ICCJ. Decizia nr. 5993/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5993/2011
Dosar nr. 1246/33/2010
Şedinţa publică din 12 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta SC R.M.H. SRL Baia Mare, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Baia Mare, a solicitat anularea Deciziei nr. 1956 din 22 septembrie 2009 precum şi desfiinţarea Deciziei nr. 217 din 26 ianuarie 2010 cu consecinţa obligării pârâtei la emiterea unei decizii de aprobare a rambursării sumei reprezentând TVA, către reclamantă, sub sancţiunea daunelor cominatorii în cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a încheiat cu terţul C.L. un contract de vânzare-cumpărare autentificat, având ca obiect cumpărarea de către reclamantă a imobilul situat în Baia Sprie, iar în raport de clauza inserată în contract referitoare la plata preţului imobilului condiţionat de obţinerea PUZ pentru amenajarea unui parc rezidenţial pe imobilul supus contractării, transferurilor dreptului de proprietate operând ulterior realizării acestei.
Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş a solicitat respingerea acţiunii
Prin sentinţa nr. 428 din 12 noiembrie 2010, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea formulată de către reclamanta SC R.M.H. SRL Baia Mare, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal anulare - Decizia nr. 1956/2009 emisă de către A.N.A.F. – D.G.F.P. Maramureş - rambursare TVA.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanta a încheiat cu C.L. un contract de vânzare-cumpărare din 28 septembrie 2007 de către B.N.P. Asociaţi C.S., privind imobilul din Baia Sprie, prin care au stabilit că la data încheierii contractului, imobilul trece în patrimoniul cumpărătorului.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că din analiza actelor de la dosar rezultă că până la data de 21 martie 2008 reclamanta a achitat integral preţul datorat, iar ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta şi-a intabulat dreptul de proprietate în Cartea Funciară, conform încheierii din 17 octombrie 2007.
Referitor la raportul de inspecţie fiscală, prima instanţă a constatat că organele de inspecţie fiscală au reţinut că tranzacţia trebuia facturată până la sfârşitul lunii noiembrie 2007 deoarece, conform art. 155 alin. (1) C. fisc., persoana impozabilă, care efectuează o livrare de bunuri, trebuia să emită o factură către beneficiar până în cea de a cincisprezecea zi lucrătoare a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator, iar faptul generator al taxei a intervenit la data la care au fost îndeplinite formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător, motiv pentru care contestaţia formulată de către reclamantă împotriva actului fiscal a fost respinsă prin Decizia nr. 217 din 26 ianuarie 2010.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare prima instanţă a constatat că deşi este sub condiţie rezolutorie, această condiţie nu împiedică transferul dreptului de proprietate din patrimoniul vânzătorului în cel al cumpărătorului, întrucât pentru a opera condiţia rezolutorie specială este chiar necesar să aibă loc transferul dreptului de proprietate şi, totodată, din cuprinsul contractului încheiat de părţi rezultă cu certitudine că părţile au înţeles ca transferul dreptului de proprietate să aibă loc chiar la data autentificării actului.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că în mod corect, organul fiscal a reţinut că a avut loc transferul dreptului de proprietate la data autentificării contractului, cu consecinţele enunţate în privinţa obligaţiei vânzătorului de a înscrie pe factura de vânzare din 08 aprilie 2008 a menţiunii „taxarea inversă";, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 160 alin. (5) C. fisc., precum şi dispoziţiile de la pct. 82 alin. (10) referitor la Titlul VI din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei privind neaplicarea Directivei 2006/112/CE, prima instanţă a apreciat că aceasta este fără relevanţă, întrucât statul român şi-a îndeplinit cu promptitudine obligaţia de implementare, conţinutul directivei devenind parte a codului fiscal ca urmare a adoptării a O.U.G. nr. 106/2007, astfel că nu se impune analiza cauzei din perspectiva dispoziţiilor art. 62 şi 63 din Directiva 2006/112/CE atât timp cât conţinutul acestor articole se regăseşte în conţinutul Codului fiscal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC R.M.H. SRL Baia.
În motivarea recursului formulat, recurenta reclamantă a susţinut în esenţă că organele de control fiscal şi ulterior instanţa prin sentinţa atacată au interpretat în mod greşit clauzele contractuale şi actele adiţionale întocmite de către părţi, şi în consecinţă s-a apreciat eronat atât momentul intervenirii faptul generator cât şi exigibilitatea TVA-ului aferent tranzacţiei imobiliare efectuate, cât şi regimul fiscal aplicabil, respectiv regimul fiscal în vigoare în anul 2008 la momentul transmiterii de fapt şi chiar de drept al dreptului de proprietate.
Astfel, susţine recurenta că în mod greşit s-a reţinut prin sentinţa atacată că exigibilitatea TVA, respectiv faptul generator al exigibilităţii TVA a devenit actual în 2007 sub regimul taxării inverse a TVA-ului, susţinerea conform căreia dreptul de proprietate s-a transmis prin înscrierea acestuia în cartea funciară fiind greşită.
Apreciază totodată recurenta ă instanţa de fond a omis să analizeze aspectele esenţiale invocate, aspecte care ţineau de intenţia reală a părţilor, de scopul diferit al acestora şi modalitatea de realizare a contractului.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., art. 9, 10 şi 11 din Legea nr. 554/2004, dispoziţiile Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.
Intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond susţinând în esenţă că actele administrativ fiscale atacate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Aspectul aflat în litigiu în cauza de faţă, vizează aplicarea legislaţiei fiscale referitoare la modul de determinare şi evidenţiere a taxei pe valoarea adăugată; respectiv momentul de la care faptul generator determină exigibilitatea TVA, prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare a imobilului încheiat între părţi.
Astfel, recurenta reclamantă susţine că, în fapt contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect achiziţia imobilului situat în Baia Sprie, a fost încheiat între părţi sub condiţia rezolutorie a obţinerii PUZ-ului pentru amenajarea unui parc rezidenţial pe imobilul supus contractării, preţul în sumă de 6.566.217,50 euro urmând a fi achitat în două tranşe, respectiv la data semnării contractului suma de 600.000 euro cu titlu de avans, iar restul în sumă de 5.866.217,50 euro urmând să se achite până la data de 01 martie 2008 sau în termen de 14 zile de la obţinerea de către societatea cumpărătoare a Planului Urbanistic Zonal.
Ulterior încheierii contractului, având în vedere condiţia rezolutorie înscrisă în acesta şi actele adiţionale încheiate între părţi, recurenta reclamantă susţine că la data de 19 martie 2008, urmare a obţinerii şi aprobării PUZ-ului, a avut loc transmiterea deplină a dreptului de proprietate asupra imobilului către cumpărător, liber de orice sarcini, respectiv cu toate prerogativele dreptului de proprietate.
În consecinţă, recurenta – reclamantă susţine că din punct de vedere al fiscalităţii şi al normelor legale aplicabile, factura emisă de vânzător din 08 aprilie 2008, cuprinzând diferenţa de preţ dintre arvuna achitată în 2007 şi totalul de preţ apreciat de părţi prin convenţia încheiată precum şi TVA-ul aferent – a fost corectă şi cum condiţiile contractului s-a împlinit în anul 2008 iar transmiterea de fapt şi de drept a dreptului de proprietate s-a făcut în acest an, tranzacţia în sine, urma să fie supusă regimului fiscal aplicabil anului 2008.
Instanţa de control judiciar, verificând susţinerile recurentei – reclamante constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, reţinând în baza probatoriului administrat că momentul la care a avut loc transferul dreptului de proprietate este momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare a imobilului.
Pe cale de consecinţă şi în conformitate cu dispoziţiile art. 1341 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, în mod corect s-a reţinut că faptul generator al TVA a intervenit la data îndeplinirii formalităţilor legale pentru transmiterea titlului de proprietate de vânzător la cumpărător.
Susţinerile recurentei-reclamante, potrivit cărora urmare a condiţiei rezolutorii înscrise în contract, privind obţinerea PUZ-ului pentru imobilul achiziţionat, transferul dreptului de proprietate şi respectiv faptul generator al obligaţiei de plată a taxei pe valoarea adăugată, au fost ulterioare momentului încheierii contractului, nu pot fi reţinute, întrucât această condiţie, nu împiedică transferul dreptului de proprietate, părţile stabilind în mod expres prin contractul încheiat faptul că imobilul trece în patrimoniul cumpărătorului la data încheierii contractului.
Un argument în plus pentru reţinerea acestui moment al transferului dreptului de proprietate asupra imobilului achiziţionat îl reprezintă şi intabularea acestui drept în Cartea Funciară ca şi a privilegiului vânzătorului pentru suma rămasă de plată precum şi a interdicţie de înstrăinare şi grevare până la achitarea integrală a preţului.
Fiind clarificat acest aspect privind transferul dreptului de proprietate, respectiv al faptului generator şi exigibilităţii TVA, în ceea ce priveşte factura din 08 aprilie 2008 devin incidente dispoziţiile art. 160 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 – privind Codul fiscal, cât şi dispoziţiile pct. 82 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 44/2004, referitor la titlul VI taxa pe valoare adăugată, modificate şi completate prin H.G. nr. 15790/2007, potrivit cărora se aplică taxarea inversă, chiar dacă factura a fost emisă după data de 01 ianuarie 2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 160 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 571/2003 incidente în cauză, recurenta reclamantă nu trebuia să înregistreze în evidenţa contabilă taxa pe valoare adăugată deductibilă aferente facturii în cauză, ci să o înscrie în decontul de taxă pe valoare adăugată atât ca taxă colectată cât şi ca taxă deductibilă şi chiar dacă emitentul facturii nu a făcut menţiunea de „taxare inversă”, avea obligaţia de a înscrie această menţiune, să aplice taxarea inversă şi să nu facă plata taxei către furnizor/prestator.
În speţă, recurenta-reclamantă nu a respectat aceste dispoziţii legale, deşi chiar potrivit prevederilor contractuale, preţul stabilit nu includea taxa pe valoare adăugată, aplicându-se prevederile legale privind taxarea inversă conform Legii nr. 571/2003, astfel că actele administrativ - fiscale prin care i-a fost respinsă cererea de rambursare a sumei reprezentând TVA solicitat cât şi decizia prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată sunt legale şi temeinice întrucât neaplicarea măsurilor de simplificare prevăzută de lege, atrage aplicabilitatea sancţiunilor prevăzute de pct. 82 alin. (7) şi (8) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004 referitor la Titlul VI „Taxa pe valoare adăugată”.
Conform acestor prevederi, constatându-se prin actul de control întocmit că nu au fost aplicate măsurile de simplificare pentru operaţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 160 alin. (2) C. fisc., s-a dispus obligarea recurentei-reclamante, în calitate de beneficiar, la stornarea taxei deductibile prin contul furnizori, efectuarea înregistrării contabile 4426=4427 şi înregistrarea în decontul taxă pe valoare adăugată, întocmit la finele perioadei fiscale în care s-a finalizat controlul, la rândurile de regularizări şi în consecinţă s-a respins justificat cererea de rambursare formulată de recurenta-reclamantă.
Având în vedere toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază cu opinia majoritară a completului că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu opinie majoritară
Respinge recursul declarat de SC R.M.H. SRL Baia Mare împotriva sentinţei nr. 428 din 12 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5974/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5999/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
