii nr. 10/2001 nemodificată, iar alte instanţe apreciind că prevederile administrative prevăzute de art. 16 şi urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu se aplică dispoziţiilor/deciziilor emise anterior intrării în vigoare a acestui act normativ (25 iulie 2005), iar această problemă de drept a fost tranşată în sensul dispozitivului citat mai înainte.
In acest context, sunt neadecvate argumentele instanţei de fond referitoare la actualizarea despăgubirilor, care dincolo de calculele expertului, a efectuat propria reevaluare, ce nu a fost de altfel nici justificată şi nici demonstrată, şi nu în ultimul rând argumentul privitor la aplicarea a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru limitarea efectelor celor două modalităţi de interpretare a dispoziţiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 şi în aplicarea Deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în M.Of. Partea I nr. 140 din 22 februarie 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 1651 din 13 martie 2008, stabilind prin articol unic că:
„In situaţia în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzut de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, titlul de despăgubire se va emite în baza respectivei hotărâri în cuantumul prevăzut de aceasta";.
În consecinţă, în mod legal s-a emis în favoarea reclamantei Decizia nr. 7586 din 29 ianuarie 2010 conţinând titlul de despăgubire în cuantum de 68.540,16 RON, sumă rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 49.797,85 RON, respectiv 64597 ROL, încasate în anul 1981 şi 2724 ROL încasate în anul 1976, actualizate cu coeficientul de actualizare, din valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinţei nr. 338/2003 a Curţii de Apel Craiova, rămasă irevocabilă.
Aşadar, refuzul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a da curs opţiunii pentru o nouă evaluare după publicarea Deciziei în interesul legii în discuţie, nu este unul nejustificat, ci unul legal.
A admite că efectuarea unei noi evaluări este posibilă chiar şi după Decizia nr. 52/2007, ar însemna încălcarea puterii lucrului judecat a Sentinţei civile nr. 388/2003 a Curţii de Apel Craiova, iar acest lucru nu poate fi acceptat.
Pentru trecerea intervalului de timp scurs între momentul stabilirii despăgubirilor şi data executării sentinţei sau a plăţii efective intimata-reclamantă are posibilitatea de a apela la alte instituţii juridice pentru acoperirea unui eventual prejudiciu.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 51 din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge, că neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta C.T., având ca obiect anularea Deciziei nr. 7586 din 29 ianuarie 2010 emisă de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6062/2011. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 69/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
