ICCJ. Decizia nr. 6013/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6013/2011
Dosar nr. 2236/2/2008
Şedinţa publică de la 13 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 aprilie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.Ţ.A. SA a chemat în judecată pe pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin Departamentul Fond de Garantare, formulând plângere împotriva deciziilor nr. 896 şi 897/17 martie 2008 emise de pârâtă.
În esenţă, reclamanta arată că, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii prin care Tribunalul Bucureşti – secţia a VII-a falimente a consfiinţit creanţa de 1.494.481,28 lei (RON) pe care SC A.Ţ.A. SA o avea faţă de debitoarea G. AS, în temeiul art. 48 din Legea nr. 503/2004, s-a adresat cu o cerere de despăgubire împotriva Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor – Departamentul Fond de Garantare, cerere prin care a solicitat plata sumei respective.
Susţine reclamanta că, prin deciziile contestate, prin care au fost admise doar în parte creanţele societăţii, pârâta a adus atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti de validare a tabelului definitiv al creditorilor şi a încălcat prevederile art. 18 din Norma CSA din 20 iunie 2005.
2. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin încheierea din 13 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 27317/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia a V-a comercială.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că reclamanta SC A.Ţ.A. SA a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinţei comerciale nr. 13097 din 12 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a comercială, prin care a fost respinsă acţiunea societăţii de obligare a pârâtei în calitate de administrator al Fondului de Garantare, la plata sumei de 441.297,72 lei, sumă cu care reclamanta figurează în tabelul definitiv consolidat al creditorilor G. AS.
A reţinut instanţa că acţiunea ce formează obiectul prezentului dosar vizează respingerea de către pârâtă a două cereri prin care reclamanta solicită acordarea de despăgubiri în calitate de creditor al G. AS, despăgubiri incluse în suma de 441.297,71 lei, ce formează obiectul litigiului susmenţionat.
3. Recursul declarat de pârâtă
Împotriva încheierii pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin Departamentul Fond de Garantare, în temeiul art. 2441 C. proc. civ.
Prin criticile din recurs, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă arată că reclamanta SC A.Ţ.A. SA a solicitat în cadrul dosarului de pe rolul judecătorului sindic, în cadrul unei proceduri generale, obligarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor la plata diferenţei dintre suma cu care aceasta apărea la un moment dat ca fiind înscrisă la masa credală în dosarul de faliment al debitoarei SC G.A.R. G. AS SA şi suma acordată în urma verificării condiţiilor de plată din disponibilităţile Fondului pentru fiecare dosar de daună, iar, pe de altă parte, a urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 503/2004 pentru aceeaşi sumă, formulând plângeri în contencios administrativ împotriva deciziilor de respingere a dosarelor de daună, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de efectuare a plăţii.
Arată recurenta că suspendarea judecării cauzei se dispune în temeiul dispoziţiilor respective numai dacă se stabileşte existenţa unei strânse legături între cele două cauze, însă, în cauză, reclamanta nu a arătat legătura de cauzalitate existentă între cele două dosare.
Totodată, mai arată recurenta că temeinicia pretenţiilor societăţii şi legalitatea deciziilor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru respingerea cererilor de acordare de despăgubiri se analizează pe fond exclusiv de către instanţa de contencios administrativ, în procedura specială reglementată de Legea nr. 503/2004 şi Normele C.S.A., cu ocazia soluţionării plângerilor împotriva deciziilor respective, neavând relevanţă soluţionarea litigiilor din procedura generală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC A.Ţ.A. SA a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, plângere împotriva deciziilor emise de pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor prin care a fost admisă doar în parte cererea sa formulată în temeiul art. 48 din Legea nr. 503/2004 privind plata creanţei în sumă de 1.494.481,28 lei faţă de debitoarea G. AS, stabilită prin hotărârea definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Bucureşti – secţia a VII-a falimente.
Din cuprinsul cererii de apel formulate de SC A.Ţ.A. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 13097 din 12 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a comercială (filele 82-84 la dosarul de fond), rezultă că litigiul ce formează obiectul dosarului nr. 27317/3/2007 priveşte suma de 441.297,72 lei (ROL), sumă cu care SC A.Ţ.A. SA figurează în tabelul definitiv consolidat al creditorilor G. AS.
Având în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu vizează aceeaşi creanţă aparţinând SC A.Ţ.A. SA faţă de acelaşi debitor G. AS, rezultă că există o strânsă legătură de cauzalitate între cele două cauze sub aspectul stabilirii cu caracter definitiv şi irevocabil a creanţei societăţii respective.
Susţinerile recurentei referitoare la faptul că soluţionarea plângerii formulate împotriva deciziilor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 503/2004 şi Normele C.S.A. nu are legătură cu soluţia ce urmează a fi dată în litigiul de drept comercial purtat între aceleaşi părţi nu pot fi primite, atâta timp cât cuantumul creanţei SC A.Ţ.A. SA urmează a fi stabilit pe calea litigiului de drept comun.
În consecinţă, instanţa de recurs constată că în mod temeinic şi legal Curtea de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., conform cărora: „instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi”.
Având în vedere cele arătate mai sus, constatând că în cauză nu există motive care să atragă modificarea sau casarea hotărârii recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor împotriva încheierii de şedinţă din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5999/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6017/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
