ICCJ. Decizia nr. 5962/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5962/2011
Dosar nr. 1136/42/2010
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea introductivă, reclamantul O.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 528 din 29 iulie 2010 şi suspendarea executării H.G. nr. 737/2010.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 48 din 10 februarie 2011 Curtea de Apel Ploieşti a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii şi a lipsei de interes invocate de Guvernul României şi a admis acţiunea precizată a reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, în sensul că au fost anulate dispoziţiile art. 8, 9 alin. (3) şi (4) şi art. 11 din H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
A fost respinsă cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamanţii au îndeplinit procedura prealabilă obligatorie şi a respins excepţia de inadmisibilitate pentru neîndeplinirea procedurii prealabile ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia privind lipsa de interes a reclamanţilor în formularea acţiunii, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt beneficiari ai pensiei de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, fiindu-le recalculată pensia în temeiul actului normativ atacat, astfel încât reclamanţii au calitate procesuală activă şi justifică un interes legitim, născut, actual, personal şi direct, îndeplinind toate cerinţele legale pentru a justifica sesizarea instanţei.
Pe fondul cauzei deduse judecăţii, instanţa de fond a reţinut că Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor reglementează recalcularea pensiilor speciale, prin delimitarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, iar în conformitate cu art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 a fost emisă H.G. nr. 737/2010, privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) în temeiul căreia reclamanţilor li s-au recalculat pensiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.
Instanţa a reţinut că este stabilit cu valoare de principiu că hotărârile de guvern sunt emise pentru organizarea executării legilor sau ordonanţelor, bucurându-se de prezumţia de legalitate.
S-a constatat că reclamantul au invocat încălcarea principiului neretroactivităţii, întrucât au fost încălcate, la adoptarea H.G. nr. 737/2010, dispoziţiile art. 15 din Constituţia României.
Instanţa a reţinut că prin Deciziile nr. 871/2010 şi nr. 873/2010, Curtea Constituţională a analizat critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie şi a constatat faptul că dispoziţiile Legii nr. 119/2010 sunt constituţionale. Instanţa de fond a reţinut că va examina numai respectarea, la elaborarea hotărârii atacate, a limitelor stabilite de legea în executarea căreia a fost emisă şi a normelor de tehnică legislativă obligatorii.
Instanţa a constatat că H.G. nr. 737/2010 a fost emisă în vederea executării Legii nr. 119/2010, fiind avizată favorabil de Consiliul Legislativ. Prin urmare, întregul proces de recalculare a pensiilor este supus normelor din Legea nr. 119/2000, dispoziţii care fac trimitere la prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Instanţa a reţinut că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit Legii nr. 119/2010 este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000.
Conform dispoziţiilor cuprinse în Deciziile nr. 270/2005, nr. 707/2007 şi nr. 120/2007 pronunţate de Curtea Constituţională s-a reţinut că în cazurile în care, din recalculare, rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti aceasta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată fără a se aduce atingere drepturilor legal câştigate anterior.
Astfel, instanţa a constatat că, pe de o parte, atâta timp cât în H.G. nr. 737/2010 nu se precizează acordarea cuantumului pensiei mai avantajos, în urma recalculării, se încalcă dispoziţiile art. 180 din Legea nr. 19/2000, iar, pe de altă parte, sunt nesocotite şi dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, dispoziţii conform cărora actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor pe care le ordonă.
Însă, sub acest aspect, instanţa de fond a constatat că Legea nr. 119/2010 prevede în art. 3 alin. (3) elaborarea numai a metodologiei de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar procedura de acordare şi plată a pensiilor recalculate nu constituie obiect de reglementare al hotărârii, în această privinţă procedura este stabilită de lege, conform art. 7.
De asemenea, instanţa a constatat că Legea nr. 119/2010 nu conţine prevederi referitoare la pensiile de serviciu al căror cuantum a fost stabilit în baza unor hotărâri judecătoreşti, astfel că dispoziţiile art. 11 din H.G. nr. 737/2010 exced sferei de reglementare a legii în executarea căreia a fost adoptată.
Instanţa a apreciat că nu se poate completa un act normativ cu forţă juridică superioară din categoria legilor, printr-un act administrativ cu valoare juridică inferioară, de tipul hotărârilor de guvern, concluzionând că actul administrativ normativ atacat încalcă principiul ierarhiei normelor juridice şi contravine principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
Raportat la soluţia dată cererii principale, instanţa a respins cererea de intervenţie formulată în cauză.
3. Recursul declarat de Guvernul României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Recurentul Guvernul României a invocat, ca prim motiv de recurs, încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., indicând temeiul de drept al acestui motiv dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, recurentul a arătat că nu a fost comunicată încheierea de amânare a pronunţării din 3 februarie 2011, deşi se menţionează explicit că face parte integrantă din Sentinţa nr. 47 din 10 februarie 2011, fiind încălcate astfel dispoziţiile imperative ale legii prin care sunt reglementate formele de procedură, cu violarea dreptului la apărare şi încălcarea principiilor egalităţii armelor, a contradictorialităţii şi procesului echitabil, recunoscute oricărui pârât.
Recurentul a arătat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea/aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a arătat că a fost invocată excepţia de inadmisibilitate a acţiunii introductive pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile la instanţa de fond, urmare a invocării acesteia, recurenţii au urmat această procedură cu o altă instituţie publică (Casa Naţională de Pensii), nu cu emitentul actului atacat, iar instanţa de fond a respins în mod neîntemeiat excepţia invocată.
Recurentul a arătat că în mod greşit instanţa a soluţionat şi excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, precum şi excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, întrucât calitatea de reclamant în litigiile de contencios administrativ revine numai persoanei fizice sau juridice, care este vătămată printr-un act administrativ într-un drept recunoscut de lege, iar, în cauza dedusă judecăţii, reclamanţii nu au făcut dovada drepturilor existente, prevăzute de lege şi care să fi fost vătămate de actul administrativ contestat.
Recurentul a indicat şi motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., arătând că hotărârea contestată a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor legale.
Recurentul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând faptul că în mod greşit instanţa a respins cererea de intervenţie în interesul Guvernului României, argumentat de faptul că cererea de intervenţie este justificată de calitatea de iniţiator al actului normativ privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, aprobată prin H.G. nr. 737 din 29 iulie 2010.
Pe fondul cauzei, recurentul a precizat că reclamanţii nu au făcut dovada încălcării vreunui drept prin hotărârea atacată şi nu au justificat vătămarea produsă de Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii prevăzute de lege, precizând că H.G. nr. 737/2010 a fost emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, lege care a fost declarată ca fiind conformă cu constituţia.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursurile şi, rejudecând cauza pe fond, va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de anulare, respectiv suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Ca urmare a aplicării metodologiei aprobate de Guvernul României prin actul administrativ normativ a cărui anulare/suspendare se solicită, recurenţilor-reclamanţi li s-au diminuat substanţial drepturile de pensie stabilite anterior intrării în vigoare a cadrului normativ menţionat.
Examinând criticile formulate de recurenţi, Înalta Curte a constatat că instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, în raport de actele şi lucrările dosarului, nu poate fi reţinută nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ a cărui anulare/suspendare face obiectul prezentei cauze.
Critica privind necomunicarea încheierii de amânare a pronunţării deciziei, nu poate fi reţinută de Înalta Curte, având în vedere că hotărârea pronunţată de instanţă a fost comunicată, iar considerentele, motivele acestei sentinţe sunt cuprinse în hotărârea comunicată, nefiind prejudiciat în nici un mod recurentul-pârât.
Cu privire la criticile formulate pe aspectul soluţionării excepţiilor privind lipsa plângerii prealabile, a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes Înalta Curte le va respinge ca neîntemeiate, reţinând că instanţa de fond a soluţionat legal excepţiile invocate, urmând ca această motivare pe excepţii să fie menţinută de instanţa de control judiciar.
Înalta Curte reţine că, prin acţiunea introductivă, intimatul-reclamant critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu, de care beneficiau anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma recalculării, în condiţiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010 sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010.
Înalta Curte, din analiza actelor normative incidente cauzei, nu a reţinut elemente de nelegalitate evidente ale actului administrativ normativ, care să poată fi valorificate în procedura cu care este învestită.
Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M. Of. al României nr. 528 din 29 iulie 2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Verificând concordanţa actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza şi în aplicarea căreia a fost emis, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte numai o funcţie tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forţă juridică superioară, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.
În realitate, prevederile legale criticate de către reclamanţi au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare” şi art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare”.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi depăşit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar, pe de altă parte, acest act normativ cu forţă juridică superioară a făcut deja obiectul controlului de constituţionalitate sub aspectele criticate de reclamant.
Văzând soluţia dată pe fondul acţiunii introductive, Înalta Curte va admite cererea de intervenţie în interesul Guvernului României, formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în temeiul art. 49 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca nefondată şi va admite cererea de intervenţie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile formulate de Guvernul României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva Sentinţei nr. 47 din 10 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului O.N., ca nefondată.
Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5960/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5965/2011. Contencios → |
|---|
