ICCJ. Decizia nr. 5974/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5974/2011
Dosar nr. 4718/2/2010
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată de prima instanţă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta M.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să oblige pârâţii la soluţionarea dosarului nr. 32611/CC în sensul emiterii titlului de plată.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că prin sentinţa civilă nr. 158 din 14 februarie 2005 Tribunalul Prahova - secţia civilă, irevocabilă ca urmare a respingerii apelului şi recursului, a constatat dreptul său la despăgubiri prin echivalent pentru terenul in suprafaţă de 280 mp situat în Ploieşti, identificat şi evaluat prin expertiza întocmită de ing. M.C., în baza acesteia fiind emisă la data de 30 ianuarie 2007, de către Primarul Municipiului Ploieşti, dispoziţia nr. 2074, în baza Legii nr. 10/2001, prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent. Dispoziţia împreună cu toate documentele anexate acesteia au fost transmise la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrate sub nr. 32611/CC, dosarul a fost extras în mod aleatoriu şi s-a procedat la evaluarea imobilului, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în decembrie 2008, iar ulterior i s-a emis decizia nr. 4887 din data de 23 aprilie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezentând titlul de despăgubire, în favoarea sa, ce i-a fost înmânată după 4 luni de la data emiterii acesteia, la data de 13 august 2009, in urma nenumăratelor memorii depuse.
La data de 13 august 2009, a depus la Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din Cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cererea sa de opţiune, înregistrată cu nr. 12399, prin care a solicitat convertirea titlului de despăgubire reprezentat de Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 4887 din 23 aprilie 2008 şi emiterea titlului de plată (despăgubiri în numerar) pentru suma care constituie plafonul maxim, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 81/2007 şi nici până la această dată nu i s-a emis titlul de plată, deşi, în conformitate cu prevederile legilor în vigoare, dosarul şi cererea sa de emitere a titlului de plată ar fi trebuit de mult soluţionate şi a revenit de nenumărate ori cu adrese prin care a solicitat urgentarea emiterii titlului de plata, anexând acte medicale din care rezulta fără tăgadă ca este o persoana suferindă şi în vârstă.
A mai arătat reclamanta că îndeplineşte calitatea de persoană vătămată, astfel cum aceasta este prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a), întrucât este titularul unui drept la despăgubire conform Legii nr. 10/2001, drept consfinţit de hotărârile judecătoreşti menţionate şi de Primăria Municipiului Ploieşti, prin emiterea Dispoziţiei antemenţionate şi cu toate acestea, nu se poate bucura de acest drept deoarece pârâtele tergiversează emiterea titlului de plată şi plata acestuia.
În ceea ce priveşte daunele cominatorii solicitate, a susţinut că acestea reprezintă „o sancţiune pecuniară, ce se aplică de instanţele de judecată în vederea asigurării executării unei obligaţii de a face sau de a nu face, determinată prin hotărâre judecătorească, precum şi că suma de bani stabilită să fie achitată cu acest titlu este independentă de despăgubirile ce trebuie să constituie echivalentul prejudiciului cauzat, iar raţiunea acordării unor astfel de daune o constituie exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligaţiei pe care şi-a asumat-o, prin silirea lui la plata către creditor a unor sume calculate în raport cu durata întârzierii îndeplinirii obligaţiei de a face sau de a nu face”.
Pârâta Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive, întrucât nu are personalitate juridică şi nu are capacitate de folosinţă, iar în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, atribuţia sa principală constă în acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptăţite cărora li s-au emis titluri de plată, conform O.U.G nr. 81/2007, în limita unei sume de maximum 500.000 lei, cu respectarea termenelor şi limitărilor prevăzute de art. 3 lit. h), precum şi excepţia prematurităţii formulării cererii, în esenţă întrucât potrivit dispoziţiilor art. 182 pct. 1 lit. a) din H.G. nr. 128/2008 şi art. 182 pct. 1 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările aduse prin O.U.G. nr. 81/2007, emiterea titlului de plată este condiţionată de existenţa disponibilităţilor financiare, în ordinea depunerii cererilor de opţiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive şi excepţia prematurităţii cererii de obligare la emiterea titlului de plată, în esenţă întrucât are atribuţii doar pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005 în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de această lege, procedură ce se finalizează cu emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire, după care în baza cererii de opţiune formulate de reclamantă, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite un titlu de plată şi/sau conversie. Titlul de plată este apoi remis Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată.
2. Hotărârea primei instanţei.
Prin sentinţa civilă nr. 1053 din 14 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a respins acţiunea, în contradictoriu cu aceasta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală.
A respins excepţiile lipsei capacităţii procesuale pasive a Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar şi a prematurităţii acţiunii, ca neîntemeiate.
A admis acţiunea formulată de către reclamanta M.F., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar şi a obligat pârâtele să emită titlul de plată pe numele reclamantei sub sancţiunea unei penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere, de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În acest sens a reţinut prima instanţă că din dispoziţiile art. 13 alin. (7), art. 131, art. 141, art. 16 din Legea nr. 247/2005 rezultă că un raport juridic obligaţional având drept conţinut obligarea la emiterea titlului de plată este posibil numai între reclamantă şi pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, astfel încât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în privinţa capătului de cerere vizând obligarea sa la emiterea titlului de plată este întemeiată.
De asemenea, faţă de obiectul cererii reclamantei, apare cu evidenţă faptul că se pune în discuţie exercitarea sau pretinsa neexercitare a atribuţiei prevăzute de art. 141 alin. (3) în sarcina Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, pentru care legea îi conferă acestei entităţi o capacitate de drept administrativ limitată, astfel încât, chiar şi în lipsa personalităţii juridice şi a unei capacităţi de folosinţă generice, această pârâtă este titulara unor obligaţii legale în legătură cu drepturile pretinse de către reclamantă de emitere a titlului de plată, cererea astfel formulată fiind îndreptată împotriva unei persoane cu capacitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la emiterea titlului de plată pe numele reclamantei, Curtea de apel a reţinut că din economia dispoziţiilor prezentate, procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenţia legiuitorului de a asigura o despăgubire justă şi echitabilă, în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională, iar o astfel de reparaţie nu poate fi asigurată decât în condiţiile acordării integrale a sumelor actualizate, într-un termen rezonabil.
A mai constatat instanţa de fond că reclamanta a supus controlului instanţei de contencios administrativ pretinsa neîndeplinire, de către pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a obligaţiei sale legale de emitere a titlului de plată pentru imobilul individualizat conform datelor menţionate în cererea de chemare în judecată, în Dispoziţia Primarului Municipiului Ploieşti nr. 2074 din 30 ianuarie 2007.
În aceste condiţii, reclamanta este lipsită de un bun pe o perioadă a cărei durată depinde de două criterii: numărul cererilor de plată şi disponibilităţile financiare ale statului.
Având în vedere aceste considerente, prima instanţă a analizat cererea reclamantei din prisma aplicării art. 1 din Protocolul 1 adiţional la C. E.D.O. şi a apreciat că în cauză, reclamanta este lipsită de la momentul formulării opţiunii de plată în numerar de drepturile ce decurg din calitatea de creditor al sumei stabilite cu titlu de despăgubire. Folosirea sumei de bani astfel stabilită este amânată până la momentul existenţei disponibilităţilor financiare, în funcţie de data depunerii cererii de opţiune.
A mai reţinut prima instanţă că este adevărat că legiuitorul a stabilit cele două criterii - cel cronologic şi cel care priveşte existenţa disponibilităţilor financiare - în considerarea unor raţiuni de interes public, care rezultă din întreg ansamblul reglementării privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, însă termenul stabilit de legiuitor - 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare - are un moment de pornire ce depinde în întregime de voinţa celui obligat la plată, echivalând cu o amânare „sine die” (fără termen).
Apreciind că aceste dispoziţii încalcă dreptul reclamantei de a fi despăgubită într-un termen rezonabil pentru lipsirea de bunul său, criteriile fiind unele ce transformă bunul concret al reclamantei într-unul iluzoriu, Curtea a respins excepţia prematurităţii acestui capăt de cerere şi, constatând că de la momentul înregistrării cererii de opţiune – 13 august 2009 – şi până la momentul pronunţării prezentei sentinţe – 14 februarie 2011 – pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a emite titlul de plată pe numele reclamantei în mod nejustificat, a dispus obligarea pârâtelor să emită titlul de plată pe numele reclamantei sub sancţiunea unei penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere, de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Recursul pârâtei Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând soluţia instanţei fond pentru nelegalitate, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. „când hotărârea pronunţată este legată de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii” precum şi art. 3041 C. proc. civ., solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele.
Prin cererea de recurs şi notele de şedinţă depuse la data de 8 decembrie 2011, recurenta-pârâtă critică sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că în mod eronat instanţa de fond a respins excepţia prematurităţii cererii reclamantei de obligare a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la emiterea titlului de plată în baza deciziei nr. 4887 din 23 aprilie 2009, invocată de către Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar deoarece cererea de opţiune a reclamantei este înregistrată sub nr. 11557 din 25 iunie 2009, iar până în prezent despăgubirile în numerar s-au efectuat, în limita fondurilor alocate, până la cererea de opţiune din 29 aprilie 2008.
Legea nr. 247/2005 stabileşte, în ceea ce priveşte emiterea titlului de plată, un termen de 15 zile de la data disponibilităţilor financiare, după ce în prealabil a fost depusă cererea de opţiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că, din raţiuni financiare, creanţele asupra statului nu se pot plăti decât în condiţii de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat nici de jurisprudenţa C.E.D.O.
De asemenea, se menţionează că în prezent, în conformitate cu art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţilor şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a fost suspendată emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă.
Arată că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că, prevederile O.U.G. nr. 62/2010 nu sunt incidente cazului dedus judecăţii, întrucât aceasta nu modifică şi nu restrânge dreptul de creanţă constatat prin titlul de despăgubire emis în favoarea reclamantei, ci suspendă pe o perioada de doi ani emiterea titlurilor de plată (din cauza contextului economic al tării, care a generat adoptarea acestei ordonanţei), pentru toţi deţinătorii de titluri de despăgubire care au optat (până la intrarea în vigoare a ordonanţei) sau vor opta pentru acordarea despăgubirilor în numerar, singura modalitate de valorificare a titlurilor de despăgubire, pe perioada suspendării, fiind conversia în acţiuni emise de Fondul Proprietatea S.A.
4. Apărarea intimatei-reclamantei.
Prin întâmpinarea depusă la 16 noiembrie 2011 intimata – reclamantă M.F. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, atât în ceea ce priveşte excepţia prematurităţii invocate de A.N.R.P. cât şi a incidenţei art. III din O.U.G. nr. 62/2000.
Arată că apărarea pârâtei A.N.R.P. conform căreia legea nu prevede un termen pentru plata acestora, urmând a se tine seama atât de data depunerii cererii de opţiune, cât şi de existenţa disponibilităţilor financiare, contravine normelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului si nu poate constitui un argument în susţinerea acesteia.
Aplicarea O.U.G. nr. 62/2010 menţionate prin care se suspenda plata despăgubirilor pe o perioada de 2 ani, în cazul reclamantei M.F. ar duce la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, ţinând cont că în sarcina reclamantei se născuse un drept legitim şi apreciază că prin neîndeplinirea obligaţiei de a emite titlul de plată autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile,valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de România prin protocolul Adiţional nr. 1 la C.E.D.O.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatei, precum şi sub toate aspectele în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Intimata-reclamanta a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiunea având ca obiect, obligarea recurentei-pârâte Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Direcţia pentru Acordarea, Despăgubirilor în Numerar ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acestora la soluţionarea dosarului nr. 32611/CC în sensul emiterii titlului de plată.
Prima instanţă pentru considerentele expuse la pct. I 2 din prezenta decizie a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei pentru Acordarea, Despăgubirilor în Numerar şi a prematurităţii acţiunii ca neîntemeiată. Totodată, a admis acţiunea reclamantei aşa cum a fost formulată, apreciind ca nejustificat refuzul autorităţilor pârâte de a emite titlu de plată pe numele reclamantei.
Contrar concluziilor reţinute în sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că cererea intimatei-reclamante este nefondată şi se impune a fi respinsă.
Astfel, cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, intimatei-reclamante i-a fost emisă Decizia nr. 4887 din 23 aprilie 2009 reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de 429.840 RON.
Conform dispoziţiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 247/2005 coroborat cu art. 141 alin. (3) din aceeaşi lege, titlul de plată se emite în termen de 15 zile calendaristice de la data existenţei disponibilităţilor financiare în contul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în ordinea înregistrării cererilor de opţiune.
Legea nr. 247/2005 prevede că prima tranşă se achită în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor financiare, fiind făcute plăţi doar la nivelul anului 2008, dosarul reclamantei purtând nr. 11557 din 25 iunie 2009, iar în art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010 s-a prevăzut că <pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţilor şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente>, aceste dispoziţii nefiind declarate în vreun fel neconstituţionale, astfel că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei.
Deoarece condiţiile prevăzute de art. 182 alin. (1) lit. a) nu au fost încă îndeplinite în sensul că până în prezent au fost emise titluri de plata în ordinea depunerii cererilor până la dosarul de opţiune înregistrat la 14 aprilie 2008, reclamanta având dosarul de opţiune înregistrat la 25 iunie 2009, iar prin O.U.G. nr. 62/2010 pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, nu ne aflăm în prezenţa unui refuz nejustificat al recurentei-pârâte de a emite titlu de plată şi plata sumei de 412.649,59 lei, nefiind dovedit excesul de putere al autorităţii pârâte, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În contextul crizei economice existente în România, nu se poate face abstracţie de impedimentele de ordin financiar în sensul de a se impune o obligaţie imposibil de executat în sarcina unei autorităţi publice.
În cauza Măria Atanasiu şi alţii împotriva României, C.E.D.O. a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislaţia în materia bunurilor imobile naţionalizate o reprezintă pentru bugetul de stat (paragraful 227) şi a fost de acord că plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii.
Faţă de toate considerentele expuse, se apreciază că în cauză hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale menţionate anterior, din cuprinsul Legii nr. 247/2005 şi O.U.G. nr. 62/2010, astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Temeiul legal pentru adoptarea soluţiei instanţei de recurs.
În consecinţă, pentru considerentele expuse la pct. II.I din decizie, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, împotriva sentinţei civile nr. 1053 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei M.F., ca nefondată.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4400/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5993/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
